Lacrima de dor

Abia născută-n colţ de ochi,
se scurse
ca o sclipire pe obrazul ud,
purtând cu ea durerea.
Şi tot curse
prin timpul tău
şi-al meu,
atât de crud.

Izvorul ei,
lumină-n întuneric,
e liniştit acum, eliberat
de vina lui.
În traiul ezoteric,
de încă
o durere
a scăpat.

Dar ea o poartă,
ea e-n suferinţă,
o-apasă şi o duce tot mai jos,
cât mai departe.
E ca o fiinţă
ce nu mai este
lumii
de folos.

Se scurge
străbătând necunoscutul
c-o strălucire vagă, de izvor
sub un alint de raze.
Nu-i tumultul,
e doar o lacrimă
şi e
de dor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul se scurge

Sufletul se scurge
Ca picurii de ploaie
Curg din vina ta
Lacrimi în şuvoaie

Ploaia care curge
Din sufletul meu
Curg din vina ta
"Îngeraşul meu"

Eu ţi-am oferit
Dragoste, putere
Tu doar suferinţă
Lacrimi şi durere

Nu-i nimic iubire
Timpul o să treacă
Şi din nou vei bate
Tu la a mea poartă

Poartă încuiată
De sufletul tău
Pentru totdeauna
"Îngeraşul meu "

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurul din albastru

E-un tainic izvor strălucind liniştit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.

E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-şi frământă.

O duce la vale, o pierde-n pustiu,
aşa cum o face de-o viaţă,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfaţă.

Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-şi tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre şi crunte.

Coboară în salturi, iar furia lor
loveşte copacii şi-i frânge.
Poiana-i priveşte oprirea-n izvor
şi tace. Priveşte şi plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reunire

Tu îmi săruţi o privire,
Eu - o şuviţă în vânt,
Tu ai, în ochi, strălucire,
Eu am, în suflet, avânt.

Tu-mi dai sărutul fierbinte,
Eu, într-un vis, te urmez
Şi, la picioare, cuminte,
Sclav să îţi fiu, mă aşez.

Tu mă priveşti cu iubire,
Eu te alint înmiit,
Noi însemnăm reunire,
Suflete ce s-au găsit.

Zborul ne este-mpreună,
Viaţa - o parte din drum,
Inima pare să-mi spună:
Raiul îţi este acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pe treapta viselor

Când primăvara-n muguri părea că se deşteaptă
Şi vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălţa,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Şi s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorşi, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar paşii obosiţi
Mai lasă doar în gânduri şi-n ochi speranţa-n zorii
Cu nori plângându-şi soarta, de Soare copleşiţi.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuşi, primăvară şi-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de raze

Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,

Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,

Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Şi-i schimbă tristeţea-n iubire şi cânt,

Îmi plouă cu raze, îmi plouă şuvoi...
Mă scald în apus şi în noaptea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul meu din urmă

Aicea m-aş întoarce
Odată îndărăt
Ca să m-aplec sub piatră
În râul care scurmă
Să iau izvoru-n braţe
Şi-apoi să vi-l arăt
Spunându-vă: acesta
E textul meu din urmă.

După atâta viaţă
Trăită-n manuscris
Ca un agent al obştei
Sau ca un alt sihastru
Mi-nchipui că, probabil
Nu-mi este interzis
Să mor purtând în braţe
Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,
O lacrimă din Nord
Un arhetip ce-şi este
Contemporan, amonte
Stau muntele şi apa
În dulce dezacord
Şi-n orice întuneric
Atâta orizont e.

M-am adăpat în viaţă
Din oale fel de fel
Şi-am cunoscut cristale
Cu buze de paradă,
Am auzit pe limbă
Ninsori de clopoţel
Şi am simţit cu talpa
Prinosul de zăpadă.

Şi ape leşioase
Şi puţ cu-accent acid
Şi am pierdut şi gustul
Fântânii de acasă,
De la izvorul Izei
Abia acum deschid
Fiinţa mea mânată
De-o sete leşioasă.

De n-aş avea nevoie
S-o simt pe-ntregul trunchi,
Cu lacrimi aş sorbi-o,
Nobiliara apă,
Şi în izvor de-odată
Cu stelele-ngenunchi
Stau eu să-ncep izvorul
Sau el să mă înceapă.

Şi pentru clipa-n care
Într-un final de foc
O să se-arate moartea,
La ea să mă înhaţe,
Fac astăzi repetiţii
Şi vin în acest loc,
Să-nvăţ cum se ridică
Izvoarele în braţe.

Şi nu am nici un martor
Să-mi spună bun şi rău,
Să vină după mine
Ca el să recunoască:
,, Lăsaţi-i lui izvorul,
A fost izvorul său!''
Şi alt izvor să sară
Din scoarţa pământească.

Albastru trece Iza
Prin malurile verzi,
Obârşia-n enigmă
De veacuri plânsu-mi-s-a,
Aici pe tine însuţi
Întâi şi-ntâi te pierzi
Ca să te redescoperi
Purificat de Iza.

Va fi călătoria
Acestui râu în jos,
Va trece printre pietre,
Va lumina comune,
Va adăpa şi oameni
Şi vite cu folos,
Când altă Iza-ncepe
Pe cer să se adune.

Şi când va fi momentul,
Cu mâini pustii să mor,
Să mi le-ncarc de-această
Obârşie de ape
Şi textul meu din urmă
Să fie-acest izvor
Pe care cu privirea
L-am şi transcris aproape.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,,Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
şi voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune "cer, "izvor",
voi spune "soare"
şi "lacrimă" şi "muzică" şi "dor".

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, şi sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne şi-am să cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune "cer", "izvor",
Voi spune "soare",
şi va fi cer, va fi izvor şi soare
în jurul meu şi-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-şi regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn şi pur,
Un timp de imn.
Şi va veni odată timpul. Timpul!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa este încă necesară omului, deşi am susţinut o viaţă că este doar o opţiune, şi asta pentru că am început să învăţ şi în absenţa ei, dar, uitându-mă în jur, la ceilalţi, realizez că încă este singurul mod de netăgăduit în care învăţăm ca specie, aşa cum învaţă un copil să nu mai pună mâna pe soba fierbinte abia după ce a simţit durerea transmisă terminaţiilor nervoase din epiderma topită. Doar cei care au avut parte de suferinţă pot avea compasiune pentru durerea altora, abia după ce au simţit-o şi au înţeles-o la rândul lor.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea vechilor porunci

Azi, te invit prin amintiri s-asculţi
un freamăt ce se-aude şi acum
pe ţărmul cu acelaşi vechi parfum:
al tău, al meu şi-al paşilor desculţi.

Închide ochii! Simţi? – eram doar noi,
călcând pe fire-ncinse de nisip,
cu fericirea-n suflet şi pe chip,
încrezători în viaţă, amândoi.

Aveam o strălucire în priviri
şi-o mângâiere-n fiecare gând
ce devenea un val de mare blând
pe trupul aşteptatei regăsiri.

Deschide ochii-acum şi spune-mi: tu,
auzi chemarea vechilor porunci
când simţi parfumul verii de atunci?
Îţi văd sclipirea-n ochi, nu spune "Nu!".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o fiinţă liberă, o conştiinţă creatoare: doar fiinţa care suferă este o fiinţă necesară. Existenţa fără nevoi este o existenţă superfluă;o fiinţă fără nevoie este o fiinţă fără cauză;o fiinţă fără suferinţă este o fiinţă fără esenţă. O fiinţă fără suferinţă nu este nimic altceva decât o fiinţă fără sensibilitate, fără materie.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii

Tu, raţiunea mea, ai somnul liniştit,
căci te veghez şi-ţi mângâi răsuflarea
cu şoapte de alint, iar monştrii sunt doar mit,
şi nu-şi găsesc, în somnul tău, chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârşitului
şi creşte ca un aluat
nu-i bai
zic
faceţi-o pietre şi
aruncaţi cu ele în mine
nu vă sfiiţi
e bine să răbufniţi ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecinţele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constataţi că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existaţi
în ochii deschişi ai lumii

şi ce altă durere mai mare
să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii...

poezie de Teodor Dume din Faţă în faţă cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirea-i păzitorul înger,
Lumină-n suflet, pace,
Rouă pe florile de sânger,
Lumină, taină, pace...
E un poem de suferinţă,
De zbatere şi taină,
Poem ascuns în necuvinte
De dor, iubită doamnă!
Privim sub a tăcerii arce
Cum înfloresc castanii...
Iubirea – sfântul legământ
Ne pomadează anii...
Un umăr peste care
Poţi plânge liniştit
Cu lacrimă de sânger
De doruri biciuit...
Iubirea ţi-e aripa
Ce poartă spre înalturi
Iubitul osândit...
Pe-a lumii catifele,
Zefirul se coboară
Şi te aduce-n dar,
Un val plăpând de mare,
Lumină şi culoare.
Iubirea-n ani-lumină
Lucirea îşi măsoară
Şi timpul ei... şi spaţiul,
Devine legendar.
Iubirea-i dăruire!
E-A TA, IUBITĂ DOAMNĂ!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zâmbetului de sub stele

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
şi mă întreb: "Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aş atinge-o?"
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Şi nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
şi alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace şi închide-n el dorinţa -
n-o vrea dezlănţuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard... îmi tremură fiinţa,
iar trupul tău... îmi dăruie sentinţa.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Amurgul ce mă paşte iară,
Se-aşterne-n cuibu-i liniştit,
Şi vama-mi cere evadare
Din al meu suflet răvăşit.

În drumul meu atât de simplu
Privii cum nava mă purta
Şi prin aducerile aminte
Decor în faţă-mi aşternea.

Printre suişi, coborâşuri
Nu mai sunt decât legănări.
Tristeţea hulpavă în riduri
Nu mai e decât alinări.

Din barca ce acum mă poartă,
Întrezăritele lopeţi
Tot mai tresar, ţesând prin ape
Doar stropi pe umezii pomeţi.

Azurul ăsta printre rampe,
Cum minte dulce ispitind,
Mă duce liniştit prin ape,
Mai lin, mai limpede, oricând...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!