Furnicile
Furnicile urmează cucerirea lumii.
Pământul se furișează din calea piciorului
care-a călcat într-un furnicar și se vede-atacat dintr-o dată.
Furnicile rod pereții și casele cad prăbușindu-se.
Ele invadează lămpile și lumina se stinge.
Ele pătrund în trupurile oamenilor
răvășindu-le ca o flacără neagră.
Ele apar în pupilele devorate ale portretului.
Ele cad din ramuri în cămășile descheiate
și părul se-aprinde.
Dimineața și-aleg domiciliul în ghete
și numai cu apă le poți alunga.
Le place în casa de bani să mănânce bilete de bancă.
Atacă tipografiile: în loc de litere vezi pretutindeni furnici.
Inundă calea ferată și trenul venind deraiază.
Împresoară orașele și adăposturile devin de prisos.
Nimic nu te apără de miriadele de furnici înarmate.
Ele mor cu miliardele și nici nu le pasă.
Sunt mai cumplite decât lămpile de sudat.
Se reproduc în vederea misiunii,
se înmulțesc și devin, tot mai mult, neînvinse,
ochii lor, membrele lor au cuirase.
Ele-și continuă atacul chiar când au pierdut
jumătate de corp.
Cauciucul îl mănâncă de parc-ar fi pâine - beau
lapte și whisky fără-a distinge.
Sunt neînduplecate ca focul și gheața-mpreună.
Triumfă mereu
fără măcar să dorească a fi puternice.
poezie clasică de Artur Lundkvist din Versuri, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre furnici
- poezii despre foc
- poezii despre whisky
- poezii despre trenuri
- poezii despre tipografie
- poezii despre păr
- poezii despre pâine
- poezii despre portrete
Citate similare

Atunci când o pasăre este în viață, mănâncă furnici. Când pasărea este moartă, furnicile o mănâncă pe ea. Dintr-un copac se pot face un milion de bețe de chibrituri. Este nevoie de numai un băț pentru a arde un milion de copaci. Timpul și împrejurările se pot schimba în orice clipă. Nu subevalua sau răni pe cineva în viața ta. Poți fi în multe puternic acum, dar amintește-ți: Timpul este mai puternic decât tine. Așa că fii bun și fă bine.
citat clasic din Buddha
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate de Buddha despre viață
- citate despre păsări
- citate despre furnici
- citate despre copaci
- citate despre timp
- citate de Buddha despre timp
- citate despre schimbare
Să rănești pe cineva...
Când o pasăre e în viață,
Mănâncă furnici.
Când o pasăre e moartă,
Furnicile mănâncă pasărea.
Timpul și circumstanțele
Se mai pot schimba.
În orice moment
Nu trebuie să te subestimezi,
Sau să rănești pe cineva în viață,
S-ar putea să fii puternic azi,
Dar amintește-ți,
Timpul e mai puternic decât tine!
Cu un copac poți să faci orice
Milioane de oameni au nevoie de aer,
Pentru unii e doar un meci,
Pentru că ei vor arde milioane de copaci...
poezie de Eugenia Calancea (13 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păsări, poezii despre copaci, poezii despre viață, poezii despre timp sau poezii despre schimbare
Exod
În fiecare zi furnicile trec prin odaia mea
și mă leapădă de ură
îmi număr asfințituri în palmă
și mirată, măsor înălțimea arborelui
ce crește-n perete
și furnicile zboară prin creierul meu
redându-mi libertatea
veioza e ceva imaginar și în fiecare zi,
mă războiesc cu ideile
o furnică e o idee
o furnică este o veioză
o furnică e masa
o furnică poate fi acest vers
o furnică e un Christ răstignit
toate iubirile sunt asediate de furnici
apoi distruse și reînviate
în fiecare zi furnicile trec prin odaia mea
și renasc din acest exod
mai trăiesc ca o furnică în țărână
doar cu gândul..
poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre numere, poezii despre libertate, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu este nimic rău să citești o carte care-ți place o dată și încă o dată. Când faci asta, cuvintele pătrund în tine, devin parte a ta, în felul în care cuvintele dintr-o carte citită doar o singură dată nu o pot face.
Gail Carson Levine în Scriind magic: Creând povestiri care zboară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lectură, citate despre devenire, citate despre cărți sau citate despre cuvinte
Hărți negre
Nu prezența pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să știi
c-ai ajuns,
nu marea care sărbătorește
doar plecările,
nici munții,
nici orașele muribunde.
Nimeni și nimic nu-ți va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.
Tu poți umbla
convins că împrăștii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea ști asta?
Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărțile lui sunt negre,
și apar de nicăieri,
descriind,
în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,
deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existență
ele sunt asemeni respirației.
Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine
nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,
așteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ți erorile.
Numai tu ești acolo,
salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre negru, poezii despre hărți, poezii despre existență, poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre sărbători, poezii despre stele sau poezii despre sfârșit

Furnici
cât spațiu tot atât zahăr
de contrabandă
niciun adăpost pentru milă
nici măcar un loc de întâlnire
pentru furnici
alerg prin depozitul cu poezie
mă-mpiedic
poftă nebună
de ciocolată neagră
poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zahăr, poezii despre poftă sau poezii despre ciocolată
Cât ar trebui să învățăm? Cât mai mult. Uită-te la furnici și ia exemplul lor. Cât muncesc furnicile? Muncesc până nu mai pot munci. Câtă hrană adună ele? Oricât de multă pot aduna.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muncă sau citate despre învățătură

Imaginația omului pierdut pe calea cea dreaptă
Mi s-a deschis calea cea bună și dreaptă,
Am încercat-o cu ochii deschiși și întredeschiși
Sau închiși de întunecate și încurcate vise
Încât m-am pierdut printre oameni liane
Topindu-mă printre ei...
Nimeni nu mi-a spus, nu mi-a răspuns, cum sunt
Și unde sunt,
Nici vântul, nici lumina, nici ecoul Domnului,
Doar propriul ecou râzând:
Ești pe calea cea bună și dreaptă, ești singurul erou.
Visez. În întunericul morții, sunt eu?!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre ochi, poezii despre moarte, poezii despre imaginație sau poezii despre eroism

Mușuroaie
O stea m-a călăuzit la acești sâni,
Ca la două, albe, mușuroaie cu minuni.
Eu nu vin de la răsărit, ci de la apus.
Dar tot aici steaua m-a condus,
Îngenunchez la sânii tăi, ca magul.
Și nu mai pot de dragul lor, de dragul.
În ei furnicile lucrează de cu noapte,
Furnicile care dau lapte.
Că este pace ori război afară,
Retrase-n munți furnicile tot ară.
Trebuie lucrat într-una acest, lut.
Unde e veșnic ceva de făcut.
Ca la fântâna cea de lângă casă,
Ce cumpăna în noapte și-o apasă.
Obrazul lasă să-l îngrop în sâni,
Ca-n două mușuroaie cu minuni,
Mormântul din care, fără-a osteni,
Voi învia a treia zi.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre război, poezii despre pace, poezii despre noapte, poezii despre munți, poezii despre lactate sau poezii despre alb

Furnici - Trebuie date de exemplu oamenilor risipitori. Casele de economii sunt inspirate din viața lor.
Gustave Flaubert în Dicționar de idei primite de-a gata
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gustave Flaubert despre viață
Când apa scade, furnicile mănâncă peștii; când apa crește, peștii mănâncă furnicile.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pești sau citate despre creștere
Ion și Mărie pe calea ferată
- Pe calea ferată-i bine,
Aud țăcănit de roți,
Mie-mi vine, ei îi bine,
Na, oprește dacă poți.
epigramă de Vasile Iușan din Am cap de neamț, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre căile ferate
Urăsc să beau whisky
Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc și copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.
Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.
Urăsc și orașul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalț, dar și să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.
Urăsc orice carte și orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare și în veci nu piere.
Urăsc și nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aș bea când tu ești în apropiere.
poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sat sau poezii despre oraș

Dincolo de...
Sunt...!
Nici început;
Și nici sfârșit!
Sunt un călător...
Desculț... ce calcă;
În trecere pământul..;
Sfânt; dincolo de cuvânt!
Sunt!
Martorul;
Tăcut! o trecere;
Prin spațiu; și prin...
Timp! că timpu-i... nul;
Tot dincolo de... cuvânt!
Sunt!
Fărâmă...
Dintr-o gloată;
Dintr-o lume oarbă;
Pierdută-n cea mai neagră...
Ceață; negură și fum! cuvânt!
Sunt!
Licărire...
Dintr-o... stea!
Rază-n calea... Ta!
Pulbere în orizonturi;
Fără nume; doar cuvânt!
Sunt!
Pierdere..
În căutare; în..
Pământ; în gând!
În golul dintre clipe...
În zborul unei aripe de..
Înger; dincolo de.. cuvânt!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre început, poezii despre spațiu și timp, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Kundalini este energia supremă. Întregul corp al căutătorului începe să tremure din cauza apariției lui Kundalini. Impuritățile nedorite în corp dispar. Corpul dintr-o dată arată foarte proporționat, iar ochii sunt strălucitori și atractivi, iar pupilele se măresc.
citat din Gyaneswara
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre corp, umor despre ochi sau umor despre energie
Apa, focul, piatra
De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l lovești,
Că se aprinde jarul și totul pârjolești.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăsește vadul ei.
Apa stinge focul, macină și piatra,
Focul arde totul, cenușă e vatra.
Fără ele, însă, nu poți să trăiești.
Cu piatra neîncinsă, poți să construiești.
Dacă și apa și focul, poți să le-îmblânzești,
Ți-ai găsit în lume locul. Meriți să trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă

Lumina
Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina și apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spațiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranța spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna și mă privește atent
Sunt doar un om... visez și mă luminez...
Timpul se risipește în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipește în zori...
Cuvintele vor reacționa
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Și vom risipi valurile tulburi ale întunericului.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre cuvinte sau poezii despre vamă
Creierul s-a dezvoltat foarte târziu la animale și la oameni, și chiar și creierul furnicilor, de exemplu, e mai bine organizat decât cel al oamenilor pentru că furnicile sunt mai vechi decât el!
Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii și corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate de Omraam Mikhael Aivanhov despre zoologie, citate despre creier, citate de Omraam Mikhael Aivanhov despre creier, citate despre animale sau citate de Omraam Mikhael Aivanhov despre animale

Nu sunt
Eu nu-s vreo zeița așa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ți bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeș zâmbește pe ram.
Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceață din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.
Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranța ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aș fi
Sunt puțin, doar atât, o femeie...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre verde, poezii despre păduri, poezii despre ploaie sau poezii despre flori
Leul, neavând dușmani naturali, nu-l mănâncă nimeni și moare numai de bătrânețe. Și cum moare? Îi cad dinții și nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Și moare ca un bicisnic, mâncat de furnici și de muște.
citat din Bartolomeu Anania (2008)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânătoare, citate despre muște, citate despre moarte, citate despre dușmănie, citate despre dinți sau citate despre bătrânețe