Sonet pe treapta viselor

Când primăvara-n muguri părea că se deşteaptă
Şi vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălţa,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Şi s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorşi, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar paşii obosiţi
Mai lasă doar în gânduri şi-n ochi speranţa-n zorii
Cu nori plângându-şi soarta, de Soare copleşiţi.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuşi, primăvară şi-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu moare în muguri

Speranţa nu moare în muguri
Şi-n lacrima viţei de vie;
Când focuri se-nalţă în ruguri
Speranţa-n flăcări reînvie.

Speranţa-n idee nu moare,
Chiar dacă ideea e-nfrântă;
Dispare o clipă şi-apare
În cântec de păsări ce-ncântă
Auzul! Chiar dacă privirea ne doare,
Speranţa-n idee şi-n suflet nu moare...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de suflet

Sunt flăcări în sufletul meu
Şi-n muguri de suflet e floare...
Aşa se întâmplă mereu
Când tu mi-l parcurgi, sclipitoare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

În faţa sorţii... să stai dreaptă,
Să nu te-nchini la întâmplare
Şi vei urca treaptă cu treaptă
Pe scara vieţii... către soare.

Nu te-apleca, nu te supune,
Din lacrimă să nu faci râu,
Tu ai ca trandafirul, nume
Şi eşti ca macul roşu-n grâu.

În faţa sorţii... să fii tare,
Nu poţi să plângi un păcătos,
Durerea cât ar fi de mare
Tu, umărul, să nu-l pui jos.

Păstrează câteva cuvinte,
La rău nu te-nchina nicicând,
Fereşte-te de cel ce minte
Şi-n veci... păstrează-mă în gând.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon

acoperit de gânduri
de ani, de timpuri
ce trec, se scurg
zac pe o stâncă
la margine de mare
pierdut într-o zare
acolo jos, în depărtare
sunt mai bătrân ca anii pierduţi şi risipiţi
aiurea, haihui
pleoapele mi-au acoperit sufletul
să nu mai plâng
nu clipesc, nu privesc
am ochii acoperiţi cu promoroacă
orb într-o lume oarbă
stropi cad pe frunte
unul, doi...
sunt lacrimile timpului trecut
încet-încet
întind mâna către cer
pipăi muguri de stele
tac, ascult...
e zarvă, e vuiet, e cânt
şi mă întreb la margine de veac
e oare primăvară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Frunză de lăstar, apus de cleştar,
piscuri de granit umbra ta ţi-o strig,
noaptea somnu-ţi cere prinsă-n înviere;
pământu-ţi foşneşte şi-n tine-amuţeşte,

cu soare te cheamă în verdea ta ramă,
vara-ţi dăruieşte şi-n călduri te creşte,
nuri i se deşteaptă şi te portă-n şoaptă,
ca o călatoare-n lumea ta să zboare

şi-apoi vine blândă în basm de osândă,
cu vise ce-ngheaţă culori pe-a ta faţă,
toamna ce te-adoarme în fum de cazarme,
rugina-i te curge, din stele se frânge,

cu cer pe pământ îngânând în vânt,
veşti îţi pune-n ploi cu dureri puhoi,
apoi zile-nchină soarta ta cu smirnă,
-'n albe simţuri line cu fulgi albi pe tine,

poveşti dăruiesc, copacii ţi-albesc;
iarna te-nveleşte, vatra ţi-o jeleşte,
vine-n mănăstiri, ce aduc vestiri,
cu-amintiri pictate în zări răsturnate;

paşi desculţi de ger te topesc şi pier,
şi devii şuvoi pentru zile moi,
din şesuri de veci muguri fraţi petreci
şi-altă primăvară prin tine e-n ţară!

poezie de Aurel Petre (4 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa primăverilor capricioase

Capricii moi, de primăvară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Vii stele pe tapet de seară...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Aleile sub flori de măr
Se lasă-n râuri de peneluri,
Precum argintul prins în păr.

Capricii moi de primăvră
Şi muguri moi de catifea,
Poveşti de vis în fapt de seară,
Zâmbet, copilăria mea...
Cu toate-s strânse în clepsidră
Şi-n scurgerea luminii-n care
Şi jad şi umbre de jăratic
Se-ascund în scânteiri de soare.

Vise, copaci înmuguriţi
Şi ape limpezi, cristaline,
Tineri şi vârstnici fericiţi
Deodată le aducui cu tine.
Izvor din ceruri se prelinge
Şi soarele, sub ploi, s-a stins
Precum o candelă. Ne plânge
În noapte, fiecare vis...

Vii stele pe tapet de seară
Adorm în leagăn de argint.
Eşti tu, oh, dulce primăvară!
Îmi picuri tâmplele cu mirt...
Îmi creşte primăvara-n suflet
Altar de fluturi şi de stele,
Pământul tot e numai cântec –
Un semn al purităţii tele.

Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
V-aştept pe bancă, în grădină,
Unde copii îndrăgostiţi
Se-ascund, râzând, de-a ta lumină.
Mi-e dor de sărutarea ta!
De plânsul tău de ploi, de stele...
În amintiri te voi păstra,
Oh, primăvara vieţii mele!

Ne scutur flori de măr din ceruri...
Pe braţe s-a-mprimăvărat.
Mustind, se-nalţă-n mii de feluri
Şi flori şi fluturi deodat.
Ce falnic vis se-nalţă-n mine!
Mă simt de-acum un răsărit.
În mine cresc păduri virgine,
Deşi la tâmple am albit.

Aleile, sub flori de măr
În necuvânt mi se arată.
Eu, fluture, din adevăr
Îmi iau iubirea-adevărată.
Liane albe de lumină,
Azi gleznele mi le cuprind
Şi sunt o stea diamantină,
Pulsând şi repetat murind.

Ne lasă-n râuri de peneluri,
Cuvinte moi... Şi s-a-noptat.
Stau risipite în creneluri
Pe stâncile de diamant,
Lumini şi stele pentru care
Nu mai există un sfârşit.
Lucesc, lumesc lucesc în zare...

Precum argintul prin în păr,
Viu legănându-se la tâmple,
În vânt şi-n nouri adevăr,
Eu mă ivesc în val de umbre.
În nopţi cu lună m-am ascuns
Şi m-am pierdut – ultima stea.
Povara ce o am de dus,
Voi, pământeni, n-o veţi avea...

Precum argintul prins în păr
Se lasă-n râuri de peneluri
Aleile. Sub flori de măr,
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Vii stele pe tapet de seară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Capricii moi de primăvară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare lacrimă

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă duce sus spre nouri
Acolo unde grădinile cu flori şi heruvimi
Aşteaptă ploile din tina ochilor de muritori.

Cu fiecare lacrimă gândesc că pot ajunge
La rădăcina florilor şi-n tuburi ce cântă veşnicia
În lemnişoare ţinute-n mâini şi sfinte buze
Ce se-ncălzesc în suflul nemuritorilor din Rai.

În naiurile lor din bambus parfumat de flori
Aş vrea să fie plânsul lumii şi al meu furat
Să l cânte cei din ceruri fără de păcat lumesc
Pentru iertarea tuturor tristeţilor din lumea pământeană.

Din fiecare lacrimă să facă note pe un portativ
Să prindă glăsuire în căptuşite guri cu-argint
În praful stelelor să se doinească dorinţa de-nviere
A celor ce îngenunchează pentru izbăvirea inimii din moarte.

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă apropie de alba Lună
Şi sper s-ajung cât mai departe de această lume
Pentru înnoirea nevrednicului suflet întristat şi greu.

Cu fiecare lacrimă gândesc că pot ajunge
Pe pajiştea Mângâietorului de miei şi heruvimi
Acolo unde tot trecutul smeriţilor se şterge
Cu înflorirea fiecărei flori în osul celui aşteptat.

Cu fiecare lacrimă doresc s-ajung în ceruri
Să pierd un ghem de oase prin roţi de caruri sfinte
Să se topească toate pe pieptul norilor încinşi
De strălucirea pietrelor ce luminează veşnicia.

Cu fiecare lacrimă doresc s-ajung la Soare,
Să pun în pumnul Blândului toată durerea mea
Să simt topirea fiecărui os şi-a mea privire
Din care Domnul o să facă vânt pentru pustiu.

Din fiecare lacrimă să mă adune Blând
Din ele să mă plămădească pentru ceruri
În lungi poteci să mă prefacă pentru tălpi
De sfinţi ce vor călca pe mine ca pe iarbă.

Cu fiecare lacrimă mă vreau în nouri prinsă
Să fiu în pântecul senin un prunc nevinovat
Ce o să iasă asemeni curcubeului surâzător
Ce nu are trecutul păcătos şi greu de tină.

Din fiecare lacrimă de-a mea şi-a lumii
Născută din tăcere şi din doruri de Hristos
Aş vrea să facă Domnul ploi în orice vreme
Pentru binecuvântarea noastră şi-a florilor din cer.

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă duce sus la ceruri
Şi sper să prind de coarne Luna
Cât mai curând... cu toţi asemeni mie.

Cu fiecare lacrimă mă rog la Bunul
Să lase ochii tuturor ce vor să prindă stele
Să lase lacrimile lor să ude veşnicia
Pentru umplerea cu Duhul Sfânt Cercetător.

Cu fiecare lacrimă mă rog la Dumnezeu
Să strângă fiecare ochi cu lacrima smerită
Pentru a face salbe şi brăţări pe masa Lui
Din toată averea întinată a plânşilor din lume.

Cu fiecare lacrimă îmi cer iertare
Pentru voi şi pentru mine suflet întinat
Să răcorim grădina Domnului cu lacrimi
Şi paşii Lui cercetători în fiecare gând al inimii.

Cu fiecare lacrimă mă vreau în ceruri
Pentru iertarea tuturor păcatelor din mine
Pentru iertarea pruncilor ajunşi acum bătrâni
Ce nu au căutat pe Domnul cu lacrima şi Crezul.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri rebele

Îmi vii dintre gânduri ca valul din mare
ce mângâie plaja-n şiraguri de spume,
trezindu-mi în suflet fiori fără nume,
iar inima-n piept mi se zbate mai tare.

Te leg cu privirea de gânduri ţesute
în vasta reţea de dorinţe nebune
închise, vremelnic, din rostul de-a spune
că vor să te ducă în lumi neştiute.

E blândă privirea-ţi ce-n mine se pierde
şi-n voia iubirii se lasă purtată,
e-o dulce lumină prin ea strecurată,
ce gânduri rebele ar vrea să dezmierde.

Te pierzi, pentr-o vreme, în dulce visare,
reţeaua-i cuprinsă în nori de furtună,
apar năluciri dintr-o lume străbună,
iar tu, vii din gânduri ca valul din mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întorc cocorii

Mi-e dimineaţa albastră
şi clipa albă de lumină
la margine de gânduri înflorite
în zile binecuvântate cu raze de soare
din cele patru zări
se întorc cocorii
trăiesc o nouă primăvară
privesc cu aceeaşi frenezie
câmpul plin de flori
privighetorile îşi cântă dorul
într-o pădure fermecată
unde vibrează muguri vii
o mare bucurie mă-nconjoară
şi ochii-mi plâng
iar bobul unei lacrimi
se transformă-n rouă.

poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet

Ce-a mai rămas, o vom simţi-o, poate,
În jar ce sub cenuşă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.

Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aş vrea ca ea, cenuşa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,

Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Aşa cum doar prin visuri îmi apari
Şi mă cuprinzi în braţe de-alinare
Şi-n ochi atât de trişti şi-atât de clari.

Dar de va fi cenuşa să-mi îngroape
Troiene reci de veşnice zăpezi,
Aş vrea să fii scânteilor aproape
Şi-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja nopţii

Străluceau pe ceruri stele
Cum nicicând n-au strălucit,
Nici prin gândurile mele,
Nici aievea ori în vis,
Când petale de cais
Se adapă-n răsărit.

Câmpul spicelor de vară
Se-nvelea-n lumina lor
Şi-n culori ce iar şi iară
Îşi luau din curcubeu
Straie noi, ca gândul meu
Când străbate nopţi de dor.

Noapte, muză-nşelătoare
Cu atâţia ochi de strajă,
Lasă-a câmpului culoare
Să ne fie loc ascuns
În iubirea ce-a răspuns
La a inimilor vrajă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Prietenia e scumpă.
Când o găseşti, n-o pierde!
Scara vieţii nu e lungă.
Sfârşitul se întrevede.

Dacă se rupe o treaptă
Pune în loc alta nouă.
De cumva cobori o treaptă,
Tu să urci, nu una, două.

Când cineva de jos priveşte
La paşii pe care-i faci,
Să nu crezi că te urăşte.
Mulţumeşte-i. Să nu taci!

Până să urci toată scara,
de el vei avea nevoie.
Nu-l zăpăci cu ocara,
Lasă-l să privească-n voie!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de muselină

Se scutură în noapte lumini de muselină...
Şi cu blândeţe,-n noapte, petale-n gânduri cad.
E linişte şi pace... pe cer e lună plină...
Pustii alei aleargă sub ochii mei de jad.

Mi-e fiinţa-mbălsămată cu muguri de lumină...
Nu ştiu, e-n mine noapte ori în afara mea?!
Mi-e lacrimă pământul, ori cerul lăcrimează.
Materia, ori duhul e-n vocea ce mă vrea?!

Poate că-i doar tăcerea plângând la uşi ânchise...
La geamuri ferecate, pe lespezi de granit,
Căci mi-am lăsat să plâncă pe veci atâtea vise,
Într-un comlot arhaic, cu gând de suicid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Există o durere, aşa, spre primăvară
Vai! Dragostea de soare făcută-i ca să doară…
Când va-nflori mălinul, va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

Ţărâna pe sub garduri de vânt va fi zbicită
Si viaţa-mi – cine ştie?! – va fi mai fericită.
Va străluci fereastra în soare, ca mătasa,
Şi mama-n miezul zilei spoi-va iarăşi casa.

Vor învia copacii, plesnind sfioşi din muguri,
Şi-n asfinţit văzduhul se va-nroşi de ruguri.
Vor străluci, în noapte, pe cer, aceleaşi stele
Şi poate n-oi mai plânge nimicul vieţii mele.

Se vor întoarce cucii, strigându-se pe nume
Si poate-un veac de pace se va lăsa pe lume.
Când va-nflori mălinul va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul din ore

Mai cad cu infinitu-n ore născut de-acel moment mereu
Şi prăbuşesc în foc trezirea secundelor fierte în greu...
Ai printre patime cernute doar frământări, ce îngheţau,
Şi-n jurul meu însingurate iluzii tulburi se-nălţau.

În primăvara firii tale îmi duci ispite-n umbra mea,
Suave-s clipele femeii când ţipă-n simţ suflarea ta.
E noaptea ondulata mască ce se trezeşte din impas
Şi fulgeră topind sincope trezind trădarea ce-a rămas.

E chipul tău un legământ, beţie adâncă-n somnul viu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chip pustiu.
Îşi pune cerul patrafirul, adânc urcând treaptă cu treaptă,
În întuneric cugetează, cuvinte-n gânduri ramuri poartă.

În depărtări hipnotizată priveşte-o geană călătoare,
Pe puf de nori cu ochii tăi şi clipe rupte din petale.
Şi ceasul bate-n stele vise, şi-n latergie curge timpul,
Pulsează veghea ce măsoară în ritmul cordului descântul.

Magnetic mă întorc şi fumeg, lumină cazi în pas cu pas,
Natura-mi zboară-n fierte basme, amestecândule în glas,
Şi-n vidul dinapoia mea în bolţi vârtejuri se revarsă
Când răstigniri, banale-n trup, deliră-n starea ta trupească...

Anost arde nemărginirea umbrele reci de stea polară,
Prin noapte,-n subţiate raze, curg frunzele pe ram cu ceară.
În fantomatic cer colindă haiduci pe-oceanul solitar
Şi-n rătacite drumeţii bat orizontu-n vânt hoinar.

Zâmbesc stafiile din munte străpunse-n moabita Rut,
Pe ţărmul zilelor vândute şi-ard veşnicia din sărut.
Răsari fiorii norilor plinbându-ţi umbra plutitoare,
În taină pactul îl semnezi? Doar eşti năluca umblătoare!

poezie de Aurel Petre (5 iunie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

E primăvară-n calendar şi-n suflet
Deşi afară-i frig şi viscoleşte,
Dar noi avem nădejde totuşi
Că în curând se risipeşte.

E-o primăvară doar formală,
Se lasă mult prea mult dorită
Şi o să ştim, atunci când vine,
S-apreciem o zi însorită.

E prima zi de martie şi astăzi
O dat' cu mărţişorul ne aduce
În inimă un Soare de Viaţă
Ce ne-a fost împărţit prin Sfânta Cruce.

E sezon nou de an şi-o bucurie
Pe care vrem s-o împărţim cu alţii,
Căci L-am primit, ne facem datoria
Să ajutăm şi să-nmulţim talanţii.

Ah, Primăvară, de Viaţă astăzi
Ne-ai umplut tuturor căminul!
Te aşteptăm să vii şi-afară
S-aduci caldura şi seninul.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.

Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineaţă,
Totul s-a trezit la viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voinţă
şi urcam treaptă cu treaptă prin viaţă.

Îmi măsuram efortul cu greutăţi în creştere,.
important era să privesc mereu cu alţi ochi,
să-mi înfrunt starea şi s-o depăşesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream să ajung pe terasa lui
de unde se vede oraşul în trepidaţie,
ajuns am ştiut că este şi oraşul meu
în care trăiesc şi iubesc
lumea aşa cum este.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!