Viitorul

Era prin anul patruzeci şi şapte
Când Mureşul secase fiind secetă în toate
Moldova era arsă de soare pârjolită
Şi ardelenii la masă n-aveau nici slană, pită

Pe drum vedeai copiii umblând desculţi şi goi
Un trecător şopteşte: orfanii din război...
Din ţări străine morţii nu se întorc acasă
Şi Regele se duse când iarna-i în fereastră

În jumătate secol îşi schimbă ţara faţa
Deşi întoarsă roata se pierde-n vânt speranţa
Nu vreau să văd săracii cu mâini în tomberoane
Să caute o pâine când alţii vând bomboane

Voi Zei Nemuritori sau cei ce cred în Domnul
Iubiţi această ţară şi daţi-i viitorul.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!