Bărci pescăreşti

Lespezi bătute de vreme pe vechiul chei
Soarele trecând culmea cerului
Apa ca un vis sublim
Pescăruşi rotind în jurul bărcilor
Erai acolo cu glumele tale
Cu zâmbetul tău obişnuit
Îţi plăcea să mergi cu oamenii la pescuit

Curând şi eu mă voi destrăma în amintiri
Apele vor surâde întotdeauna
Lacurile, râurile şi marea
Poezia mareelor
Focurile de tabără şi lumina lunii
Bătrânul şi marea
Trage năvodul, am prins unul mare!

Barca ta pescărească în amurg

poezie de Joseph Narusiewicz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca plină cu flori

Sub mâna singurului bărbier din sat
Pescarul schimbă-o-închipuire c-o altă-închipuire,
Iar în unghiul în care casa şi hambarul îşi dau cu marea întâlnire
Şi-a-întocmit port barca lui de pescuit cu fundul lat.

Pe gazonul însorit, ea pluteşte cuminte şi comod
Plină cu brazde mari de flori până sus la copastie –
Incărcată ca pe vremuri când se-întoarcea acasă cu caricul de cod

De la George's Bank unde vânturile biciuiau marea fumurie.

Dar eu, privind elizeenele inflorescenţe sub cerul verii albastru şi senin,
Ştiu că-şi doresc un climat mai rece, departe de garduri şi de casă,
Că barca şi pescarul trebuie să navigheze pe calea croită de destin
În căutarea Insulelor Fericirii pe marea vălurind nervoasă.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul şi... "marea"

Monica-i cere-n permanenţă,
Dar totul e reminiscenţă,
Că n-o mai are ca granitul,
Dar l-a salvat... columbeanitul.

epigramă de Mike Farkas (24 iulie 2008)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nins

Focurile aprinse ardeau în jurul focului stins.
Păsările îşi măsurau aripile cu ruleta rusească.
Peşterile se lingeau cu gura ecoului prins.

Oamenii căutau să se odihnească în oameni.

Pe râu plutea o gură printre strigături.
Fugeau copacii în frunze şi apoi cădeau.
Mâinile scormoneau după alte mâini.

Focurile stinse fumegau în jurul omului nins...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea mea barcă de pescuit

Vechea mea barcă-i trasă acum
Pe malul fluviului cu luxuriante ape,
Unde ierburile se îndoaie-n vânt
Şi unde vin vitele să se adape.

Această barcă ruginită şi uzată,
Pe care velele n-o mai încunună,
Nu va mai pluti niciodată iarăşi –
Pe vreme bună sau pe furtună.

Scândurile şi coastele-s frânte,
Scorojită şi crăpată-i podeaua,
De pe borduri i s-a desprins
Acum mulţi, mulţi ani vopseaua;

Carena-i găurită aproape peste tot,
Deschizând uşi vântului care o sugrumă.
Şi ce vitează erai când te-am lansat
La apă acum atâţia, atâţia ani în urmă,

Când forma-ţi zveltă şi prova tăiată fin
Despicau unda ca un impetuos delfin;
Erai vopsită-n nuanţe de alb, de castaniu
Şi de verdele frunzei de pin.

Ai fost triumful, ai fost mândria mea,
Gloria şi marele răsfăţ al inimii mele!
Companioana mea din anii tinereţii,
Când am ridicat întâia oară velele

Şi fanionul sus, sus în vârf de catarg:
O flamură purpurie fluturând insistentă;
Îmi amintesc cum am înălţat prima velă,
Albă ca zăpada, în briza turbulentă,

Cum am plutit în aval pe fluviu, cum am ajuns
Împreună la marea cea mare!
Oh, minunatele bancuri de peşti!
Peşti din apele fluviului şi din mare

Bântuind – în bezna subacvatică,
Scăpărând – în vâltoarea buimacă!
I-am urmărit mereu şi pretutindeni,
I-am pescuit şi i-am adunat în barcă;

Am alergat mereu pe urma lor în largul mării
Călărind pe coama mareelor sărate,
Până când cuminţi, înveliţi în solzi argintii,
Poposeau în drifter, întinşi pe-o parte.

poezie de Isaac McLellan, 1806 –1899, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare portugheză

O, mare salină, apele tale-s sărate
Şi de lacrimile Portugaliei! Atâtea mame-îndurerate
Au plâns, iar mareea ispitea pe fiecare marinar!
Câţi feciori ţi-au cerut clemenţă, dar în zadar!?
Câte fete-au murit fecioare, scrutând zarea-albastră,
Pentru ca tu să fii, o, mare, marea noastră!

A meritat? A meritat, cum merită orice-încercare
Atâta timp cât sufletul e îndrăzneţ şi mare.
Oricine trece dincolo de Capul Bojador
Trebuie s-accepte durerile nepăsător.
Domnul a-împânzit cu primejdii şi-abisuri marea
Dar a făcut-o oglinda cerului, i-a-împrumutat culoarea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă şi ramurile lui să-mi fie acoperiş,
liniştea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iţi mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.

Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.

Vreau să plec acolo în pustietăţi deşarte
unde lumina de alamă nu cruţă niciun gând
topeşte minţi mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viaţa ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...

Vreau să plec acolo unde chipul nopţii îmi surâde
şi-ntunericul mă acceptă ca pe un copil de al său,
acolo în pânza lunii să adorm neîmpovărată
prinsă-n vis să înot cu stele dansatoare
în valsul cosmosului infinit.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri pentru iarnă

Spune-ţi ţie însuţi
în vreme ce se face frig şi griul coboară din aer
că vei continua
să mergi, să asculţi
aceeaşi melodie indiferent
unde te afli –
înăuntrul unei cupole de întuneric
sau sub lumina albă
din privirea lunii într-o vale înzăpezită.

În seara asta în vreme ce se face frig
spune-ţi ţie însuţi
ceea ce ştii, că nu-i nimic altceva,
ci doar melodia cântată de oasele tale
în vreme ce tu continui să mergi. Şi vei fi putea astfel
să te mai aşezi măcar o dată sub focul mititel
al stelelor de iarnă.

Iar dacă se întâmplă să nu poţi
continua să înaintezi sau să te întoarci
şi te vei afla pe tine însuţi
acolo unde vei fi la capătul drumului,
spune-ţi ţie însuţi
în acel final de trecere a frigului prin membrele tale
că iubeşti ceea ce eşti.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lusitania

Acei care iau marea în piept şi se-afundă-n ea,
asemeni unor cuţite tăioase, pe vreme de furtună.....
etravele negre-ale bărcilor supravieţuind
pe bucăţele de pâine şi raze de lună.

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuit

"Sunt doi"
- zise nisipul
"Cară năvodul
Năvodul are două perechi de picioare
acelea sunt picioarele lor"
- şopteşte apa
"Ei aruncă năvodul"
- spun stelele
ca şi cum ar vorbi între ele.
Peştii nu spun nimic
Bărcile ca nişte câini inteligenţi
se poarte în linişte.

poezie clasică de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

nu'i lumină pe drum
soarele se târăşte
urcă, se întinde
uneori surâde într-o oglindă spartă
stau palide stele pe ziduri bolnave
pictez amintiri pe pereţii uscaţi
totul, un tablou şters
umbre se strâng, se adună, să spună
în lumina diurnă, un fum care piere, în marea durere
poetul a murit demult, nebun
vorbeau ieri prin târg
cuvântul lui a rămas
un gest inutil de bun rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit

O zi întreagă-n iaz a stat
Nebăut şi nemâncat,
Iar logodnica-i, la fel
Şi-a prins unul... "mititel"!

epigramă de Cristinia Mesea-Ulmeanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!
curg apele, nisipurile şi Soarele
peste noaptea tristă în infinit
şi peste viaţa omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorinţa sa
Respect şi preţuire Constructorului-Arhitect

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trage barca

la mal rătăcind printre nori.
a doua secvenţă, cu el
învârtindu-se printre pescăruşi,
pe o plajă argintie, înfăşurat
în staniol, decorat cu ferigi
de un verde-crud şi pene
roz de flamingo. apoi o schiţă
în tuş înfăţişându-i goi
pe un buştean gros, şi pe ea
cântând la chitară.

trage barca lângă patul ei
de puf de lebădă. păşea
graţioasă şi puful de lebădă
se agăţa cu disperare
de pielea ei pe care am scris
poeziile de dragoste.
era o istorie ilustrată a timpului
petrecut împreună în ultimul veac.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Mării Negre

Motto: Iată deci marea, copleşitoare, imensă absenţă! (Sylvia Plath)

Doamnelor şi Domnilor

aceasta-i Marea Neagră

iată cum valurile împing soarele

la marginea orizontului cu tot cu pescăruşi

ecoul crapă cerul de la un capăt la altul

albastrul de sus

se scufundă în cel de jos

şi invers

totul ajunge oricum o pastă

pe

trupurile

înotătoarelor şi înotătorilor

îmi şterg mâinile însângerate

de

cârpa unui val electrizant

scântei umede

îmi acoperă

trupul de efeb ambulant

gura imprudentă

înghite

un val din poemul Mării Negre

ironic

soarele mă bronzează din fugă

poem pe mare

stea în piscul valului

ecou răsturnat

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 iunie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescărească

Îngheţat din tălpi în cap
Prinse un puişor de crap.
Zise încleştându-şi dinţii:
- Mergi şi vino cu părinţii!

epigramă de Ştefan Marinescu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi peştii

Marea este furtunoasă,
Dar în ea peştii-s acasă;
Marea e înşelătoare,
Dar în ea prinzi peşte mare.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (11 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!