Muşuroaie

O stea m-a călăuzit la aceşti sâni,
Ca la două, albe, muşuroaie cu minuni.
Eu nu vin de la răsărit, ci de la apus.
Dar tot aici steaua m-a condus,
Îngenunchez la sânii tăi, ca magul.
Şi nu mai pot de dragul lor, de dragul.
În ei furnicile lucrează de cu noapte,
Furnicile care dau lapte.
Că este pace ori război afară,
Retrase-n munţi furnicile tot ară.
Trebuie lucrat într-una acest, lut.
Unde e veşnic ceva de făcut.
Ca la fântâna cea de lângă casă,
Ce cumpăna în noapte şi-o apasă.

Obrazul lasă să-l îngrop în sâni,
Ca-n două muşuroaie cu minuni,
Mormântul din care, fără-a osteni,
Voi învia a treia zi.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

• Ieri doua caprioare ne-au taiat drumul,
Saltand sprintere una alaturi de alta,
Ca doi sani. Oi sani ai naturii mame.
Si-am pus fruntea infierbantata pe golul
Dintre cele doua caprioare.
• Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
• Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala – ce e mai frumos decat
Trupul omenesc?
• N-as fi fericita sa pot trai asa,
Nu gasesc rostul iubirii, daca nu mlasi sa ard.
Uite cum se ridica fumul din tigara asta
Si ea a ars, asta m-a deranjat
Ca prea te porti cu manusi,
Ma supar si ma lasi asa, sa nu ma supar, nu fortezi.
• Cand ma gandesc la tine
Imi vine sa inchid usa cu cheia
Sa nu intre cineva peste noi
Ne-ar gasi lungiti lesinati,
Ar crede ca s-a comis o crima,
Cand colo exact contrariul,
Care e contrariul asta?
Sa faci un bine vital,
Nu un rau capital,
Sa pui umarul la aducerea pe lume a unui om.
Exact chinul nostru ca sa zic asa,
Chin dulce ca mierea de flori de salcam...
Iata-ne in aceasta plasa a destramarii,
Zvarcolindu-ne in beneficiul vaduvelor...
...E aproape o lupta corp la corp...
Te-ai insinuat ca o jale,
Care nu te-apuca de-o data,
Ci asa incetul cu incetul
Intai ti-e sete de-o vorba,
La urma ti-e foame
De buzele care spun vorba,
La urma ti-e dor...
• Spuneai ieri ca ai vrea sa traiesti rotund,
Ca o molecula...
Ideea era ca cineva se tot amesteca
Si strica molecula,
Ideea corpului strain.
Habar n-am ce-am vrut sa spun.
Impreuna clipa e mare,
Traim o clipa mare.
Clipa e pana clipesti o data, nu?
• Chiar cand nu se intampla nimic
Se intampla o mie de lucruri intre noi.
• O stea m-a calauzit la acesti sani,
Ca la doua, albe, musuroaie cu minuni.
Ingenunchez la sanii tai, ca magul,
Si nu mai pot de dragul lor.
In ei furnicile lucreaza de cu noapte,
Furnicile care dau lapte.
Ca este pace ori razboi afara,
Retrase-n munti furnicile tot ara.
Trebuie lucrat intr-una acest lut,
Unde e vesnic ceva de facut.
Obrazul lasa sa-l ingrop in sani,
Ca-n doua musuroaie cu minuni,
Mormantul din care, fara-a osteni,
Voi invia a treia zi.
• Pieptul tau se umfla gata sa sara la mine,
Se da la om vasazica,
Tine-ti sanii cucoana in lant,
Ca acum or sa sara
Peste uluca bluzei,
Or sa rupa nasturii, fereasca Dumnezeu,
Am mai vazut eu nasturi pocnind
Precum castanele toamna.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exod

În fiecare zi furnicile trec prin odaia mea
şi mă leapădă de ură
îmi număr asfinţituri în palmă
şi mirată, măsor înălţimea arborelui
ce creşte-n perete
şi furnicile zboară prin creierul meu
redându-mi libertatea
veioza e ceva imaginar şi în fiecare zi,
mă războiesc cu ideile
o furnică e o idee
o furnică este o veioză
o furnică e masa
o furnică poate fi acest vers
o furnică e un Christ răstignit
toate iubirile sunt asediate de furnici
apoi distruse şi reînviate
în fiecare zi furnicile trec prin odaia mea
şi renasc din acest exod
mai trăiesc ca o furnică în ţărână
doar cu gândul..

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbuşit Meşterul Manole
Şi-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Aşa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineaţa,
Cu cămaşa morţii.

Aşa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,
Dragul de el, o nimerise atât de frumoasă
Că şi zburase!

Şi aşa a fost
De multe ori,
N-am istoria acum la mine
Să-ţi povestesc.
Nu, nu plâng numai că simt uneori
Că obrazul meu e pământul
Şi trebuie să-l însemn după obiceiul din vechime
Cu două izvoare.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

Pe soba de teracotă două căprioare
Cu picioarele dinainte în aer,
Saltul se va termina mâine-poimîine...
Simt neliniştea ta,
Ca o reţea de nervi, de gânduri,
De dorinţe şi amărăciuni în care m-am învăluit.
Învăluit în carnea ta,
Sunt la adăpost de mine însumi...

Ieri două căprioare ne-au tăiat drumul,
Săltând sprintene una alături de alta,
Ca doi sâni. Doi sâni ai naturii mame.
Iată natura mamă în salt, am spus,
Şi-am pus fruntea înfierbântată pe golul
Dintre cele două căprioare,
Şi-am zburat şi nu m-am mai întors.
Acum văd imaginea lor luată la cald,
Pe soba care încălzeşte muntele înzăpezit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei frumoase studente, care îşi arată superbii sâni goi pe la baza tricoului mult prea scurt

Aşa ceva n-am văzut,
De când mama m-a făcut:
Sâni de-o frumuseţe rară,
Par doi pui de căprioară,

Doi pui gemeni, blânzi, divini,
Ce pasc iarbă printre crini.
Sânii tăi când i-am văzut,
Două zile am zăcut:

N-am zăcut de vreo durere,
Am zăcut de-aşa plăcere.
Dacă tot vrei să-i expui,
Ăl tricou de ce-l mai pui?

pamflet de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete (7 iulie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicile

Furnicile urmează cucerirea lumii.
Pământul se furişează din calea piciorului
care-a călcat într-un furnicar şi se vede-atacat dintr-o dată.
Furnicile rod pereţii şi casele cad prăbuşindu-se.
Ele invadează lămpile şi lumina se stinge.
Ele pătrund în trupurile oamenilor
răvăşindu-le ca o flacără neagră.
Ele apar în pupilele devorate ale portretului.
Ele cad din ramuri în cămăşile descheiate
şi părul se-aprinde.
Dimineaţa şi-aleg domiciliul în ghete
şi numai cu apă le poţi alunga.
Le place în casa de bani să mănânce bilete de bancă.
Atacă tipografiile: în loc de litere vezi pretutindeni furnici.
Inundă calea ferată şi trenul venind deraiază.
Împresoară oraşele şi adăposturile devin de prisos.
Nimic nu te apără de miriadele de furnici înarmate.
Ele mor cu miliardele şi nici nu le pasă.
Sunt mai cumplite decât lămpile de sudat.
Se reproduc în vederea misiunii,
se înmulţesc şi devin, tot mai mult, neînvinse,
ochii lor, membrele lor au cuirase.
Ele-şi continuă atacul chiar când au pierdut
jumătate de corp.
Cauciucul îl mănâncă de parc-ar fi pâine - beau
lapte şi whisky fără-a distinge.
Sunt neînduplecate ca focul şi gheaţa-mpreună.
Triumfă mereu
fără măcar să dorească a fi puternice.

poezie clasică de Artur Lundkvist din Versuri, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când apa scade, furnicile mănâncă peştii; când apa creşte, peştii mănâncă furnicile.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieraşul fermecat (poezie pentru copii)

Greieraşul fermecat
Iute chitara şi-a luat:
Cri, cri, cri, să se avânte
Şi furnicilor să cânte.

Furnicile silitoare
Au prins aripi ca să zboare:
Ca să zboare la oraş
Cu iubitul greieraş.

La oraş, pentru cântare
Greieraş primea mâncare:
Furnicuţele cărau
Şi hrană depozitau.

Greieraşul fermecat
Toată vara a cântat,
Furnicile au muncit
Şi în casă l-au primit.

Acum, dorm şi chefuiesc
Greieraşul şi-l iubesc,
Greieraş mic, fermecat:
De iarnă că le-a scăpat.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

de-o clipă (Preambul la «despre minuni»)

Poetul scriindu-şi poemul: «iată
acest verde, verde miraculos al câmpiei…» stând
în odaia lui plină
de lipsuri, de fum, cafea rece, pâine uscată şi uneori
un strop de vin

voi citiţi în tren, în lift, pe canapea, sătui
de reclamele la tv, aşteptând minuni
şi vă cuprinde o aşa părere de rău că
nu aţi contemplat verdele acela… abia trecură-ţi
pe lângă câmpie în drumul vostru spre casă…!
Ea-şi vede de anotimpurile ei acolo… poetul
a scrijelit rană de-o clipă… la el
întotdeauna-i verde o câmpie – măcar atât.

poetul de-ar scrie
ah, de-ar scrie despre minuni…
ce de răni mi-aş face de dragul lui

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nevoie de formă

Într-o noapte pe când mergi pe stradă,
dinspre magazinul tău şi casa ta
către cimitir,

mă vei auzi strigându-te din interiorul
gropii deschise şi vei realiza
că noi am fost mereu împreună.

Eu sunt esenţa clară a conştiinţei
din fiinţa ta, aceeaşi în extaz,
ca şi în oboseala pricinuită de ura pentru propriul sine.

În acea noapte când, eliberat de frica şerpilor
şi de întreaga tracasare pricinuită de furnicile sâcâitoare, vei auzi
vocea mea familiară, priveşte candela deja aprinsă,

miroase parfumul, surpriza cinei pregătită
de iubită în lăuntrul tuturor celorlalte iubite.

Acest tumult al inimii este semnalul meu
trimis din mormânt pentru tine.

Nu pierde timpul cu giulgiul
sau cu praful de pe drumul către cimitir.

Ele sunt deja trecut, sunt deja cuprinse
în muzica întâlnirii noastre finale.

Şi nu mă căuta sub forma omenească.
Eu sunt în interiorul privirii tale. Nu există loc
pentru formă într-o iubire atât de intensă.

Bate toba şi lasă poeţii să vorbească.
Aceasta este ziua purificării pentru cei care
sunt maturi şi iniţiaţi în ceea ce înseamnă iubire.

Nu trebuie să aştepţi până mori!
Există mai mult de dorit decât bani
şi faimă, şi fripturi la grătar.

În fine, cum am putea numi acest nou gen de casă a contemplării
care s-a deschis în oraşul vostru, unde oamenii stau
tăcuţi şi privind pe furiş aşteaptă ceva,
cum ar fi o lumină, cum ar fi un răspuns?

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpa mea cu sâni plombaţi

Scumpa mea cu sâni plombaţi
Cu steluţele din cer,
Topeşti inimi de bărbaţi,
Pentru mine eşti mister.

Ai zâmbetul de păpuşă
Lângă fântâna cu flori,
Iubirilor le pui uşă
Din luceferi şi din sori.

Ai muşcate la fântână
Înflorite ca şi tine,
Roata vieţii-o ţii în mână
Pentru împliniri de bine.

Şi pe urme de zăpadă
Scrise în salcâmărie
Tu rămâi cea minunată
Trup din trup de poezie.

Scumpa mea cu sâni plombaţi
Cu steluţele din cer
Vreau o clipă să mă-nalţi
În iubire şi-n mister!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar aici, furnicile numite oameni se strâng pentru război. Ca şi când n-am mai avea loc sub soare. Şi într-un fel, nu mai avem loc. Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci şi ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câţiva kilometri. Şi uite aşa ne călcăm pe orgoliu şi nu mai avem loc unul de altul. Şi raza asta de orgoliu creşte ca o umbră, din ce în ce mai mult, de aproape a întunecat Pământul.

citat din Oana Pellea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test la prima noapte de dragoste

Oare genunchii n-au habar
de Strâmtoarea Gibraltar
de cântă ca doi nebuni
ascunzând parcă minuni

Oare sânii ştiu prea multe
de nu mai vor să te-asculte
şi ziua-n amiaza mare
se rotesc iar după soare

Oare coapsele-s nebune
cântec straniu duc în strune
când cerul îşi lasă brazda
şi pe stânga şi pe dreapta

Noapte unde te-ai ascuns
de nu dai niciun răspuns

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (13 februarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Dragobete

În ajun de Dragobete,
Încălţaţi cu albe ghete,
Ghiocelul şi-o brânduşă,
Mi-au batut încet la uşă!

Vor să îi primesc în casă,
Fiindcă iarna e geroasă,
Şi nu pot să stea afară,
Până-n zi de primăvară!

I-am primit la mine-n casă,
Le-am pus mâncare pe masă,
Şi am povestit de toate,
Pân' la unu jumătate!

După ce i-am omenit,
Şi de somn i-am pregătit,
Mi-au dat un sărut în dar,
Şi i-am pus într-un pahar!

Paharul l-am pus la geam,
Unde, nici nu m-aşteptam,
Să le placă-atât de mult..
Iar eu, îi observ şi-ascult!

Ea, naivă, puţin tristă,
Suflă nasul în batistă!
El, puţin mai complicat,
Şi sobru ca un bărbat,

Îi explică-n miez de noapte,
Viaţa-n versuri şi citate,
Ea-nţelege-aşa cum poate,
Însă, ceasul bate, bate...

El oftează şi zămbeşte,
Ea se bucură-nverzeşte,
Şi se-mbujorează toată,
Când în juru-i face roată!

Şi-apoi, tandru si sfios,
Îşi lasă petala-n jos,
Să-l acopere, pe el,
Pe fragilul ghiocel!

Cei doi ar dormi acum,
Obosiţi de-atâta drum,
La căldură, sus, la geam,
Unde bate-ncet un ram!

Şi, luînd paharu-n mână,
Îi sărut de noapte bună,
Şi-i sărut pe îndelete,
Ca-n ajun de Dragobete!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim de dragul morţii şi murim de dragul vieţii: cele două paranteze între care se zbate condiţia umană.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (1 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test la prima noapte de dragoste (o ciornă)

Oare genunchii n-au habar
de Strâmtoarea Gibraltar
de cântă ca doi nebuni
ascunzând parcă minuni

Oare sânii ştiu prea multe
de nu mai vor să te-asculte
şi ziua-n amiaza mare
se rotesc vai după soare

Oare coapsele-s nebune
cântec straniu duc în strune
când cerul îşi lasă brazda
şi pe stânga şi pe dreapta

Noapte unde te-ai ascuns
de nu dai niciun răspuns

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (9 mai 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin

Mi-am ridicat căscioara lângă şleaul mare,
Dar niciodată n-am auzit zgomotul făcut de cai sau de căruţe.
Cum e posibil aşa ceva?
O inimă însingurată crează pustietate-n jurul ei.
Culeg crizanteme în apropiere de gardul viu dinspre răsărit,
Apoi, o vreme, privesc colinele din depărtare.
La apus, aerul muntelui este curat.
Păsările se întorc la cuiburile lor, două câte două.

În asemenea lucruri se află un înţeles profund,
Dar când încerc să-l exprim, nu-mi găsesc cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău

De dragul tău se scutură în depărtare,
Tristeţi ce uneori mă copleşesc,
Şi lângă tine eu sunt mult mai tare,
Deşi de dragul tău eu simt că mă topesc.

De dragul m-aprind, mă răzvrătesc,
Apoi în ochii tăi îmi caut alinare,
Şi inima în piept o simt şi-o urmăresc,
Cum pendulează între certare şi iertare.

De dragul tău eu nu mai sunt un zbir,
Şi nici la ghinioane nu mai am noroc,
Asprimea îmi devine lână de caşmir,
Dar sunt ca gheaţa când mă supăr foc.

De dragul tău eu mă visez şi mâine,
Şi peste deznădejdi sădesc speranţe,
Iubirea ta îmi hrăneşte sufletul cu pâine,
Şi-i cântă în amurg tangouri şi romanţe.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar după ce voi muri

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Şi voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă şi flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce şoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îţi spun că te iubesc.
Aş vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reuşesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îţi sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeiţa mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Şi eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi şi această noapte
Şi tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Şi soarele meu a apus.

poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!