Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dave: Când eram tânăr, aş fi spus orice unei fete doar să o conving să... să o conving. Le spuneam fetelor plinuţe că sunt foarte atrăgătoare. Le spuneam fetelor urâte că sunt drăguţe. Le spuneam fetelor prostuţe că erau... De fapt nu trebuia să le spun prea multe. Se lăsau convinse destul de uşor.

replică din filmul serial Războiul de acasă
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scriitor

le spuneam prietenilor care spun
că suntem simpli povestitori
este un cutezător care înfruntă
singurătatea şi scoate frumuseţea
deodată cu crima în timp ce lumea
râde şi înfăptuieşte o experienţă
magică cu ajutorul cuvântului

un scriitor este cineva căruia
i se întâmplă ceva ce nu se realizează
decât pe planul imposibilului
în experienţa sa cu cuvântul
în liniştea cărţilor din biblioteci

un scriitor este cineva care face
să îi coincidă experienţa cuvântului
cu trăirile oamenilor le spuneam
prietenilor care aşteptau să modific
o lume reală cu o lume ireală

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara tristului destin

se-aude-n gară şuieratul unui tren
vagoanele-i aşteaptă înşirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiţi la casa de bilete

vor cumpăra tichetele ce-i poartă
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam aproape cincizeci de ani şi mă socoteam bătrân. Credeam că era sfârşitul drumului. Un sfârşit luminos... Îmi spuneam:"Să nu forţăm lucrurile, e aşa de tânără, ea o să plece prima", şi de fiecare dată când o regăseam eram încântat, dar şi surprins. Cum? Mai e aici? De ce oare? Nu vedeam deloc ce găsea ea plăcut la mine şi-mi spuneam:"De ce atâta harababură, de vreme ce mă va părăsi?" Era obligatoriu, era fatal. Nu exista nici un motiv ca ea să mai vină şi data viitoare, nici un motiv... Până la urmă, ajungeam chiar să sper că n-o să mai vină.

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

nu spuneam eu
ci firul de aer
tresărind a iz de lavandă
negrului tău cărunt

te iubesc
nu spuneam eu
poemul pe care îl scriu
e toamna cu trup de biblie
care-l scrie
şi foile ei de nemoarte
e tristeţea plecării unui
zbor umil de cocori în linie

te iubesc
nu eu spun
ci oasele de înger
care îmi mişcă gura
şi carnea
carnea mea toată
care-ţi îmbracă glezna
în răcoare.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi ascultători! Veniţi în gara noastră mică! Poftiţi, căci viaţa e-o călătorie: Banale trenuri, vin mereu în gară / Scrâşnind pe şinele de timp uitate / Te îmbulzeşti, să nu rămâi pe-afară / Dar urcă numai cel ce dă din coate!... Aşa e-n trenul vieţii, din păcate! Vă invit şi eu la o călătorie... cu trenul de la ora 14. Sunteţi de acord? Da! Atunci... poftiţi în vagoane! Staţi, staţi aşa... nu vă-mbulziţi!... Ia să vedem, cine dă din coate?... Aha, dumneaei, dumnealui... Bravo! Bravo! Acum sunteţi în vagoane! Căci viaţa e ca un vagon... Poate că nu chiar pentru toţi, ci numai pentru parlamentari. Parlamentul nostru este ca un vagon!... Un vagon... de dormit... Diferenţa este că în vagonul de tren... dorm unii peste alţii. În parlament dorm unii lângă alţii. Şi nu se trezesc decât la casierie! Când îşi ridică leafa: Vorba proverbului: Somnul trece / leafa merge / noi cu drag dormim!

Corneliu Sofronie în Unda veselă, spectacolul "Trenul de la ora 14" (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie mondenă

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci

mp târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,

am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa neunsă

Mai ştii
cum beam din ceai poveşti
cu biscuiţi din brumă
de-o bârnă-n ochi ne sprijineam
zăpadă într-o urmă...
Şi ne spuneam
tot ne spuneam
nimicuri sclipitoare
de ne striga şi Dumnezeu
să nu vorbim mai tare.
Atât de doi şi parcă mulţi
chiştocul dintr-o vară
la deget ne frigeam desculţi
poştind dintr-o ţigară...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când călcam pe alături, îmi înşelam mama. Îi spuneam că am fost la şcoală atunci când mă duceam pe terenul de fotbal. Întotdeauna am avut o minge la picioarele mele.

citat din Ronaldo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul trebuia să vină

Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.
Singur timpul e de vină pentru gara în ruine,
Dar desigur, călătorii ce aşteaptă pe bănci pline
Vor mai spune, vor mai scrie despre trenul ce nu vine.
Despre el vor zice multe, că e plin de flori de gală,
Locurile le-or descrie în manieră ideală,
Îngeri ce coboară-n staţii, îngeri care iar se urcă
Minţilor în aţipire le vor da prin vis de furcă.
Însă-n săli de aşteptare zac schelete opaline,
Fiecare ca-n răşină încleştat biletul ţine.
La ghişee trist suspină funcţionare sibiline.
Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul de piatră

Când venea naşul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ştampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieţii mele
Ciudat, nimeni nu ştia ce destinaţie are, nici eu
Mergea încet la început, şinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, oraşe, spitale, şcoli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât şcoli şi spitale,
Şi multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe oraşe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenţii de oraş
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut nişte aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu ştiam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu ştiai când ieşi
Şi dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viaţa prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viaţă şi tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era staţia terminus şi când avea să fie?
Mai bine aş fi tras semnalul de alarmă!
Nu poţi să-nvingi destinul, nu poţi să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, şi trenul, tot mai mergea
Aş fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veşnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinaţie,
Să nu cunoşti pe nimeni de care să-ţi aminteşti,
Şi să rămâi toată viaţa... în bezna tunelului...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia XIV

Tu îmi spuneai: - Iubite! - Iubito! îţi spuneam.
- Ninge! spuneai, şi: - Ninge! spuneam privind pe geam.

- Încă... spuneai, şi: - Încă... şi gura mea spunea.
- Aşa... spuneai, şi gura mea îngâna: - Aşa...

Iar mai târziu: - Pe tine cât te iubesc! mi-ai spus.
- Eu şi mai mult pe tine! îţi răspundeam. - S-a dus,

Spuneai, frumoasa vară! Eu: - Toamna e-n pridvor!
... Dar vorbele-şi pierduseră asemănarea lor.

Şi a venit şi ziua aceea, în sfârşit.
Când m-ai numit pe nume: - Prietene iubit!

(Din Vasta Întomnare era doar un ecou!)
Şi-ţi răspundeam: - Repetă! Vreau să aud din nou!

poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele poezii le-am scris fără să ştiu că propriu zis fac literatură, de altfel nu spuneam nimănui, nimeni nu ştia, abia prin clasa şaptea, după ce am aflat de revistele literare am avut intenţia, ambiţia să mă lansez şi am trimis nişte poezii la Jurnalul Literar al lui Călinescu, şi am fost publicat nu de Călinescu, bineînţeles, ci de Ivaşcu, care făcea bucătăria revistei; şi în acelaşi timp la Viaţa Românească, ultimul număr din 1939, după care a fost desfiinţată.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vara si inca una

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine ca-ntr-o gara.
Mai stii peronul de-odinioara
din vara fara de sfarsit?

Si ploua des, marunt si rece
prin mintea mea fiorul trece
si lasa sant adanc, profund.
M-ascult gemand,
ma vad plangand
cum trec.

In paru-mi ploaia-si face drum
si lasa-n urma mari regrete.
Stau pe peronul unde atunci
noi ne dictam porunci
cu sete:

- tu sa m-astepti ca am sa vin,
cand vara va lasa in urma
seninul si-o sa-ncepi sa-ngani
al nostru cant, o doina.

Ajung spre seara, sa m-astepti,
cobor din mers si-o sa te iau
in brate si-o sa-ti spun glumet:
prostuto, credeai ca te las?

Eu iti spuneam cu glas de jar
c-am sa te-astept iara si iar.
Ma voi uita in zare fredonand
al nostru cant, o doina

Trecut-au doua veri sau trei,
poate sunt zece de atunci,
cand vara lasa-n urma tei
si doine dulci, si urme adanci

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine cantr-o gara.
Sunt cantece ce nu se-aud,
in zare trenul suierand
ma cheama.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

Cum îţi spuneam chiar ieri, uitând de mâine,
E prea plăcut o floare să miroşi,
Să urmăreşti albina când zboară după pâine
Şi să te joci cu norii albaştri, nisipoşi.

Să construieşti din ei focare de motive,
Să arzi şi să cutreieri prin clipe îndelungi,
Să-ntinzi peste culori însemnele votive
Şi să respiri dorinţa când, seara, o ajungi.

Şi azi îţi spun, uitând cu tot de ieri,
Că e frumos şi tandru să cânţi despre iubire,
Să îţi dezlegi din suflet orfanul colier
Ce-n admirare ţine scânteia din privire.

Cum îţi voi spune mâine, uitând eternul azi,
E chiar plăcut să-ţi aminteşti că uiţi,
Să te ridici din umbră şi-n ea să nu mai cazi,
Să treci, râzând prin timp, grelele punţi.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!