Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretele vor creşte

Vor trece luni
şi vor trece ani.

Şi va fi un capăt de drum
la care timpul
se va opri
uitându-se în urmă
la pădurile de cuvinte

şi la spânzuraţii cu piepturi sparte.

De acum, Singurătatea mea
e un sat pustiit.
Peste noapte,
Toate Cuvintele l-au părăsit.

Poate au fost asuprite
de tăcerea cotropitoare.

Poate că au căpătat alte înţelesuri
şi s-au mutat
mai departe,
în locuri nemaivăzute,
neştiute,
pe drumuri încă neumblate.

A dispărut
un întreg trib
de cuvinte.
O întreagă viitoare civilizaţie
de aduceri-aminte.

În urma lor,
a mai rămas un rug.
Cenuşa
încă mai e caldă.
Undeva,
încă se vede fum.

E fumul rămas,
după ce a ars
şi ultima vocală.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur firesc

pornite din adrese
cuvintele se ciocnesc de trecători
până la strigăt spre limpezimea de sine
fiecare silabă se apără de fulgere
cu litere izbăvitoare într-un murmur firesc
libere şi desăvârşite fără să se piardă

parcă nu aş fi vorbit de ieri
ieşită din toate certitudinile încurajez picăturile de ploaie
limpezite în cea mai simplă
rugăciune de spălare şi alintare a faţei unei lumi
jefuite de strigăte pierdute
în zgomote
măsluite în forme divizibile

pornite din statui
silabele se aliniază la start
cuminţi
îmbrăcate în costum de scafandru lunecă spre
adâncul
începător în cuvinte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi toamnă

în odihna fierberii continuate
de pe colină
în automorfă culoare
mai jos de vârful viţelor-de-vie
aceeaşi toamnă
aceleaşi frunze roşii străvezii
în boabele strugurilor
aştern o vreme dinspre iarnă
tăcerea
şi tu auzi paşi
auzi-i cât de nepăziţi
paşii căprioarelor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ochii închişi

îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de şarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu ştie dar locuieşte în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniştilor mele

în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre şi ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
şi nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închişi brăzdează câmpuri pentru margarete

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul cu efecte de miere

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbeneşte privirea
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte
ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia cu aripi

peste melancolia aripilor
căzute ca nişte braţe lipsite de sânge
oprite pe nota cea mai de sus între gratii
pătrunde căldura
rană
deschisă
prin ochii canarului înăbuşit în aerul sterilizat

pe deasupra trec icari
în foşnitoare zboruri
şi carnaţia păsării ostatice
prinde culoarea de ceară topită
iar coliviei îi cresc aripi mari
de vultur într-un ţipăt de triumf
uitând că a râvnit să iubească pasărea
în acea zi
când păsările mor frumos

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc invizibil

fetiţa mai tremură-n femeie
peste doruri pierdute
el râde ca să pară că nu-l doare
băieţelul ascuns în bărbat

în curând un alt început
rotund ca un cerc invizibil
din care nu mai evadează nimeni
când frigul îngheaţă orice tremur

acum păpuşile dorm
în camerele himerelor
sub pleoape cu vedenii dragi
scoase din cămări ascunse
în somnoroase împletiri

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprijin absolut

pe când cuvintele se zvârcolesc
gata să se înece la mal
fruntea-mi se înfioară de o atingere
din ramă albastră alb la faţă
Iisus veghează odaia
propteşte zidul dimpotrivă cu privirea
îşi mişcă mâinile în cruce
în nefireasca linişte
să nu aud zvonuri din noapte
cât de tare scârţâie veacul
să nu-l văd cum se prăbuşeşte
peste celelalte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina cuvântului

Ce straniu gol în liniştea dintre imagini de timp uitate în valiză
am purtat-o prin anii existenţei perene
mă asurzeşte profunzimea necuvintelor ce stau ascunse pe foaia albă
se cred fantome, ele cuvintele
chiar au devenit fantome din cauza tăcerii dintre noi
nu-mi urlu neputinţa de a îmbrăca frumosul în haina cuvântului
zi de zi cos literele una de alta cu emoţia risipirii de mine
nu toate hainele cuvinte ce le creez îţi îmbracă sufletul.

Poate sufletul tău nu e pe măsura creaţiei mele
nu am făcut şcoala stilistilor în arta scrisului pe măsura celor inteligenţi
am doar şcoala vieţii la care mulţi se cred premianţi
pentru că ştiu să coase cuvinte ce uneori nu le înţeleg nici ei în profunzime
asta nu-i împiedică să desconsidere efortul meu de a coase cuvinte din boabe de roua
nu vreau să ajung mare creator de modă în arta scrisului
visez să nu mai simt atât de pregnant acest gol din liniştea dintre imagini
care imagini? Deschide cartea vieţii şi priveşte foia albă a timpului neînceput
Spune-mi ce vezi? Trecut, prezent?
vei vedea doar viitorul ascuns în haina de cuvinte fantomă
destinul îţi pregăteşte garderoba pentru suflet. Nu pierde acul timpului.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis în alcătuire

într-o primă dimineaţă fântânile
îşi cer ciuturile
peste trezie
îngeri goi îşi întind aripile
în ciocuri de lapte păsări de nicăieri
aduc lumini dintr-un alt soare vecin
peste lumea nouă
din pânză de păianjen curge apă vie

printre flăcări albastre mâini febrile
în jocul comorilor imaginate
adună amiezii
necăutatul din toate drumurile
pierdute
în cea mai lungă noapte
ce îşi închide ochii
fericiţi să rămână singuri şi fără păcate

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage şi pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viaţă; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu să le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneaţă a primăverii; sunt ca suspendate între cer şi moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern îşi ia zborul spre Dumnezeu.

Gustave Thibon în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

când e noapte e noapte
şi când e toamnă
destinul e deghizat
într-o vară indiană
nu pot aduna unu
cu unu sau un el cu o ea
la noi aşa e toamna
când e toamnă cu ochii arămii
şi pământul e ars de brumă
udat de vinul dulce
acrişor ce-a mai rămas
turnat în ulcele de lut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele...
Cuvintele frumoase
Ce se îmbracă-n haine de mătase
În fiecare zi, nu doar în sărbătoare,
Cuvinte moi şi blânde-n ascultare.
Cele ce curg în clipocit de ape
La care vin şi cerbii să se-adape,
Acelea care, nici nu-ţi vine-a crede,
Miros a crud, numai a iarbă verde...
Iubesc cuvintele care mai au un sens,
Căci singure se duc în univers...
Nu au nevoie de mici floricele,
Să le-nţelegi, să te strecori prin ele...
Iubesc cuvintele ce au un început
Şi-un drum al lor către necunoscut,
Un drum ce nu sfârşeşte niciodată
Căci e sublim şi dăltuit în piatră.
Iubesc cuvintele...
Nu ştiu dacă şi ele
Pun prea mult preţ pe gândurile mele,
Dar ştiu că am şi eu momente-n care
Le-aud cum susură lângă izvoare...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere-n timp

Tac şi tac în liniştea din mine
Mereu, cum face floarea de Mac,
Suflă vântul, o scutură când vine,
Planează uşor, departe pe lac!

Sunt uitată-n gânduri- tăcute,
Amestecate cuvinte neştiute,
Pierdută, înot-n marea de cuvinte
Oare? De nimeni neştiute??!

Mintea are nevoie uneori să tacă
Pe când, viaţă numai de prezent,
Însă cuvintele, de DOR pleacă
Rătăcesc - cărări de tmp- orizont.

Privesc- n golul din tăcere
Este o mare linişte albastră,
Eter plăsmuit de vise efemere
Fantome privesc pe fereastră!

Taci minte-n tăcere... Taci?!
Barca mă plimbă pe nisip pustiu,
Vreau unde înfloreşte iubirea de maci
La răscruce de DOR, mereu să fiu!

poezie de Ileana Puşcaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri tocite

întuneric,
prea mult întuneric
în mine, în lume, în toate
păcate în cetate
din timpuri pierdute, ratate
mă plimb prin singuratate
stau la un geam spart
într-o crâşmă murdară
numită de unii nebuni, ironic
omenire
cioburi atârnă pe masă
plecat sunt de mult de acasă
ce casă, ce masă
beau, un ultim pahar
îmi beau tinereţea şi visul şi dorul
pe lângă mine trec paşi
sunt clipe irosite
din vremuri ticsite sau poate tocite
pe umeri port dureri
de azi, de ieri
de mâine nici nu mai vorbesc
păşesc prin noroi
e mult gunoi
repet mereu
gunoi, întuneric, noroi
mi-e astăzi sufletul
o rană sângerândă
e sânge sau cerul ce plânge
e frig şi e noapte
tăcerea a înflorit în zori
o linişte nebună
o lume de răni
cuvinte ce pier într-o noapte
ţăşnite din suflete sfâşiate
doar gânduri rămase
dintr-o tragică lume
mă dor cuvintele ce mor
neputincios, am învelit cuvintele în lacrimi
şi am plâns, a durere
străbătusem bezna în lungul drum către nicăieri
împiedicându-mă la fiecare pas de răspunsuri eşuate
cuvântul îl uitasem pe o piatră sfărâmată
trupul plângea în braţele strânse ale pământului
la răscruce de timpuri, aici, în alte anotimpuri
uitat, de lume, de toţi şi de toate
m-am ridicat descompus de întrebări
în faţă praguri prăfuite
scara absentă
mirat, priveam iarba verde cum creşte
am plâns acolo sau poate dincolo
deasupra, lespedea rece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!