Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda
De Iosif, floare între sfinnţi?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei
,, Fraţii" l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos.

Ei n-au înţeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis.

Providenţa l-a salvat
Şi pe aripi l-a purtat
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i

Să oprească un plan divin.
Lanţuri, umilinţă, chin
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
............
Plecând, supus, din cortul părintesc,
Pe câmpul plin de ierburi şi primejdii,
Ajuns apoi la groapa de gunoi,
Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.

Apoi, cu nepăsaare aruncat
În groapa mai adâncă a sclaviei,
De-acolo şi mai jos a fost împins,
În ghierlă, şi mânjit de calomnie.

Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,
Căci toate au fost doar trepte către tron.
Cu darul său de prinţ şi de profet,
Ajunse Iosif domn, ca Faraon.

După mulţi ani de griji şi de uitări,
Mânaţi de lipsă mare şi de foame,
Cei zece fraţi pornesc către Egipt
S-aducă pâine la copii şi mame.

Ajunşi la domnitor i se închină
Ca stelele din visul dus cu anii,
Iar el cu gânduri bune îi încearcă
Le dă merinde dar le dă şi banii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita.
Din cupa fermecată a ghicit
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume.

Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif pune la probă pe fraţii săi

Din nou trimite tata pe feciori,
După un timp, să cumpere merinde
Din nou îi cercetează bunul domn,
În timp ce dorul, inima-i aprinde.
Din multele necazuri îndurate
Strânsese Iosif mare-nţeleptciune,
Ca să-şi testeze fiecare frate,
Cu dragoste şi fapte de minune.

El le-a săpat în suflet pocăinţă,
Ca să le poată oferi iertare.
O, Doamne dă-mi şi mie-acea ştiinţă,
Acea înţelepciune uimitoare,

Să dau nu numai grâul şi arginţii
Pentru vrăşmaşul care m-au urât,
Şi să-mi iubesc şi fraţii şi părinţii
Cum prinţul Iosif i-a iubit atât.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înţelepciunea
Şi planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviţi apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Şi cercetaţi în Biblie, la rând,
Căci profeţia lui s-a împlinit,
Şi încă mai rămâne să vedem
Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.

Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac şi Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
Să împlinească-a cerului sentinţă:
Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă
O ascultare plină de credinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii lui Iosif

Seceta ardea pământul,
Cum spuse-n vis Cuvântul.
Spre Egipt, ca să ia hrană,
Se porni o caravană
Dinspre-ale lui Iacov case.
Numai Beniamin rămase.
Iosif de cum i-a văzut
Pe toţi i-a recunoscut.

Dar, ţinându-şi bine firea,
Le-ascultă istorisirea
Şi, oprind din ei pe unul,
Le dădu spre casă drumul...

După ce grâul sfârşiră
Fraţii înapoi veniră,
De-astă dată însoţiţi
De Beniamin şi smeriţi.

Domnul pe vicleni i-ncurcă,
Iar pe cei smeriţi îi urcă.
Să-I păzim învăţătura,
S-alungăm din suflet ura!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădarea

Să nu vă fie cu mirare,
Dar grade sunt şi în trădare:
Iisus vândut a fost de-un ucenic,
De Iuda, hoţul, omul de nimic;
Un lucru şi mai de temut:
Pe Iosif fraţii l-au vândut.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (6 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost Isus copil...

Şi a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Şi-n fiinţa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Şi a fost Isus copil,
ca să aibă toţi copiii
Tată-n cer.
Şi a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe faţă macii.
Cel mai trist dintre copii.
Şi a fost Isus sărac,
ca să aibă toţi săracii
bogăţii.

Şi a fost Isus flămând.
Şi plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrouraţi.
Şi a fost Isus flămând,
ca să fie toţi flămânzii
săturaţi.

Şi a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— şi din culmile Iudeii
şi-n pustiul arzător —.
Şi a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toţi mieii
un Păstor.

Şi a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăţia,
jos, la Iosif şi Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea şi noi robia
şi-nfierea lui Isus...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus a fost vândut de Iuda, dicipolul Său, dar măcar Iuda n-a fost fratele Lui. Există un lucru şi mai cumplit: să fii vândut de fraţii tăi, cum a fost vândut Iosif, din invidie.

aforism de George Budoi din Trădarea şi Trădătorii (28 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă necesară înlăuntrul fiecăruia

Noi am rostit toate acele cuvinte; dar, pentru drumul
pe care vom apuca, cuvintele

nu pot forma un plan. Nu exista altă pregătire, fără de numai
harul divin. Greşelile mele

au stat ascunse. Cineva ar putea numi aşa ceva pregătire!
Am un strop minuscul

de cunoaştere în sufletul meu. Îl las să se dizolve în oceanul tău.
Sunt atât de multe primejdii în el.

Înlăuntrul fiecăruia din noi este o toamnă continuă. Frunzele noastre
cad şi sunt duse de vânt

peste ape. O cioară cu picioare negre croncăne
despre cele trecute. Apoi,

generozitatea ta revine: primăvară, aburi, inteligenţă,
parfum de zambile şi trandafiri,

şi de chiparoşi. Iosif s-a înapoiat! Iar dacă tu nu simţi în
tine prospeţimea lui

Iosif, atunci, fie a lui Iacob! Plângi şi apoi râzi. Nu pretinde că ştii
ceva, dacă nu ţi s-a întâmplat ţie.

Este cu necesitate ca oamenii să moară – atunci Isus respiră din nou.
Foarte puţine plante cresc pe pietre ascuţite.

Fii ţărână. Fii cenuşă, astfel ca florile de câmp să urce
acolo unde te afli. Ai fost

de piatră prea mulţi ani. Încearcă ceva diferit. Cedează.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblică (marelui poet Şt.O. Iosif)

Pe Iosif fraţii îl vândură,
Cumpărători găsind destui.
Privindu-ţi cărţile-n vitrină,
Râvneşti şi tu la soarta lui!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.
Ştiţi ce-i trimite Dumnezeul lui din cer şi-acum? Ruşine, suferinţă pe nedrept şi închisoare.
Acum, uitaţi-vă voi singuri şi gândiţi: ce-ar fi putut să facă Iosif mai frumos şi mai dumnezeiesc
Şi cum altfel ar fi putut mai bine să cinstească Cuvântul Sfânt al Tatălui de sus, ceresc?
Desigur, nici chiar Tatăl cel ceresc veghind din ceruri n-ar fi pretins o biruinţă mai încununată.
Şi totuşi, pentru ce atuncea, Doamne, Tu-i dai ruşine, durere şi închisoare drept răsplată?
Cu întrebare-aceasta şi nedumerirea-n gând, să-l urmărim pe Iosif şi o să vedem că nu Scriptura
E eronată şi ne-apare-atât de curioasă, ci noi, că nu-i citim până la capăt toată-nvăţătura.
În închisoare, Iosif şi aici o duce bine, căci Domnul poate să îţi facă prieteni chiar şi pe vrăjmaşi
Dacă atunci când orişicât de curios S-ar comporta cu tine, nu te revolţi, ci tot ce vrea, aceea tu îl laşi.
Şi iată, o speranţă de eliberare se iveşte, dar vai, ce trist! Şi-aceasta, ca şi celelalte, l-a-nşelat.
Paharnicul, când s-a văzut din nou afară-n libertate, de Iosif şi de rugămintea lui fierbinte a uitat.
Acum, vă rog, să fiţi cu multă luare-aminte, căci cele ce urmează s-auzim pe mai departe,
Va fi lumina care unora din cititorii-acestor versuri de-un mare ajutor şi har le face parte.
Vedeţi? De-a lungul celor treisprezece ani de nedreptăţi, tânărul Iosif le-a-ndurat pe toate
fără-mpotrivire. Dar în străfund, acolo unde numai Domnul vede şi cunoaşte, ca o speranţă, ca un fel de licărire
Mocnea nestins, dar totdeauna gata să învie, nu răzbunare, ci să-şi scape viaţa căuta,
Necunoscând secretul tainic al păstrării vieţii, că numai cei ce ştiu s-o dea o pot păstra.
Şi-acum, când experimentează ultimul eşec în închisoare, întâia oară în cei treisprezece ani de încercare
Dă Domnului nu doar voinţa vieţii, ci însăşi viaţa, lăsând ca Domnul să-i aducă El când vrea eliberare.
Abandonându-şi Iosif planuri, acţiuni şi scheme de-ale sale, iată că intervine Domnul cu-ale Lui,
Şi ce n-a putut Iosif demonstra în treisprezece ani, arată Domnul într-o clipă prin lumina cerului.
Iar Domnul face mult mai mult, nespus mai mult acuma, căci El nu-l dovedeşte numai că-i curat,
Şi-apoi nici nu Se-opreşte după-aceea numai la simplul fapt că de-nchisoare şi sclavie l-a scăpat,
Ci-l face domn, stăpânilor peste imperiul mondial, salvând prin el pe lumea de atunci de la pieire.
Iar toţi ce care până-atuncea l-au nedreptăţit, şi dâra carului care-i purta i-o sărutau cu umilire.
Dar toate-acestea, orişicât de minunate ni s-ar prezenta, când ne gândim la ce-a putut să-l folosească Dumnezeu apoi,
Muţi de uimire, vom striga şi noi cuprinşi de adorare: "O Doamne, ia-ne-n şcoala asta şi pe noi, da, şi pe noi!"
Iosif ajunge să salveze viaţa-ntregului Israel din foametea ce bântuia atuncea pe pământ cumplit,
Simbolizând pe-Acela care-aduce lumii viaţa, din sfânta viaţă care la Golgota S-a jertfit.
Ajuns ca cel mai mare demnitar în fruntea ţării, după cei treisprezece ani de încercări,
Se dumireşte că răbdarea nedreptăţilor e calea a tot ce este har divin şi binecuvântări.
Abia acum, făcând retrospectiv o analiză, el vede cât de înţelept Domnu-a lucrat,
Când îl trimite rob la Faraonul care, altfel, evrei la curte n-ar fi acceptat.
Şi-apoi, când vede că nu fraţii lui, ci Domnul, i-a rânduit tot drumul ne'nţeles la început şi greu,
Le spune: "Domnul m-a trimis ca să vă scap de moarte. El m-a făcut să fiu aici ca Dumnezeu".
O, Doamne! Vrem să învăţăm şi noi de astăzi să pierdem propria noastră viaţă, ca apoi,
Reînviind-o Tu, s-o reproduci prin înmulţire-n alţii, făcându-ne un Iosif pentru cei de lângă noi.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif devine sclav

Pentru vina de-a visa
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut.
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălţat peste averi
Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui...
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său.
Tu, băiete, fii curat,
Şi vei fi, la fel, 'nălţat.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieţii rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
şi mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost şi mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înţeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înţeles că Mielul
S-a dat El însuşi prins,
dar Şi-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Şi-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Faraon

Faraon în patu-i lat
A visat un vis ciudat:
Şapte vaci frumoase, grase,
Şi-încă şapte urâcioase,
Slabe, şi urâte foc,
Ce le-au înghiţit pe loc
Pe acelea mai frumoase.
Apoi şapte spice grase
Şi-alte spice mici, uscate
Ce veniră pe la spate,
Şi-mpungând cu paiul lor
Trupul plin al primelor,
Le-nghiţiră...,, Ce să fie?"
Se-ntreba o-mpărăţie.
Vrăjitorii s-au plecat
La răspunsul minunat
Ce prin Iosif Domnu-a dat.
,, Şapte ani de bogăţie
şi-apoi şapte-n sărăcie
Vor urma. Deci adunaţi,
Ca s-aveţi ce să mâncaţi!"

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit despre Isus

Am auzit despre Isus vorbindu-se mereu,
Mama şi tata îmi spuneau că-i Fiu de Dumnezeu.

M-au învăţat despre Isus că-i viu şi adevărat,
Cerul Său sfânt a părăsit şi viaţă El ne-a dat.

Acum sunt încă un copil curat şi nepătat,
În inima mea e Isus părinţii mi l-au dat.

Te rog, o, Domnul meu iubit, rămâi în viaţa mea,
Ajută-mă în orice zi să fac doar voia Ta.

Îţi mulţumesc de-ai mei părinţi căci ei m-au învăţat,
Să merg la Casa Ta voios să Te laud neîncetat.

Slăvesc şi laud Numele Tău, iubitul meu Isus,
Păstrează-mă în harul Tău căci te iubesc nespus.
Amin

poezie de Ica Dragoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Ierihonului

Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimţite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-nteţite.
Dar n-a crezut şi nu s-a pocăit.
Aşa va fi şi cu această lume,
Căci cele şapte trâmbiţe-au sosit,
Sunând avertizare, foc şi ciume.

Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.

Şi toţi au înţeles şi-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit şi a luat.
Cu viaţa şi-a plătit apostazia.

Cetatea Ai a fost apoi luată
Prin iscusinţă, după sfat ceresc.
Cei care iau exemplul de-altădată,
În misiunea sfântă reuşesc.
..............
Intrând în ţară, Dumnezeu le-a dat
La fiecare sorţ de moştenire.
Din nou în legământ i-a adunat,
Prinţul Isus la ultima-i vorbire.

Din toate-acele mari făgăduinţe,
Făcute-n zori poporului iubit,
Nici una n-a rămas pe din afară,
Căci Domnul, credincios, le-a împlinit...
.......
Când canaaniţii apăsau pooporul,
Debora, prorociţa, a chemat.
Şi, ca în jurul unei mame bune,
Viteji israeliţi sau adunat

Barac a fost în frunte, cu credinţă,
Şi după el curgeau galileenii.
Din Ruben a sosit doar zvon de planuri,
Dar Beniamin şi-a înarmat oştenii.

Aşer se odihnea pe plaja lui,
Iar Dan făcea afaceri pe corăbii,
În timp ce chiar şi stelele luptau,
Sosind din cer cu sclipitoare săbii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea învăţătoare

-Ştiţi voi, cine mi-a fost oare
Prima mea învăţătoare?
Vă spun sincer, a fost ea-
Scumpa bunicuţă a mea!

Ea m-a învăţat prima dată
Să rostesc o poezie.
,, Vine raţa de la baltă''
Şi cu,, Moşul de la vie''.

Şi tot când eram micuţă
Îmi povestea despre Guguţă.
Cum încăpeau sub cuşma lui
Toţi copiii satului.

De la ea am auzit
De cuvintele de aur.
Căci sunt de nepreţuit
Pe pământ-ele-s tezaur!

M-a învăţat cu bunătate
Să salut bătrâni, copii...
Să fac numai bune fapte,
Să aduc lumii bucurii!

Dar când am crescut oleacă
Mai în glumă, mai în şagă-
M-a învăţat bunica dragă
A bucătăriei artă!

Cum se cerne făinuţa,
Cum se face măliguţa.
Cum se frământă aluatul
Şi cum se coace cozonacul.

Plăcintele cum se prepar
Şi cu bostan, şi cu mărar.
Cum se împleteşte un colac
Şi biscuiţii cum se fac.

Tot ea mi-a pus cârligul în mână
Şi m-a învăţat să împletesc
Colţuni din cei mai groşi de lână
Ca iarna, nu cumva să îngheţ!

Priveam cu drag la a mea bunicuţă
Cum ţesea la covoare.
Apoi cosea în,, cruciuliţă''
Perne şi ştergare.

Mai croşeta ea horboţele
Ca neaua albe şi frumoase.
Apoi înfrumuseţea cu ele
Prosoapele din casă.

Harnică era bunica,
Precum albina şi furnica.
Tot aduna să-mi facă zestre...
Dar s-au pierdut toate fără veste!

Bunica multe m-a învăţat,
Dar vremurile s-au schimbat.
Cândva ce s-a numit valoare,
Cu an ce trece tot dispare!

Dar amintirile pe care le am eu
Le port în suflet, ca într-un muzeu,
Căci cu regret şi, din păcate,
Se pierd tradiţiile toate!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aniversarea voastră

Să fiţi un veac alături! Dumnezeu
Să lumineze calea către mâine!
Căci, tată, tu ai fost un Prometeu,
Iar mamă, tu, dumnezeiască pâine...

Voi aţi vegheat prin bunul har ceresc,
La cap, lumina faptelor să-mi ardă,
Mi-aţi fost alături când mi-a fost mai greu
Şi ştiu, mi-aţi fost alături viaţa toată...

Aş lua din salba stelelor cereşti
Lumina celor cincizeci de făclii,
Dar e puţin, căci, mamă, mă iubeşti
Şi tată, tu pe viaţă mă susţii...

Aş lua cincizeci de trandafiri, dar vai!
Ocean de trandafiri n-ar fi de-ajuns...
Mă rog doar, dragii mei părinţi, din rai,
Vegheaţi-mi visul cel de nepătruns.

De universul tot v-aş dărui
N-ar fi de-ajuns... Credinţa-n Dumnezeu,
Vă fie, mamă, sabie şi scut,
Vă fie, tată, pavăză mereu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!