Cântecul lebedei

cu arginţi de lună plină
plouă noaptea peste lac
trece lebăda pe apă
norii şiruri se desfac

şi-n parfumul de sulfină
în tăcerea ce-i în jur
alba lebădă suspină
sub un cer albastru pur

cântă lebăda de dor
ultim strigăt de nădejde
poate-o vede-un visător
şi-ascultând-o.. o-nţelege

noaptea-n văl lasă misterul
aruncat... purtat de vânt
în bucăţi se sparge cerul
glasul lebedei strigând...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda albastră

Am privit odată o lebădă şi zborul ei
... dansând o stea în noapte.
Am ascultat odată o lebădă şi glasul ei
... tăcea izbind pământul.
... era lebăda albastră.

Am privit odată o lebădă...
"Ascultaţi!" - le-am spus,
"Ascultaţi cântecul lebedei albastre!"
Şi glasul ei... nu mai lovea pamântul.
Au început sa râdă.

"Priviţi castelul!" - le-am spus,
Priviţi castelul lebedei albastre,
Pe stâncă, sus o stea ea ne dansează!"

... Un fulger luminase sus, până la ea.
Şi vânătorii...-n jos priveau vânatul:
- o lebădă -

Dar, nu... Nu era ea.
A mea cânta.
Acolo sus, cânta mută
Lebăda albastră.

poezie de Laura Stăneaţă
Adăugat de Laura Stăneaţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Plăpândă şi suavă,
Pe-o apă lină...
Plutea alene o lebădă,
Cu privirea-i senină.

Lebăda trece, lebăda e timidă,
Nu scoate niciun sunet în atmosfera aridă,
O lacrimă-argintie din ochii-i a scăpat,
Căzând alene pe apa lacului luminat.

Aripiile ei albe ca nişte aripi de înger,
Şi le îndreaptă de parcă ajung până la cer,
Suspină-adânc din inima-i îndurerată,
Că acum nu e cum a fost altădată.

Anii i s-au dus şi a îmbătrânit,
Acum nu a mai zâmbit...
Chiar dacă lebăda e mută, acum a răbufnit,
Pentru a cânta primul şi ultimul ei cântec trist.

Apoi înlăcrimată se-ascunde sub tufiş,
Cu neîndurătoarea-moarte ea lupta pieptiş,
Luptând în luptă dreaptă, lupta ea pierdu
Şi sufletu-şi în mâna morţii şi-l dădu.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul Căii Laptelui e Casiopeia, apoi Cefeu şi în urmă Lebăda sau Crucea Nordului. O lebădă veţi vedea mai greu în această constelaţie, dar o adevărată cruce, da. Crucea ar fi formată în lungime de stelele α, γ şi β şi în lăţime de δ, γ şi ε. Steaua β din Lebăda se găseşte prelungind o linie din β din Lira, prin γ din aceeaşi constelaţie. Un binoclu ţi-arată în Lebăda nenumărate stele mici, cu diferite forme curioase, ghirlande, încolăcituri de tot felul, spirale şi alte figuri.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lebăda ne aflăm în plină Calea Laptelui şi e o frumuseţe în nopţile de vară, pe la orele 11-12, când atmosfera e liniştită, să admiri cu ochii liberi şi cu binoclul brâul luminos al Căii Laptelui, care trece prin Casiopeia, Cefeu, Lebăda, Vulturul, scoborându-se în Săgetătorul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argintul brumei

Sus, pe cer, e Lună Plină
Nu s-a luminat de ziuă...
Matinală, în cerdac,
Firul gândului desfac.

La vecini cântă cocoşul,
Vrea ca să trezească moşul
Care-a adormit aseară
Cu tabac pe policioară.

Stă băbuţa aplecată,
Lângă focul stins în vatră,
Şi pisica pe la uşi....
Cere-n casă un culcuş.

Du-mă viaţă înapoi...
În grădina cu trifoi,
Cu argintul brumei pus
Peste anii ce s-au dus.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o artistă

I

Credeam ieri că steaua-ţi e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al cântului dar,

Iar tu, interpretă-a cereştilor plângeri,
Credeam că eşti chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,
Pe valul amar.

Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri,
Răpit d-a ta voce în rai de misteruri,
Ş-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzut-a un geniu cântând Reveria,
Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria
­Şi-n tine revede sublimul său vis.

II

Cum lebăda viaţa ei toată visează un cântec divin,
Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin,

Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt,
Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt,

Ci lebăda cântecul morţii, al morţii cu chipul ei drag,
Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag
Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars şi bătrân,
Visat-a de glasul tău dulce, de cântu-ţi de dorure plin.

Cum lebăda ştie că glasul ce iese din luciul adânc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng,

Astfel România, ea ştie că glasul tău dulce divin
Italia, sora ei, numai putut-a să-1 aibe în sân.

Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus ­
Tu vii ca un cântec de soră la sora ce-n lume s-a dus.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda

nu priviţi lebăda
niciodată de-aproape
eu am văzut-o ieşind la mal
înfulecându-şi prada
şi guiţând porceşte
grăunţe tăvălite
în prundul umed
şi trupul gras şi dezechilibrat
de pe-un picior pe altu-i cade
şi aripile scurte îi atârnă jalnic
şi ginii i se leagănă dizgraţios
cu ondulări de şarpe de mocirlă
lebăda are pe cap
coroană subţire de aur
şi-şi poartă pe ape
dumnezeeşte săgeata şi e
zveltă din cale afară
numai privită-n amurg
de la mare distanţă
printre nuferii moale pocnind
şi cu dorul de dragoste
neîmplinirile ei de lebădă oare
ştie să cânte frumos de fiecare
dată când moare

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda

Când pintre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritmu uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor;
Aripele-i albe în raza cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Şi-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde
O barcă de vânt.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda iubirii

Iubirea-i minunată,
O lebădă în zbor
De dor mereu purtată
Pe cerul fără nor.

Şi simţi că viaţa este
Un dar nepreţuit,
O tainică poveste,
Un vis fără sfârşit.

Te-mbată fericirea
Trăieşti pe curcubeu,
A ta e strălucirea,
Te plimbi cu Dumnezeu.

Dar puşca ticăloasă
Ţinteşte fără greş,
Iar lebăda frumoasă
Devine doar un leş.

O strângi la piept îndată,
O vrei iar înapoi,
O împăiezi, da'- i moartă,
E rece ca un sloi.

Chiar dacă plângi amarnic
Şi-i mângâi trupul blând,
Din zborul ei năvalnic
Rămâne doar un gând.

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă parşiv

Plouă parşiv
Cu gânduri destrămate
Si coji verzi de nucă

O pâclă deasă
Fură orice speranţă
De lumină

Ascult glasul ploii,
Ascult glasul inimii
Sacadat

Nu vei veni...
Plouă parşiv.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

sub cer ce-adulmecă a ploaie
las gândurile în şiroaie
să curgă-n florile de măr
şi ţin în mâini doar adevăr

corăbier fără catarg...
de ce m-ai luat, de ce m-ai dat?
sunt spuma mărilor din larg
când valuri în genunchi se sparg

şi-aşa-n nisipul încă rece
fără busolă noaptea trece
aud strigând în dimineaţă
un pescăruş zburând pe creastă

e stânca care m-a lovit
în gândul meu nesăbuit
de a-ncerca în depărtări
să fiu din nou ce am fost ieri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea lebedei

Spirulina mă înveseleşte,
Puterea mea o creşte,
Pe lebăda ce lâncezeşte
Din somnolenţă o trezeşte!

epigramă de Emilia Ţeţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lebăda neagră -
trece peste valuri
ultimul oftat

haiku de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii se desfac în două

Norii se desfac în două ca perdele suspendate
Şi pe cerul plin albastru se arată o cetate
Strălucind şi uimitoare dintre munţii colţuroşi
Ce-o înalţă mai în stele. Din fereştile de aur
Vezi lumina cea verzie pătrunzând (din semn de Taur):
E Valhala ce se-nalţă dintre munţii-i neguroşi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea motivului

(Mai multe glasiuri)

lebăda
mai frumoasă ca visul
mai senină ca Paradisul
mai luminoasă ca floarea soarelui
o ancoră albă în inima Plajei cu suflet
un zâmbet peste-o amintire
de fericire... să fie!

pe iarba peninsulară
pana de lebădă, plină de rouă
stă-n aşteptarea motivului
"I was so alone and myself i can't make it..."
spuse lebăda înainte de-a lăsa pana să cadă

Mai multe glasiuri cu Rembrandt şi terpinol
Dau perspectiva prin gol, cu nămol de Techirghiol
Sol, sol, la, si, re, mi, fa sooooooooool
Ultimul sol fiind aşa de luuuung
Că poate să ajungă soarele din urmă
Ieşindu-i în faţă
în fiecare dimineaţă
înainte de-a se ridica din mare...

"Hello, my friend, so happy to see you again"
Soarele-mi vorbeşte-n engleză
Îl înţeleg şi-i răspund în limba română
Întrucât el cunoaşte toate limbile

Mărturisirile tale s-au adunat într-o picătură de cerneală
Foamea clipelor este-n inima ta
Transparenţele stau în pensula mea
Va fi eclipsă de lună
Astă seară...
Ca atunci când ţi-ai luat lumea-n cap
Ai mers cu şevaletul pe dig
Ai pictat un ou
Şi din ou a ieşit un pui
Nici de gâscă, nici de lebădă, nici de raţă
Nici de găină... Ghiceşti?

(Pui de poveste)

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!