Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

Trupul râde de suflet

sufletul plânge în trup

lumea cu raiul putred

în două am s-o rup

Sufletul plânge în trup

ochii visează câmpia

paşii totuşi din stup

ca mierea fac hârtia

Ochii visează câmpia

lumea cu raiul putred

ce scumpă-i poezia

trupul râde de suflet

Sufletul plânge în trup

adio hai odată să te pup

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge Dumnezeu

Plânge Dumnezeu, (a câta oară?)
Îngerii în ceruri poartă doliu,
Viaţa a ajuns un promontoriu
Într-o mare de dureri... E seară...

Plânge Dumnezeu privind rebuturi,
Oameni doar la trup, la suflet draci,
Plâng părinţi şi nu ai ce să faci,
Răstigniţi în lacrimă plâng fluturi.

Cenuşii, cad stelele din ceruri,
Luna poartă trenă sângerie,
Fericirea-i oază-ntr-o pustie
Înspre care nu mai umblă trenuri.

Morţii ştirbe aducând obolul
Spre Şeol nebunii vând bilete,
Mame nu mai vor să nască fete
De când troc e socotit violul.

Plânge Dumnezeu... Sunt şanse slabe
Să zâmbească-n următorul veac
Când priveşte un popor sărac
Puşi de-ai săi aleşi în patru labe.

pamflet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva în baie.
Vorbeşte cu mine, mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi, în păr, în linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.
Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-un alt oraş sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.
Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ceruri, la curbură

Între ceruri, la curbură
străbătând prin "ţesătură"
unde timpul se îmbină
c-o aripă de albină,
din scânteia cea curată
ZÂNE fără trup se-arată!
vin din mituri cu dalb sânge
unde lupul nu mai plânge
şi-unde tropoteşte viu
"glasul" fără vizitiu.
.
Aer, Apă, Cedri, Foc -
lepădaţi şi timp şi loc!
.
când spiralele se coc,
rotund cer şi rotund joc:
cercuri învârtite-n floare,
peşte negru - ochi de soare
şoapte limpezi fără gură,
peşte alb - cu ochi de mură!
.
lunecată din lumină
umbra se topeşte-n tină
luna - mreană de argint
frunză-amară de alint

ierburi tainic foşnitoare
nicio urmă pe cărare

apa - magică licoare
în concentrice hotare
ceru-n ramuri luminate
contopite... câte toate:
nouă stele, opt coroane,
şapte munţi, şase oceane
şi cinci vulturi, patru zări;
înspre poartă trei chemări,
două mângâieri de vânt
şi la mijloc un CUVÂNT
.
în ogilndă prin portaluri -
dans de flăcări, dans de valuri,
cântec lin, cântec duios -
cum e-n sus este şi-n jos!
căci în noaptea peste fire
făuresc zâneşti safire
lăsând rouă pe câmpie
Sânziene-n dalbă iie!
.
sub mireasma de candoare
taina-i veche, TAINA-i mare
-
apoi... se topesc în zare
între umbre şi culoare
-
lumea nu e precum pare
printre fire de cicoare
a rămas doar "Sunătoare"
unde-s oare? cine-s oare?

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biciuieşte, Doamne, dracii!

Oh, biciueşte-ti dracii, ori ia-i cu Tine, Doamne!
Căci de o vreme-ncoace mi-e-n suflet înnorare
Mi-e inima beteagă şi nu am nici un rost,
Cu fiecare clipă eu nu mai sunt ce-am fost.

De-atâta supărare, cu nepăsări, vezi bine,
Te-aştept... Neortodoxe căi se deschid spre mine.
Se scutură de vise şi taină lumea mea,
Eu îngenunchi zadarnic şi cad în faţa Ta.

Înlănţuie oştirea de diavoli! O supune!
Tu, cel Atotputernic peste pământ şi lume!
Eu nu cunosc lumina, trăind doar în păcat,
În patima lumească de-un timp m-am îngropat.

Supune-i şi-i ucide! Îngroapă-i în genuni,
Căci mi-au făcut viaţa rug de deşertăciuni,
Iar mie, Domne, iartă-mi greşeala de-a lucra
Când nu mai cred în Tine, doar împotriva Ta!

Şi dacă-s fiu de diavol, arată-mi calea dreaptă
Şi fă-mă peste timpuri cioplită vieţii piatră!
Dă-mi voce spre a plânge să smulg eternitatea
Fiu veghe suferinţei şi tihna-n timp ce moartea,

Din lacrimi împletească năframa de lumină,
Să fiu în întuneric beteală. Şi divină,
Să curgă peste mine, din nou, iertarea Ta!
Oh, iartă-mi, iartă-mi, Doamne şi nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer şi pământ

Plâng în tine,
plângi în mine,
plâng pistiluri în stamine,
plânge melodia vieţii,
de se zguduie pereţii,
în aroma dimineţii...

Deasă-i ceaţa,
plânge viaţa,
pe mosor se strânge aţa,
în pelin găsim dulceaţa,
plânge până şi paiaţa,
lălâia şi nătăfleaţa,
lacrimile-i sapă faţa...

Plânge-n taler adevărul,
de ni se zburleşte părul,
plin de must, plânge ciubărul,
viaţa-i stranie de-a pururi,
dorul bântuie-n azururi,
moartea prinde, clar, contururi,
morţii nu-i cătăm cusururi...

Zborul zbor ne este frânt,
el nu are crezământ,
trădează sub jurământ,
totu-i Cer şi-apoi Pământ!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia

iubita mea mă plânge din dragoste
apoi mă plânge din dragoste
apoi mă plânge
apoi
iubita mea nu mai plânge
doar dă cu umerii fălcilor de pereţi
cum ar plânge pe gură ca proasta din prea
mută filosofie
apoi
se pierde ca idioata
în detaliii ciudate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea viselor deşarte

Oare lumea asta poate,
Fi măcar cu-un dram mai bună?
O fi treaz cel ce socoate,
Că nu-i viaţa doar minciună?

Că din câtă fericire,
Dată ni-i la fiecare,
Să cedăm, e cu mărire,
Un crâmpei la cel ce n-are?

Că averi, ce-am strâns pe lume,
Vamă le lăsăm, sărmană,
Când speranţa n-are nume,
Şi e moartea suverană?

Scris-am eu în astă carte,
Dar în mine cine scrise?
Cine dă trei oale sparte,
Pe un pumn de biete vise?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpu-n veşnicia lui, doar o clipă-a nu ştiu cui...

Se scurg clipele-n clepsidră, în tăceri ca de mormânt, nicio zarvă nu conturbă al secundei legământ...
Mor iubirile pe stradă, cerşetori sunt tot mai mulţi, timpul îşi vede de treabă şi cum trece, nu-l asculţi...
Trenuri trec ducând cu ele vise şi iluzii vechi, un adio se strecoară c-un blestem între perechi...
Plânge frunza în cădere şi-i strivită pe trotuar, timpul fuge în tăcere, de nimic n-are habar...
Mor pădurile sub seceri şi orfane de copaci, strigă-n van, te uiţi la ele, trece timpul, trece-n draci...
L-aş închide-n poezie, într-un vers cu ritm beteag, l-aş ademeni cu rime şi cu gustul lor dulceag...
Să-l opresc din hoinăreală, c-o fi obosit de drum şi cu firul meu de viaţă un minut să îi sugrum...
Dar, e doar o-nchipuire şi-o dorinţă fără sens... timpul este veşnic singur, gândul meu, doar un nonsens...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesie violet

Maci şi cer, în echilibru, un melanj de ochi şi gură,
De supunere şi toamnă, de tăcere şi furtună,
Orizont de cerc de viaţă, buze ce închid lumina,
Nevăzut mister şi taină din care se naşte vina.

Reverie elevată şi transfigurări în vise
Dincolo de simbolismul primăverilor apuse,
Pod între pământ şi ceruri, patimă şi-nţelepciune
Între simţuri şi-ntre spirit, toate-acestea-n mov, se spune

C-ar avea lăcaş de taină, iar în straiele divine
Patimile-n violete ţesături stau să se-nchine.
Obsedantă oglindire-a sacrificiului de sine,
Nuanţă care,-n ghimpi, renaşte-ntr-o coroană de rubine.

Şi-i atât de rară-n lume, melancolică, regală!
Cine-o poartă-şi lecuieşte orice urmă de sfială.
Sita-zânelor, ce mândră-i, de nimic nu are teamă,
Violet, dumnezeieşte, rabdă fără ca să geamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divină

Oriunde gând mi-absoarbe trup
Şi ochi, din trupu-mi, iau lumină,
Eşti numai tu! Timp ce-am, mi-l rup
Să-ţi fac eternul dar... Divină!

În visul zilei te am sor
Şi-n nopţi, lunatic, stau planton
Să-ţi fiu de scut şi eu să mor...
Să te apăr, chiar de rău-i zvon.

Sunt tot un cald fluid, mă curg
De mintea mi te dă adiere.
M-aş face cum pământ în amurg;
Să mă arzi, soare, de plăcere!

Doar rază de ţi-ai îndrepta
Din mijlocul caldului iris,
Pe veci aprins m-aş aluma...
Mi-ai fi eternul, din vis... Vis!

De ce oare exişti, din cine
Te-ai pogorât ca o cometă
Şi cum de eşti al lumii bine
Doar tu... şi singura-n planetă?

Mă rog la îngeri să-ţi păzească
Sufletul şi timp să-ţi ţină
În puful lor; să nu-l rănească
Nici secole trecând... Divină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!