Colivia cu aripi

peste melancolia aripilor
căzute ca nişte braţe lipsite de sânge
oprite pe nota cea mai de sus între gratii
pătrunde căldura
rană
deschisă
prin ochii canarului înăbuşit în aerul sterilizat

pe deasupra trec icari
în foşnitoare zboruri
şi carnaţia păsării ostatice
prinde culoarea de ceară topită
iar coliviei îi cresc aripi mari
de vultur într-un ţipăt de triumf
uitând că a râvnit să iubească pasărea
în acea zi
când păsările mor frumos

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica durată

un oftat
un ţipăt
un adevăr
înfioară piatra
nu o ucide
o streaşină de ceară
picură sânge
nu plânge

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi şi ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...

Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Aşchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morţii le prinde în cioc şi guşa
Se umple cu elipse jucăuşe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele şi
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer răsturnat peste noi

Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
şi pasărea de pe streaşină
ce ne cânta în dimineţile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îţi aminteşti cât de frumoşi erau copacii
după ce Dumnezeu îşi trecea mâna prin ei
şi noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca nişte maci
bătând toaca în sânge...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri într-un cercel

te-ai prefăcut într-o perlă
ce păstrează în ea
vuietul mării o simfonie nebună
ascultată în liniştea unui
cercel
prins de inimă
lasă în urmă-i tăcerea
îndulcită de
şoapte
ajunse în punctul cel mai înalt
după treceri prin puncte păsătoare
nascătoare de ritmuri
într-o respiraţie dublă
cu îngânări şi pauze între sidefuri
brodate
pe braţe
desprinse de trup
compuse ca nişte aripi pictate cu
portative
pe care aleargă note muzicale
pentru refugiul într-o clipă
atât

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să zugrăveşti o pasăre

Întâi să zugrăveşti o colivie
cu uşiţa deschisă
să zugrăveşti apoi ceva drăguţ
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
păsării

Să pui apoi pânza pe-un copac
într-o grădină
într-un crâng
într-o pădure
după copac să te ascunzi
făr o vorbă să scoţi
făr să te mişti...

Vine-ndată pasărea uneori
dar pot trece ani şi ani
pân-ar voi să vie

Nu te lăsa
s-aştepţi ani în şir de-i nevoie
a păsării amânare ori grabă
n-au cu izbânda pânzei treabă

Când pasărea vine
de vine
mut în tăcere să rămâi
pasărea să intre-n colivie s-aştepţi
şi de a intrat
cu periuţa uşor închide uşiţa
apoi
zăbrelele rând pe rând să ştergi
cu grijă să n-atingi nicio pană a
păsării
apoi copacul să zugrăveşti
şi-un ram mai arătos să-i alegi
păsării
să zugrăveşti frunzişul verde şi-a vântului răcoare
pulberea soarelui
şi foşnetul gângăniilor ierbii în arşiţa verii
şi apoi s-aştepţi să vrea să cânte pasărea

De pasărea nu cântă
semn rău s-arată a fi
de cântă semn bun se dovedeşte
semn că te poţi iscăli
încetişor atuncea smulge
o pană din a păsării penet anume
şi pe un colţ al pânzei îţi scrie al tău nume.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Chirinciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul despărţirii noastre

Ninge... în lumina oarbă a lunii
dăm frâu liber muzicii orfice
pe un câmp cu lalele de sânge pictate pe sticla opacizată
ca un semn al iubirii şi morţii
însuşindu-şi tot cerul
în vecinătatea a două gerunzii...
pe drumuri subţiri ca firul de apă
Dumnezeu nu ne poate vedea vieţile microscopice
căzute în tenebrele somnului,
cu aripi grele şi macabre.
Când sub picioare noastre este gol, iar deasupra braţelor se ridică eternitatea
peste noi pluteşte umbra lupului alb
la o distanţă de doar un strigăt în noaptea dintre cuvinte şi flori,
îmi strâng sarea gândurilor şi plec cu păsările călătoare
lăsând în urmă larg deschisă uşa morţii...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumfător rămâne zborul

ceva ca o zi plină de lumină
presimte
privirile oprite dincolo de fereastră
braţele acolade
întâmpinând zorii de după perdeaua
filă de mătase îngălbenită
soră a unui poem rupt dintr-o carte

triumfător rămâne zborul hulubilor albi
veşnic nimb flăcărilor jucăuşe
deasupra singurei cărări alese
în pupile mărite destin pecetluit cu ceară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vrajă secretă pătrunde lucrurile când un duh pătrunde în ele şi le face să arate altfel decât le-am văzut noi în realitate.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna dăruieşte fără să ceară nimic în schimb - un frumos spectacol al culorilor.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prinde aripi. Refuzând să creadă că e făcută din coasta lui Adam, Eva a început să i le mănânce pe toate.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Şi parcă mii de gratii tot trec necontenit
şi după gratii lumea încetează.

Al paşilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârteşte
e ca un dans al forţei în jurul unui punct
în care-o ameţită voinţă s-odihneşte.

Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalţă. O imagine pătrunde,
prin liniştea-ncordată a trupului trecând,
şi piere-n golul inimii profunde.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de foc

Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a aşternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne'ndurător şi curgător.

Am ferecat-o-n braţe de tăcere
Ca un avar ce ţine strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparţin pe viaţă şi de drept.

Un cânt senin şi plin de duioşie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Şi cântul ei, ecoul meu să fie
Când trupul vreau, în braţe, să i-l strâng.

E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărţind acelaşi loc,
Simţim, în sânge, taina arzătoare
Şi nemurirea păsării de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar
cât de încet sau cât de repede veni-va pasărea
n-are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea soseşte
dacă soseşte
păstrează tăcere adâncă
aşteaptă ca pasărea să intre în colivie
şi când a intrat
închide-ncetişor uşiţa cu pensula
apoi
şterge una câte una gratiile
având grijă să nu atingi aripile păsării
Pictează apoi copacul
alegând cea mai frumoasă creangă
pentru pasăre
Pictează frunzişul verde şi vântul proaspăt
pulberea solară
foşnetul animalelor de iarbă-n căldura verii
şi-apoi aşteaptă ca pasărea să vrea să cânte
dacă pasărea nu cântă
e un semn rău
semn că tabloul e rău
dar de cântă - e semn bun
semn că poţi să-l semnezi
Atunci smulge-ncetişor
una din penele păsării
şi scrie-ţi numele-n colţul tabloului.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul ca o rană deschisă

Între martirii şi avocaţii istoriei

cu lacăt la gură şi cătuşe la mâini

având totuşi la răsărit

HARTA ROMÂNIEI MARI

drept icoană

ezitând totuşi 24 de ore pe zi

între

vierme şi albatros

liber ca un râu de munte

c-un mal în rai

şi

celălalt în iad

liber ziceam

cine nu înaintează

dă îndărăt

literă cu literă

nişte răni inutile

nişte îngeri de pripas

nişte

măşti

copilăreşti

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (24 ianuarie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri de primăvară

de plăcerea perfuziilor
culorile respiră roz când serul e roz
şi aerul devine roz
între parfumuri
ce te leşină
pulverizate din sticluţe cu forme botanice

ce nebunie plăcută când nimicul e parfumat
ca într-un ospiciu al rozelor
sub stropi de ploaie
petale catifelate
cad spre abis
centrifugate din roşu şi alb
roz

bine că totul ţine puţin
în lume se întâmplă multe

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!