Veşnică enigmă

Veşnică enigmă în tîrziu de vreme,
Risipind profetic... negură şi fum,
Nopţi fără de stele, taine şi blesteme,
În adânc de suflet căutându-şi drum.

Parcă niciodată, nu a fost mai dulce
Şi atât de-aproape de-a cădea-n abis,
Luna, care iată, soarele înfruntă
Şi argint aruncă-n margine de vis.

Dorurile toate-s libere să plece,
Să se ducă-n lume şi-a se-mplini,
Măsurând la timpul, care veşnic trece
Şi-ntr-un trup himeric, vor a odihni.

Fulgeră şi tună-n gândurile mele,
La izvor de patim... inimile sunt,
A uitării groapă... plină e de stele
Si luceferi care, nu scot un cuvânt.

Veşnică enigmă la sfârşit de cale,
Lâng-o poartă-nchisă şi ferestre reci,
Obosit destinul, nu vrea să se scoale
Şi nu întelege, de ce vrei să pleci?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut odată

Am văzut odată cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Risipind încet misterul
Unor ochi... atât de verzi.

Am văzut luna odată
Şi luceferi de lumină,
Printr-o lacrimă de fată
Peste-a florilor... regină.

Am văzut odată... marea
Şi pamântul răvăşit,
Când se scutură cicoarea
Şi e macul înflorit.

Am văzut odată visul,
Risipit prin amintiri
Ce se-aruncă în abisul,
Neştiutelor... iubiri.

Am văzut destinul, iată,
Într-o margine de loc
Şi-ntr-un sân superb de fată,
Prinsă dulce... de mijloc.

Am văzut iubirea noastră
Printre picături de ploaie,
Ce tot bat într-o fereastră,
Vrând să intre... în odaie.

Am văzut odat-un soare
Plin de raze şi căldură,
De plăceri încântătoare,
Fără patimă sau ură.

Am văzut... văzut... odată,
Coapsa-ţi goală, îngerească,
Sfârcul ce-nspre mine cată
Parc-ar vrea... să îmi vorbească.

Am văzut odată... zorii
Şi-orizontul plin de fluturi,
Când pe strunele viorii
Dragostea... încet... o scuturi.

Am văzut odată... clipa
Şi tăceri demult uitate,
Care îşi întind aripa
Peste-amurguri scăpătate.

Am văzut odată... cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Când răspunde efemerul
Ochilor... atât de verzi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-şi cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n braţe strânsă,
Printre vise şi-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Şi parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colţ de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna şi ne ploua
Cu argint din aşteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost cârmaciul

Ai fost cârmaciul valurilor mele
De iubiri trecute în tăceri,
În parfum de tei, în lan de stele,
Inimile noastre bat stingher!

Mai privesc, uimit, în depărtare
Şi parcă simt din răsputeri suflarea
Unde am unit furtuni în zare
Cu speranţa de-a învinge marea.

Valuri furtunoase mă cuprind,
Aripi aburinde fâlfâie în geam,
Aş zbura pe-o rază de argint
O clipă-n fericire să te am.

Golită inima-mi aleargă fără ştire
Printre macii care dorm în drum,
Deschid fante-n muguri de iubire,
Din talpa nemuririi iese scrum!

Ai fost cârmaciul visurilor mele,
Ai ţesut iubirea în tăceri,
Pe cerul nostru erau mii de stele –
Acum este fumul focului de ieri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni cândva o vreme

Va veni cândva o vreme
Când cuvinte or să moară,
Când priviri or să blesteme
Şi nimic n-o să ne doară.

Va veni o noapte lungă,
Plină de-ndoieli... şi rece,
Clopote vor bate-n dungă,
Toţi pe lânga noi vor trece.

Va veni cândva o vreme
Când pământul va fi piatră,
Când lumina... se va teme
De cenuşa strânsă-n vatră.

Va veni... o clipa-n care
Plumbuitul întuneric,
Ne va arunca-n uitare
Şi-ntr-un univers eteric.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmă

Ti-am auzit şoapta din intâmplare
Rugă ascunsă de iubire
Alerga intr-o enigmă pentru mine
Inima in buciume de vene

Mă bulversa prin tâmple
De unde răsărise vocea...?
Fugărindu-mă prin zile, nopţi
Cu ochii pe ferestre
Pe bănci din depărtare

Inălţand din tine gânduri de dor
Telepatice păsări de bucle
Sub tarot de pleoape
Invălmăşeau timpul

Uitând cifre neverosimile
Hamul clepsidrei
Se rupse fără ştire
Decarnat de trup

Haosul meu se pierdu-se
In haosul şoaptei tale...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracol de Crăciun

stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint
îngeri la ferestre colindă iubirea
minunile iernii se extind în cuvânt.

în case primenite răsună fericirea
pretutindeni în lume Crăciunul e sfânt
stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.

magii transferă în suflet proorocirea
că Iisus Hristos se naşte pe pământ
mântuitorul care salvează omenirea
nimeni să nu se simtă căzut şi înfrânt.

stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Noapte bună... primăvară,
Curg iubirile-n poveşti
Şi sub nucii de afară
Vise dragi îţi regăseşti.

Noapte bună, luna trece
Dezlegând a vieţii cheie,
Nestatornică şi rece,
Transformându-se-n femeie:

Noapte bună, cerul plânge
Cu luceferi şi cu stele
Care nu mai pot ajunge
Unde-s dorurile grele.

Noapte bună... primăvară,
Curg poveştile-n iubiri
Pentru-a nu ştiu câta oară
Dezgolind nemărginiri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbatul

Sunt bărbatul dulce-al nopţilor de taină,
Port la cingătoare... lacăte şi chei
Şi iubirea prinsă... la rever de haină,
Sunt parfumul care... place la femei.

Sunt bărbatul care ştie să iubească,
Care stinge flăcări în fântâni de dor,
Zâmbetul pe buze-l fac să-ntinerească
Şi încep sărutul... doar de la picior.

Sunt bărbatul care aşternuturi arde,
Port extazu-n buze şi în ochi de foc,
Eu în trup fierbinte risipesc petarde
Şi fiori şi fluturi, ca-ntr-un tainic joc.

Sunt bărbatul care ştie să asculte,
Şoaptele păgâne spuse-ncetişor,
Care-aruncă-n mare cu dureri trecute
Şi îngroapă stele, jos, lângă izvor.

Sunt bărbatul vesel, încă în putere,
Port în mine-amorul fără de păcat,
În adânc vulcanic răspândesc plăcere
Şi răstorn tot cerul, dimineaţa-n pat.

Sunt bărbatul tandru, blând şi iertător,
Am în sânge patimi şi cărbuni încinşi,
Ştiu să vindec rana inimii uşor
Şi s-aprind luceferi, care-s încă stinşi.

Sunt bărbatul care sufletu-şi oferă
Despicând momentul, pasiuni stârnind,
Cred că bucuria este efemeră,
Însă înspre viaţă, braţele-mi întind.

Sunt bărbatul care în iatac pătrunde
Şi cu frenezie înfloreşte-n trup,
Când atinge locuri şi apoi se-ascunde
Înspre răsărituri, raze când erup.

Sunt bărbatul care rabdă în tăcere,
Ce desface floarea lacrimilor reci,
Ştiu s-adun nectarul stupului cu miere
Şi să-nchid fereastra, ca să nu mai pleci.

Sunt bărbatul care ştie să respecte,
Pentru că destinu-i dur si nemilos
Şi-am lăsat în urmă, semnele deştepte,
Alegând ştiţi bine, numai ce-i frumos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Noapte bună, dinspre vară
Curg iubirile-n poveşti
Şi sub nucii de afară
Vise dragi îţi regăseşti.

Noapte bună, luna trece
Dezlegând a vieţii cheie,
Simplu şi cu sânge rece,
Transformându-se-n femeie:

Noapte bună, cerul plânge
Cu luceferi şi cu stele
Care nu mai pot ajunge
Unde-s dorurile grele.

Noapte bună, dinspre vară
Curg poveştile-n iubiri
Pentru-a nu ştiu câta oară
Dezgolind nemărginiri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise 🌸

Noaptea-i blândă şi e dulce când amurgul încet dispare
În a verii bătrâneţe cuprinsă de nepăsare.
Luna-şi varsă strălucirea pe-orizontul aurit,
Tu... suflet neprihănit, de n-ai fost îndrăgostit,
Azi, pe câmpul înverzit te îndrăgosteşti de stele
unde sunt visele mele.

Printre stele de lumină şi prin miresme din flori
Vei găsi scânteie-n ele care îţi vor da fiori.
Şi prin umbre colorate ce fac legea pe pământ
Vei vedea mărgăritare în zâmbet şi-al meu cuvânt,
ce-s doar versuri cuprinse de-un fierbinte jurământ.

Iar... De raze de lumină vor străbate a ta privire,
Răsăritul fiind dovada veşnică a nemuririi,
Vei găsi pe-n înfloritele câmpii,
Chiar şi-n cei mai aspri spini,
doar dovezi ce-ascund în ele
dorul şi visele mele.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, singura scăpare

Moartea pune punct plăcerilor deşarte
Amăgitoare clipe mâncate cu iuţime
Fursecuri trase prin mierea limbii noastre
Cuvinte aşezate pe tăvi de-argint... un timp.

Moartea face nod la tot ce-ai îndurat
În ceasul înălţării pe iedera divină
O scară ce acceptă doar inima curată
Să urce sus la stele... făr' de amarul trup.

Moartea adună păcatele şi oasele bolnave
Işi potoleşte setea cu sângele din vene
Se vrea sătulă de putrezite trupuri
Trecute lent ori violent..... prin chinuri.

Moartea stinge focurile aprinse-n urma mortilor
Pe care noi înlăcrimaţi le-am dus în suflet
Sfârşeşte toate dorurile puse-n cruce
Pe piepturi obosite.... de supărări şi chin.

Moartea nu e sfârşitul tău şi-al meu în Domnul
E doar un salt spre înviere-n Soare,
E înălţarea noastră spre o altă lume
În care Luna o să-ţi cânte..... Viată veşnică.

Moartea nu are biruinţă în împărtăşite inimi
Şi nici in chipuri vesele ce o asteaptă
Ea simte braţul Dumnezeului de la distanţă
Cum strânge-n viaţa veşnică.... toţi miei bucuroşi
de-a-Lui binecuvântare.

poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de gânduri

Urmează zboru-albastru printre fluturi
De îţi apasă-n suflet dorul greu,
Aşterne-mă la margine de gânduri,
Pe-un vis brodat din flori de curcubeu.

Când tainele şi-o despleti-nserarea
Şi dragostea-n simţiri va pune bir,
Hrăneşte-mi buzele cu sărutarea
Ce mă-nfioară până la delir.

La sânu-ţi cald sunt ca un prunc în pântec,
În ochii limpezi, apă de izvor,
Pe buze moi, viers dulce într-un cântec
Şoptit în nopţi toride de amor.

Curgi râu curat ce-n drum spre împlinire
În urmă lasă pietre şi noroi,
S-ajungi iubire limpede la mine
Când luna ţese stele pentru noi.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti zâna mea

Eşti zâna mea, dulce ispită,
Mătasea trupului din stele,
Speranţa blândă şi-mplinită,
Prinţesa lacrimilor mele.

Ai apărut dinspre uitare,
Din valuri plânse-n răsărit,
Retorică şi-ntrebătoare,
Caldă... ca un cuvânt şoptit.

Învaţă-mă să zbor cu tine
Cuprins de vraja unui dor,
Alintă-mă cu-n mărăcine
Şi-ntinde-mă... lângă izvor.

Tu vii cu visele-nspre vale,
Rătăcitoare-nspre destin,
Când inorogi îţi ies în cale
Din matca timpului... puţin.

Ne-aruncă umbre în cărare
Luna vicleană... şi păgână,
Tot aşteptând o-mbrăţişare
Iubita mea, frumoasă zână.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătălina

Vino tu odor devreme,
Haide! Să te am aproape,
Apoi... Valul să ne cheme
Să plutim pe tulburi ape.

Vino să te strâng în braţe,
Fii odorul meu pe veci,
Să-ţi sărut guriţa dulce
Şi mânuţele, ce-s reci.

Cântă-mi viaţa pe sub stele,
Să ne audă Ursa Mare,
Vom fi singuri printre ele
Într-o dulce desfătare.

S-ascultăm de sus cum sună,
Buciumul reînvierii,
Să-ţi văd chipul blând la lună
Şi zvâcnirile plăcerii.

"Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de înger drăgălaş".

Când te văd îmbujorată
Mă topesc de parcă nu-s
Tu mă chemi: - Vină odată
Se ne ducem tot mai sus.

Şi-n această dulce vrere
Să mă mângâi, să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere
Dorurile să-mi înfrângi.

Martor să ne fie luna,
Nuni? Vreo trei sau patru Iele.
În genunchi să îţi cer mâna
În castelul dintre stele.

Să trăim viaţa-ntreagă.
Strânşi uniţi, cu bucurie,
Fericirea ce ne leagă
Să ne fie veşnic vie.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum am ajuns însă la convingerea că întreaga lume este o enigmă, o enigmă nedăunătoare, care ajunge să ne pară o grozăvenie din cauza încercării noastre de a o interpreta ca având un substrat ascuns.

citat clasic din Umberto Eco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!