Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara tristului destin

se-aude-n gară şuieratul unui tren
vagoanele-i aşteaptă înşirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiţi la casa de bilete

vor cumpăra tichetele ce-i poartă
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, voi gări...

Hei, voi gări, voi, măre' gări
Am ars sute de ţigări
Aşteptând pe cineva
Ce venea – dar nu venea
Căci iubea pe-altcineva...

Hei, voi zări, voi măre' zări
Mi-am ars ochi-n depărtări
Dup-un dor care pleca
Dup-un suflet ce şoptea:
"Te iubesc" – nu mă iubea
Da'- i plăcea să spun-aşa
Că doar gura – n-o durea!

Hei, voi gări, voi măre' gări
Pline de fum şi ocări
Cine-i oare, cine-i cea
Cine e iubita mea
Care să nu mă mai vrea
Doar haină de vreme rea?

Hei, voi gări şi măre' zări
Gura arsă de ţigări
Şi spurcată de ocări
Mai rosteşte când şi când
Ca un geamăt din pământ:
"O s-aştept mereu aşa,
Pe-o fată ce nu venea
Pentru că nu exista
Decât numa-n mintea mea –
Într-un tren care pleca"...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi (la schimbarea de prefix)

Îmbătrânesc rapid/nu ştiu de ce
iau trenul spre mare/deşteptul de bre...

Mă duce acolo/spre gară urcând
aşteaptă o clipă/aştept ca şi când...

N-ar vrea să mai plece/urcarea e grea
sunt clipe ascunse/din... viaţa mea...

Se-ascund în cupeuri/închise la drum
o viaţă de o/ sunt urme de fum...

Porneşte în fine/cu scrâşnet de roţi
şi lasă în urmă/dorinţe la porţi...

Dă-mi Doamne putere/să pot ca să urc
n-aş vrea prin purtare/pe alţii să-încurc...

Mă duce la vale/din roţi huruind
şi-n mersul lui grabnic/l-aud glăsuind...

Îmbătrâneşti rapid/şi nu ştii de ce?....
iei trenul spre mare/şi-aştepţi... eheheee!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un peron acoperit de seară

Se-nalţă printre fumuri de ţigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Şi tu priveşti tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nşiră la peron...

Ai vrea să pleci departe, fără ştire,
Să uiţi aici săracu-ţi geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ţi fie talisman...

Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărţire
Pe un peron acoperit de seară.

poezie de George Ioniţă din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impromptu cu gară

Dacă patria s-ar întoarce
spre cei plecaţi în pribegii,
tot nepăsarea ar învinge,
tot nesimţirea ar domni.

Aşa că, pune-ţi absolutu-n cruce,
iar crucea o agaţă-n cui,
că oricum n-ai unde te ascunde,
în astă lume a nimănui,

Căci, viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună după tren,
lăsându-ţi trecutul p-afară,
iar viitorul pe un peron etern -

Căci viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună, cu tot cu tren...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aici, nici mai departe

Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Trişti luceferi de muguri agătaţi
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundaţi.

Nu e nici urmă de a ta fiinţă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorinţă.
Păşesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.

Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăţi pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândeşte să rămână,
Nu ne aşteaptă şi nu ni se închină.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?

Cântă privighetoarea prin parcul nostru mic,
În camera prea rece cred că am adormit.
Un tren uitat a poposit în gară,
Luna pe cer trece tristă şi solitară.

Nici umbră-n doi nu zăresc pe peron,
Şi a trecut şi ultimul vagon.
S-a dus deci trenul în lunga lui vacanţă,
Mi-a luat cu el şi ultima speranţă.

De atunci tot caut drum fără troiană,
Şi dau de o nălucă, de-o fată morgană...
Te rog să mai aprinzi înc-o lumină,
Scăparea de pustiu poate-o să vină.

Mi-am strigat durerea în cele patru zări,
A viselor pierdute pe drumul dintre gări.
Încă aştept telefonul să sune iar,
Mă uit pe stradă lung şi parcă e-n zadar.

Putut-a oare atât-amor curat
Ca norul de pe cer să fie alungat?
Copacii solitari cu frunzele lor triste,
Îşi varsă de durere culoarea în batiste!

Cu paşi tăcuţi umblând prin necuvinte,
Parfumul clipelor apuse răsar ca mai-nainte.
Dar lumina nu apare aici şi nici pe mai departe
Şi mă cuprinde teama amarnică de moarte.

(primăvara anului 2012)

poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă duceai la gară

Mă duceai la gară
să scapi de mine,
de umbra genelor mele,
de naivitatea mea
de ciută speriată,
scăldată in cuvintele
şi necuvintele tale...
alergai să nu pierdem trenul,
să scapi de mine
pentru încă un an,
eu veneam obsedant
vară de vară,
aproape ilogic
perpetuând aceeaşi prostie
la graniţa dintre real şi filosofie,
acolo unde se trăgea linie:
până aici, restul jos,
nu aveţi loc in tren;
şi pierdeam tren după tren...

mă albăstream,
inima îmi spărgea pieptul,
respiraţia mea sacadată
mirosea a lapte covăsit,
copil proaspăt înţărcat,
neînstare să meargă singur,
iar tu fugeai, fugeai
să nu pierdem trenul...

îţi ceream mâna
să mă pot sprijini
pentru primul pas in iubire,
tu imi dădeai cu durere
floarea buzelor,
pecete pe gura mea strânsă,
temătoare de păcat,
încarcerată în cutume...

şi legile firii se zbuciumau,
se zdruncinau, clocoteau
de furia neînceputurilor...

mă duceai la gară
şi din compartimentul
mirosind a banal
îţi fluturam sfioasă mâna
pe care o doream, o visam
să poarte inelul tău...
şi trenul pleca
cu gara în sufletul meu..

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Bună ziua domnişoară
te aştept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnişoară...

Sara bună domnişoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aştept deşi e sară...

Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnişoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnişoară...

Timpul nu aşteaptă, zboară
şi... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
ştiu şi pentru-a câta oară
scumpă floare, domnişoară...

Ziua bună, domnişoară
eu te-aştept cu flori în gară!...

poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te aşteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ţinut.
Ploua şi noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Şi ani de-a rândul, aşteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut –
am tresărit şi te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu şi m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul toamnei

Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind,
Zarea lungă nu-i ajunge, bate drumu-n lung şi-n lat,
L-am oprit la mine-n gară, felinarele se-aprind.

A primit la timp semnalul şi porneşte supărat,
Ca o fiară se urneşte, se-aud roţile scrâşnind,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind.

Peste şinele rodate urme de rugini se-ntind,
Trece prin vâltori de munte, prin tunel întunecat,
Lacrimi se strâng în cisterne de prin nouri şiroind,
Neguri se descarcă-n vale din vagonul îngheţat,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!