Dac-am fost atunci - dacă sunt acum

Dac-am fost atunci – dacă sunt acum:
tu peste mine îţi adulmeci drum,
nemărginită beznă făcută din lumină.
Şi-nalta frumuseţe ce-o torni prin univers
eu, cel necunoscut şi şters,
pe faţa mea o prind, deplină.

O! Noapte, dac-ai şti cum toată
fiinţa mea în zbor e preschimbată
când mă încumet să te-ajung!
Sprâncenele ce-n dublu arc se-ndoaie
nu pot să-ncapă-asemenea şuvoaie
de priviri pironite prelung.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus,
prin care chiar tăcerea copilului se-ndeamnă,
vă cuget pe-ndelete – şi sus, acolo sus,
o trainică dovadă domol şi-adânc vă-nseamnă.

În mari haznale de întunecime
se zămisleşte noaptea şi se-mbină
cu alte nopţi din vremi profunde.
Şi iată, noaptea din vechime
nemărginită se înclină
spre sora ei ce-n mine se ascunde.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În desăvârşita noapte

În desăvârşita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:

Tinereţe a sprinten legănatei prore,
cu şovăieli, duioşii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorinţă însă nicăieri;
prea mult univers şi destulă ţărână.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul

Aş vrea să fiu ca unul din acei
ce trec prin noapte cu sălbateci cai,
cu facle-asemeni unui păr bălai
ce fâlfâie în vântul goanei lor.
Nainte-aş vrea să stau ca într-o luntre,
mare şi ca un steag desfăşurat.
Sumbru, cu auriul coif brăzdat
de iuţi sclipiri. Şi-n rânduri, după mine,
zece bărbaţi, de-a mea întunecime,
având aceleaşi coifuri schimbătoare,
ba negre, vechi şi oarbe, ba străvezii şi clare.
Şi cineva alături deschide drum, şi ţipă
o trâmbiţă ce-n fulgere se zbate,
şi ne deschide o grea singurătate,
prin care trecem ca un vis de-o clipă:
În urma noastră case-ngenunchează,
în faţă uliţele-adânc se-ndoaie,
luăm pieţe cu asalt, ce fug de groază,
şi caii ropotesc, şi-i ca o ploaie.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima ca o femeie-n faţa ta

Mi-e inima ca o femeie-n faţa ta.
Şi e ca Ruth, a lui Noemi noră.
Lâng-ai tăi snopi, cât ziua e de mare,
trudeşte printre slugi, din auroră.
Dar către seară-n valuri se cufundă,
se scaldă şi cu grijă se-nveşmântă,
vine la tine când e pace-adâncă,
vine şi ţi se-ntinde la picioare.

Şi-n miez de noapte de-o întrebi, ea spune-aşa,
cu-adâncă simplitate: Ruth sunt, sluga ta.
Întinde-ţi aripile peste sluga ta.
Tu eşti urmaşul...

Şi la picioare-ţi doarme-apoi tăcut,
inima mea, fierbinte de-al tău trup.
Şi-i o femeie-n faţa ta. Şi e ca Ruth.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântână romană

O cupă peste alta aşezată
pe-o buză veche de marmor rotund,
din apa de sus abia aplecată,
pe ape ce jos aşteptând se-ascund.

Tăcând acelei ce-n murmur şopteşte
şi-n taină, la fel ca-n palmă ţinut,
chemându-i, sub umbra ce înfrunzeşte,
un cer cu obrazul necunoscut;

pe sine senin în scoica de haruri
lărgindu-se lin cu al valului crug,
lăsându-se-n vis, picând rare daruri

pe muşchi, din oglindă-n oglindă,
şi cupa din urmă făcând-o prelung
să râdă uşor cu ce se perindă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi (Borghese), traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte: o, tu, chip în adânc

Noapte: o, tu, chip în adânc
destrămat într-al meu.
Tu, căutării mele înmărmurite, adânc
covârşitoare, mereu.

Noapte, în privirea mea fremătând,
în tine însă – trăinicie;
creaţie fără sfârşit, dăinuind
pământul când n-o să mai fie.

Plină de noi constelaţii
lepădând din goană nebună
pojar aventuros în interspaţii
tăcut ce se-nstrună.

Prin simpla-ţi prezenţă, cât de mărunt,
covârşitoareo, mă ştiu –
totuşi, uns cu-ntunecatul pământ
îndrăznesc în tine să fiu.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte gravidă de lumină

Îmi bate seara la fereastră,
Cu aripile-i de catifea.
Oftări mi-ating în zbor doar inima...
Un joc de umbre şi de lumină...
Din netrăite vremuri vin negurile să mă prindă,
În mine câteodată grea liniştea se-adună
Din 'naltul cer o stea coboară pe o rază-a lunii
Ce scânteiază în ochii-mi adormiţi de vise.
Un haos mi-este noaptea,
Pustie şi neagră,
Sălbatică fiară ce geme cumplit,
În noapte -mi tresare speriat şi bietul ecut asfinţit...
Doar Luna, lin şi tăcut, ca-ntr-un alint,
Trece prin noapte cu şal de argint,
Urându-mi "Noapte bună!".
Noapte bună-i răspund nopţii
Cu gust de pelin,
Cu ochii trişti şi orbi...
Şi cred că sunt singurul nebun,
Ce o mai cântă-n vers!
În bezna orbitoare, crudă şi-nlăcrimată.
Se potoleşte furtuna, se culcă şi pădurea şi păsările tac...
S-au stins şi zgomotele-n sat...
Doar câinii mai suspină...
Şi câte un opaiţ mai face din când în când cu ochiul
O palidă lumină.
Şi somnul meu îmi e ca o străină în braţe,
Iar trupul, un drum trasat către singurătate,
Lângă o noapte gravida de lumină
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, pentru mine, ai fost ca o fereastră prin care puteam să văd în stradă.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru nebuni şi pentru ocnaşi

Voi, de la cari existenţa
uşor şi-a ferit
chipul ei mare: unul,
ce poate există, spune şoptit

afară, în libertate,
încet, în noapte, o rugă:
pentru voi vremea să fugă,
căci aveţi vreme.

Acum când v-aţi amintit,
treceţi mâna prin păr, duios.
Totul e risipit,
tot ce a fost.

O, liniştiţi de aţi sta,
când inima-i veche şi tristă;
nici o mamă de nu ar afla
că asta există.

Sus, luna acum e suită,
unde creanga deoparte se dă,
şi ca de voi locuită,
singură stă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele şi prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Şi te las să-mi scotoceşti chiar prin gândurile toate, ştii că-n toate doar tu eşti, nimeni nu te poate scoate...
Şi mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe şi te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter şi-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îţi las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Şi când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întreaga-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întrea-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător;

eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –

şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul II

Precum măiestrului o foaie-aproape
chip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,
ades cuprinde-oglinda,-n sfinte pleoape
prelins, surâsul singur al fecioarei

când zorile le-încearcă-însingurată,
ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;
apoi în chipuri vii, întârziată,
răsfrânta umbră doar în suflu cerne...

În stins jăratic pier prelung mijite,
bir înnegritelor cămine,
privirile vieţii, irosite...

Ce pierde ţărna, poate spune cine?
Doar cel ce peste stăvili preaslăveşte
şi inima, cântându-şi, o-împlineşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!