Introducere

Oricine-ai fi: în seară, vino-afară
din camera, în care totul ştii;
în zare, ultima-i casa ta-n seară:
oricine-ai fi.
Cu ochii ce, trudiţi, au evadat
cu greu din pragul cunoscut, ridici
uşor un arbore întunecat
şi-n frunţi de cer îl pui: zvelt, solitar.
Şi lumea ai făcut. Şi ea e mare
şi ca o vorbă, ce-n tăceri se coace.
Şi vrerea ta cum i-a înţeles, în pace,
suavi, o, lasă ochii tăi să zboare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieşi afară
din cameră, unde tu totul ştii;
casa ţi-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiţi ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în faţa lui ridici copacul negru tot
şi-l pui mlădiu şi singur cerului altare.
Şi lumea ai creat. Şi ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Şi cum voinţa ta-nţelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi să plece...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate se naşte Narcis

"Oricine-ai fi, în seară vino afară,
Din camera în care totul ştii",
Ne spune Rilke, cine-i Rilke,
Pe nici un site nu-l pot găsi.
Întreabă nea Caisă, câţi pe lume
Mai scriu poeme, da, prea mulţi nebuni,
unii scriu minunat, nu spun minciună,
ce mari poeţi erau printre străbuni?
Atunci, mai bine vom sădi pomi, prunci, steluţe,
Să aşteptăm ce vor ieşi, trăim în Rai,
Dar au venit doi inşi cu cămeşuţe,
Îmi spune unul, treci în dubă, hai.
Nu, nu-s nebun, dar am idee,
Nu port nici ochelari de cal
Se enervează slugile, stăpânii,
Zadarnic am ieşit din Neanderthal.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător;

eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –

şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ei

Je suis la femme, on me connaît.
(Jules Laforgue)

Când vei vedea-ntre geamuri, la ferestră,
O cupă de cristal,
Şi-n cupa de cristal, o floare-albastră -
Simbolul unui rendez-vous banal -
Oricine-ai fi, să intri fără teamă,
Căci gura mea te-aşteaptă
Şi trupul meu te cheamă!...
Necunoscut, sau prieten vechi,
Nu-mi pasă!...
Oricine-ai fi, tu poţi intra oricând la mine-n casă,
Căci casa mea e casa tuturora,
E madrepolul magic de mărgean
Spre care navele-şi îndreaptă prora,
Să-şi caute-adăpost în plin ocean...
Şi-aşa cum sunt -
Femeie sau fecioară,
Plebeie anonimă sau regină -
Eu te primesc cu-aceeaşi simpatie
Şi-oricine-ai fi,
Al meu eşti pe vecie!
..................................

Bine-ai venit, preludiu de ghitară!...
Bine-ai venit, final de mandolină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 20 (13 mai 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna seara,tu seara

Bună seara, tu seară, tu clepsidră-lumină,
Ochii paşnici de vară,
Mă coboară-n spirală de verb, sub cortină.

Piesa de noapte;
Prinţese minute, purtând trene-şoapte,
Nisipul – e greu.
Cohorte de îngeri, ducând trupul tău.

Vasali ai iubirii, în duh antagonic tresar
Străjuind noetica punte, de voi trece…
E seară de dar.
Buna seară, tu seară, clepsidră de har,
Urma ta e şi-n mine, dacă pleci, să vii iar.

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Re)cunoaştere de seară

Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Şi blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,

Hai să ne-ntoarcem în acelaşi loc
În care ochii tăi şi ochii mei,
Necunoscuţi, ne-au pus la inimi foc
Şi hai să nu ne mai cunoaştem! Vrei?

Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoaşterea puţină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abţină

Să se îmbrăţişeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaştem noi:
O veşnicie de la despărţire,
De când, în loc de unul, suntem doi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ca oricare

O seară ca oricare...
Nu este ieşită din tipare.
A apărut din depărtare
cu-a ei magie de-nnoptare,
cu secretele în faşă
şi-a lor privire trufaşă,
cu nelinişti fugare
şi un dor care doare...
O seară ca oricare
îşi lasă umbra sa mare
peste a lumii mirare.
Gândul rău, gândul bun
îşi pregătesc de pe-acum,
a nopţii cărare.
Se-aud clopotele, parcă, mai tare,
culorile au aceeaşi culoare,
iar eu mă simt ca oricare,
nici mai mic, nici mai mare...
O seară care păşeşte uşor,
alături de păsări în zbor,
alături de stele, de ceaţă,
de florile iernii de gheaţă...
O seară ca oricare,
ce-a apărut dintr-un nor
şi-acum, în noapte dispare,
încetişor...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

Întins. Şi faţa lui expusă tuturor,
sta, pal refuz, în pernele abrupte,
de când, cu lumea, cele cunoscute,
de simţurile sale rupte,
căzură-n acest an nepăsător.

Acei ce l-au văzut trăind aproape,
n-au ştiut că-i una el cu tot ce este,
căci toate-s chipu-i: pajiştile-aceste,
aceste-adâncuri şi aceste ape.

O, chipu-i fu întreagă această zare,
ce-l caută şi-acum şi îl doreşte;
şi masca-i, ce-n nelinişte păleşte,
e fragedă şi fără apărare –
un miez de fruct ce-n aer putrezeşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O urmare la «Învelişul trandafirului»

Scrisă pentru Madame Riccard

Bogat era spaţiul de ele, mereu mai pline şi mai sătule,
durabile roze: şi deodată se risipesc,
poate-ntr-o seară. Căderea decisă-a petalelor
sună pe muchea căminului ca nişte-aplauze-ncete.

Timpul aplaudă, ce le-a ucis atât de duios?
S-au apărat oare destul, ele ce prea devreme ne lasă?
Uite, cele mai roşii s-au înroşit până la negru
şi cele mai palide au trecut prin orice paloare.

Şi-acum: viaţa lor de apoi începe-ntre foile cărţilor,
invincibil parfum sălăşluieşte-n sertarul din scrin,
pătrunde-n vreun lucru ce ne slujeşte,
strecoară-n batistele împăturite
ceea ce-n trandafiri ne-a mişcat şi-n ei a căzut în adânc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Dedicaţii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul va fi puternic iar şi mare

Totul va fi puternic iar şi mare,
şes neted, ape-adânc unduitoare,
uriaşi copacii, zidurile scunde;
şi-n văi, la chipuri felurit şi tare,
neam de plugari şi de ciobani, oriunde.

Nu temple care-l strâng pe Domnu-n fiare,
ca pe-un fugar şi-l plâng în gura mare,
ca pe-o jivină prinsă şi rănită –
ci case ce-l primesc pe cel ce bate,
şi-un simţământ de-ofrande nesecate,
în noi şi-n orice faptă săvârşită.

Nu dor de-o viaţă dincolo şi peste –
doar gând să n-aduci morţii profanare,
şi, slujitor mereu celor terestre,
să nu mai fii străin mâinilor tale.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera secretelor

În camera secretelor se pun
Oase peste oase, - n ochii mei
Tăcerea e odihnă colţuroasă
Ce-atârnă greu în bărbile de zei.

S-ascunde taina în cenuşi târzii,
Galop de iele trece-n veşnic vis,
Ordinea lucrurilor e migratoare
În putred nod de paradis.

Şi-adună zborul libertatea
În secrete nude, mişcătoare,
Infinitu-aşteaptă lămurirea
Ce-n sânge desenează-un soare.

În camera secretelor se fierbe
Clorofila oaselor ce-ncap
În ceara formelor turnând odihna
În noua baionetă a unui vechi satrap.

Atârnă greu în bărbile de zei
Cuvântul meu plecat ca o spirală
Spre ceaţa unde ochii umezesc
Istoria ce de trecut se spală.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara. Fructul ce se coace al tuturor anotimpurilor, al toamnei ce-n sămânţă şi-n culcuş de frunză ruginie ea adoarme, iarna ce-n tăceri de alb crează, primăvara ce prin lumina florilor ea fericită ne spune că renaşte.

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântână romană

O cupă peste alta aşezată
pe-o buză veche de marmor rotund,
din apa de sus abia aplecată,
pe ape ce jos aşteptând se-ascund.

Tăcând acelei ce-n murmur şopteşte
şi-n taină, la fel ca-n palmă ţinut,
chemându-i, sub umbra ce înfrunzeşte,
un cer cu obrazul necunoscut;

pe sine senin în scoica de haruri
lărgindu-se lin cu al valului crug,
lăsându-se-n vis, picând rare daruri

pe muşchi, din oglindă-n oglindă,
şi cupa din urmă făcând-o prelung
să râdă uşor cu ce se perindă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi (Borghese), traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamul de sub tei

Se-nalţă luna-n depărtări stelare
Luminile vărsându-şi pe zâmbetul ce-l am
Şi ramul verde-al teiului în floare
Loveşte permanent în linişte la geam.

Simt o rază albă cum coboară
Lângă geam de sub bătrânul tei,
Când ochii tăi frumoşi seară de seară
Privesc cuminţi în gingaşi ochii mei.

Şi când în geamul vechi surâde luna
Ca un copil din tainicul ei zbor,
Eu te tot strâng în braţe ca nebuna,
Când mă ridici la pieptu-ţi cu mult dor.

Ce-ar fi să fie-aşa precum e visul,
Ce-ar fi real ca să trăiesc realul?
Dar viaţa ne mângâie cu surâsul
Şi ne oferă-n vise idealul.

poezie de Diana Enachii (30 aprilie 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!