
Poveste de Dragobete
În ajun de Dragobete,
Încălțați cu albe ghete,
Ghiocelul și-o brândușă,
Mi-au batut încet la ușă!
Vor să îi primesc în casă,
Fiindcă iarna e geroasă,
Și nu pot să stea afară,
Până-n zi de primăvară!
I-am primit la mine-n casă,
Le-am pus mâncare pe masă,
Și am povestit de toate,
Pân' la unu jumătate!
După ce i-am omenit,
Și de somn i-am pregătit,
Mi-au dat un sărut în dar,
Și i-am pus într-un pahar!
Paharul l-am pus la geam,
Unde, nici nu m-așteptam,
Să le placă-atât de mult..
Iar eu, îi observ și-ascult!
Ea, naivă, puțin tristă,
Suflă nasul în batistă!
El, puțin mai complicat,
Și sobru ca un bărbat,
Îi explică-n miez de noapte,
Viața-n versuri și citate,
Ea-nțelege-așa cum poate,
Însă, ceasul bate, bate...
El oftează și zămbește,
Ea se bucură-nverzește,
Și se-mbujorează toată,
Când în juru-i face roată!
Și-apoi, tandru si sfios,
Își lasă petala-n jos,
Să-l acopere, pe el,
Pe fragilul ghiocel!
Cei doi ar dormi acum,
Obosiți de-atâta drum,
La căldură, sus, la geam,
Unde bate-ncet un ram!
Și, luînd paharu-n mână,
Îi sărut de noapte bună,
Și-i sărut pe îndelete,
Ca-n ajun de Dragobete!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre ghiocei
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărut
- poezii despre primăvară
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
Citate similare
Cântecul lebedei
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristețea
Și toți salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ți-e tinerețea?
Am pierdut-o le-am spus am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o și noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o orașul plin de tumult
Și cântecele toate rostite în șoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauți aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ți cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.
O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede și mai tare.
Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus și mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie și viață, și moarte.
Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaștri ca lanul de in.
Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ținut scăldați în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Și lumea care e pe drum și-o să vină.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tinerețe, poezii despre muzică, poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre supărare, poezii despre struguri sau poezii despre sperieturi
Ghiocelul
A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaș și firav,
A colindat pădurea toată,
Și s-a oprit la mine-n prag.
Încet și dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a șoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Și i-am zâmbit copilărește,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Și mi-a șoptit că mă iubește.
Mi-a spus c-a așteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Și că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă și senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înțeles îndată
Că el era tot... singurel.
poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre urechi
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărbători
- poezii despre suflet
- poezii despre păduri
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Șerpii
Copil fiind, de șerpi eu m-am temut
Și de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creștet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toți i-am cunoscut.
Cu ei, eu am crescut și m-am jucat
La sân i-am pus și i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândețe și prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.
Încolăciți pe mine i-am ținut
I-am respectat și sângele le-am dat
Și haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în așternut!
Și-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci și-au arătat limbile-n furcă
Și colții cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...
Și n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Și-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar și asta a avut un rost...
Să crezi în om... în șarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre șerpi, poezii despre vin, poezii despre vestimentație, poezii despre sânge, poezii despre miere, poezii despre lactate, poezii despre jocuri, poezii despre frică sau poezii despre creștere
Cupa de bun rămas
Toți banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Și tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.
Din tot ce-am întreprins să fiu mai înțelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Așa că umpleți-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună și veselia să v-alinte.
Oh, toți camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Și toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,
Dar cum zarurile sorții au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună și multă veselie
Din drumul meu spre înălțimi albastre.
poezie de Alexander Boswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre înălțime, poezii despre zaruri, poezii despre urări, poezii despre iubire, poezii despre bani sau poezii despre albastru

Vederea aceasta e relativa ochiului meu
Eheu, țipă gândul.
Taci dracului, i-am spus ierbii verzi.
Pierzi totul, i-am spus.
Vor înceta aceaia care pot să iubească,
domnească va fi așezarea ta între morți.
Secunda aceasta e relativă
orei
pe care ți-o atârni între țâțe.
Taci dracului, i-am spus.
Dar ea n-a tăcut.
Ding și dang ar bate ceasul,
dar i-am smuls limbile
și clopotul
și l-am lăsat mut.
E relativă vederea, eu mă pregătesc
să-mi smulg ochiul
și să-l dăruiesc acelei umbre cu aripi
să stea pe el să-l încălzească ca o pleoapă.
Taci dracului, i-am spus ochiului
în tine pasărea este moartă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre verde, poezii despre sâni, poezii despre secunde, poezii despre relativitate, poezii despre păsări sau poezii despre ore
Moș Nicolae (poezie pentru copii)
De pe dealuri și coclaie,
Vine Moșul Nicolae,
Cu-n sac mare încărcat,
Cu daruri de neuitat.
Iar jordițele bronzate,
Ascunse bine la spate,
Spre cei răi sunt îndreptate.
Noi cizmele le-am spălat
Și cu cremă le-am fardat,
Lângă geam le-am așezat.
Moșule! Mult așteptat,
Poezii am învățat,
Părinții i-am ascultat...
La treabă i-am ajutat.
Moșul după o zăbavă,
Pleacă vesel, împăcat,
Fiindcă daruri minunate,
Copiilor le-a lăsat,
Ca în fiecare an,
Când toți îl pândesc la geam.
Primul Moș darnic din an.
poezie pentru copii de Valeria Mahok (noiembrie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre generozitate, poezii despre copilărie, poezii despre cadouri, poezii despre ajutor sau poezii despre Nicolae
Cupa de bun rămas
Toți banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Și tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.
Din tot ce-am întreprins să fiu mai înțelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Așa că umpleți-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună și veselia să v-alinte.
Oh, toți camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Și toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,
Dar cum zarurile sorții au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună și multă veselie
Din drumul meu spre înălțimi albastre.
poezie de Alexander Boswell,1706-1782 din Cântec tradițional irlandezo-scoțian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărut...
Sărut palma vântului
Și buza pământului,
Sărut zarea cea albastră,
Și pasărea cea măiastră.
Sărut viața, zestrea mea,
Fie de-i bună sau rea,
Sărut crâmpeie de lună
Când îi urez: "Noapte bună!".
Sărut valu-nvolburat
Ce talpa mi-a mângâiat,
Te sărut, rază de soare,
Ce mă legeni pe picioare.
Sărut mâna ta, măicuță,
Și gurița de frăguță,
Sărut inimioara ta
Ce-ai pus-o în calea mea.
Sărut tot ce e lumesc
Căci îmi place să iubesc,
Sărut pana și cuvântul
Prin care îmi exprim gândul.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre picioare sau poezii despre mâini

* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre plâns sau poezii despre gânduri

Povața
fură hoții noapte sârma
dimineața telefonul cade în pană
internetul capătă și el o rană
Iar eu nu mai știu unde-mi e cârma
cei cu lumina mi-au trimis factura
ca și când nimic nu s-a întâmplat
i-am bombănit, i-am refuzat
că ei de bucurie tura-vura
mi-au zis că-mi vor tăia curentul
iar mie-mi cade în cap tot ambientul...
așa sunt eu de-o vreme norocos
că toate lucrurile-mi ies pe dos
și dacă vreau să le întorc pe față,
dați-mi dumneavoastră o povață!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre lumină, poezii despre telefon, poezii despre noroc, poezii despre internet, poezii despre dimineață sau poezii despre bucurie

De câte ori Isus o fi bătut în geam
și din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur și-atâta fericire
încât călcăm pe legi și spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
și-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna și delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalță un blestem
și cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniștire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
și-acum
la geam
Isus
mai bate și e frig
dar noi îndestulați
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre victorie, poezii despre sărăcie, poezii despre pâine sau poezii despre minciună

De câte ori Isus o fi bătut în geam
și din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur și-atâta fericire
încât călcăm pe legi și spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
și-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna și delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalță un blestem
și cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniștire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
și-acum
la geam
Isus
mai bate și e frig
dar noi îndestulați
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe o scară de vis
suav delir de iubire aburindă
stins demult și-acum aprins
de umăr a-nceput să mă cuprindă.
Aproape că m-a îmbrățișat
și desculț de pieptul meu
i-am promis că voi sta la geam
să-i sărut mîna cu respect
și-apoi să plec.
poezie de Dumitru Gheorghiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre respect sau poezii despre promisiuni
Beție
supărat am deschis o sticlă cu vin
noaptea târziu sub cerul curții mele
stelele îmi sclipeau și mă mustrau
dar eu de singurătate beam și tot beam
până am prins un pic de curaj
și m-am luat la harță cu dumnezeu
l-am anunțat direct că el nu mai există
de ceva vreme aici pe pământ un nebun
îi bâlbâiam numele l-a declarat mort
și eu preacredinciosul îl cred mă jur
i-am spus că n-are cruce și nici măcar mormânt
l-am întrebat la cine doamne-acuma să mă-închin
n-a zis nimic mi-a mai turnat înc-un pahar cu vin
cu teamă ca pe împărtășanie l-am băut
mi-am zis în gând că-i vremea să mă spovedesc
și spus-am despre mine toate bune și cele rele
i-am pomenit apoi din nou de filozof
despre acel afront imensă imensă blasfemie
mă așteptam să-l fi înfuriat în așa hal
că o să mă scuture din pomul vieții
însă nimic nimic nu s-a-întâmplat
de enervare am mușcat cu dinții din pahar
nu se poate nu se poate cum doamne cum
un eretic în loc să-l arzi în iad tu îl proclami geniu
nimic pocalul spart pe jumătate plin de sânge
mă îmbia cu mirul lui dumnezeiesc
sfios descumpănit am vrut să-l dau pe gât
însă ceva o mână nevăzută parcă m-a oprit
aud și-acum în jur cum noaptea îmi șoptea
sunt viu e gol mormântul meu în tine
cum vezi te las să îmi putrezești crucea
și-apoi o să mă-ntorc din nou la mine
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre religie sau poezii despre nebunie

Puiul
Iată-mă ieșit din ou!
Cred că sunt un "cucurigu"
Și sunt, sigur, un cadou
Pentru mama și tăticu'!
Sunt galben cam peste tot,
Îmbrăcat în puf de aur
Și tot dau mereu din cioc,
Fiindcă știu, sunt un tezaur!
Chiar i-am auzit spunând:
"Îl vezi cât de galben e?
Parcă-i un bănuț mergând...
Să-l ascundem, repede!"
Și m-au pus în cutiuță...
Stau în casă la căldură
Și, zilnic, dintr-o sticluță,
Îmi dau boabe cu măsură!
Am și apă, să tot beau,
Când mi-e sete după masă,
Și îmi este, fiindcă Miau
Se plimbă mereu prin casă!
Zice mama că-i cuminte
Și se jură că mă place,
Dar nu cred în jurăminte,
Fiindcă Miau e treaz, nu toarce!
Noaptea, singur, mai suspin,
Dar m-alină spunând: Păi,
Nu-ți fie teamă, că vin,
În curând și frații tăi!
poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre plimbare, poezii despre pisici, poezii despre mamă sau poezii despre galben
De dragobete
m-am trezit din eternitate
sunt fericit că umblu
după femei mă țin să le să
rut pentru oameni
m-am trezit să vă pup, doamnelor
cred că m-am demodat
umblu ne
bun de dragobete ca un vis
păgân conservat în fiecare sărut
dăruit sau ne
dăruit încă doamnelor
frumoaselor care doresc iubiri mistice
cu zmei și inorogi
cai înaripați pierduți în vise nespuse
umblu cu rațiunea derutată
de la vântul de primăvară
și de la buzele sărutate cu ne
saț după sărut
vă sărut pe toate, doamnelor
vine rândul tuturor
vine și rândul tău
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unicorni, poezii despre frumusețe, poezii despre fericire sau poezii despre femei
* * *
Iubita nu mă lasă picioarele să-i sărut
Fiindcă-n ochii ei nu prețuiesc nici cât un sărut.
Lumea întreagă știe că sunt cuprins de patimi
Ey, Tanrî! Ea oare nici acum nu-mi dă un sărut?
Sângele de mi-aș pierde rămânând fără tine
Precum trandafirul toamnei ucis de un sărut.
Un pictor m-a pictat cu paharul în mână
Și sunt lipsit de putere și, iată, îl sărut.
Nicicând aburul vinului să nu mă părăsească
Ey, Tanrî! spre ziuă să mă ucizi cu un sărut.
Fuzulî! Luna nu crede că voi înnebuni
Și nu-i chip să mor altfel decât pentr-un sărut.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre trandafiri sau poezii despre toamnă

Dacă adevărul ar avea umbră, i-am spune Om. Dacă ar avea urmă, i-am spune călătorie. Dacă ar avea aripi, i-am spune speranță. Dacă l-am ști dinainte, i-am spune destin. Dacă l-am uita, i-am spune moarte. Dacă ar fi revelație, i-am spune Dumnezeu.
aforism de Ionuț Caragea din Întreita suferință (2011)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre religie, citate de Ionuț Caragea despre religie, aforisme despre aripi, citate de Ionuț Caragea despre aripi, aforisme despre adevăr, aforisme despre Dumnezeu sau citate de Ionuț Caragea despre Dumnezeu

* * *
am 54 de ani
adunați cu oarecare migală
dar niciodată
nu știu pe unde îi pun
când am nevoie de ei
răscolesc sertarele minții
cu ochelarii pe nas
și bombăn morocănos
dacă sunt norocos
uneori găsesc câte 20, 25
dar niciodată mai mulți
și tu
iubito mă minți
din gentilețe
că nu i-ai văzut nicăieri
că poate i-am dus la remat
am totuși 50 de ani
dar habar n-am
la ce i-aș putea folosi
poate să-i pun într-un cont
pentru că ăștia de la bănci
îți dau mai puțin decât pui...
am 54 de ani
știu sigur că îi am
dar pe unde i-am pus?
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte
E-o noapte clară, liniștită,
Cu aer cald, dezmierdător,
Iar luna ne inspiră pace
Pe când ne-mbrățișăm ușor.
Iar noi, sub bolta sclipitoare
A nopții clare cu zefiri,
În brațe regăsiți sub luna
Ce ți se scaldă în priviri
Ne-ngăduim sărutul tandru,
Fierbinte și răscolitor,
De mult dorit, asemeni celor
Ce și-au jurat etern amor.
Și astfel noi, cu pasiune,
Jinduitori ne înfruptăm,
Printr-un sărut, dintru natura
Făpturii-acelei ce-adorăm.
Și poate, cu această noapte,
Nu vom uita acest sărut
Cu care-am presărat cu patos
Un drum ce noi l-am început.
poezie de George Ciprian Bălan din revista "Luceafărul de seară" Botoșani (30 decembrie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre pace, poezii despre natură sau poezii despre dorințe