Toamnă în creion

M-am născut în toamna asta,
Eu – un fluture de ceară...
Văd în mine întuneric...
Întuneric este-afară!

Zbor cu frunzele de miere,
Pacea s-o culeg, dn soare,
Dar aripa când se-nalţă,
Sângerează, plânge, doare...

Întunericul din mine
Sapă răni, lacrima curge.
Lutul greu al suferinţei
Ca un lanţ de fier mă strânge.

Mă unesc în întuneric
Cu-ntunericul de-afară...
Toamna a furat lumina
Unui fluture de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de luină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluturen zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda

Timpul scurs între bătăile aripilor de ceară...
Un fluture aleargă descumpănit
După un miligram de poeln.
Aripa este încărcată de lumina,
Dar nu doar lumina îl înalţă,
Ci şi dorinţa de viaţă.
Soarbe secunda rămasă
Pe aripa argintie-albastră...
Viaţa lui se măsoară în clipe,
Zbaterea lui în iubire...
A sorbit din omătul coconului,
Lăsând fericirea pe petale de trandafiri.
Şi dacă curcubeul şi-a desfăcut paleta,
Este pentru că există fluturi
Nu cu aripi de ceară,
Care să se topească din durere şi teamă,
Ci fluturii-îngeri ce te înalţă spre sprema
Şi neîntinata iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat

S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Şi i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolţiseră
Ierburile de sentimente
Şi unde lumina se cununase cu liniştea

Şi cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Şi m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Şi stelele s-au ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de toamnă

Se plimbă printre ramuri argintate,
La braţ cu toamna, frunzele din ram.
E întuneric, est efrig, e noapte...
În suflet răni de ploi şi stele am.

S-au risipit oceane de iluzii,
Speranţele-n apus au rătăcit,
Eu m-am rugat în somn la Maica Sfântă...
O datorie am de împlinit...

Rodul iubirii mele se înalţă
Şi-n rădăcini, precum un brad se-abate,
Dar orice palmă lua-va de la viaţă
Eu ştiu că tot va merge mai departe.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la mine pân' la toamnă

Între noi e numai toamnă,
Vise triste te condamnă,
Ceru'-i gri, vinu'-i maro,
Totu'-ncepe cu zero.

Ce de vifor şi de jale,
Ce de dor, dorul trăsare.
Ce de mine, fără tine
Ce de plânset, toamna vine!

Noapte, ceaţă şi mormânt,
Întuneric tot în gând
Freamăt, plouă cu pământ
Toamnă, ce de negru sfânt!

Nostalgie, zbierăt mut
Zbor lunatic, păr cărunt.
Lumânări fără de ceară
Unde eşti, să-mi fie vară...

poezie de Denis Imbrescu (9 septembrie 2017)
Adăugat de clowndenis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt clipa unui fluture în zbor

Sunt floarea ce râde în soare,
sărutul de fluture mângâie uşor,
ecoul zborului său vibrează
frumuseţea iubirii de o clipă.
Sunt clipa unui fluture în zbor
rămasă cu privirea pierdută
după aripa ce se zbătea,
mângâindu-mi petalele ude.

poezie de Eugenia Calancea (13 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comentariu...

Motto: "Întuneric... Întuneric... Întuneric!..." Ion Minulescu
din "Strofe pentru întuneric"

... nici un cuvânt, ba nu, chiar nici un semn în plus,
şi nici n-am observat că întunericul s-a dus
şi-i ziuă albă-n noaptea din fereşti
şi strofe pentru întuneric mai cerşesc...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

modă (vezi şi îmbrăcare)

Moda este în acelaşi timp fluture şi omidă. Fii o omidă supusă în lumina zilei şi un fluture bezmetic în întuneric. Nimic nu poate fi mai monoton decât un miriapod şi nimic mai adorabil decât un fluture. Există rochii care se târăsc şi rochii care flutură. Fluturele nu va zbura la cumpărături, aşa cum nici miriapodul nu se va târî alene la bal.

definiţie celebră de Coco Chanel
Adăugat de Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric

Îndură stele frigul
Şi strigoi aşteaptă în întuneric
Ce dacă e o noapte sfântă?
Ce dacă locul e feeric?

Stropiţi vor fi cu agheasmă
Ameninţaţi cu fier şi usturoi
Apar mai mulţi din întuneric
Armată de strigoi

Citiţi din cărţi scrise de voi
Minţind spunând că-s din cer
Din întuneric către stele privim
Şi toate pier.

poezie satirică de Alin Ojog (3 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca în poveste, unii cred că pot aduce lumina în casă cu oborocul. Adună din lumina altora şi cred că este suficient pentru ca întunericul din ei să dispară. Păcăliţi de propria minte - care îi duce la plimbare în afară - nu fac altceva decât să fugă de propriul întuneric. Au senzaţia că sunt în căutarea luminii, dar evită propria suferinţă. Pentru ca lumina să intre, este necesar să îmbrăţişezi opusul, intunericul. Cu cât păşeşti mai adânc în întuneric, cu atât se amplifică lumina. Acest lucru este posibil dacă frica şi "ştiinţa" sunt depăsite. Frica nu îţi dă voie sa păşeşti in întuneric, iar "ştiinţa" te ţine in ignoranţă. Dă-le deoparte şi surprizele se vor tine lanţ.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se vede cel mai bine în întuneric, din cauza asta, vă voi ţine în întuneric.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum de fluture

Hai să ne jucăm,
Doi fluturi albi, veşnic vii,
Naivi, ştim doar un lucru,
Să ne iubim, să zburăm
Unul în jurul altuia.
Noaptea, să adormim sub frunzele
Unui copac din care cresc trandafiri.
E întuneric şi mai vreau să ne jucăm,
Hai să ne ascundem,
Să ne găsim prin şoapte şi atingeri.
Dar ai văzut lumina,
E o lumânare, îi e dor de zi, de soare,
Şi mă uiţi şi pleci la ea,
Te încălzeşte, ţi-e frig,
Te protejeaza, îţi e frică.
Dar arde de mult şi ceara nu s-a întărit.
Orbit, vrei să ajungi în vârf,
Amintirea mea s-a şters,
Şi nu mai vezi, e prea multă lumină.
Ai căzut în ceară, lângă flacără.
Ai suflat şi te-am găsit.
Aici îţi e mormântul.
Şi mă aşez pe flacăra
Care mă face scrum.
Plouă peste cadavrul tău.
Şi hrănim cu iubirea care nu poate fi arsă,
O flacără care va arde veşnic!

poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu-orb

Procedeul dublu-orb funcţionează.
Tu crezi că mă minţi,
Eu cred că te cred...
Îmi dedublez spiritul
Pentru a putea separa lumina de întuneric
Şi durerea şi lacrima
De acelaşi vis ce are rădăcinile-n mine
Şi revine repetat
Să mă anunţe despre dezastre.
Doar eu sunt linia de fracţie
Ce nu lasă cerul să fuzioneze cu pământul.
Desenez pe irisul injectat cu impresii,
Oglinzi false care să îmi ascundă personalitatea.
Psihologia este în curăţenie generală!
Nu mă mai pot ascunde de mine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă fluturelui rănit

E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint şi muselină.
Şi m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele şi ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.

E-ntâia oară când am prins să zbor
Şi-am înţeles, nimic nu e uşor!
Ni-i viaţa noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naştem pe pământ.
Un rol universal şi sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduinţa,
Iubirea şi speranţa şi credinţa.

Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea şi-am dorit să zbor.
În lumi pudrate cu luciri de stele
Miresme m-au furat şi-au dus cu ele
Mierea din lanuri, pacea din ogoare
Şi limpezimea stelei căzătoare
Ce-n legământ cu moartea, ca o noapte,
A coborât în unduiri de şoapte.

În zborul meu flămând după lumină,
Purtând ca voi, mereu, aceeaşi vină,
De a avea ce nu îmi aparţine -
Munţi de granit, vulcani, păduri virgine,
Oh, mi-am pierdut esenţa şi aripa mi-e frântă,
Mi-e sufletul în cârje, căci ţip în zarea mută
Şi soarbe-nsingurarea mâhnirea mea... Ridică
Un munte de durere în lumea cea de sticlă.

Cu aripi de argint şi muselină,
Cobor şi plâng... Sunt trepte de rugină
Ce scârţâie sub plânsul de sub gene.
De-aţi stăpâni întregul cer, cu stele,
Tot n-aţi avea dorinţele-mplinite
Şi tot veţi plânge... Însă luaţi aminte!
Ucide-n lumea asta ce străluce
Şi-ngenunchiaţi, osânda vă veţi duce.

Şi m-am născut un fluture de soare,
Uitând de strălucirea care doare.
Credeam în zborul meu... A fost să fie
Decât firav surâs de păpădie...
Nu m-am oprit pe frunze, nici pe creste,
M-am avântat spre culmile celeste,
Apoi însângerat, către ţărână,
Am poposit pe-a pruncului tău mână,

Sub pulberea de stele şi ninsoare
Am învăţat că, iată, se şi moare...
De-aceea rog să măsuraţi cu gândul
Şi visul şi mărirea şi pământul.
Iar ochiul tău de le-ar putea cuprinde,
Zborul să-ţi fie lent, să iei aminte
La zborul meu, la biciuirea sorţii,
Căci ruginite-s lacătele porţii.

Văd în zadar cum s-a deschis petala.
Pe aripi frânte, azi, se pleacă seara.
Ce rost, (vă-ntreb), de-acuma frântul zbor,
Când într-o clipă trebuie să mor?!
Ce rost puteri şi avuţii? Vezi bine
Chiar dacă lupţi, nimic nu-ţi aparţine.
Eşti în decor, o rană sângerândă,
Deci ia aminte! Nu pleca la luptă!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Străin pribeag, a ta să fie rana?!
Ce-ai adunat?! Ce rost în lume, dacă
Din pumnul tău nimeni nu se adapă?!
Câţi oameni i-ai hrănit cu-nţelepciune?
Vin prunci recolta vieţii să-ţi adune?!
Poate-ai trăit un fluture-n zadar...
Din drumul tău greşit te-ntoarce dar!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Văd în zadar cum s-a deschis petala
Sub pulberea de stele şi ninsoare.
Şi m-am născut un fluture de soare
Cu aripi de argint şi muselină.
În zborul meu flămând după lumină,
Un fluture-s, pe-o aripă de nor...
E-ntâia oară când am prins să zbor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beznă

tic-tac, tic... tac, tac
ceasul a stat
este atât de întuneric
în lume, în mine, în jur
o adiere rece bate îm fereastră
tic-tac, tic... tac
stau singur cu mine
plouă cu lacrimi de ceară
de multe ori mă întreb
cine este cu mine
tic-tac, tic... tac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vopsitorii de întuneric

o gheară îmi strânge încet lumina
o sugrumă spre întuneric
o mână mi se agaţă cu disperare
dar numai se zbate
în mine nu vor să tacă vorbe nespuse
în cei fără dreptate răsăritul moare
la mica publicitate sunt numai anunţuri moarte
tăcerea cumpărată se zbate

nu le este ruşine
celor care au luat drumul întunericului
să se vopsească numai cu el?

poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în întuneric

te poţi rătăci cum m-am ră
tăcit şi eu şi umbrele
umbrele care mă urmăreau
mă însoţeau peste tot
s-au pierdut în întuneric
nici ele nu vedeau
prin negură rătăcind
cu fricile noastre, cu te(a)ma
de necunoscut
s-au rătăcit de mine, s-au rătăcit
de ele
chem fericirea să mă scoată
din întuneric să mă inunde
să mă în
torc firul de unde
am fost rătăcind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!