O, când, când, când, vor înceta

... O, când, când, când, vor înceta
tânguirea şi vorba? Nu s-au ivit îndeajuns
maeştrii s-aşeze vorbele omeneşti? De ce-ncercările noi?

Nu-s oare, nu-s, nu-s oamenii
doborâţi de carte? Ca de un dangăt necurmat.
Când, între două cărţi, ţi se arată cerul tăcut, sau
o palmă de pământ obişnuit în înserare – luminează-te.

Mai mult ca furtunile, mai mult ca mările
au urlat oamenii. Ce imensităţi de linişti
trebuie să fie-n univers să mai putem auzi greierul
noi, urlătorii. Ca stelele
să ne apară tăcute în eterul covârşit cu zbierete
ne-au cuvântat părinţii din vechi, bătrânii, răsbătrânii,
ca noi, în sfârşit, s-auzim, să fim oamenii,-ntâii, ce-aud!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.

Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?

Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii

Oamenii se aşteaptă ca bătrânii să moară,
Dar când aceştia mor, nu-i vezi plângând.
Bătrânii sunt diferiţi. Oamenii, bunăoară,
Se uită la ei cu mirare când...
Oamenii îi privesc cu ochi lipsiţi de înfiorare;
Doar cei bătrâni ştiu când un om bătrân moare.

poezie de Ogden Nash, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt

Eu nu-s vreo zeiţa aşa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ţi bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeş zâmbeşte pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceaţă din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.

Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranţa ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aş fi
Sunt puţin, doar atât, o femeie...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul ca o flacără se înalţă

De când tăcerea mă înalţă
eu nu-s poet ci dinamită
m-azvârl cu stelele în baltă
şi îngerii pe boltă mă imită

Eu nu-s poet sunt dinamită
cuvintele în aer explodează
şi cerul seamănă c-o plită
din gură-mi iese câte-o rază

Tăcerile pe foaie explodează
m-azvârl cu stelele în baltă
natura întreagă fiind pe fază
tăcerea Doamne când mă saltă

Eu nu-s poet sunt dinamită
Pegas cu soarele-n copită

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (6 aprilie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeie

Eu nu-s doar om, sunt o dorinţă.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruinţă,
Piedestal ţi-am braţele.

Eu nu-s doar om, îţi sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăţa.
Când te iubesc mă ţii pe palme
Şi mă ridici deasupra ta!

Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îţi dea!

Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ţi-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!

Eu nu-s doar om, sunt înger sfânt.
Nevoia ta de-a te-mplini.
Din cer venit-am pe pamânt,
Jumate ţie spre a-ţi fi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândeşti,
Nu-s în mări atâţia peşti,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munţii-atâţia brazi,
N-au trăit atâţi nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâţi peri capilari,
Nici în bănci atâţi dolari,
Pe Pământ nu sunt muşcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în ţară-atâţi olteni,
Nici pe lume pământeni
Şi nici fire nu-s de iarbă
Pe păşuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărţi în biblioteci
Şi-n livezi atâţi culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu seminţe,
Nu-s pe lume suferinţe,
În natură ‒ fluturaşi,
Nici pe câmpuri iepuraşi,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărţi atâtea rânduri,
Nici albine-n toată ţara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălţi atâţi ţânţari,
În păduri atâţi lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălţi atâţi broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Şi nici fire de nisip
Nu găseşti, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deşertul zis Sahara,

Nu-s în cărţi atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ciudaţi sunt oamenii... Când ard mai tare, atunci le e frig! Când iubesc mai mult, se trezesc în singurătate! Trebuie să plece când viaţa e mai dragă...

replică din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii vor începe să te laude, să-ţi schimbi numele, pe care să-l cunoască numai Dumnezeu, ca să te poată chema noaptea.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovăţie?

Când oamenii sunt agresaţi
Şi când necazuri îi exced,
Istoricii nu-s vinovaţi,
Culpabili sunt cei care-i cred.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Atâtea păsări cântătoare
atâtea flori în lung şi-n lat!
Ori nu-s acestea toate oare
spre slava Celui Înviat?

Ce înţelept şi prin ce lege
aduce-atâtea frumuseţi,
de nu nemuritorul Rege
maestrul făuritor de vieţi?

Un ghiocel din muşchi se-arată
şi-un strop de rouă dă-n vileag.
Nu-i oare lacrimă curată
de bucurie şi de drag?

Mireasma dulce şi jilavă
din liliac şi din salcâm
ce-i alta decât imn de slavă
către-al tăriilor tărâm?

Ce vrea să spună fulguirea
ce-mbracă ramuri de cireşi,
de nu-i în ea neprihănirea
celui Ales între aleşi?

Sub soarele ce se răsfrânge
lalele roşii ies pe grui.
Nu-s oare stropii cei de sânge
ce-au picurat sub paşii Lui?

Iar când se-nalţă-ntre boschete
narcise galbene în zori,
nu-s oare tainice trompete,
nu-s oare crainici vestitori?

Atâtea păsări cântătoare
atâta soare revărsat!...
Ori nu-s acestea toate oare
un larg
"CRISTOS A ÎNVIAT!"?

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-s poet

Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinţi ca un sărut.

Eu nu-s poet, ci ţesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar şi abisuri fără Dumnezeu.

Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.

Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât şi prost
Şi-ai cărei ani pierduţi, plini de mizerii,
I-am zugrăvit aşa precum au fost.

Eu nu-s poet, ci sclav al poeziei
a cărei grea galeră-ncerc s-o duc
în portul liniştit al veşniciei,
neliniştit, căci nu ştiu dacă-apuc.

poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii trebuie lăsaţi să trăiască. Formula "descrie-te în câteva cuvinte" nimeni nu o poate face. Oamenii nu sunt un text scris negru pe alb. Oamenii, ca să fie înţeleşi, vor să fie priviţi în ochi, să fie priviţi când râd, când plâng. Oamenii au nevoie de complici ai trăirilor lor.

citat din Nadia Crisci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-s oare scăunelul

(Capul vorbeşte:)

De ce nu-s oare scăunelul
Ce stă iubitei sub picioare?
Oricât de rău lovit de dânsa,
Eu tot n-aş spune că mă doare.

(Inima:)

De ce nu-i oare cu putinţă,
Să fiu pernuţa ei de ace?
Cu cât mai tare m-ar împunge,
Cu-atât mai veselă m-aş face.

(Cântecul:)

De ce nu-s oare papiota,
Cu care ea-şi buclează părul?
Şoptindu-i tainic la ureche,
I-aş spune dragii adevărul.

poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii: Călătorie în Harz (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia nu e că oamenii se mai ceartă din când în când, ci că nu sunt dispuşi să renunţe la propriul orgoliu şi să accepte că "vina" e undeva între ambele părţi, iar ea contează prea puţin în comparaţie cu găsirea unei soluţii. Vorba aia: când ţii ca orbul de bâtă de ideea ta, s-ar putea să piezi din vedere faptul că şi tu eşti parte activă a problemei care s-a ivit.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!