Trenul
Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te așteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ținut.
Ploua și noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.
Și ani de-a rândul, așteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut
am tresărit și te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu și m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Te așteptam
Te așteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.
Era un tren venit spre seară
dintr-un ținut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aștetam, că n-am știut.
Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
și dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.
Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!
poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleca un tren
Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ți la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu știu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.
Dar unde pleci?te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aștepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenușiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.
Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să știu
de-o să mai vii-napoi vreodată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tren rătăcit
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis Hibernal
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Într-o zi
am rămas întârziat
într-o gară, de țară
ceasul se stricase prea devreme
suspinând m-am așezat lângă mine
răsucind gânduri târzii pe verigheta timpului
cu speranța că vei păși către mine
într-o zi, de vară
în față niciun tren, nici-o gară
îmi era teamă de întârzieri repetate
ploua încet în mine
picături se scurgeau pe caldarâmul fierbinte
ascultam țăcănitul pantofilor pe asfaltul gândului
așteptam trenul, ora, ziua
când vei veni
știu, într-o zi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără partitură
Toamnele venite din trecut
se așază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aș fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înțelease doar pe jumătate,
doruri nesfârște, fără glas,
spintecând uitarea-nșelătoare,
dar știam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aștept tăcut
în același colț uitat de gară,
când sosea pe șine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul tren
ultimul tren îl aștept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoții de vară
și în buzunare poeme cu gust.
ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porți solare cu armuri de fier.
undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voința mare - tonus de refren.
aștept trenul meu în bătrâna gară
îmi țin companie acorduri de chitară.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgie...
Bună ziua domnișoară
te aștept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnișoară...
Sara bună domnișoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aștept deși e sară...
Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnișoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnișoară...
Timpul nu așteaptă, zboară
și... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
știu și pentru-a câta oară
scumpă floare, domnișoară...
Ziua bună, domnișoară
eu te-aștept cu flori în gară!...
poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Rondel de vis...
La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Așteaptă, el face pași mărunței
Întârzie trenul, nu vrea să apară...
În tren sunt rochii și fluturi de tei
Îi spuse în șoaptă o domnișoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...
Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori și ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...
E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..
hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Ultimul tren
Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în șuvoi.
Ultima scară foșnește ușor.
Trenul pornește, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi șterge ultimul pas.
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul de piatră
Când venea nașul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ștampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când noaptea se așterne peste gară
Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.
Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.
Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioșate
văzându-mă cât sunt de abătut.
Și mă cuprind în brațe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,
primind îmbrățișările la rând.
Când noaptea se așterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari și tu, iubita mea povară,
să mă privești pe cruce răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă afară
..
plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...
tu stai într-o gară
și-aștepți trenul de seară
să treacă iară...
în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...
prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci
vreodată aici
nici măcar să zici
ce viață amară
când ești singur într-o gară
chiar dacă afară
plouă a vară...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe un peron acoperit de seară
Se-nalță printre fumuri de țigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Și tu privești tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nșiră la peron...
Ai vrea să pleci departe, fără știre,
Să uiți aici săracu-ți geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ți fie talisman...
Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărțire
Pe un peron acoperit de seară.
poezie de George Ioniță din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hibernală
Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.
Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.
Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul
Gări și iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcușuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri și rar prin eden.
Gări cu peroane în tristă-așteptare,
Scrâșnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.
Unii îl pierd și așteaptă un altul,
Alții coboară pe câte-un peron,
Mulți își încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranță cotlon.
Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.
Gări și peroane și stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de pași, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gară fantastică
La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-și căuta în gară iubitul infidel.
Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deși părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără șine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopțile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.
Erai și tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinței în taină răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gară fantastică
La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-și căuta în gară iubitul infidel.
Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deși părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără șine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopțile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.
Erai și tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
te ridicai din apă mai plină de păcate,
sedusă de un faun sub unda unui val.
Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul
rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit,
iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul,
pe crucea suferinței în taină răstignit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren
ninge afară
e ger și viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...
peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
și te învăluie atâta noapte...
poate se va opri și-n astă gară
uitată și ninsă
plină cu fum de țigară
și-ai să te urci fără să știi
unde-o să mergi și cât timp...
în trenul ce poartă iluzii
cât viața biletu-i de scump
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!