E toamnă

S-au dezbrăcat iar salcâmii.
Printre ramuri cântă vântul,
Nu se mai ascund lăstunii.
Fără haină-i şi pământul.

Vrăbiile zgribulite
Pe la streaşină se-adună.
Casele-s acoperite
Cu pânză albă de brumă.

Corbii croncănind a iarnă
Se îndreaptă spre pădure,
Unde-atunci când o să cearnă,
Viscolul o să îndure.

În zbor, desenând pe cer
O geometrie vie,
Cocorii, fără echer
Au descris o simetrie.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

Cerul îşi scutură norii.
Cad steluţe de zăpadă.
Se-acoperă dealul morii
Cu plapumă nouă, albă.

Jos, pe uliţa din sat
Larmă de copii se-aude.
Zăpada s-a aşezat
Pe hăinuţele lor ude.

Casele-s acoperite
Cu căciuli albe de nea.
Crengile-s împodobite
Cu şiraguri de mărgea.

Copaci albi, câmpie albă,
Totul în jur s-a albit.
Natura îşi prinde salbă,
Cum copiii şi-au dorit.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din miazănoapte
de mult ne-a avertizat,
Că de mâine se prea poate
să intre iarna în sat.

Noi nu l-am luat în seamă.
Altfel spus, nu l-am crezut.
Acum plătim iernii vamă
că viscolul a-început.

Întâi a nins liniştit,
cu fulgi jucăuşi şi mari.
Spre seară vântul s-a-înteţit.
Trosneau crengile-n stejari.

Încet, iarna intră-n drepturi.
Toată noaptea viscoleşte.
La căpiţe pune fesuri,
ograda o troieneşte.

În zori, zăpada-i cât omul.
Numai poţi ieşi din casă.
Fără crengi rămâne pomul
într-o iarnă viscoloasă.

După încă două zile
viscolul a încetat.
O maşină co şenile
şoseaua a desfundat.

Cerul s-a mai limpezit.
Cu fulare şi mănuşi,
copiii iute-au pornit,
cu sania pe derdeluş.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj hibernal

Singuratic iarna urlă
Vântul în pustiu
Răguşită cântă-n turlă
Bufniţa a viu...

Croncăne îndoliate
Zgribulite ciori
Printre ramuri îngheţate
Semănând fiori...

O pădure dezgolită
Suferind în ger
Îşi întinde amorţită
Braţele spre cer...

Lupii stânii dau târcoale
Fără nici un rost
Le-amintesc îngrădiri goale
Că pe-aici au fost...

Noapte, plâns-ţurţuri de gheaţă
Totul e cernit
Peste tot urme de viaţă
Ceru-i adormit...

Numai viforul petrece
El şi vremea rea
Îi asistă iarna rece
În cojoc de nea!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floral de iarnă

Au înflorit pe ramuri fulgii,
Minuni de iarnă ni se-arată,
Pe dealuri se aleargă murgii,
Iar, noi privim natura toată.

Albastru-i cerul infinit,
Nori de zăpadă s-au ascuns,
Cărarea iernii din zenit
Ne mână azi, spre munte, sus.

Doar liniştea zăpezii cântă,
Pe timpul de pe portativ,
Iar, copilandrii iau la trântă,
Albă zăpadă... făr de motiv.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci dintr-o iarnă la Barbizon

se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă

cârduri de ciori acoperă zorii
aerul vibrează de cântatul afon
cu promoroacă ornează gerul copacii
ce par dintr-o iarnă la Barbizon

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regent’s park

Au zburat porumbeii cu boabe în cioc
Picuri mari de pe degete sparte
Printre norii înalţi răsar ghiocei
Crengilor muguri li se urcă în spate
Pe lacuri de mână tremurate de vânt
zgribulite stau bărcile sure
cu ţipăt cocorii se înscriu la cuvânt
neştiind cât mai pot să îndure.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilotul

Am învăţat,
M-am înălţat.

Am lăsat pământul,
Mă întrec cu vântul.
Zbor ca gândul
Şi fredonez cântul.

Am raze de soare,
Bâzâit de motoare.
Sfidez norii,
Întrec cocorii.

Bate bine cordul,
Pot stăpâni bordul.
Merge motorul,
Pot să conduc zborul.

Am imensitatea,
Am credibilitatea.
Cerul e al meu,
Cred în Dumnezeu.

Într-un cuvânt,
Am totul.
Deci sunt,
Pilotul.

poezie de Dumitru Delcă (19 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de drum au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor...!
Pe crengile-nflorite au venit lăstunii,
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam, apoi, pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor...!
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu salcâmii tineri

Sătul de atâta goană a vieţii
Mai fac un copleşit popas
Salcâmii tineri mă veghează
Şi stau cu dânşii la taifas

În umbra lor mă văd puiet
Desculţ, firavă rădăcină
Şi-n loc de rădăcini doar muguri
Mustesc în zborul spre lumină

Şi m-aş planta în locul lor
S-o pot lua de la început
Ca lumii ăsteia nedrepte
Să-i mai plătesc încă-un tribut

Primiţi-vă în rândul vostru
Să încerc şi regnul vegetal
Şi să contemplu trist cum cade
Cortina ultimului val

Poate mai mult noroc să am
Ori eu la rându-mi să aduc
Un rod ceva mai acătării
Şi mulţumit să mă usuc

Vreun necăjit ca lemn de foc
Să mă doboare în prag de iarnă
Când viscolul şi bătrâneţea
Vor prinde tâmplele să-mi cearnă

Şi în primăvară să mă vadă
Din seve noi cum voi renaşte
Copiilor să le ofer
Buchete, florile de Paşti

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a iarnă rece

Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-aşterne-n cărări.

Afară miroase a rece şi fum
Şi păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.

Miroase a iarnă iarăşi afară
Şi ramul golaş a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.

poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii se-adună,
plâng cu ochi de crocodil.
Pământul râde.

haiku de Dumitru Delcă (16 iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deşi nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puţin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Şi zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Şi, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre a fi, pur şi simplu

Palmierul de la marginea minţii,
Dincolo de ultimul gând, se înalţă
În depărtarea de bronz.

O pasăre cu pene de aur
Cântă în palmier, fără nici un înţeles omenesc,
Fără nici un sentiment uman, un cântec străin.

Tu ştii că nu acesta este motivul
Care ne face fericiţi sau nefericiţi.
Pasărea cântă. Penele ei strălucesc.

Palmierul stă la marginea spaţiului.
Vântul se strecoară domol printre ramuri.
Penajul de foc al păsării se închide rotund.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi ascund umbra

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a ierburilor,
Să mă converteasc în floare pe tulpină de lavandă,
Uşor, când adie vântul tot parfumul florilor,
Unui trup să-l daruiască, să fie a mea ofrandă.

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a semilunii,
Să mă convertesc în raze, să mă scald în ochi de ape,
Legănând în dute-vino, valurile când nebunii
Se iubesc plutind aiurea, sărutându-şi buze, pleoape...

Uneori, îmi ascund umbra după fluturi singuratici,
Să mă convertesc în aripi, să zbor către vârf de munte,
Să ating cerul cu mâna, întrebând ai lui ostateci:
De acolo-nspre pămant, nu există nicio punte?

Uneori, îmi ascund umbra ca nimeni să n-o găsească,
Şi-i vorbesc, vorbesc întruna, până somnul mă cuprinde,
E singura ce m-ascultă, fără ca să îmi vorbească,
Mi-e fidelă pretutindeni, trupul, nici Morţii nu-l vinde!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

E septembrie şi vara plânge-n zori cu diamante,
Cu bobiţe mici de rouă şi se-ndreaptă spre apus,
Cântă păsări migratoare în acorduri disonante,
Mierla şi privighetoarea au plecat spre sud... s-au dus...

Se mai zbat prin crizanteme fluturii cu praf de stele,
Tot mai rar susţin concerte greierii îmbracaţi în frac,
Zboară penele din cuibul părăsit de rândunele,
Şi o vrabie se-agită gureşă şi fără trac.

Toamna-şi pune şevaletul pe cărările din codru
Şi pe frunzele adormite ea pictează în culori,
Doar un brad veghează-n mijloc, verde ca smaraldul, mândru
Şi cu vârful se înalţă printre cariere de nori.

Vântu-n trecere grăbită smulge frunze de pe ramuri
Şi le-aşterne pe cărare pe sub paşii mei covor,
Norii plumburii se-adună şi cu stropi mi-aruncă-n geamuri
Când se scurge vara-n toamnă lunecând încetişor...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naşte alte frunze cu mult mai multe gene
Şi roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând şi adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!