Moartea, singura scăpare

Moartea pune punct plăcerilor deşarte
Amăgitoare clipe mâncate cu iuţime
Fursecuri trase prin mierea limbii noastre
Cuvinte aşezate pe tăvi de-argint... un timp.

Moartea face nod la tot ce-ai îndurat
În ceasul înălţării pe iedera divină
O scară ce acceptă doar inima curată
Să urce sus la stele... făr' de amarul trup.

Moartea adună păcatele şi oasele bolnave
Işi potoleşte setea cu sângele din vene
Se vrea sătulă de putrezite trupuri
Trecute lent ori violent..... prin chinuri.

Moartea stinge focurile aprinse-n urma mortilor
Pe care noi înlăcrimaţi le-am dus în suflet
Sfârşeşte toate dorurile puse-n cruce
Pe piepturi obosite.... de supărări şi chin.

Moartea nu e sfârşitul tău şi-al meu în Domnul
E doar un salt spre înviere-n Soare,
E înălţarea noastră spre o altă lume
În care Luna o să-ţi cânte..... Viată veşnică.

Moartea nu are biruinţă în împărtăşite inimi
Şi nici in chipuri vesele ce o asteaptă
Ea simte braţul Dumnezeului de la distanţă
Cum strânge-n viaţa veşnică.... toţi miei bucuroşi
de-a-Lui binecuvântare.

poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu crucea şi nici moartea
Mă înspăimântă!
Şi ce e moartea, până la urmă?
O trecere spre altă lume...

Un înveliş al unui suflet
Se stinge către senectute.
Dar spiritul e veşnic tânăr
Şi se transferă în natură!

Ţărâna îmi e mamă
Şi codrii, fraţii mei sunt,
În timp ce Tatăl e lumina
De-a pururi priveghind!

poezie de Nicoleta Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe viaţa mea

E moartea vecină cu mine
Stă c-un etaj mai sus
Asta n-o spun ca să mă laud
Că sunt vecin cu moartea
Ci doar că stau la bloc.

Eu am aflat sunetul vieţii:
Viaţa
Şi-al morţii:
Moartea
Stau supraetajate
Într-un bloc turn.

Moartea e mai săracă –
Pensionară,
Văduvă
Şi fără apometre
Sau repartitoare.
Şi-a tăiat şi căldura:
N-are teamă că moare.

M-a chemat de curând
Să-i bat în cuie un geam
Şi m-am dus
Nu mi-e ruşine s-o spun.

Că va veni o zi
Când moartea va veni
În vizită la mine
Să mă ia pe la ea
Şi mă voi duce...

Nu v-o spun să mă laud
Că voi muri
Ci doar că trăiesc
V-o spun sincer,
Pe viaţa mea.

Moartea stă pe viaţa mea.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa întreagă duhneşte a moarte. Universităţile europene propovăduiesc moartea. Cărturarii europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii europeni lucrează pentru moarte. Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte.

citat din Sfântul Nicolae Velimirovici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la uşa pântecelui

Cine-i proprietarul acestor picioruşe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei feţe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcţiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veşmânt de muşchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puţin eficienţi? Moartea.
Al acestei micuţe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.

Oferit, furat sau păstrat în aşteptarea judecăţii?
Păstrat.

Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spaţiu? Moartea.

Cine-i mai puternic decât speranţa? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voinţa? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viaţa? Moartea.

Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.

Ai permisiunea să treci, cioară.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea are miros. Moartea are gust. Moartea are culoare. Moartea are subiect.

Claudiu Ovidiu Tofeni în Alfabet din Viaţă (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui "amic"

Repulsii n-am şi nu insist,
La moartea lui n-aş vrea s-asist.
Ba, sincer, eu aş prefera,
Să n-asist nici la... moartea mea!

epigramă de Mihai Cosma din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este singurul sfetnic inteligent pe care-l avem. De câte ori simţi, aşa cum faci mereu, că totul merge prost şi că eşti pe cale să fii anihilat, întoarce-ţi capul spre moartea ta şi întreab-o dacă este aşa. Moartea îţi va spune că te înşeli; că nu contează nimic în afară de atingerea ei. Moartea ta o să-ţi spună: "Încă nu te-am atins!"

Carlos Castaneda în Călătorie la Ixtlan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruş
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin şi stânci şi scântei

apoi am greşit şi-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango şi belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt şi nebun
şi galben şi zemos
era şi nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec şi sex era un bărbat
construit de lingvişti
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
şi moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărţea la toţi ca pe nişte peşti
ca pe nişte pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam şi n-arătam rău eram nişte lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieşea din duş şi duşul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Votează moartea şi e beată
dansează popi-n urma ei
Votează moartea ştampilată
cu două oase pe cercei.
Îşi bea din craniu fără lapte
morbida cafeluţă rece
Votează moartea peste noapte
A nemişcat... Partidul Rece!
E bucuroasă şi în dinte
sclipirea minţii o apasă
Votează moartea cele Sfinte
Votează moartea Sfânta Coasă!
Se dă agheazmă de pomană
Se dau în ceruri acatiste
Se-aplaudă pe sub sutană
Votează morţii de pe liste.

Acum că moartea a plecat
Mă uit la coasă şi la mine
Cu ce partid eu am votat?
De viaţă ştiu că nu-i a bine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

E foarte frumoasă, chiar delicioasă intimitatea amoroasă, sexuală, dar există una cu mult mai mare. Este intimitatea comuniunii, topirii în Dumnezeu, cine o recunoaşte, sucombă moartea pe vecie. Doar acela care ucide moartea ca viaţă veşnică rămânând, nu mai moare la moarte. EL, Unicul, nu s-a născut vreodată.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi moartea

De-ar fi moartea neagră, sexy,
Filiformă şi-ndrăzneaţă,
Imposibil... să nu cânte
Un cocoş, în dimineaţă.

De-ar veni, doar c-o năframă
Şi-o cagulă transparentă
N-ai lăsa-o... să aştepte,
La cât e... de insistentă.

De-ar putea fi... Ea... ispita,
Mărul tatuat sau floare,
Surâzând... ca ipocrita
Şarpelui... a provocare.

De-ar fi moartea, poate nu e,
Enigmatică şi dulce
Ar pleca pe înserate,
Toţi cocoşii să se culce.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Moartea nu se pierde-n vorbe, ci ea face,
Iar ce face Moartea, nimeni nu desface.

distih de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (28 decembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (5)

Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viaţa pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoţitori...

Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viaţa e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...

Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
şi ne primim zilele în raţii
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând
scenariu după starea-i de spirit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa dintre veşnicii

Între veşnicii, e-o lume fără chin, fără hotare,
Nu e plângere şi teamă, nu-i durere care doare.
Printre-ntunecate valuri ce-au sculptat paşii răniţi,
Sunt doar cupe de lumină, când veţi trece, să sorbiţi...

Trepte-s, spre-a urca spre viaţă, moartea voastră de păcate,
Este-acolo fericire, este-acolo libertate!
În genunchi sorbiţi din stele luminarea nemuririi
Şi culegeţi de sub umbre, doar petalele iubiri...

Nu, acolo nu-s morminte, nu sunt ploi şi nici furtună,
Se strâng îngerii-n petale şi-ţi urează noapte bună.
N-ai cătat întru biserici şi credinţa – drum de vis,
Poarta libertăţii tale, de furtună s-a închis?!

Se prelinge ca o boală-n trupul putrezit de veac,
Moartea ta spirituală. Şi la moarte nu ai leac...
Bogăţia-n suflet ţi-este, în zadar mormânt şi cruce,
Cu nimic din ce-ai strâns, Doamne, cu nimic nu te vei duce...

Jos ne e nimicnicia, sus averea strânsă-n palme...
Vreau să fiu mai bun, mai simplu, de folos doar Ţie, Doamne.
Când mi-e sufletul o rană, Tu ai leac spre vindecare...
Peste sufletele noastre, plouă mir, iubite Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea e un dialog

976

Moartea e un dialog între
Spirit şi ţărână. Cu aroganţă,
"Dispari," spune Moartea. Spiritul, " Doamnă,
Mai am o misiune şi-o speranţă."

Moartea are îndoieli – şi vine cu argumente.
Spiritul se îndepărtează de pământul orb,
Lăsând în urmă, pentru evidenţă,
Un pardesiu de colb.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moartea nu se va înstăpâni

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Goi, morţii vor fi totuna
Cu omul în vânt şi când apune luna;
Când alese-s oasele curate, toate oasele-s curate,
Iar lor le vor sclipi stele la picioare şi la coate.
Deşi-şi pierd minţile, se vor vindeca de căpiere,
Deşi iubiţii pier, iubirea-n veci nu piere;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Cei care zac înfăşuraţi în valurile mării
Nu vor muri uitaţi în volbura de ape;
Până când tendoanele cedează, pe patul de tortură-ntinşi,
Sau traşi pe roată – ei nu vor putea fi-nvinşi;
Credinţa-n mâinile lor în două se va frânge,*
Răutatea unicornului le va cutreiera prin sânge;
Deşi-n bucăţi sfâşiaţi, ei nu vor plesni;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Nu vor mai auzi ţipetele pescăruşilor,
Nici tunetele valurilor spărgându-se de ţărm, bubuitoare;
Unde respira-n vânt o floare, se prea poate ca altă floare
Să nu-şi mai ridice-n rafalele ploii capul niciodată;
Deşi poate-s nebuni şi morţi ca nişte scoabe,
Se vor reînălţa prin margarete, noi podoabe;
Vor răzbi-n soare, până când soarele se va prăbuşi,
Şi moartea nu se va înstăpâni.

*Trimitere la momentele Mântuitorului de îndoială şi omenească teamă cu privire la voinţa lui Dumnezeu:

După Cina cea de Taină, Isus a mers pentru a se ruga în Grădina Ghetsimani.
Acolo, ştiind că urmează să fie crucificat, s-a adresat apostolilor (care trebuiau să rămână treji, de veghe, dar n-au rămas): "privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită; căci deşi duhul e osârduitor, trupul rămâne neputincios."

"Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ‘Eli, Eli, Lama Sabactani?' "
Adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce ce M-ai părăsit?"

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!