Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândești,
Nu-s în mări atâția pești,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munții-atâția brazi,
N-au trăit atâți nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâți peri capilari,
Nici în bănci atâți dolari,
Pe Pământ nu sunt mușcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în țară-atâți olteni,
Nici pe lume pământeni
Și nici fire nu-s de iarbă
Pe pășuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărți în biblioteci
Și-n livezi atâți culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu semințe,
Nu-s pe lume suferințe,
În natură ‒ fluturași,
Nici pe câmpuri iepurași,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărți atâtea rânduri,
Nici albine-n toată țara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălți atâți țânțari,
În păduri atâți lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălți atâți broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Și nici fire de nisip
Nu găsești, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deșertul zis Sahara,

Nu-s în cărți atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de din Păcatele și Păcătoșii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Girel Barbu 02 November 2023, 06:14:16
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 17 September 2023, 14:34:40
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194729 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!