Cioara iese la vânătoare

Cioara
S-a hotărât să experimenteze cuvinte.

Pentru asta a imaginat o duzină de cuvinte drăguţe –
Cu ochi limpezi, sonore, bine exersate,
Cu dinţi puternici.
Nimeni n-ar fi putut găsi unele mai potrivite.

Ea le-a semnalat un iepure de câmp, iar cuvintele au ţâşnit ca din puşcă,
Răsunătoare.
Cioara era Cioară, fără îndoială, dar ce este un iepure?

El s-a metamorfozat într-un buncăr de beton.
Cuvintele se roteau gălăgioase în jurul lui, protestând.

Cioara a transformat cuvintele în proiectile, bombardând buncărul.
Bucăţi de beton zburau prin aer – un stol de grauri.

Cioara a schimbat cuvintele în arme de vânătoare şi a ucis graurii.
Graurii, în cădere, au devenit nori întunecaţi.

Cioara a transformat cuvintele într-un rezervor, colectând apa.
Apa s-a prefăcut într-un cutremur de pământ, înghiţând rezervorul.

Cutremurul s-a transformat într-un iepure care a tulit-o peste creasta dealului,
După ce în prealabil mâncase cuvintele ciorii.

Cioara s-a holbat după iepurele care se îndepărta
Mută de admiraţie.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşirea ciorii

" Ei, bine," a zis Cioara, " Cu ce începem?"
Dumnezeu, obosit după crearea lumii, sforăia.
" Care e calea?" a zis Cioara, "Încotro o apucăm prima oară?
Umărul lui Dumnezeu era muntele pe care stătea Cioara.
"Hai," a zis Cioara, " Haide să discutăm această situaţie."
Dumnezeu zăcea, cu gura căscată, o carcasă uriaşă.

Cioara a smuls o bucată mare şi a înghiţit-o.

" Oare acest cifru se va releva prin digestie pe el însuşi
Auzului, detaşat de înţelegere?"

(Asta a fost prima glumă.)

Însă, deodată, s-a simţit mult mai puternică.

Cioara, hierofantul, înfoiată, impenetrabilă.

Pe jumătate iluminată. Mută.

( Îngrozită.)

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

Agonia
A tot crescut.

Cioara
A rânjit
Şi ţipat: " Acesta este creaţia mea,"

Fluturând drapelul cel negru al propriului ego.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara la prima lecţie

Dumnezeu a încercat să-înveţe Cioara cum să vorbească.
"Iubire', a zis Dumnezeu. "Spune, Iubire".
Cioara a căscat, mută, pliscul şi Marele Rechin Alb a ţâşnit din mare,
Recăzând apoi, tăcut, în valuri, descoperind astfel propriul abis.
"Nu, nu", a zis Dumnezeu. "Spune Iubire. Incearcă iarăşi. Iubire."
Cioara a căscat, mută, pliscul şi o muscă albastră, una ţeţe, un ţânţar,
S-au ivit din găuri negre, bâzâind,
Agitându-se încoace şi încolo.

"O ultimă încercare", a zis Dumnezeu." Deci, IUBIRE".
Cioara s-a opintit, a căscat pliscul şi a vomat;
Un cap de om, încă fără corp,
Tumefiat, a apărut pe pământ, cu ochi bulbucaţi,
Bolborosind indignat tot felul de proteste –

Apoi, Cioara, înainte ca Dumnezeu să poată interveni, a vomat din nou.
O vulvă de femeie a căzut, înfăşurându-se, strângând gâtul unui om.
Cei doi au căzut în iarbă, încleştaţi, într-o luptă atroce.
Dumnezeu, blestemând printre lacrimi, se străduia să-i despartă.

Cioara, simţindu-şi vina, şi-a luat zborul.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologia ciorii

Cioara a realizat că Dumnezeu o iubeşte –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înţeles că Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existenţa ei a fost revelaţia Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea să existe.
Şi ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Şi cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat că există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-şi duşmanii
Şi deţinând toate armele

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ciorii

Cioara oacheşă, smolită,
Stă pe-un vârf de rămurea,
Croncăne de zor, se-agită,
Prevesteşte vremea rea.

Că-i urâtă, cătrănită,
N-are nicio vină ea,
Cioara oacheşă, smolită,
Stă pe-un vârf de rămurea.

Ar vrea să spună ceva,
De necaz e urmărită,
N-o iubeşte nimenea,
Zboară ncet înspre vâlcea
Cioara oacheşă, smolită.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara bolnavă

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăşi.
Cioara, deşirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.

A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ţine sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a căţărat,
Iar la sfârşit, la o lungime de braţ, a întâlnit spaima.

Sub şoc, a închis ochii, refuzând să vadă.

Cu toată forţa, a izbit. A simţit lovitura.

Îngrozită, s-a prăbuşit.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

- A venit şi primăvara!
A exclamat negru cioara;

- Ce păcat, vai ce păcat!
Un om alb a exclamat

Era omul de zăpadă –
Cioara n-avea ochi să-l vadă

El, în loc de ochi, avea
Doi cărbuni negri ca ea.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara în flăcări

Cioara a văzut turmele munţilor, învăluiţi în aburii dimineţii,
apoi a văzut marea
Cu valuri vineţii, cu întreaga lume înfăşurată în ghemul ei.
Ea a văzut stelele, arzând departe în bezna universului, ciupercile
pădurii din non-identitate, îngrămădindu-şi norii de spori, viruşii Domnului.
Cioara s-a înfiorat văzând întreaga grozăvie a Creaţiei.

Încă sub nălucile ororii,
Ea a văzut acest pantof, fără talpă, îmbibat de ploaie,
Zăcând pe un colac de parâme.
Mai era acolo această cutie goală, roasă de rugină,
Loc de hârjoneală pentru vânt, printre băltoacele fără nici un rost.

Era acolo şi acestă haină, în dulapul întunecat,
în odaia goală, în casa tăcută.
Era acolo această faţă, fumându-şi ţigara între amurgul
Ferestrei şi focul care mai pâlpâia deasupra cărbunilor.

Nu departe de obraz, această mână, încremenită.

Lângă mână, acest pahar.

Cioara a clipit. A clipit – iarăşi. Nimic nu s-a pierdut în penumbră.

A privit în ochi evidenţa.

Nu i-a scăpat nimic. ( Nimic nu i-ar fi putut scăpa)

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi nevoia

să umble cu cioara vopsită
şi credea că a fost născut
să meargă cu păsăroiul albit
artificial sau de-o spaimă
închipuită de cioara care se jura
că-i şoim ori vultur pleşuv. umbla
prin târgul cu blocuri turn unde
nici ţânţarul nu visa să zboare
până sus. stătea cu privire ridicată
la o şmecherie din oţel aşezată
pe un turn ce sclipea în soare
cu tupeul clădirilor îmbrăcate
în sticlă şi inox. era necinstit
cu el însuşi de când era adolescent
dar se ferea să şi-o spună în faţă

umbla cu cioara vopsită printre oameni
şi asta îi mai amăgea foamea
uneori îşi minţea şi frica

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica verbului

Într-un fel cuvintele trebuie aşezate exact
acolo unde se aşază cuvintele
oaia la lup
muntele la cer
câinele la stăpân
păpădia la suflu
morţii la pomană..
Într-un fel cuvintele vorbesc despre noi
mai mult decât vorbim noi despre ele
Ele mor odată cu noi
Şi se nasc odată cu ele!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broderie de cuvinte

sărut cuvintele care implică dragostea
care zămislesc lumina nobilă augustă
care brodează în suflet liniştea
şi risipesc lin tristeţea vetustă.

iubesc cuvintele cum soarele pământul
cum stelele şi luna luminează noaptea
cuvintele pe care le răspândeşte cântul
cuvintele care înnobilează cartea.

ador cuvintele -frumoase adevăruri
care spun că dragostea nu-i un păcat
acoperă sufletul cu minunate văluri
şi îi fac timpului chip fermecat.

sărut cuvintele care-mi aduc iertarea
îmbunând visul netezindu-i cărarea.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

căutam cuvintele pe sub pat
le-avusesem pe toate în gură
te doream şi atunci am ţipat
iar cuvintele fugiseră-n lună
căutam cuvintele disperat
erau ultimile mele cuvinte
o moarte în tâmplă mi-am spart
te iubeam şi-am urlat
am urlat...
căutam cuvintele blestemat
gura ta coşmărea pe subpat
fără vorbe te-am sărutat
şi muţi ne-am mirat
cuvintele niciodată n-au existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbeşti fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă linişte şi să asculte cum vorbeşte tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi şi nu se mai numesc vorbe, ci taină.

citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara e tot cioară, ia pruna şi zboară.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei de la-nceput.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul cuvintelor

Au pornit cuvintele în exodul cuvintelor
cu litere mari.. cu litere mici
în fraze lungi spre ţara sfintelor
cuvinte, ce nu mai vor să stea deloc aici.

Se duc cuvintele.. se duc în ţara lor
iar oamenii rămân fără cuvinte...
Dispar cuvintele de dor
de mamă sau de tată sau părinte.

Au pornit cuvintele şi ne-au lăsat goliţi
privindu-le cum ne dispar din minte
şi stăm şi ne privim îndrăgostiţi
cum ne urâm din lipsă de cuvinte.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!