Bătrânii

Oamenii se aşteaptă ca bătrânii să moară,
Dar când aceştia mor, nu-i vezi plângând.
Bătrânii sunt diferiţi. Oamenii, bunăoară,
Se uită la ei cu mirare când...
Oamenii îi privesc cu ochi lipsiţi de înfiorare;
Doar cei bătrâni ştiu când un om bătrân moare.

poezie de Ogden Nash, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii ştiu când un bătrân moare.

citat din Ogden Nash
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii trebuie lăsaţi să trăiască. Formula "descrie-te în câteva cuvinte" nimeni nu o poate face. Oamenii nu sunt un text scris negru pe alb. Oamenii, ca să fie înţeleşi, vor să fie priviţi în ochi, să fie priviţi când râd, când plâng. Oamenii au nevoie de complici ai trăirilor lor.

citat din Nadia Crisci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, când, când, când, vor înceta

... O, când, când, când, vor înceta
tânguirea şi vorba? Nu s-au ivit îndeajuns
maeştrii s-aşeze vorbele omeneşti? De ce-ncercările noi?

Nu-s oare, nu-s, nu-s oamenii
doborâţi de carte? Ca de un dangăt necurmat.
Când, între două cărţi, ţi se arată cerul tăcut, sau
o palmă de pământ obişnuit în înserare – luminează-te.

Mai mult ca furtunile, mai mult ca mările
au urlat oamenii. Ce imensităţi de linişti
trebuie să fie-n univers să mai putem auzi greierul
noi, urlătorii. Ca stelele
să ne apară tăcute în eterul covârşit cu zbierete
ne-au cuvântat părinţii din vechi, bătrânii, răsbătrânii,
ca noi, în sfârşit, s-auzim, să fim oamenii,-ntâii, ce-aud!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc bătrânii…

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii nu pot şti cum gândesc şi simt oamenii în vârstă, însă bătrânii sunt vinovaţi dacă uită cum a fost să fii tânăr.

citat din J.K. Rowling
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii

Planeta scrâşneşte şi e tot mai grea,
Nu mai sunt locuri pentru bătrâni în ea,
Ei fac parte dintr-un proces revolut,
Planeta nu-şi asumă acest trecut.

Bătrânii nu-şi mai găsesc locul ca inşi,
În dispută cu tinerii sunt învinşi,
Iar acum e caduc proverbul de ieri,
Că:"Dacă nu ai un bătrân să-l cumperi".

Ne enervăm de mersul lor agale,
Pe stradă sau la treceri pietonale,
Cu vorbe grele adesea îi mustrăm,
Nu-i înţelegem şi nu îi ajutăm.

Bătrânii-aceştia de ani vlăguiţi,
Mulţi dintre ei bunici sau numai părinţi,
Când cu vârsta, ajung puţin decrepiţi,
Sunt discreditaţi, respinşi sau umiliţi.

Au muncit o viaţă cu râvnă şi sârg,
Şi când timpul lor se-apropie de-amurg,
Sunt abandonaţi şi duşi la azile,
Sau singuri in case, se sting cu zile.

Fiinţe, ca parte a lumii ce sunt,
Îşi duc ruşinea de bătrâni pe pământ,
După ce ani la rând măsura şi-au dat,
Lăsându-ne un prezent clar şi-nzestrat

poezie de Gheorghe Alionte (23 septembrie 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre de moară

Au murit brazii de pe stânci,
Trăiesc doar butoaiele de lemn.
Lumea lor nu are soare,
Doar păianjeni ce sunt eroi ai nimănui.
Oamenii râd, oamenii uită, oamenii nu simt...
Perdele de fum desenate în noapte
Şi şoapte rostite ultima oară,
Aş fi vrut să rămâi mereu aproape
Dar şi despărţirea poate fi o comoară.
Cu sticle de plastic păstrez amintiri,
Lemnul mă ceartă dar ştie şi el
Că munţii suspină când nimeni n-are
Nici o vină.
Au venit zilele cu praful gri,
Cuiele ruginite se-ndoaie în timp,
Păstrez acelaşi lacăt,
Deschid aceleaşi uşi,
Ascult aceeaşi linişte.
În lumea care nu mai este a ta
Eu am venit cu lumea mea,
Să stau acolo?
Nu ştiu cât
Şi nici nu ştiu dacă e bine.
Voi reuşi?
Poate nu vreau,
Oare mai sunt alţii ca mine?
Las întrebări în rumeguş
Să se usuce, să dispară.
Păşesc acum, pământul gol,
Am reuşit, pietre de moară!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii uită deseori că au fost tineri sau uită că sunt batrani, tinerii uită că vor fi şi ei bătrâni.

citat din Kurt Tucholsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ce muncesc şezând sunt mai bine plătiţi decât cei ce muncesc în picioare.

citat din Ogden Nash
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii devin pentru mine posturi de televiziune. Toţi oamenii sunt ziare. Toţi oamenii sunt ştiri. Din când în când, câte unul pare om: când nu mai emite.

citat din Radu Cosaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei uită

Bătrânii uită
Că au un trecut impardonabil.
Tinerii nu ştiu
Că au un viitor insurmontabil.
Bătrânii nu ştiu
Că Dumnezeu a hotărât să-i ierte,
Trecutul lor sordid.
Astăzi, chiar azi.
Tinerii uită
Că Dumnezeu este dornic să-i ajute
Să urce înălţimile viitorului lor.
Astăzi, chiar azi.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eric: Tot nu îmi vine să cred că am uitat de ziua mea de naştere.
Ruthie: Eşti bătrân. Oamenii bătrâni uită.

replici din filmul serial Al şaptelea cer
Adăugat de Niţă Ioana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, tineri, ascultaţi un om bătrân la care oamenii bătrâni îşi plecau urechea când era tânăr.

antimetabolă de Cezar Augustus
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii

Oamenii leagă cerul de pământ
Şi luna de soare
Din viaţă se naşte şi moare luptând
Cu trupul frumos ca o floare.

De-ar trece lumina prin sufletul tău
Şi tot întuneric să-ţi pară
Să nu vezi în bine, decât ce e rau
Când haina-ţi curată, murdară.

Să nu plângi, când lacrimile-ţi cad!
Să nu fi nervos, cand cineva te-nfurie!
Şi de ai şti ca-i să mergi în iad
Să cânţi de bucurie.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii bătrâni

Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restrişti,
Împovăraţi de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulţi, mai trişti.

Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aştepţi,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Şi parcă te imploră să-i accepţi.

Nu ştiu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.

În cuibul lor de ochi adânc sclipeşte,
Ca un reproş, un bob de hiacint,
Înfricoşat el tremură şi creşte
Fără speranţa vreunui cald alint.

Aceşti bătrâni care ne sunt bunicii...
Aceşti bătrâni care ne sunt părinţi...
Cum de-i lăsăm să cadă-n gheara fricii
Pe cei dintâi şi primii dintre sfinţi?

Are o soartă fără de scăpare
Şi este-n veci, de-a pururi, blestemat
Acel popor ce nu simte că-l doare
Atuncea când bătrânii i se zbat.

Priviţi-i cum abia de mai trec strada,
Cu mersul prea încet şi legănat...
A nins pe capul lor prea mult zăpada,
Ca să-l mai ţină gâtul ridicat.

Frisoane vor cuprinde tot pământul
Şi chiar un vânt de gheaţă-l va izbi
Când va seca în inimi zăcământul
De a iubi bătrâni şi a-i cinsti.

Nu vă speriaţi de-o ţară prea bătrână,
Oricând copii pe-aici vor fi destui,
Lăsaţi-i pe bunici să mai apună,
Vor sta destul icoană într-un cui.

Sătui de tragedii, sătui de toate,
Făcând popas în drumul lor cel drept,
Se vor mai odihni bătrânii, poate,
Culcându-şi capul blânzi la noi pe piept.

Şi, contopiţi în vis, în adâncime,
Ca o revanşă, tineri s-or trezi,
În timp ce noi, întorşi înspre vechime,
Ca ei, de-odată, brusc, bătrâni vom fi.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feriţi-vă să aveţi aşteptări prea mari pentru a nu ajunge ca oamenii care văd altfel lucrurile aflate sub apă. Aceştia se aşteaptă să fie la fel de mari precum le văd aflându-se deasupra, când imaginea este mărită;iar când le pescuiesc, se enervează că sunt mult mai mici... doar voi sunteţi responsabili pentru aşteptările voastre.

citat din Lucian din Samosata
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriam despre Afganistan, oamenii erau mai sinceri, mamele plângeau şi ţipau. Nu e doar frica, e un amestesc complex. Oamenii sunt dezamăgiţi de ce s-a întâmplat în cei 20 de ani care au trecut de la destrămarea URSS. Noi, "elita", voiam perestroika, dar poporul tăcea. Am descoperit acum, când Putin le vorbeşte pe limba lor, că oamenii preferă trecutul viitorului. E cea mai groaznică descoperire a ultimilor ani... În ziua de azi, un Putin colectiv trăieşte în fiecare rus. Imperiul Roşu a dispărut, dar oamenii au rămas.

Svetlana Alexievici în interviu (15 mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, tineri, ascultaţi un om bătrân la care oamenii bătrâni îşi plecau urechea atunci când era tânăr.

citat din Cezar Augustus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

oamenii ăştia de nea au un tupeu nemărginit
am ştiut dintotdeauna că sunt aroganţi
poate de la cum stau cu nasul pe sus
sau cum privesc lumea cu detaşare
nici nu clipesc
se cred zei
se cred nemuritori
dar asta doar până la primăvară
când florile de cais
or să cheme fluturii
iar copilul din mine va râde în acord cu primăvara
pe când oamenii de zăpadă vor învaţă modestia
topindu-se

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!