Omagiile mele …”Omule” (Mentorului meu…..)

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ţi-am rostit în şoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieţii şi-aşa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viaţa-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie şi astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne şi pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmaşii, sunt sigur, pe deplin.

Învăţătura-ţi sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort şi sunt.

Omagiu-i o şuviţă din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Şi aste-as prea puţin.
Ce pot? Să-ţi scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ţi sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (27 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcând din mărul… „Acru”

Te-am văzut încântătoare
Şi cu tine am vrut să zbor,
Dar… Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi… Rău mă dor.
Corneliu

Te-am cunoscut demult, întâmplător,
Intr-un sfârşit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct şi… Rugător,
Spunându-mi: - Vrei să merg cu tine acasă?

Eu te-am privit, surprins, chiar ruşinat,
Văzându-ţi ochi mari şi faţa-mbujorată,
Am stat puţin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am spus un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingăşie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc şi, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături, ”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce şi-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în… “Era” viitoare.

Şi timpul a trecut, cum numai el o ştie,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deşi eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Muşcând din "mărul" acru, viaţa mi-am distrus.

De aceea-ţi spun adio! Rămâi ce-ai fost, o… „floare”,
Iar pentru mine leacul: „Un şarpe veninos”,
Chiar dacă rana, din pieptul ce mă doare
Va dăinui în veacuri, nu pot să-ţi fiu „Prinos”

Mai bine ard pe rugul, a unui timp ce trece,
Blestemul mă cuprindă! De nu am fost un… „sfânt”
Iar Tu! Petala sumbră, de pe pământul rece,
Strivită precum meriţi, sub un călcâi ce-i frânt.

Corneliu 10.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (10 mai 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ţi zâmbitoare şi vorba-ţi după grai,
Să te privesc şi-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât eşti de suavă să înfloreşti mereu.
Puţine ştii de mine, dar... nu mă ştiu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ţi nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet şi-mi rătăceşti prin gând.
La ce şi amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Şi... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citeşti terţina în văzul tuturor.
Ţie să nu-ţi mai pese, cum nici nu ţi-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l ştii? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat şi ruga sărutului de dor.

Când soarta mă v-a duce pe drumul cel de veci,
Să vii totuş cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laş la căpătâi,
Să-ţi răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ţi cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereţii reci.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Mi-ai liniştit viaţa când mi-ai şoptit din stele
Că îmi respecţi credinţa şi patimile mele.
Mi-ai dat din ochi speranţa şi zâmbetul pe buze,
Văzându-ţi apoi chipul de parcă-şi cere scuze

Pentru un mers al vieţii ce schimbă omenirea
Şi-atâtea bulversaţii ce-ţi şterge şi menirea.
Dacă în piept îţi bate tic-tacul pentru mine
Şi poţi ierta un suflet pe care-l ştii prea bine,

O să mă-ntorc pe drumul cu macadam mărunt
Să-ţi cer o îndurare: „Iubeşte-mă cum sunt”.
Iar dacă necuratul din nou îmi va surâde
Înferecă-mă-n lanţuri şi-arumncă-mă-n Bermude.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn….Cât un semnal

Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar…. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.

Un semn în treacăt o să-ţi las
Şi lacrima iubirii.

Ştii…. Sunt un firav călător,
Ce-ţi aminteşte de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari şi dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor…
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.

Corneliu 15.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Paşii spre lună?
O dorinţă nebună
Este mai greu.

Paşii spre stele?
Să fiu printre Iele
Visez mai mereu.

Paşii pe terra?
De flori plină-i sera
Şi multe iubiri.

Odorul s-apară,
În fie-ş ce seară,
Nu amăgiri.

Când paşii se-adună,
Ajungi şi pe lună,
Zbori fericit.

Paşi-mi dau roade,
Când nu am iscoade,
Atunci sunt iubit.

Si-i fac fără frică,
Căci ei mă ridică,
În slăvi, negreşit.

Corneliu 25.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Revista Literara Iaşi 1855 (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu... Mamă

Departe eşti dar... Un înger păzitor,
Tu! Îmi alini atâtea răni ce dor.
Departe eşti, dar... printre pământene,
Un suflet nepereche, un vis de... "Sânziene."

Mereu te simt, şi... mai mult, te ador,
Tu mi-ai dat aripi, m-ai învăţat să zbor,
Mereu te simt, m-ai ajutat să sper,
Să-nving cu bărbăţie, năstruşnicul mister.

Oriunde sunt, oriunde mă voi duce,
Am să păstrez, în sânu-mi a ta cruce,
Ce-i un semnal, mereu spre biruinţă,
Fii liniştită mamă! Respect a ta credinţă.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (21 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jur să fiu ceea ce sunt...

"Împrăştie dorul seminţele-n gânduri
Cu paşi nevăzuţi, prin strunga tăcerii"
Înşiră viaţa-n coloane şi rânduri
Să simtă urmaşii "puhoiul" durerii

Ce-apasă în suflet o rană ce doare,
dorinţa, izvorul, spre tot ce-i curat,
dreptatea nu piere, e nemuritoare,
izbânda e leacul, pentru cei ce-au luptat...

Izvorul nu seacă, el curge mereu,
căci vine din stâncă, argilă şi lut,
să-ţi spună cărarea, îi este mai greu,
lansează doar vestea, un vis ce e... "mut".

Nu fi enigmatic, fii ceea ce eşti,
un rob printre stele, dar şi pe pământ,
aicea ţi-e soarta, aicea trăieşti,
să-ţi laşi printre semeni, acest jurământ.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (noiembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna.... Are un leac?

Veghează luna un destin
Ce-i pentru mulţi mereu un chin?
Vindecă luna o durere
Să lase-n urma ei plăcere?

Nu cred! E doar un vis hain,
Ea nu repară un destin.
Ea vine, râde, apoi dispare,
Şi nu-ţi ascultă o-implorare.

De-aceea, dragă, să-i priveşti
Doar razele ce-i sunt celeşti.
Nu-i cere leacuri la tejghea
Căci sigur! Nu le poate da.

Cere-i doar raza de lumină
Să vezi căsuţa pe colină,
Unde te-aşteaptă... Doru-n prag
Să te cuprindă cu mult drag.
O.... Mamă!!

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (30 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi şi cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleaşi dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ţi amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
Să bată pentru tine,

Dar, în zadar aştept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ţi vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost că, în sfârşit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Şi mă sfidezi necruţător
Făcându-mi nopţile mai grele.

Dac-ai simţi foarte puţin
Din rana ce mă doare,
Eu aş scăpa de-atâta chin,
De dor şi de vâltoare.

Dar eşti cum nu mă aşteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă laşi de viu să mă destram,
Şi-o faci pe mai departe.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dat, Doamne

Ca să fiu ce-am fost în viaţă,
mi-ai dat primăveri şi toamne.
Mi-ai dat zori în dimineaţă,
mi-ai dat flori, mi-ai dat şi poame.
Mi-ai dat cer senin şi nor,
aşa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat şi multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar şi chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar şi chip să mă răzbun.
Ca să mă descurc în lume
mi-ai dat şi înţelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat şi încercări.
Plecat îţi fac mulţumire
şi urc dincolo de zări.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra anilor deşerţi

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauţi printre stele,
Şi regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ţi veştezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocoleşti
Şi-mprăştii tot norocul?
El îţi surâde să-l doreşti
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înţelegi şi nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulţi sfetnici? Dar şi ei,
Ca să greşeşti aşteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porţi
Ce-o ştii că-i pentru tine?
Şi măsori anii pentru morţi
Crezând că aşa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Şi-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu ştiu de azi sau mâine mor
Şi nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viaţa-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deşerţi
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierţi
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranţei ţi-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau şi… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai eşti a ta.

Întreb mereu, şi-am întrebat
Dintre pereţii reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproş pe veci.

Să vii totuşi la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ţi scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la ţintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ţi ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se şi peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ţi ceri iertare,
Sunt veşnicie… Nu mă ai.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O…Tumoare (Este o epigramă? Sau mai mult, o rană care doare?

„Vulturii” zboară, că-s liberi s-o facă,
Eu plâng rătăcit, durerea să-mi treacă,
Dar rana e mare şi... Doamne, rău doare,
Când nu ai un leac să scapi de”Tumoare”.

Dar… Poate din ceruri un „Sfânt” o să cadă,
Apoi, după el, şi alţi-n cascadă,
Să vindece rana, Tumori să stârpească
Să facă pe Terra o… „Lume cerească”.

E mare dorinţa dar… Mică-i putinţa,
Căci leac de tumoare? Nimeni nu are
Şi… Asta ne doare!
A rămas doar speranţa, dor şi ea dispare…

Corneliu 12.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste gânduri am trecut

Peste gânduri am trecut
Peste vise rotitoare
Când aici mi-ai apărut
Din cea noapte ca un soare

Nu ştiam să-ţi spun pe nume
Nici să-ţi întâlnesc privirea
Fără o roşeaţă anume
Ce îmi răscolea simţirea

Îmi erai atât de dragă
Ca un ochi de floare aleasă
Cu petale dulci de fragă,
Te vedeam a mea mireasă

Vino tu să-mi cânţi iubirea
Să dansezi pe note albastre
Să mă-nveţi ce-i nemurirea
Cea de dincolo de astre

Nu m-ascund, deşi sunt mare
Am un suflet doritor
De iubire fără sare,
De dureri ocrotitor.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu

Ai fost un simbol în viaţa asta pentru mine
M-ai apărat de rău, mi-ai arătat ce-i bine
Mi-ai fost exemplul cel mai bun în toate
Ai fost o pildă de moralitate

M-ai educat să îi respect pe oamenii adevăraţi
Să mă-nconjor de prieteni ca de fraţi
Tu mi-ai vorbit pentru întâia oară
Despre iubirea noastră pentru ţară

De multe ori tot mi-ai povestit
Despre eroii ce pentru ţară au murit
Cu ochii în lacrimi mi-ai vorbit de multe ori
De generaţia ce s-a stins în închisori

Tu mi-ai predat întâia lecţie de onestitate
Şi mi-ai vorbit cu elocinţă de dreptate
M-ai tot rugat să nu fiu sclav pe bani
Să nu-i urăsc pe cei ce-mi sunt duşmani

Să preţuiesc valorile umane
Să am respect pentru femeile ce-s mame
Să îi ajut pe cei ce sunt în sărăcie
Să dau dovadă în viaţă de omenie
 
Şi mi-ai vorbit şi despre fericire,
Ai spus că ea se-ntruchipează în iubire
M-ai învăţat să îl iubesc pe Cel de Sus
Să mă închin de-a pururi la Isus

În clipele în care-ţi scriu aceste rânduri
Te am pe veci în suflet şi în gânduri
Aş vrea să te mai văd măcar o dată
Să te întreb ca altădată... Ce faci, tată... 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

"Ce-ţi pasă ţie chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?”
M. Eminescu

Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârşit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct şi rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.

Eu te-am privit, surprins, chiar ruşinat,
Văzându-ţi ochi mari şi faţa-mbujorată,
Am stat puţin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingăşie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc şi, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce şi-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în “Era” viitoare.

Şi timpul a trecut, cum numai el o ştie,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deşi eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Muşcând din "mărul" acru, viaţa mi-am distrus.

Ştiam că viaţa-i dură, o luptă, un război,
Dar nu credeam în ură, sfidare şi minciună,
Credeam că peste timpuri şi numai amândoi
Vom face o pace lungă, mereu, dar împreună.

Şi începutul firav, molcom, încrezător,
Mi-a răscolit în suflet îndemnul şi speranţa,
Să reîncep urcuşul cel lung, de călător,
Ce merge înainte, oricât ar fi distanţa.

Dar vrerea mi-a fost frântă, la mijlocul de cale,
Să odihnesc oleacă, în urmă să privesc,
Răstălmăcindu-ţi firea, să mă gândesc agale,
Şi să-ţi revăd trecutul, să-mi spun că e "firesc".

In toate eşti ceea ce-ai fost, nimic nu te-a schimbat,
In toate-ai fost ceea ce eşti, o tristă-ntruchipare,
Aşa vei fi mereu, oricât am încercat
Să-ţi modelez viaţa, să fac din tine o floare.

De aceea-ţi spun adio! Rămâi o nostalgie,
Cu cine te-nţelege, în egoismul tău,
Destinele sunt dure, dar asta vor să fie,
Tu să-ţi urmezi poteca iar eu.. un drum al meu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Rămâi, rămâi de azi cu mintea ta bolnavă;
De vrei, apoi, să cazi, să iei şi umbra ta!
Din boabele de grâu tu mi-ai întins doar pleavă
Iar gura mea flămândă, pesmet iubire-avea.

Ţi-am fost un ageamiu ce l-ai luat paiaţă,
Iar tu mi-ai fost tribut, plătind acest păcat,
De-a pururi mi- ai luat iubire ca o hoaţă,
Dar cât amar în mine-adânc ai îngropat!

Pe degete ai vrut să-nvârţi pământul roată,
Să legi cu noduri lumea peste genunchii goi ;
Zeiţă te-ai crezut şi-a ta lumina toată,
Ai fost o gheată ruptă şi eu ţi-am fost noroi.

Te las pe la amiaz', mă graţiez de toate,
De buze-nşelătoare şi ochi de chihlimbar,
Iar chipul ce-am iubit, nu mi se mai arate,
N-ai fost decât un nume, sub el un avatar!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!