Freamăt

Lin alunecă sub gene şerpuielnica chemare,
Iarna vieţii se aşterne, biciuind şi cer şi mare,
Se aruncă-nspre tăcere valuri dantelate - spume,
Se aruncă-nspăimântată clipa-n cercuri de genune.

Stâncii care îngenunche - cruce fără chip şi nume,
În poeme-ndoliate, în eterna rugăciune,
Vezi zadarnic cum se plânge, cum se uită, se iubeşte,
Tot ce-i viu pe lumea asta, drumul vieţii părăseşte.

Lut setos de întuneric, stele-n tină aruncate,
Când demonic, când feeric, în ale uitării şoapte,
Calc tăcut pe vreascuri ude de a lacrimii corvoadă
Şi sunt lacrima ce curge, încă, fără să se vadă.

Spaţiul care leagă lumea de etern şi neuitare
Se dilată, se comprimă, se frământă, plânge, doare...
Viaţa-i numai o secundă între două viduri, vad...
Îngenunchi pentru o clipă, stea la tâmplele-i să ard.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă la Iisus

O să trăim prin Tine-o-ntreagă lume,
Dar, Doamne, astăzi, nu, nu ne-aştepta!
Ne zbatem iar cu sufletu-n genune...
Iartă-ne Doamne, să putem zbura!

Să pot să îngenunchi, mă iartă, Doamne!
Genunchiul meu e-o piatră de hotar
Ce sub povara crucii, oh, cât doare!
Lumina vieţii ne-o adu în dar!

Mi-e lacrima ocean de suferinţă...
Şi cum pot plânge malul unei pleoape?!
la Tine plec genunchiul în căinţă,
Căci vreau să fiu de Tine mai aproape.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e un ecou etern

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai răsare,
Totul e beznă şi întuneric
În lumea asta atât de mare!

Oamenii sunt ca nişte stafii
Fără suflet, fară minte,
N-au altceva decât
Un grai, fară cuvinte.

Tot învăluit în ceaţă,
Pământul parcă e un infern
Oamenii sunt morţi,
Chiar dacă sunt în viaţă.

Lumea e un ecou etern!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în creion

M-am născut în toamna asta,
Eu – un fluture de ceară...
Văd în mine întuneric...
Întuneric este-afară!

Zbor cu frunzele de miere,
Pacea s-o culeg, dn soare,
Dar aripa când se-nalţă,
Sângerează, plânge, doare...

Întunericul din mine
Sapă răni, lacrima curge.
Lutul greu al suferinţei
Ca un lanţ de fier mă strânge.

Mă unesc în întuneric
Cu-ntunericul de-afară...
Toamna a furat lumina
Unui fluture de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincronie

La intervale de jumătate de secundă
Aud cum curge pic cu pic apa
Şi pic cu pic parcă inundă
Întreagă, lumea asta moartă.

E moartă că nu se opreşte să vadă
Să stea să privească o clipă.
Mă-ntreb cine o goneşte de-ndată
Ce pas cu pas timpul măsoară.

Să stea să privească o clipă măcar
Cum ceilalţi din jur aleargă întruna
Ce râs Doamne, ce râs bizar
Ar stârni în noi măcar fuga.

Să vezi cum se mişcă şi forfotă
O lume-ntreagă dintr-un cap la altul
Şi nu se opreşte măcar o secundă să vadă
Măcar pe vecinul de-alături.

poezie de Aurora Neagu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă

Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng şi aştept...
Multă iubire regret...
Se sting irişii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn uşor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare şi plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulţi l-au pus să ardă pe jar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Se-ntoarce în furtună de-atâta suferinţă,
O inimă rănită. Şi mor în noi tăcut
Cei ce le-am dat iubire, lumină şi credinţă.
Eu, coardă de vioară, eu, am tăcut demult.

Mă-ntreb a câta oară-s născută din furtună...
De ce un Sfinx mai plânge însingurarea mea...
Mă-ntreb de ce în valuri, ţinându-se de mână
Se naşte şi se pierde – un vis – ultima stea.

Mi-e lacrima oceanul. Mireasă-n valuri albe...
Fără de sens vă caut, prieteni şi copii.
Sub coardele viorii, mi-e moartea mai aproape
Şi pier ca o nalucă, în unde viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

sunt nume rătăcit
pe un ţărm fără nume
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, între alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu zac pe pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi risc, nici bucuria vieţii...

Constaţi că viaţa-i, zi de zi, un risc:
Urcuş ratat, plonjeu fatal, trădare.
Dar nu există, fără valuri, mare
Şi nici, în munţi, fără cădere, pisc.

Nu i-ai simţi tot farmecul, de care
Rămâi vrăjit ca-n ochi de vasilisc,
În vis când eşti purtat sub uranisc
Şi odalisce-ţi pică la picioare.

Când prinde-un monstru-n beznă-a chirăi
Ori din străfund când cască o genune,
Cu cât mai tari sunt simţurile imune,
Cu-atât mai mare-i şansa de-a trăi.

De n-ar fi risc, nici bucuria vieţii
N-ar străluci ca roua dimineţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Orfan de chipul meu (2014)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj pentru Nicoleta

Sora mea de suflet, "La mulţi ani!"
Fericire, linişte şi bani!
Împăcare, pace sufletească,
Flavi tot mai mult să te iubească!

Viaţa e o luptă şi ţi-e greu,
Dar în rugăciuni te port mereu!
Îngenunchi?! Ridică-te şi plângi!
Treci zâmbind peste-ale vieţii stânci!

Prin a vieţii valuri treci pieptiş!
Plângi când vrei, dar fă-o pe furiş!
Ţine-ascunsă lacrima din piept!
Este lucrul cel mai înţelept...

Sunt duşmani oriunde te-ai afla,
Însă tu în seamă nu îi lua!
Fii stejarul vremuri înfruntând!
Eu te voi purta mereu în gând!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima curge

Lacrima curge
Şi setea devine secetă,
Săpând în carne şanţuri adânci.
Incestul ia cote alarmante
Şi grave. Părinţii au privirile greţoase, hulpave,
Viaţa se scufundă în anormalitate...
E drumul spre moarte...
Mama fiu-şi îngenunche, tata fiica-şi necinsteşte
De durerea asta, Sfinte, ne păzeşte!
...................................................................
Adulterul se propagă ca o molimă
Şi sporeşte. Şi ne inundă
Sufletul pregătit de a morţilor nuntă.
Râu de lacrimi se strâng în oceane
Iadul ne prinde în al durerilor cleşte.
Alergăm cu tălpile goale
Şi dalele Iadului ard.
Lanţuri grele-ngenunche poporul...
Crucile cad...
Ce orori! Ce tragedie!
În a diavolului gene
Moartea spritului plânge,
Viaţa spiritului geme...
...................................................
Să puteţi înţelege ceva
Din tăcerea absurdă şi grea,
Miruiţi tocurile privirii
Şi înălţaţi-vă în rugi către Dumnezeu...
Timpul apasă greu, tot mai greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune fără nume

În noaptea de tafta-nvechită,
când sufletul aleargă
şi moare printre lacrimi
de sfântă iertăciune,
am întâlnit prin gheţuri o foarte mică stea,
o stea a fericirii:
"minune fără nume".

În noaptea dintre veacuri,
când stelele apun
şi când oglinda vieţii
mă oglindeşte-n ea,
te-am întâlnit mică minune
şi vreau ca să îţi spun,
că eşti o nestemată
din lanţul fără za.

În noapte dintre stele,
când universul e lumină
iar sufletul meu curge
călcând întreaga lume,
tu mi-ai uitat o clipă din clipa
ce-o să vină,
şi-mi dărui universul...
"minune fără nume".

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea flambată-n spume

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase,
O iubire fără nume,
Te cuprinde până-n oase!

Se îneacă în genune,
În culori orgolioase,
Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

Marea mea flambată-n soare,
Strigă valuri zgomotoase,
O dorinţă ce nu moare,
Printre unde de mătase!

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta tristeţe...

Este-atâta tristeţe
În inima mea!
Sunt nori de furtună
Şi lucire de stea...
E miraj şi tăcere,
Durere, sărut,
Este liniştea clipei,
E sfârşit şi-nceput.
E tăcerea pe ceruri
Sub al stelelor jug,
La pervazul ferestrei,
Stau în coate şi plâng...
Un semnal de alarmă
Pentru ochiul smerit –
Sunt o pleoapă plecată
Pe sub gene de mirt.
Este plâns şi sunt semne,
Gustul vieţii-i amar.
Îngenunche, tăcere,
La al vieţii altar!
Ne sunt anii pedeapsă,
Ne e viaţa-n amurg,
Ne întoarcem acasă
Printre lacrimi ce curg.
...................................
Şi tac şi plâng,
La fereastra deschisă
De ploaie ucisă...
Sunt un vis în amurg...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ţi-am rostit în şoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieţii şi-aşa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viaţa-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie şi astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne şi pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmaşii, sunt sigur, pe deplin.

Învăţătura-ţi sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort şi sunt.

Omagiu-i o şuviţă din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Şi aste-as prea puţin.
Ce pot? Să-ţi scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ţi sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!