Revoltă

Mă simt, aşa, atinsă de o boală
Ca o pendulă-a unui timp ciudat
Măsurând clipa c-o bătaie goală
Inutil constat şi sacadat...

Că se mai nasc speranţe e o stare
Că mor apoi în faşă-i constatat
Că în această viaţă nu mai are
Iubirea loc... de ură-i ocupat!

Şi ce contează că mai e lumină
Când noaptea sufletele învrăjbeşte?
Voi ştiţi c-apocalipsa o să vină -
Dar e deja aici, ne stăpâneşte!

Mai spun ceva dar nimeni nu ascultă,
Cuvinte pier de parcă n-ar fi fost.
Şi chiar de lumea, azi, se crede cultă
Tot ce răsare-n faţă-i mult prea prost...

Mă simt, aşa, atinsă de o boală.
Trăiesc un timp ce parcă nu-i al meu
De nedreptate în mine se răscoală
Acea fiinţă ce-a tăcut mereu...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnaţi

E lumea un haos de teamă,
de furii şi lupte pierdute
cu sine, cu alţii, cu vremea,
cu vise de-orgolii strivite...

E lumea un teatru de luptă.
Noi?... doar păpuşi prinse-n sfori!
Banale omoruri din culpă -
speranţe strivite în zori.

Cu ochi rătăciţi de lumină
ne privim... Străini antrenaţi
într-un dans inutil, plin de vină!
Ne zâmbim de minciuni condamnaţi.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce iubesc

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.
De cât timp sunteţi împreună oare?
Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce folos că încă mai trăiesc

Ce folos că încă mai trăiesc
Dacă-n mine e numai durere,
Stau mereu şi-astept acea zi
Când îmi vei şopti la revedere.

Mintea mi-e mereu în aşteptare,
Totu-n jur îmi fulgeră şi plouă,
Parcă simt că acuş mă vei lovi
Şi-mi vei rupe inima în două.

Parcă văd cum vei privi la mine
Şi-mi vei frânge sufletul zâmbind,
Iar când vei pleca pe urmă acasă
Te vei îneca de dor plângând.

Voi rămâne singur iar pe lume,
Ştiu precis c-o să mă părăseşti,
Nu te vei gândi nici o secundă,
Chiar dacă în suflet mă iubeşti.

poezie de Constantin Sandic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vară, Sânziene şi-i mister!

Adie vânt în clopoţei de fier
Şi focuri se aprind în fapt de seară
Să vină Sânzienele să ceară,
Să se deschidă porţile în cer!

Se prind de mâini, şi-al nopţii temnicer
Cu vraja glasului îl înconjoară,
Şi lacătele-nchise le doboară,
Să se deschidă porţile în cer!

Sub talpa goală neîncrederi pier;
Iubirea-n noaptea asta-i re-nnoită,
Noroc răsare-n hora tropotită,
Să se deschidă porţile în cer!

Adie vânt în clopoţeii de fier
E vară, Sânziene, şi-i mister...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ca umbrele-n lumină
ne stingem rătăciţi;
Ca umbrele în noapte
ne rătăcim de noi;
Printre cuvinte spuse
şi gânduri nerostite
negându-ne puterea
tot mergem înapoi...

Ne strecurăm prin timp
fugind de realitate;
O loterie-i viaţa
şi-o pierdem inutil.

Strigăm că vrem dreptate,
dar ştim că nu se poate
şi ardem resemnaţi
al zilelor fitil...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prozaică

Există o tristeţe şi-un fel de nebunie...
De unde-mi vin în minte oare cine ştie?
Să fie amarul lumii – ce strâns mă înfăşoară,
Să fie doar viaţa-mi, pustie şi amară?

Privesc în jur la semeni: ce veseli toţi îmi par!
Deşi, le simt tristeţea şi ştiu că râd amar.
Suntem zdrobiţi de vremuri, minciună şi nevoi
Şi prea multă durere purtăm, adesea-n noi...

Unii visează-n taină – alţii chiar fac averi
Dar cei mai mulţi sunt singuri – catâri plini de poveri
Cu susu-n jos e lumea şi, parcă, fără rost –
Şi banul te ridică, oricât ai fi de prost.

O! Cine-a spus minciuna că banul nu contează,
Când până şi copiii tot la bănuţi visează?!
Ce-i drept, prea mult-avere, ades nenoroceşte –
Dar, parcă, sărăcia vreodată fericeşte?

Păcat e că virtutea stă, astăzi, doar în ban
Deşi, ades, acela ce-l are-i un mârlan.
Lipsit de orice scrupul, de sus pe toţi privind –
În timp ce-n juru-i gloata câştig-un ban trudind.

Prea multă nedreptate e sub albastrul cer –
De ce e nedreptate – de veacuri-i un mister...
Toţi filozofii lumii au căutat răspunsul
Şi toţi calicii zilei îşi dau cu presupusul.

Dar, poate-n lumea aceea, de care toţi se tem
Scăpa-vom de-ntrebare, scăpa-vom de blestem...
Şi vom afla acolo de ce e plâns prea mult –
În lumea asta rece – dar plină de tumult...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regreţi?!

Poate că totuşi poţi întoarce viaţa,
Clipa trăită-netrăită,
Hai... ştiu că poţi, e încă primăvară
Neîncepută, eşti încă 'n viaţă!

Ai obosit de prea mult ce te-am iubit,
Ai îmbătrânit în timp ce ţi-am lipsit,
Un singur sentiment nu,, îmbătrâneşte"
Niciodată, iubirea şi culoarea ochilor!

Privirea ta 'i la fel şi acum, ochii...
La fel de primăvăratici, îi simt...
Privirea ta 'i de argint, la fel de vie
Ca la prima întâlnire-rătăcire!

Sufletul, iubirea e aceeaşi pentru viaţă,
Pentru mine, pentru tine sunt acelaşi
Visător-profet... poet, acelaşi ascultător
De tine, de vers, de viaţa aceasta...

Acelaşi îndrăgostit de timp, de vis,
De ce am iubit, cât te-am iubit, parcă...
Doare, parcă... sigur dorul naşte Muze,
Iubiri confuze... iubiri adevărate... Mari...

Mari iubiri nemuritoare, iubirea mea...
Te-am aşezat peste ce 'nseamnă timp,
Peste ce 'nseamnă viaţa, peste
Mormântul meu de viu, iubita mea...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o boală-n mine!

M-am îmbolnăvit, grav, de România
Ca de-o boală sfântă dată din bătrâni,
Carnea mea-i e lutul şi îi port câmpia,
Iar în vene-mi curge apa din fântâni.

Bat în mine doruri - lanuri în furtună
Codrul meu de pâine are gust amar,
Sărăcia oful satelor îngână
În doinirea blând-a frunzei de stejar.

Vănturată cade, frântă sub blesteme
Bătută de piatră, luată-n viitură.
Ţara mea în mine disperată geme
Şi-ale ei jelanii-n suflet mi-s arsură.

Plânge-n mine crucea codrului când moare,
Apele ce matca nu şi-o mai găsesc;
Când se surpă stânca inima mă doare
Şi de-această boală simt că mă sfârşesc!

Mă-nvelesc cu cerul - pătură de stele,
Şi privesc spre mâine cu ochi de pământ;
Am o boală-n mine - plânsul ţării mele
Şi-l doinesc cu jalea închisă în cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

refren:

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, pe drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

refren

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autosugestie hibernală 2

intru în clipa aceasta
musai trebuie să port
pantofi cu număr par
afectele altcuiva
masca de circumstanţă
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum ţipă
o pasăre de care nimeni
nu-şi mai aduce aminte

sunt o apă ce curge în sine
reciclându-şi visele să nu moară
predându-se mai apoi total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână / una singură
în van căutându-şi perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în labirintul mult prea personalizat
al coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!! – îmi strigă o literă
dă la maximum vocea exteriorului!

[paşi / foşnete / uşi trântite / mănuşă uitată / stupoare / bătaie în geam.../ cade ceva... / ba nu... // puncte de vedere...]

badijonează plânsul acela
să se asemene unui cântec
până când... până când...
va începe să ningă peste realitate
estetic îmbrăcând-o în tabloul din care
cel mult va răzbate un semn de uimire
într-un iris

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar….

E toamnă iar, în deal şi în zăvoi,
E toamnă şi în depărtarea dintre noi,
Parcă e trist în tot si-n toate,
Chiar şi în distanţa care ne desparte.

E toamnă în gânduri si-n multe cuvinte,
Te simt străin şi, nu eşti ca-nainte.
In şoapta ta, de ieri, de azi şi poate cea de mâine
Nu simt o mângâiere, aroma cea de pâine.

Dar nu-i nimic, căci vine primăvara,
Cu florile de mai, apoi vine şi vara,
Când vei dorii să-ţi cauţi a Ta “Doamnă”.
Eu o să-ţi spun: Aşteaptă altă toamnă.

Să fie veşnic primăvară în sufletele voastre, dragi prieteni, chiar dacă unii mă blamaţi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!