Înainte de a descifra geometria destinului

te-aş întreba doamne despre prima zi
de ce a trebuit să faci mai întâi lumină
probabil că întunericul era deja
şi cuvântul doamne
poate că înaintea lui a fost un gând
că lumea ta nu e făcută din versuri scrise în vis
sau poate că eşti un poet şi visezi infinit
şi eu ce caut în visul tău şi de ce pot să mă-ntreb asta
ori sunt doar un fel de răzvrătit pe scenariul acesta tâmpit
cu naşteri şi moarte cu durere şi chin
înainte de orice alt răspuns însă
chiar dacă ego-ul meu oricum nu ar putea pricepe
aş vrea să ştiu de ce nu ai făcut numai duminici
în care să te slăvim mereu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă strecor dintr-un univers într-altul

nu ştiu dacă iadul e pâlnia
îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta
parcă nu-mi mai ajunge doar o moarte
pentru câte durere este pe acest colţ de lume
şi tu ştii doamne cum te sufocai aici
câte nevoie de spaţiu ai avut
să mai respiri un cer pentru inima mea de poet
la urma urmei mă voi întoarce în liniştea ta
după ce-mi voi străbate întunericul
.................................
spaţiile asigură limitele dintre două creaţii
şi sunt mai totdeauna cel puţin infinite
trebuie să mă credeţi pe cuvânt
oricum nimeni nu va avea destul timp să le măsoare
.................................
dintr-un univers într-altul prin găuri negre mă strecor
ca să vă scriu poezia ultimului refugiu
dar nu înainte de a asoma infinitul
să nu simtă durerea trecerii prin clipă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-i şi ne iartă...

Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
eşti o linişte de bine,
eşti în jurul meu mereu

nu sunt snob şi nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minţii magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd

îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul şi în mine,
ce complex Tu m-ai făcut

văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic

spre sfârşitul care vine,
chiar şi cei nedumeriţi,
se îndreaptă către Tine,
îşi dau seama, sau minţit

Doamne iartă-i şi ne iartă,
noi nu vrem să îţi greşim,
doar ai noştri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau şi mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet şi nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ţi mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ţi mână, Doamne, totu-i cu putinţă
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi şi cu suferinţă...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ţine

Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ţi mâna, Doamne, Tu eşti Dumnezeu
Tu eşti Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

Char de rămâi doar vis, să fii un vis frumos.
Zâmbeşte sorţii tale, alintă-mă duios,
Şi nu uita că mai presus de toate şi de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.

Rămâi mereu ce eşti acum... iubirea mea,
de vrei!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Draga mea, nu ştiu de ce, dar cred că el ar fi încercat deja să stea de vorbă cu tine de mai multe ori, dar n-a reuşit. Nu ştiu de ce am această impresie, dar presupun că a încercat deja să-ţi vorbească serios. Este sau nu aşa?
Lia: Da. E adevărat. Dacă mă gândesc bine, cred că a încercat să-mi vorbească serios de vreo câteva ori, însă nu ştiu ce dorea să-mi spună, pentru că l-am respins mereu, categoric, de fiecare dată. Însă dacă avea de gând să-mi spună într-adevăr ceva, n-ar fi trebuit să ezite niciodată, n-ar fi trebuit să cedeze, orice s-ar fi întâmplat, orice i-aş fi spus eu.
To Kuny: Scumpo, gândeşte-te că poate şi tu ai o anumită influenţă asupra lui, poate că-l intimidezi şi tu, sau cine ştie ce altceva, cum s-o simţi el în prezenţa ta...
Lia: Să-l intimidez?! Eu?! Pe el?! Nu ştiu, tati... Mi se pare imposibil ca pe el să-l intimideze vreodată ceva, sau cineva, cu atât mai puţin eu.
To Kuny: Dar nu-i deloc imposibil, scumpo. Nu-i nici el decât o fiinţă umană, are sentimente. În ciuda aparenţelor, poate fi uneori, în unele situaţii, timid, sensibil, sentimental, deci, poate cădea uşor pradă sentimentelor; e clar că are un suflet bun, minunat. Dar nu vrea să se vadă, să i se observe aceste slăbiciuni, vrea să pară mereu ferm, hotărât, dârz, dur, de neclintit, ca o stâncă, deşi e clar că nu e deloc aşa, nu poate fi mereu astfel. E totuşi un om, ca oricare altul. Doar ai văzut şi tu. Ai văzut destul de bine, draga mea.
Lia: Ai dreptate. Am văzut. Lacrimi în ochii lui... Impresionant! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva ar fi posibil. N-aş fi crezut că aş putea zări vreodată lacrimi în ochii lui, că el ar putea plânge... Asta aşa este. N-aş fi crezut.
To Kuny: Totuşi, i s-a întâmplat şi lui, ai văzut destul de clar. Şi foarte probabil că nu e prima oară când i se întâmplă; cine ştie de câte alte ori, singur, fără ceilalţi, să nu-l vedeţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă ne vor asculta şi gândurile

dacă nu cumva o fac deja
poate că în felul acesta nu va mai înjura nimeni pe silenţios
nu vor mai fi nici secrete
vom învăţa să fim un gând
cine să-şi mai permită dizidenţa
lumea nu va fi mai bună dar măcar o vom şti toţi odată
ce ne facem însă cu poeţii
nici ei nu ştiu câteodată ce gândesc
darămite cogeamite serviciu secret
lovit în plex de insecretomania mondială
......................................................................................
până la urmă cineva va voi să cunoască şi gândul necuratului
dar poate nici dumnezeu nu o poate face întru-totul
.............................................................................................
iar între două numărători paralele
cu certituine
întotdeauna cineva va pierde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă orice încercare de a muri în picioare

se pedepseşte cu cel puţin încă o moarte
mă văd călare pe visul meu într-o groapă cilindrică
săpată invers de la 0 spre minus infinit
perpendiculară totuşi pe planul acesta ciudat numit realitate
deşi recunosc că mi-ar fi mai aproape focul
decât lichidul acesta amniotic care face albastru cerul
iar dacă din poziţia de fetus mă biciueşte lumina
la întoarcerea în matricea sufletului va fi totuşi singura mângâiere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai eşti dispus să mă ajuţi la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situaţia de faţă, te-aş înţelege dacă n-ai vrea să-mi arăţi...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situaţii; e mereu aceeaşi, dar înainte de a trece la lecţii, te-aş ruga şi eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu ştiu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot eşti aici, te-aş ruga să modifici puţin programa roboţilor noştri casnici, în eventualitatea în care totuşi vom pleca.
Mihai: Deci, aveţi roboţi.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta aşa-i; când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudăţenii.
Mihai: Cum aşa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să aşteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

Eu frumuseţea lumii-o sorb
Din ochi, uitând că sunt un orb,
Şi-admir sculptura într-o coastă
Făcută de o mână castă,

Cum ochii mei nu au văzut
Născutu-a tot ce-a fost născut,
Ştiu doar că a născut Cuvântul
Din El şi Cerul şi Pământul

Ca mulţi sunt orb şi mult aş vrea,
Să vii Tu, Doamne,-n calea mea
Şi ochii să-mi mânjeşti cu tină,
Să văd ce taină-a fost la Cină,

Dar cum nu vii, Cuvântul Sfânt
L-aud, chemându-mă-n Cuvânt
Şi-n Biblie găsesc Lumină
Şi Te văd, Doamne,-acum din tină!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De faţă cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu ştiu de ce. Şi am reacţionat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înţeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Şi v-am promis solemn, vouă şi-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prosteşte şi am de gând să-mi ţin cuvântul dat, aşa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau aşa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne, urechea Ta aude
Gândul inimii, ascuns
Şi-ochiul Tău divin pătrunde
În orice loc de nepătruns,
Nimeni nu se poate ascunde
De privirea Ta îndeajuns!

Dar mă-ntreb în conştiinţă
Unde-un foc nou s-a aprins:
Ce preţ are o fiinţă
De om ticălos şi învins
De vii Tu, Cel necuprins,
La al său pat de suferinţă
Să frângi laţul ce l-a prins?!

Tu vezi sincera credinţă
Şi orice dorinţă ascunsă,
Tu-asculţi sincera căinţă,
Şoapta cea încă nespusă,
Simţi adânca suferinţă
Care zace-n noi ascunsă...

Tu îţi faci timp să-l petreci
Cu pribeagul rătăcit,
Tu te-apropii şi Te-apleci
Spre orice nenorocit
Ce Te cheamă, şi nu pleci
Până nu-i tămăduit...

Doamne cât eşti Tu de bun
Şi ce milă dovedeşti
Chiar şi omului nebun,
Ne încetând să îl iubeşti!
* * *
Doar atât mai ştiu să spun:
Mare Eşti! Da, Mare Eşti
Şi nemărginit de bun!!!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urgenţă

aud un ecou
vorbim ca-ntre adulţi răspunde-mi Iisuse
e doar un creat sau e deja pui
se mişcă de parcă-ar tremura
poate are nevoie de ajutor
îl văd sub straturi albe ghemuit şi aud venind din ou
ca un suspin un sunet vag
Doamne te rog
ai grijă Tu
de fiinţa încă nenăscută
nu poate sparge coaja cu ciocul ei de lapte
bine păzită ajut-o să vină la lumină
în lumea nouă-nouţă ce o va ţine în alertă
va trebui să alerge neîntrerupt
de va ajunge afară nu va şti să comunice
de va întreba nu i se va da niciun răspuns
de-i va fi frig
poate se va lăsa uşor mângâiată şi am să o încălzesc cu palmele
de-i va fi foame am s-o hrănesc
dar după aceea
cum să-i spun că e făcută să se-ncălzească şi să se hrănească
singură
într-o lume
despre care nici eu nu ştiu nimic
de emoţie văd cum se ridică valuri de cretă
în cazne crapă coaja oului
realitatea pare să înţeleagă
aceste clipe aliniate la start ce nu mai pot fi calme

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!