Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul galben
Galbene petale,
senzuale,
Scăldate-n rouă matinală!
Frunze de aur,
Tulpini în flăcări sub soare răsare,
Stropi de lumină solară,
În trandafirul galben
Toate se-adună şi se încunună.
Sălbatic creşte trandafirul
Pe creasta sură a muntelui,
Înfruntă zăpezi şi singurătăţi
Însă nu-i pasă de alte flori,
Şi nici de alte vieţi...
Sunt solii iubirii
Trandafirii!
Şi orişice femeie -ndrăgostită,
Petale de trandafir sărută.
Anevoie mă caţăr pe stânci
S-ating trandafirul
Şi să-l mângâi,
Parfumul să i-l simt,
Să-i dau cu patimă o sărutare...
Dar pot spera eu oare
Că trandafirul galben, sihăstrit
Şi încărcat cu soare,
Poate privi îndrăgostit,
Alăturea de el,
O altă floare?

citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

Trandafirul,
nepieritorul trandafir pe care nu-l cânt,
greu de miresme,
trandafirul din grădina neagră în puterea nopţii,
cel din orice grădină şi orice înserare,
trandafirul ce renaşte din uşoara
cenuşă prin arta alchimiei,
trandafirul persanilor şi al lui Ariosto,
cel întotdeauna singur,
întotdeauna trandafirul trandafirilor,
tânără floare platonică,
arzătorul şi orbul trandafir pe care nu-l cânt,
trandafirul de neatins.

poezie celebră de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul către trandafir

Mormântul către trandafir, regele culorii:
"Ce faci cu lacrimile pe care le cern zorii
Pe obrajii tăi, o, floare a iubirii?"
Trandafirul către mormântul rece:
"Ce faci cu cei care, din ora care trece,
Cad în groapa ta, abis al omenirii?"

Trandafirul: "Mormânt cu privire sumbră,
Din lacrimile-adunate fac, în penumbră,
Un parfum mirosind a miere şi-a floare de narcis."
Mormântul: " Floare visătoare cu petale fine,
Din fiecare suflet care ajunge jos, la mine,
Eu fac un îngeraş în paradis."

poezie de Victor Hugo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse mama

Un poem dedicat finului meu, care azi şi-a condus mama spre veşnicie...

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primeşte-o "Doamne" printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.

În ochii mei topiţi de plâns... priveşte
Şi odihneşte-o... în tăceri de lut
Mereu... ea m-a iubit''Dumnezeieşte"
Şi cât aş vrea-n amurg... s-o mai sărut.

De poţi"Părinte", spal-o de păcate,
De-a mai greşit... cu mila,"Tu"o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama... ştiu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Şi de-acest lucru, sufletul, mă doare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plângi?

Ce plângi, copilul meu?
Ce-ţi are
Sufletul?
Te doare?
Senină ca un bob de rouă.
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar c-o lacrimă de turburare
Şi mai cu seamă locul ei mă doare.
Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă,
nici nu au răspuns,
Teama mi-a fost de lacrima ta, fată,
Şi ea s-a şi ivit neaşteptată.
De unde a putut sa-nmugurească?
Pricina ei o simt ca-i pământească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiş,
dintr-un namol.
De nu aş da de urma ei în gol.

Când a-nceput şi lacrima de viţă,
Ai plâns şi tu, suava mea domniţă,
Şi n-am avut să bănuiesc prilej
Că s-a rănit o ramură de vrej.
Mă doare că-i sosită vremea lor,
A gândului şi-a lacrimilor,
Fără să văd că fragedul sân mic
Creste tiptil în cuibul lui de borangic.
Obrazul sărutat de mine,
Acum primeşte lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapă, deodată tristă,
Cata la drum şi tace în batistă.
Papuşile, poveştile, cum au trecut
De n-am ştiut şi nu am priceput?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce este natural nu scade o dată cu trecerea timpului; în schimb scurgerea îndelungată a timpului consumă durerea, chiar şi cea mai îndărătnică ajunge să fie vlăguită de timp, cel mai bun îmblânzitor al semeţiei.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.

L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.

Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...

Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?

Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţă, dragă

Măicuţă, dragă, nu uita
Durerea mea şi al meu dor
Căci adăpost la vreme rea
Te-ai făcut, Maică, tuturor!

Azi, sufletul îmi zace plâns;
Aripile-i s-au frânt în zbor.
Nici rugăciunea parcă nu-i de ajuns
Nimeni nu-i vine în ajutor.

A pierit glasul; au murit cuvinte;
Durerea, trupul tot l-a amorţit.
Aş vrea să fie totul ca-nainte!
Necazul greu m-a biruit...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laleaua cu spini

Deşi în aparenţă nu se apropia niciun eveniment
Ai primit o floare de la cineva care ţi-a spus:
Ridică-te şi fii!
Cred că era un trandafir, căci tu i-ai rupt mai întâi
Spinii
Spunându-i că nu ştii ce vrei, ce vrea
Că toată viaţa ai visat o floare, dar lalea
Apoi ai vrut să-i schimbi culoarea şi mirosul.
Parfum, vopsea
Nu te-ai oprit
L-ai tuns ca pe lalea, l-ai ciumpăvit
Şi l-ai certat că n-a venit la timp, şi l-ai hulit
Că nu se poate, că floarea ta şi-a revenit
Şi asta datorită ţie
Că vei rămâne pân'la moarte fidelă mamă şi soţie...
Trandafirul ajuns lalea
Tăcea
Până când i-ai spus, într-o zi
Că ţie nu ţi-a plăcut la el
Cel mai mult şi mai mult
Că n-are spini.
E vina sa. Crezând că se apropie un eveniment extraordinar
S-a dat în dar
Cuiva care-şi dorea
Să aibă o lalea
Chiar dacă mai primise
O floare tot ca ea
Dar îi murise
Când o primea
Căci n-o iubise
Cum o iubea.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plâns şi cioara a plâns şi ea. După ce au mers aşa vreo trei poşte, cioroiul şi-a luat şi el rămas bun şi despărţirea dintre ei a fost şi mai duioasă. Cioroiul a zburat pe un copac şi a tot fâlfâit din aripile lui negre până când caleaşca nu s-a mai văzut.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse mama (mamei mele, Gheorghiţa)

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primeşte-o Doamne printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.

În ochii mei topiţi de plâns... priveşte
Şi odihneşte-o... în tăceri de lut,
Mereu... ea m-a iubit Dumnezeieşte
Şi cât aş vrea-n amurg... s-o mai sărut.

De poţi Părinte, spal-o de păcate,
De-a mai greşit... cu mila, Tu, o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama... ştiu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Şi de-acest lucru, sufletul, mă doare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petala de foc

Un trandafir, petală, roşu, foc...
chiar am iubit tot ce era-n cuvinte,
dar ele nu erau decât un joc,
iar trandafirul nu era cuminte.

I-am sărutat petalele-ntr-un vis
ce promitea o veşnică iubire,
un trandafir cu sufletul deschis
spre multe zări, ca într-o rătăcire.

Avea şi ţepi! Petalele au ţepi?
Păi, el avea căci zodia, se pare,
e, şi la trandafiri –poţi să concepi?-
din cele-afurisite, nu oricare.

Şi, uite-aşa, petala cea de foc
iubită şi-alintată-n vis şi gânduri,
m-a lecuit –iubire cu noroc!-
şi-acum e-o amintire... printre rânduri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)

Lacrimă, bobiţă de lumină,
S-a strâns şi s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetaţi tânjim.

Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.

În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.

Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii şi-a dreptăţii
Către care aspirăm cu toţii...

Un complot de taină şi durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-o noapte

Sunt seri întunecate... Luna plină,
În umbre stranii, iată, s-a ascuns...
Sub degete de raze stau uitate
Viaţa, durerea, ochiul care-a plâns.

Umbrela unui nor e ca o pleoapă
Îmbătrânită, cavă şi pustie...
În ea atâtea vis se îngroapă
Şi despre ele, nimeni nu mai ştie...

Lumina-n fulger, irisu-l îmbracă
Şi ca un clopot tulbură uitarea...
E plină de speranţă-ntunecarea
Şi de dureri este pătată zarea...

Noaptea-o noapte... Plâns de-nmormântare...
O întrebare – "a fi?" sau "a nu fi?"...
Căci înrobiţi de-atâta resemnare,
Nu mai putem visa o altă zi...

În noapte vântul parcă e mai rece...
În noapte ochiul parcă e mai plâns...
Mă-ntreb de ce atâta resemnare?
Ce are noaptea-n neguri de ascuns?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga copilei

Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce ‘nalţă o rugă
Afară, în ploaie şi frig. Mă subjugă,
Şi-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.

E mică, slăbuţă, iar vocea-i firavă
Îmi pare o şoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie şi nori, înspre slavă.

Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi creşte,
Pe faţă am dâre de lacrimi şi ploaie,
Credinţele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolţeşte,

Căci fata, desculţă, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubeşte.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsetul mamei

Afară plouă şi e frig,
Durerea mă apasă,
Demult prin sat eu n-am mai fost,
Soarta nu mă lasă.

Ochii mei din nou îi şterg,
Pe perina cea udă,
Sunt singură şi tot aştept,
Copiii ca să-mi vină.

Adorm plângând şi îi visez
Că au venit acasă,
Dar lacrimile m-au trezit,
Durerea mă apasă.

Cu greu mă-mbrac şi ies în prag,
Afară-i tot mai rece,
Luminile se sting prin sat,
Dorul, nu mai trece.

poezie de Stelian Daniel (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea şi durerea

Când eşti iubit,
dulce-i plăcerea.
Când eşti urât,
e grea durerea.
Şi plăcerea şi durerea
fac parte din viaţa ta.
Plăcerea-i dulce ca mierea,
durerea-i o boală grea.

poezie de Dumitru Delcă (27 iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!