Fraţii lui Iosif

Seceta ardea pământul,
Cum spuse-n vis Cuvântul.
Spre Egipt, ca să ia hrană,
Se porni o caravană
Dinspre-ale lui Iacov case.
Numai Beniamin rămase.
Iosif de cum i-a văzut
Pe toţi i-a recunoscut.

Dar, ţinându-şi bine firea,
Le-ascultă istorisirea
Şi, oprind din ei pe unul,
Le dădu spre casă drumul...

După ce grâul sfârşiră
Fraţii înapoi veniră,
De-astă dată însoţiţi
De Beniamin şi smeriţi.

Domnul pe vicleni i-ncurcă,
Iar pe cei smeriţi îi urcă.
Să-I păzim învăţătura,
S-alungăm din suflet ura!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita.
Din cupa fermecată a ghicit
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume.

Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înţelepciunea
Şi planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviţi apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Şi cercetaţi în Biblie, la rând,
Căci profeţia lui s-a împlinit,
Şi încă mai rămâne să vedem
Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.

Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac şi Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
Să împlinească-a cerului sentinţă:
Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă
O ascultare plină de credinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif pune la probă pe fraţii săi

Din nou trimite tata pe feciori,
După un timp, să cumpere merinde
Din nou îi cercetează bunul domn,
În timp ce dorul, inima-i aprinde.
Din multele necazuri îndurate
Strânsese Iosif mare-nţeleptciune,
Ca să-şi testeze fiecare frate,
Cu dragoste şi fapte de minune.

El le-a săpat în suflet pocăinţă,
Ca să le poată oferi iertare.
O, Doamne dă-mi şi mie-acea ştiinţă,
Acea înţelepciune uimitoare,

Să dau nu numai grâul şi arginţii
Pentru vrăşmaşul care m-au urât,
Şi să-mi iubesc şi fraţii şi părinţii
Cum prinţul Iosif i-a iubit atât.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

David şi Templul

Din îndurare, Dumnezeu a dat
Lui David, planul Templului din ceruri,
Ca Solomon să-I facă un palat,
Iar David doar să strângă giuvaeruri.
La fel şi astăzi, Domnul hotărăşte
Prin cel mai mic să facă lucruri mari.
Deci, nu vă supăraţi când El voieşte
Să fiţi doar salahori şi nu zidari.

Căci celor mai smeriţi, le-a pus deoparte
Răsplată mare, sus, lângă Cristos,
Pe când celor slăviţi de guri deşarte
Le-ajunge "înălţarea" cea de jos

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mult trebuie să vă străduiţi să dobândiţi smerenia. Să vă smeriţi, să vă smeriţi şi iar să vă smeriţi. Dacă este smerenie, atunci este totul. Dacă nu este smerenie, nu este nimic, chiar dacă omul ar săvârşi minuni. Smeriţi-vă!

citat din Sfântul Varsanufie de la Optina
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Ierihonului

Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimţite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-nteţite.
Dar n-a crezut şi nu s-a pocăit.
Aşa va fi şi cu această lume,
Căci cele şapte trâmbiţe-au sosit,
Sunând avertizare, foc şi ciume.

Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.

Şi toţi au înţeles şi-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit şi a luat.
Cu viaţa şi-a plătit apostazia.

Cetatea Ai a fost apoi luată
Prin iscusinţă, după sfat ceresc.
Cei care iau exemplul de-altădată,
În misiunea sfântă reuşesc.
..............
Intrând în ţară, Dumnezeu le-a dat
La fiecare sorţ de moştenire.
Din nou în legământ i-a adunat,
Prinţul Isus la ultima-i vorbire.

Din toate-acele mari făgăduinţe,
Făcute-n zori poporului iubit,
Nici una n-a rămas pe din afară,
Căci Domnul, credincios, le-a împlinit...
.......
Când canaaniţii apăsau pooporul,
Debora, prorociţa, a chemat.
Şi, ca în jurul unei mame bune,
Viteji israeliţi sau adunat

Barac a fost în frunte, cu credinţă,
Şi după el curgeau galileenii.
Din Ruben a sosit doar zvon de planuri,
Dar Beniamin şi-a înarmat oştenii.

Aşer se odihnea pe plaja lui,
Iar Dan făcea afaceri pe corăbii,
În timp ce chiar şi stelele luptau,
Sosind din cer cu sclipitoare săbii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda
De Iosif, floare între sfinnţi?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei
,, Fraţii" l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos.

Ei n-au înţeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis.

Providenţa l-a salvat
Şi pe aripi l-a purtat
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i

Să oprească un plan divin.
Lanţuri, umilinţă, chin
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
............
Plecând, supus, din cortul părintesc,
Pe câmpul plin de ierburi şi primejdii,
Ajuns apoi la groapa de gunoi,
Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.

Apoi, cu nepăsaare aruncat
În groapa mai adâncă a sclaviei,
De-acolo şi mai jos a fost împins,
În ghierlă, şi mânjit de calomnie.

Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,
Căci toate au fost doar trepte către tron.
Cu darul său de prinţ şi de profet,
Ajunse Iosif domn, ca Faraon.

După mulţi ani de griji şi de uitări,
Mânaţi de lipsă mare şi de foame,
Cei zece fraţi pornesc către Egipt
S-aducă pâine la copii şi mame.

Ajunşi la domnitor i se închină
Ca stelele din visul dus cu anii,
Iar el cu gânduri bune îi încearcă
Le dă merinde dar le dă şi banii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai scurtă cale spre fericire e iubirea!

citat din Beniamin Muj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi gemeni

Esau şi Iacov, cei doi fraţi,
S-au despărţit chiar din pruncie:
Esau cu jocul şi mâncarea
Iar Israel la datorie.
Edom, lumesc şi fără frâu,
A devenit popor duşman.
Dar Israel a fost ales
Să împlinească sfântul plan.

Nici Iacov nu era un sfânt,
Căci a minţit şi a-nşelat,
Şi-apoi, de frica lui Esau,
Departe sa refugiat.

Dar Domnul nu l-a părăsit,
Ci i-a întins sub paşi o scară
Pe care harul minunat,
La cei descurajaţi, coboară.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul se aşeză pe umărul lui şi astfel porniră amândoi spre ieşire, însoţiţi de Mihai şi părinţii lui. În curând se despărţiră, Lucian şi Rikky urcându-se în maşina albastră, urmaţi îndeaproape de cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, iar cei din familia Ristea, Mihai şi părinţii lui, întorcându-se în casă. Maşina albastră porni, dar nu pe drumul spre casa comandantului, ci într-o altă direcţie. În curând se opri în faţa unui bloc înconjurat de mai mulţi poliţişti, gardieni şi jandarmi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.

Sfântul Apostol Iacov în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Iacob

Fugea de mâna lui Esau,
Departe-n lumea largă, sau
De amintirea că-a greşit
În faţa Domnului, voit?
El spuse-n rugăciune aşa:
,, Părinte, iartă vina mea!
Oh, dă-mi un semn, un sfat, un vis"...
Şi-n vis văzu un paradis.

Din care coborau spre el
Vâslind din aripi, uşurel,
Mulţi îngeri pe o înaltă scară
De importanţă planetară.

Isus Cristos, El ne-a legat
De ceru-albastru, preacurat.
Să-mi fie inima Betel,
Loc sfânt păstrat doar pentru El.

Când Iacob a ajuns la ţintă
Sa învoit cu socrul său,
Şi-a nimerit-o de minune:
Laban era şiret şi rău

Împotmolit în plasa vieţii
Se-ntoarce Iacob înapoi,
Şi biruieşte-n rugăciune.
– Aşa vom birui şi noi.

Cum Israel, trecând Iabokul,
Venea spre casă şchiopătând,
Esau l-a-ntâmpinat cu arme,
Dar l-a primit, apoi, plângând.

Când Domnului îi place calea
Pe care mergi în ascultare.
Îţi face prieteni chiar duşmanii,
Şi-ţi dă rezervă de iertare.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu vorbeşte lui Moise

A fost hrănit cu laptele credinţei,
Apoi cu zelul şcolii din Egipt.
În urmă, dus în şcoala umilinţei,
Chiar Dumnezeu, din flăcări i-a vorbit.
Şi l-a trimis în mare misiune,
Cu-avertizări solemne şi puteri,
Să ceară stăpânirii slobozirea
Ce nu venea nicicum, de nicăeri.

Toiagul refuzat se face şarpe.
De stai cu mâna-n sân, te umple lepra.
Să nu dai înapoi de la chemare,
Dar nici spre ea să te alerge febra.

În rug aprins, Iehova a vorbit
Şi l-a chemat pe Moise în pustie.
A fost chiar o minune, nu un mit:
Cristos e rugul plin de veşnicie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iacov a recunoscut că Domnul Însuşi este podul. El este Pontifex Maximus, adică "Marele constructor al podului". El este Calea prin care cerul comunică cu pământul.

Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngândurat, porni spre rachetodrom. Era aproape 10.00, iar soarele se ridicase strălucitor pe boltă, nici un norişor neîndrăznind să-i stea în cale, să i se împotrivească. Directorul urcă grăbit treptele navei albastre, iar când trapa se deschise, se opri, fără a trece dincolo de ea. Pe puntea principală se aflau toţi cei şapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea. Când auziră trapa deschizându-se, îşi ridicară toţi privirea, să vadă cine este. Zărindu-l pe director, tresăriră şi priviră îngrijoraţi spre ceasuri. Nu, nu era 12.00, deci, nu întârziaseră de la întâlnirea cu dânsul. Se foiră neliniştiţi, de parcă nu ştiau cum să se comporte în prezenţa directorului Institutului; doar domnul Eugen Manea părea foarte calm.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare indică mereu spre ceva ce încă menţii ferit de lumină. Ceva ce nu i-ai încredinţat lui Dumnezeu: o fărâmă de ego.

citat din Beniamin Muj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar oamenii smeriţi sunt recunoscuţi şi răsplătiţi de Domnul!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!