Pe un peron acoperit de seară
Se-nalță printre fumuri de țigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Și tu privești tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nșiră la peron...
Ai vrea să pleci departe, fără știre,
Să uiți aici săracu-ți geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ți fie talisman...
Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărțire
Pe un peron acoperit de seară.
poezie de George Ioniță din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fugi la gară
să ajungi în altă gară
unde te dai jos încolțit
de îndoială că nu ai ajuns
în aceeași gară mică ocolită
de atâtea ori vântul zboară
înainte o cauți din ochi
și ai impresia că clipa începe
să te prindă în mrejele ei
toarse fugind din gară
în gară trandafirii plâng
la peron sub ochii iubirii
de ieri și de alaltăieri încet
auzi un acord de chitară
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren
ninge afară
e ger și viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...
peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
și te învăluie atâta noapte...
poate se va opri și-n astă gară
uitată și ninsă
plină cu fum de țigară
și-ai să te urci fără să știi
unde-o să mergi și cât timp...
în trenul ce poartă iluzii
cât viața biletu-i de scump
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără partitură
Toamnele venite din trecut
se așază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aș fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înțelease doar pe jumătate,
doruri nesfârște, fără glas,
spintecând uitarea-nșelătoare,
dar știam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aștept tăcut
în același colț uitat de gară,
când sosea pe șine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă afară
..
plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...
tu stai într-o gară
și-aștepți trenul de seară
să treacă iară...
în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...
prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci
vreodată aici
nici măcar să zici
ce viață amară
când ești singur într-o gară
chiar dacă afară
plouă a vară...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul
Gări și iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcușuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri și rar prin eden.
Gări cu peroane în tristă-așteptare,
Scrâșnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.
Unii îl pierd și așteaptă un altul,
Alții coboară pe câte-un peron,
Mulți își încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranță cotlon.
Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.
Gări și peroane și stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de pași, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gara tristului destin
se-aude-n gară șuieratul unui tren
vagoanele-i așteaptă înșirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiți la casa de bilete
vor cumpăra tichetele ce-i poartă
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impromptu cu gară
Dacă patria s-ar întoarce
spre cei plecați în pribegii,
tot nepăsarea ar învinge,
tot nesimțirea ar domni.
Așa că, pune-ți absolutu-n cruce,
iar crucea o agață-n cui,
că oricum n-ai unde te ascunde,
în astă lume a nimănui,
Căci, viața e un fel de gară,
ce pleacă nebună după tren,
lăsându-ți trecutul p-afară,
iar viitorul pe un peron etern -
Căci viața e un fel de gară,
ce pleacă nebună, cu tot cu tren...
poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-un peron
Te-aștept în fiecare seară
Pe-un peron pustiu de gară.
În mână c-un buchet de flori,
În piept cu-ai dragostei fiori
Și fredonând un vechi refren...
Coboară din al vieții tren!
Mă uit la ceas, lacrimi curg
Orașul se scufundă-n amurg
Coboară-n stație alți camarazi,
Ce trist, tu n-ai venit nici azi.
Mă înec în lacrimi și suspine
Sunt iarăși doar eu cu mine...
poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul
Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te așteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ținut.
Ploua și noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.
Și ani de-a rândul, așteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut
am tresărit și te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu și m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleca un tren
Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ți la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu știu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.
Dar unde pleci?te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aștepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenușiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.
Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să știu
de-o să mai vii-napoi vreodată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge
mă stecor stingher printre nopți rebele
mă cheamă, mă dor amintirile
pășesc pe un peron de gară, de viață
gara e goală, viața absentă
nu am timp, timpul e gol
am ascuns în pământ pașii tăi, pașii mei
pașii noștrii i-am uitat într-un parc
unde am strâns la piept femeia, întâia oară
caut în ploaie chipul iubit
nu, nu pleca acasă
rămâi lângă mine o zi
mai scriu un poem pe sânul tău gol
te mai scriu într-o noapte de amor
te vreau și te chem pe drumul spre iad
să ardem, să ardem iubito în sărutul final
curg flăcări de iubire în noi
pe umeri gânduri
mi-e cald lângă tine și clipa e vie
foșnește în cameră o rochie purpurie
e vis, e trăire
au trecut clipe, zile, ireal
îmi e frig acum
fără tine, fără ger
doar un tren așteaptă într-o gară pustie
mai arde un foc
într-o inimă de granit, inutil
sunt tăcut, sunt departe
și viața'i o moarte
mai ninge iubito la poli
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grevă la CFR
Plânge o mireasă solitară,
Pe peron, nefericita-i soartă:
Noaptea, trenul n-a intrat în gară,
Ci a tras discret pe linie moartă!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel de vis...
La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Așteaptă, el face pași mărunței
Întârzie trenul, nu vrea să apară...
În tren sunt rochii și fluturi de tei
Îi spuse în șoaptă o domnișoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...
Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori și ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...
E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..
hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cândva
Plimbarea fi-va împreună...
Eu înainte, iar tu după,
Fără inel, fără cunună
Și ochi te vor privi prin lupă.
Ce-o fi găsit, cum de-a iubit-o?
Vor spune fără să-nțeleagă,
Ce cauți tu aici smintito?
Lăsați-o, n-are mintea-ntreagă!
Vei fi total descoperită
Și nimeni care să te-ajute,
La ora cea nepotrivită,
Doar gânduri grele, neștiute.
Alei ca un peron de gară,
Eu înainte, iar tu după,
Tu ultima mea locatară
Din viața ce-am privit prin lupă.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gară fantastică
La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-și căuta în gară iubitul infidel.
Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deși părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără șine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopțile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.
Erai și tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinței în taină răstignit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gară fantastică
La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-și căuta în gară iubitul infidel.
Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deși părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără șine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopțile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.
Erai și tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinței în taină răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis Hibernal
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Hibernală
Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.
Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.
Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tren rătăcit
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!