În aşteptarea motivului

(Mai multe glasiuri)

lebăda
mai frumoasă ca visul
mai senină ca Paradisul
mai luminoasă ca floarea soarelui
o ancoră albă în inima Plajei cu suflet
un zâmbet peste-o amintire
de fericire... să fie!

pe iarba peninsulară
pana de lebădă, plină de rouă
stă-n aşteptarea motivului
"I was so alone and myself i can't make it..."
spuse lebăda înainte de-a lăsa pana să cadă

Mai multe glasiuri cu Rembrandt şi terpinol
Dau perspectiva prin gol, cu nămol de Techirghiol
Sol, sol, la, si, re, mi, fa sooooooooool
Ultimul sol fiind aşa de luuuung
Că poate să ajungă soarele din urmă
Ieşindu-i în faţă
în fiecare dimineaţă
înainte de-a se ridica din mare...

"Hello, my friend, so happy to see you again"
Soarele-mi vorbeşte-n engleză
Îl înţeleg şi-i răspund în limba română
Întrucât el cunoaşte toate limbile

Mărturisirile tale s-au adunat într-o picătură de cerneală
Foamea clipelor este-n inima ta
Transparenţele stau în pensula mea
Va fi eclipsă de lună
Astă seară...
Ca atunci când ţi-ai luat lumea-n cap
Ai mers cu şevaletul pe dig
Ai pictat un ou
Şi din ou a ieşit un pui
Nici de gâscă, nici de lebădă, nici de raţă
Nici de găină... Ghiceşti?

(Pui de poveste)

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas în pădure într-o seară cu ninsoare

Cred că ştiu al cui este codrul acesta taciturn.
Totuşi, casa lui este pe deal, departe în cătun;
El n-o să mă poată vedea făcând popas aici,
Privind cum ninge-n pădurea lui de fag şi de gorun.

Căluţul meu nu-înţelege de ce-am oprit şi nici
De ce nu este nici o fermă-un jur cu geamuri mici,
De ce stăm între copacii mari şi lacul îngheţat
În seara cea mai neagră-a lumii, când din cer cad licurici.

Dă clinchet zurgălăilor din coamă îngrijorat,
Parcă-ar spune că-acesta nu-i loc de mas şi de-adăstat.
Şi nu se mai aude-alt sunet în afară de-alintul lin
Al fulgilor de nea purtaţi de vântul uşor, învelurat.

Pădurea, neagră şi frumoasă, mă cheamă în adâncul ei sublim;
Dar eu am promisiuni pe care trebuie să mi le ţin
Şi am multe mile de mers înainte de-a dormi somn lin,
Şi am multe mile de mers înainte de-a dormi somn lin.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul Căii Laptelui e Casiopeia, apoi Cefeu şi în urmă Lebăda sau Crucea Nordului. O lebădă veţi vedea mai greu în această constelaţie, dar o adevărată cruce, da. Crucea ar fi formată în lungime de stelele α, γ şi β şi în lăţime de δ, γ şi ε. Steaua β din Lebăda se găseşte prelungind o linie din β din Lira, prin γ din aceeaşi constelaţie. Un binoclu ţi-arată în Lebăda nenumărate stele mici, cu diferite forme curioase, ghirlande, încolăcituri de tot felul, spirale şi alte figuri.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem

Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.

Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, şi despre soare.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda albastră

Am privit odată o lebădă şi zborul ei
... dansând o stea în noapte.
Am ascultat odată o lebădă şi glasul ei
... tăcea izbind pământul.
... era lebăda albastră.

Am privit odată o lebădă...
"Ascultaţi!" - le-am spus,
"Ascultaţi cântecul lebedei albastre!"
Şi glasul ei... nu mai lovea pamântul.
Au început sa râdă.

"Priviţi castelul!" - le-am spus,
Priviţi castelul lebedei albastre,
Pe stâncă, sus o stea ea ne dansează!"

... Un fulger luminase sus, până la ea.
Şi vânătorii...-n jos priveau vânatul:
- o lebădă -

Dar, nu... Nu era ea.
A mea cânta.
Acolo sus, cânta mută
Lebăda albastră.

poezie de Laura Stăneaţă
Adăugat de Laura Stăneaţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot înainte, visul meu drag

că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
şi galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munţi nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăţi de întuneric

tot înainte
cu toată viteza înainte
în aşa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veveriţelor prin ploaie
şi râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca şi cum din frunze-mi vine seva
ca şi cum din altă lume-mi eşti
şi nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A catre E

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândea cum fusese ea de prigonită şi de batjocorită şi acuma toţi spuneau că e cea mai frumoasă dintre toate păsările. Chiar şi liliacul se apleca spre ea cu crengile în apă şi soarele strălucea călduţ şi domol. Şi lebăda şi-a întins aripile, şi-a înălţat gâtul şi a spus din toată inima: "Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu m-aş fi gândit la atâta fericire!".

finalul de la Răţuşca cea urâtă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea ca în fiecare dimineaţă
Să am un zâmbet şi cafeaua dulce,
Aş vrea ca nici o lacrimă pe faţă
Să nu mai văd cum rece-mi curge.

Aş vrea o vorbă şi un zâmbet
S-apară din nou în viaţa mea,
Aş vrea să nu mai simt un urlet
Cum strigă în inima mea.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus cu curcubeu,
Să nu-mi mai simt sufletul plin
Şi nici pierdut şi nici prea greu.

poezie de Eugenia Calancea (5 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana mea

În pana mea stă agăţată lumea
O zugrăvesc cum vreau, sunt Creatorul
Iar de-i vreunul care să nu-i placă
Să-şi ia bilet, să plece cu vaporul...

De pana mea depind unii şi alţii
Şi să depind-ar vrea şi cei ce nu-s
Nu e de ici, de colo, să ajungă
În pana mea, concret, nu presupus...

Pe pana mea s-a scurs multă cerneală
Şi-o să se scurgă şi mai mult de-acuma
Să fii atent, să nu ţi-o iei pe coajă
Dacă ai nebunia să te-ntreci cu gluma...

Vrei pana mea să te atingă bine?
Ai grijă ce-ţi doreşti, ai concurenţă!
Dacă se-ntâmplă totuşi să se-ntâmple,
Te vei îndrăgosti cu... recurenţă!

Dacă nu mă suporţi, nu-i nici o dramă!
Tu pierzi, nu eu, aşa că-i treaba ta...
Dar dacă te loveşte vreo demenţă
Să fii atent că mergi... în pana mea!

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Haioşenii" (23 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Dacă nu aş fi fost om aş fi fost lebădă.
Dacă nu eram lebădă, lac
pe care o lebădă să plutească, mă doream.
Dacă nici măcar aceasta nu se putea,
mă rugam să fiu nufăr
ori oglindirea lui pe boltă,
stea,
când va veni vremea căderii
transformându-mă în Icar.

Ce bine era să fi fost lebădă...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre o poveste

A fost odată o poveste

Se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea

Eroii ei intrau în ea
După moarte
Şi ieşeau din ea
Înainte de-a se naşte

Eroii ei vorbeau
Despre o ţară despre un cer
Vorbeau de toate

De-un singur lucru nu vorbeau
Un lucru pe care nici măcar ei nu-l ştiau
Acela că nu sunt decât eroi de poveste

Dintr-o poveste care se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea.

poezie clasică de Vasko Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce n-ai mers drept la ţintă, de ce nu te-ai jertfit?... Din pana ta ţâşnea protestul, dar, prin forma pe care i-ai dat-o, el s-a născut mort... Ţi-ai ridicat glasul împotrivindu-te, dar n-ai arătat nici ce e de făcut, nici faptul că unii oameni mergeau la pieire, ci te-ai mărginit să-i urmăreşti de departe, fiind doar cu sufletul alături de ei.

citat din Mihail Evgrafovici Saltîkov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Plăpândă şi suavă,
Pe-o apă lină...
Plutea alene o lebădă,
Cu privirea-i senină.

Lebăda trece, lebăda e timidă,
Nu scoate niciun sunet în atmosfera aridă,
O lacrimă-argintie din ochii-i a scăpat,
Căzând alene pe apa lacului luminat.

Aripiile ei albe ca nişte aripi de înger,
Şi le îndreaptă de parcă ajung până la cer,
Suspină-adânc din inima-i îndurerată,
Că acum nu e cum a fost altădată.

Anii i s-au dus şi a îmbătrânit,
Acum nu a mai zâmbit...
Chiar dacă lebăda e mută, acum a răbufnit,
Pentru a cânta primul şi ultimul ei cântec trist.

Apoi înlăcrimată se-ascunde sub tufiş,
Cu neîndurătoarea-moarte ea lupta pieptiş,
Luptând în luptă dreaptă, lupta ea pierdu
Şi sufletu-şi în mâna morţii şi-l dădu.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda iubirii

Iubirea-i minunată,
O lebădă în zbor
De dor mereu purtată
Pe cerul fără nor.

Şi simţi că viaţa este
Un dar nepreţuit,
O tainică poveste,
Un vis fără sfârşit.

Te-mbată fericirea
Trăieşti pe curcubeu,
A ta e strălucirea,
Te plimbi cu Dumnezeu.

Dar puşca ticăloasă
Ţinteşte fără greş,
Iar lebăda frumoasă
Devine doar un leş.

O strângi la piept îndată,
O vrei iar înapoi,
O împăiezi, da'- i moartă,
E rece ca un sloi.

Chiar dacă plângi amarnic
Şi-i mângâi trupul blând,
Din zborul ei năvalnic
Rămâne doar un gând.

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

cu arginţi de lună plină
plouă noaptea peste lac
trece lebăda pe apă
norii şiruri se desfac

şi-n parfumul de sulfină
în tăcerea ce-i în jur
alba lebădă suspină
sub un cer albastru pur

cântă lebăda de dor
ultim strigăt de nădejde
poate-o vede-un visător
şi-ascultând-o.. o-nţelege

noaptea-n văl lasă misterul
aruncat... purtat de vânt
în bucăţi se sparge cerul
glasul lebedei strigând...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete neîmpăcate...

curg zilele în câte-o noapte
cu multele lumini şi umbre,
tăcerile nu vor nici şoapte
şi visele sunt cele sumbre

când soarele se pregăteşte
să se ascundă după lună,
toată natura amorţeşte
şi numai moartea e senină

atunci ies duhurile să se plimbe
prin crucile de pe morminte,
câte-o lumină, flacări strâmbe
se pâlpâiesc de cele sfinte

acolo-i viaţa într-o moarte,
se-aud pe-alocuri foşnituri,
din spaimele neîmpăcate
se-aud trecutele frânturi

şi duhurile stau de vorbă,
s-au adunat sub soarta lor,
se iau de mână şi în trombă
dau un ocol trecând în zbor

sunt suflete şi-şi caută trupuri
uscate sub pământul răscolit,
îşi caută linişti şi de-a pururi
le pare rău că au murit

le pare rău şi de păcate
atât de multe ce le-au strâns,
aşteaptă semne dintr-o parte
din iad sau raiul necuprins

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!