Aidoma scribului
Poíesis-ul duhului sfânt
din cartea cunoașterii
celor ce sunt pe pământ,
prin rostiri genuine a fost statornicit în cuvânt.
Rugă, șoaptă, verset, blestem,
totul în tot cu parfum de poem,
amintind lumii trecutul
în sunetul vieții boem.
Aidoma s c r i b u l u i,
ascultând chemările timpului,
totul îmi pare un miraj al cuvântului scris
autopoíesis între veghe și vis.
Un spațiu al memoriei
deopotrivă oniric- sanguin-al istoriei
locuind cuvântul mirabil nenumărabil:
poíesis-ul duhului întrupat lumină și har;
rămas spectator la comedia umană,
transfigurându-se noimă
celor fără de moarte în avatar
cum într-o renaștere eternă
sufletul vieților noastre de chihlimbar.
Aidoma scribului
-cronică vie a timpului său,
sub poleiala de metafore,
într-un ignobil sfârșit
te-așteaptă faptele tale.
Cu toate. Saltul în normalitate,
oricât de greu ți-e să-l urmezi
într-un pelerinaj inedit,
înseamnă să te lepezi
cu demnitate de amintiri și păcate,
fiecare pată de lumină și fiecare umbră având
ecoul ei în eternitate.
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Dekalog
Cinstind
toate cele ce sunt și nedistrugând nimic
dintre cele pe care tu însuți
nu vei putea să le faci.
Prezentul este un dar.
E datoria ta să te bucuri de fiecare zi
ca și când ar fi ultima zi... până ea va veni.
Adu-ți aminte când la părinți erai un copil,
când îți părea totul a fi drept și frumos;
dispersat în uitare
să nu devii inutil profețind mincinos lumea pe dos.
Descifrarea imaginarului vieții,
ar putea să însemne
pentru tine un semn
că abia atunci meriți un loc între semeni,
prețuind virtuțile omului demn.
În creierul decodificat al istoriei,
totul începe cu aventura cuvântului
fiecare urmându-și în fel și chip trecerea,
numai unii uitând
că prea ușor au făcut umbră pământului:
aceasta...
fiindu-le punctul culminant al gloriei.
În simplitatea operei tale,
înalță clipele vestale
și virtutea credinței rănită:
fiecare gravitând cu forța razelor sale
pentru a reda imaginea lumii,
în oglinda albastră a cerului,
alături de femeia iubită.
Silențioase mașini ale timpului
iluziile tale se nasc întru spirit
și ies în decor într-o lacrimă-dor.
Va veni și lumina iertării,
aducându-i ofrande lui dumnezeu
pe imaculata zăpadă a sufletului tău.
În dekalog se răsfață poemul
cu adevăruri rostite între realitate și vis.
Ah, dezmărginită-i lumina ființării
într-al gândului poetic abis!
Fascinat de tainele infinitului,
verbul își poartă destinul prin elegante cetăți,
el transgresând epoci întregi de cuvinte
de vremea când la părinți
erai un copil,
aducându-ți pururi aminte.
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre lumină, poezii despre zăpadă, poezii despre verb, poezii despre uitare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pată repetabilă
am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieții tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.
înfig dinții în scoarța peticită a timpului
capul legat în colțuri de fiecare scrâșnet al meu
umblă amputat de mâini și picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viață spoită
o umbră a mângâierilor adormite în culcușul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoțească spre răsăritul
ce-mi încălzește dimineața trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii
nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
altă pată repetabilă de lumină.
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre câini, poezii despre sânge, poezii despre somn, poezii despre picioare, poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre mâini
Tristețea
la margini de spațiu de timp și de duh
de viață de moarte de toate
tristețea e totul ce pot să mai duc
aidoma crucii pe spate
tristețea e unicul meu sentiment
tristețea e unica mea alinare
e golul din suflet ce tace strident
și doare și doare și doare...
la margini de spațiu de timp și de duh
de viață de moarte de toate
tristețea e totul ce pot să-l mai duc
și totul ce nu se mai poate
poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Iurie Osoianu despre viață
- poezii despre tăcere
- citate de Iurie Osoianu despre tăcere
- poezii despre tristețe
- citate de Iurie Osoianu despre tristețe
- citate de Iurie Osoianu despre timp
- citate de Iurie Osoianu despre suflet
- citate de Iurie Osoianu despre spațiu și timp
- poezii despre cruce
- citate de Iurie Osoianu despre cruce
Un om intrând într-un poem
Un om intrând într-un poem
ca într-o fântână a tinereții fără bătrânețe și
a vieții fără de moarte, salută,
își lasă la intrare trecutul,
se uită în stânga și în dreapta
să zărească vreun cunoscut
-degeaba-
toți ceilalți au ratat intrarea,
îți caută un loc să-și așeze sufletul,
toate scaunele cu vedere spre veșnicie
sunt ocupate de cei mai grăbiți,
de odinioară,
toți pereții sunt acoperiți de sentimente
ca de opere avangardiste,
caută o ușă să plece înapoi,
dar ușa s-a închis deja în urma sa,
privește spre cer căutând
o geană de lumină
apoi se apucă să rescrie poemul...
poezie de Maria Postu (12 iunie 2015)
Adăugat de grizantema

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe sau poezii despre bătrânețe

Ruleta
nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieții
aici, la margine de drum
atât îți cer, atât îți spui
spațiul e pustiu și gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spațiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieții și al morții...
lumea asta, o ruletă rusească
în viață a rămas doar glonțul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
țip
într-o ultimă rugăminte
priviți-mă în față, când trageți
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre viitor, poezii despre ruletă, poezii despre moarte, poezii despre lumânări sau poezii despre gânduri
Halleluyah
Mistică
a necuprinsului
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creația lui,
coloana vertebrală a vieții suind.
Cine poate sta înaintea măreției
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?
Între
real și utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniții se strâng
într-un fragment
de eternitate.
Viața nu-i decât levitație
a trupului spre cer. O, de-aș putea
cu inima să-ating edenul cerului,
ecoul tăcut al misterului!
Senzația
de savoare și libertate,
înălțător o resimt
cu grația firii de om neîntinate.
O!, nu călcați
altarul sacru al versului meu:
poezia nu-i decât o formă de viață,
iar [...] făpturile ei
infinite căi de a-l cunoaște
[așa cum este] pe dumnezeu.
Slove de aur,
neasemuit de curate,
pavate cu urmele
trecerii (z)eului
rodesc în sufletul omului.
Omul liber,
mereu îndrăgostit de cer,
în roza vânturilor stăpân
precum întâiul monarh.
Pentru tot ce-a fost și este,
pentru tot ce va fi
dar încă nu-i azi pe pământ,
sub privirile de sfinx ale timpului:
lăudat fie numele lui!,
halleluyah!
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre trup și suflet sau poezii despre trandafiri

Între cuvânt și tăcere
(poem liric cu strofe haiku)
Faptele noastre,
Oricum și oricât ar fi
De renumite,
Se sting în moarte
Cum gândurile toate
Sunt hărăzite.
Numai vorbele
Înțelepte dacă sunt,
În vers rostite,
De harul muzei,
La viață fără moarte,
Pot fi menite.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre haiku sau poezii despre celebritate
Privind infinitul din ochii tăi
Cu prima picătură de lumină,
de culoarea mierii, ciclul a început,
îngerii ne veghează visul,
o înviere a două iubiri, una diurnă
și una nocturnă, ispita lăstarului
fermecat de aroma de neuitat
a celor patru elemente,
și bucuria cunoașterii din fiecare
- foc și briză, rouă și pământ iubitor -.
Flori dornice să urce această fuziune
dansează, acum, cu salba de stele,
cu luna vibrantă
și comete sfârâind trecutul,
cu galaxii întregi de foc
și cerurile îngerilor luminoși în zbor.
- Sunt mereu copleșit
de un fior sfânt când mă atingi
cu vibrațiile tale,
te sărut, acum, aici, în eternitate!
Martoră, luna
ne va binecuvânta sărutul,
așezându-i cântecul
și liniștea serii în inimile noastre.
- Privind infinitul din ochii tăi,
în cea de-a opta zi, totul dispare
- trecut, prezent sau viitor -,
îți simt atingerea și nașterea,
tu, fiică a cerului, locul tău
este chiar în adâncul meu,
adagio profund
din sunetele celor o mie de viori.
În adâncurile tale
m-am regăsit mereu,
o revelație a vieții, să fii
și să știi că se manifestă liber!
Viața-i pustiul renăscut
la o fascinantă fereastră deschisă
spre descoperirea iubirii!
Punți peste punți
și poduri peste universuri,
un curcubeu răsare
și altul apare, dincolo,
în celelalte dimensiuni,
izvorul ce țâșnește în viața veșnică.
poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre sărut, poezii despre iubire, poezii despre început sau poezii despre visare
Nevoia de cuvânt
la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre vorbire sau poezii despre plâns
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre flori, poezii despre creștinism sau poezii despre cadouri
Capete aplecate într-un genunchi
de-ar picura puțină ambrozie din cer
și smirnă
pe umilință,
oamenii n-ar mai umbla cu capul în piept,
cu pâine mucegăită
prin buzunare,
cu becurile stinse de sărbători,
cheile lumii sunt undeva pe fundul
unui vulcan explodând,
e mai greu e prevedea trecutul decât
viitorul,
prezentul e în stare de veghe,
mă chinuie un fel de iarnă,
parcă-i o moarte mai lentă,
abstractă tortură,
ieșită dintr-o lungă agonie a duhurilor nebune pe
Pământul sterp și lacom,
aidoma sufletului
mă prefac într-un cal pe cer,
tot mai volatil,
să bat cu copitele pe aura sfinților,
să picure puțină ambrozie și slavă
și smirnă
pe capetele aplecate într-un
genunchi,
înainte de vreme.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre sărbători, poezii despre sfinți, poezii despre pâine, poezii despre prezent sau poezii despre iarnă
Decalog
1. Nu-ți lăsa sufletul să-ți moară în trup
Ți-e corpul brăzdat de lovituri de cuțit
și sufletul îți zace într-un loc pustiit.
Ți-e frică să te cauți, te temi să-l găsești,
trăiești viu pentru moarte fără s-apuci să trăiești.
Lutul vechi și greu te ține în lut,
și-ți sapă neîndoielnic un rece mormânt.
Încearcă să scapi, fii tu o revoltă,
nu uita că paradisul s-a născut într-o grotă.
Întregul pământ s-a nascut din nimic
și în nimic ne întoarcem de nu facem nimic.
2. Amintește-ți să iubești și să speri
Dorește-ți nimic, doar dorește-ți ceva,
și vinde-ți tristețea alergând către-o stea,
cuprinde în palme tot praful de stele,
și suflă-l pe hârtie în stihuri mai grele,
coboară-napoi și urcă mai sus,
învinge-ți durerea și negrul apus.
Atinge o rază și visează la soare,
înghite-ți suspinul cu-o lungă strigare,
iubește-ți iubirea și iubește mai mult
și roagă-te veșnic pentru un nou început.
3. Nu îți trimite sufletu-n infern
Ridică-te Maria din Magdala, nu tremura, nu plânge,
iertarea nu se cumpără cu carnea ta și sânge,
de furia Iadului ai fost acum salvată
pentru căința ta, făptură minunată.
Păcatele le sunt iertate doar celor ce iubesc
și-acelora ce viața nu și-o precupețesc.
Nu iți trimite singură sufletul în Infern -
Luptă pentru aripi, pentru Rai, pentru cer.
4. Nu stinge dorul prin uitare
Tu, pământ suflat cu viață,
în fuga-ți de durere, fuga te-ngheață,
pământul se-ncheagă cu lacrimi de dor,
și zbuciumul sufletului e un alb sfânt condor.
În pământ uscat nici viață nu este,
iar avântul ființei rămâne-o poveste.
Ce bună-i durerea, ce bine-i că doare!,
nu îți stinge dorul prin uitare.
5. Fă din imposibil posibil
O lume mai bună, un tărâm fermecat,
un vultur pleșuv, să-l iei de bărbat,
o mare întreagă să o preschimbi în foc
și focul sublim să-l faci la loc potop.
Să ții soarele în mână și luna la brâu,
să convingi îngerii să trăiască-n desfrâu,
să plângi cu râsete și să râzi cu suspine,
să adormi cu moartea-n ochi si cu viața în vine,
să vrăjești tot pământul cu-o clipire de pleoapă,
să faci imposibilul posibil o dată.
6. Nu te teme să arăți ce simți
Îți simți capul în nori și norii în stele,
stelele în lună și luna rătăcită în Calea Lactee,
îți simți sufletul greu căci totul sună-n ecou.
Să ascunzi soarele în tine te face erou?
Lumii îi e frig, oamenii vor să audă
Cuvintele se sufocă într-o temniță udă,
Sentimentele se chinuie într-o atmosferă de dezgust,
preschimbă-le-n cuvinte și înfruptă-te din al lor gust.
7. Trăiește-ți viața, nu încerca să o întelegi pe deplin
Aruncăm praf de ore prin ovalul ferestrei,
strângem critici sinistre în lada zestrei,
ne potolim teii cu ceaiuri de nervi,
prădați ai durerii, ai cunoașterii servi.
Încercăm să înțelegem tot ce nu e de-nțeles,
nu trăim cât încercăm să dăm traiului sens.
Încercăm să citim din Cartea vieții
înainte ca sfârșitul să-și așterne nămeții.
Ce rost are viața? Ce noimă-are moartea?
Mai bine primeam de la Domnul doar Cartea.
8. Subjugă-ți demonii cu iubire
Diamant cu zeci de fețe sculptate într-a ta frumusețe,
fii pentru Rai o păpușă din bețe, nu pentru Iad o încoronată altețe.
Infernul te-mbie cu rodii și curmale,
cu forța, dorința și uitarea cea mare,
îți subjugă dorința, îți subjugă voința,
îți hrănesc cu nimicul trupul și ființa.
Alege dreptatea, alege traiul în slobozire,
subjugă-ți demonii cu iubire.
9. Cinstește arta
Flori de mucegai, culori mucegăite,
măști albe și negre care-nșiră cuvinte,
sunetul oceanului și-al lumii ecou,
azurul mării strălucind din tablou,
poeme vii ce aleargă prin pagini
se-mpiedică de culorile uscate pe margini,
adorm ascultând sunetul pădurii
și cântă cu soarele în ritmul naturii.
Cinstește cuvântul, sunetul, pictura,
cinstește arta, zeița natura.
10. Nu te teme de moarte
Nu te teme de ceasul ce sună-a sfârșit -
moartea e calmă, viața doare-nzecit.
O să tacă în tine tot ce-a urlat până-acum,
candela o să-mprăștie lumină și parfum,
o să se aștearnă liniștea peste zbuciumul greu,
și harfa o să cânte un cânt de iereu.
Nu te teme de ceasul ce sună-a sfârșit,
moartea e calmă, viața doare-nzecit.
poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eurherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre iad, poezii despre durere sau poezii despre râs
Black Opium
Între timp și netimp un strigăt, o durere, o speranță.
Ca o prelungire a visului, întind mâna,
încerc să-ți mângâi chipul de stele irizat,
luminându-ne drumul cu visul adânc din noi,
în imensitatea cerului prin care
îi cauți cheia
în unica călătorie a vieții.
Plouă ca în vechile mele poeme
- un fulger a sfâșiat cearșaful cerului...
Tăcerea curge din bolți în mâinile noastre,
pe unda sufletelor pereche,
un labirint fără sfârșit în respirația
unui timp comun
ce pare beție a umbrelor nopții,
emoție furată din astre
prin frunzele risipite de toamnă,
împrăștiind fiori din adierea visului...
Explozia de emoții te-nvăluie, te domină,
un contrast tulburător, o tensiune
dintre lumină și întuneric,
un clar-obscur vibrant, senzual,
copleșitor și obsedant
îți trezesc simțurile, ca un drog.
Totul se contopește
într-un văl misterios, electrizant.
Arome suave în note incitante
dezvăluie acorduri solare, delicate,
o armonie între note disparate.
Este lumina de pe un alt tărâm,
dar este și caldură, și visare, și nostalgie.
O lumină patinată
pare a încifra magia fericirii.
Cu delicatețe ne cuprinde,
încremenind în timp
sentimente și gesturi irepetabile
care ne-au aparținut într-un timp
și care ne vor aparține pentru eternitate.
Mereu se vor căuta
la vederea unui zâmbet răsfrânt,
un dans mut în care au intrat de dincolo de timp.
Legați prin soartă sunt mai puternic decât orice gând.
Între veghe și somn, praful purtat de vânt
- misterul, cheia timpului...
Dincolo de marginea vieții, undele se propagă
pe pietre, pe frunze, pe drumul unde
zefirul
le risipește zi și noapte,
trecutul uimește aburul prezentului
pe drumul început
din nostalgie,
devenit pas, devenit glas,
unind durerea și iubirea, clipa și speranța.
În povești magice
se desfașoară pe ei însiși.
Împletirea pietrelor și-a oamenilor este un dar.
Las culorile să vorbească
prin pictura esenței cuvintelor!
poezie de Irina Lucia Mihalca (15 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze sau poezii despre delicatețe
Estetica luminii
Lumina
ca formă de viață și armonie,
umplându-ne simțurile cu veșnicie
numai un artist vizual,
numai el poate să știe
ce înseamnă această colosală tărie.
Lăsând în urmă departe
îndoiala ce ne urăște de moarte,
atunci când vom deschide o carte,
în fiecare gând
noi fi-vom deja
unul și-același cu orizontul sensibil,
cu abundența de lucruri,
pătimiri și valori,
de poeți numite frumos inteligibil.
În logica inimii
trăim și gândim: din străvechimi
numai prin ea cunoscându-l
în adâncuri abisale pe zeu
pe zăpada gândului meu
înflorind heruvimi.
Estetica luminii,
formă ideală de viață și armonie.
Cu sufletul aprins de sfânta lumină,
pe zăpada sângelui, vie
am scris netulburat această carte,
prinos de strălucire și bucurie,
într-o ghirlandă senină
de trăiri omenești,
în logica inimii
recuperând întrebările lumii de-o veșnicie
lăsând așteptărilor mele lumești
îndoiala ce ne ferește de moarte.
Atunci
când vei deschide ultima carte,
lăsând în urmă trecutul
ce ne desparte, iubito
în fiecare poem vom fi
unul și-același gând;
iar cerul albastru,
zbor sângerând.
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare

La început de cuvânt...
La început a fost cuvântul, fără de formă, o idee
Cristalizată-n interjecții ce defineau prima scânteie,
Și mici scântei extrapolate în doruri, vise, în imagini
Au conturat cuvinte varii în cartea cu-nsorite pagini,
O simfonie de culoare, la începutul de cuvânt,
Era cuvântul celor care au germinat pe-acest pământ.
Crescând, o mare de senzații au generat o rapsodie,
Fragment din epopeea lumii, cântând a vieții... poezie.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imagine, poezii despre dor sau poezii despre cărți
Dacă ființa umană omul acest cuvânt, cel mai măreț din câte se rostesc pe pământ, nu poate fi ușor definit pentru că el se desfășoară în istorie, în știință, artă, cultură, într-un cadru infinit, tot astfel copilul progenitura lui prelungirea lui pe linia cu infinitul cu farmecul, cu rostul lui măreț, cu grandoarea lui, nu va putea fi suficient de definit cu cuvântul oricât de bine scris sau vorbit ar fi. El rămâne rațiunea de a fi și gloria celor ce l-au născut și l-au crescut în deplin acord cu legile vieții, pentru ca la rândul lui să slujească vieții.
Dan Begu în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre infinit, citate despre cuvinte, citate despre știință, citate despre vorbire, citate despre viață, citate despre naștere, citate despre legi, citate despre istorie sau citate despre cultură

În vremurile cu nimb pe frunte
În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.
N-am păcălit în vreun fel destinul
deși aș fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieși câștigător.
În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul și am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări și căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
și acela era al meu.
Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot așteptând ziua sublimă
nu știam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.
Așa că, îmi adun puterile rămase
și le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmașilor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre păcăleli, poezii despre protecție, poezii despre numere sau poezii despre mamă
Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt vuietul Duhului, vuietul Duhului Sfânt.
Teofil Părăian în Bucuriile credinței (2006)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfințenie, citate despre religie, citate de Teofil Părăian despre religie, citate despre creștinism, citate de Teofil Părăian despre creștinism, citate despre biserică sau citate despre Sfântul Duh
Timp
sunetul timpului pe dalele memoriei
rostogolirea secundelor în cochiliile descărnate
și zborul păsărilor desfoliat și citeț.
neregulate bătăile inimii cum se răsfrâng în oglinzi.
sunetul timpului pe capiteluri străvechi
sunetul timpului ce mă pândește
din viitorul îndepărtat
tristețe clară
agonie castă...
poezie de Iulian Boldea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre păsări, poezii despre puls sau poezii despre inimă

* * *
Ascultă zborul, ascultă tăcerea...
Ascultă sunetul cuvântului...
și murmură cu el în șoaptă...
E dorul tău sau al meu...
Ecoul a două strigăte, una și aceeași chemare...
împletite undeva înainte de vremuri...
Urmează-i curgerea...
Urmează-ți inima, în ea e singurul adevăr...
Șoaptele ei îți arată calea...
Lumea nu le-aude și chiar dacă le-ar auzi, nu le-nțelege...
Ascultă în tihnă...
Se aude un freamăt arzător...
Visele noastre fac punți între pământ și astre...
Între tine și mine e un fir de lumină,
iar lumina n-are stavile...
își face loc prin orice fisură a zidurilor...
E o punte sprijinită pe nimic altceva, decât pe sufletele noastre...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!