Poemul Mării Negre

Motto: Iată deci marea, copleşitoare, imensă absenţă! (Sylvia Plath)

Doamnelor şi Domnilor

aceasta-i Marea Neagră

iată cum valurile împing soarele

la marginea orizontului cu tot cu pescăruşi

ecoul crapă cerul de la un capăt la altul

albastrul de sus

se scufundă în cel de jos

şi invers

totul ajunge oricum o pastă

pe

trupurile

înotătoarelor şi înotătorilor

îmi şterg mâinile însângerate

de

cârpa unui val electrizant

scântei umede

îmi acoperă

trupul de efeb ambulant

gura imprudentă

înghite

un val din poemul Mării Negre

ironic

soarele mă bronzează din fugă

poem pe mare

stea în piscul valului

ecou răsturnat

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 iunie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoieşti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbeşti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Şi printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Pe nisipul alergând, dureros de vizibil
Sunt urme ale trecutului nostru...
Ne pierdem în marea lacrimilor
Izbându-ne trupurile de valurile
Pălmuindu-ne-n noapte.
Ne goneşte furtuna unui sărut
Dar nu ustură tălpile întrepătrundu-se-n scoici,
Sângerăm cu inima şi din trupurile noastre
Aflându-se-n marea uitării,
Apururi soarele lăsând doliu peste o jumătate de lume.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea – poem diamant

Îmi
taie respiraţia
cu albastrul ei
precum cerul cel senin
cu valurile spumoase şi învolburate
şi plaja ei nisipoasă
fierbinte, cu scoici...
misterioasă, adâncă:
Marea...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...
Oh, ce iubire am visat!

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voila

Iată e vară, şi azi marea se tot agită,
ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate;
alergăm desculţi, prin nisipuri afânate
şi-ţi ating părul şi bluza pizmuită.

Deasupra pescăruşi, cu foamea domolită,
ne dau târcoale cu ţipete speriate;
iată e vară, şi azi marea se tot agită,
ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate.

Alergăm pe plajă, briza-i blagoslovită,
marea în zări se clatină ca o vietate;
eu îţi desfac părul şi bluza cu păcate -
iată e vară, şi azi marea se tot agită.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amintire a mării

Cerul şi marea, şi chemarea unui fluierar,
Valuri cu clopoţei peste-albastre genuni,
Perle de vis în oceane cu podea de mărgean,
Cea mai mare minune dintre minuni!

Imensă, marea imensă unde plutesc nave mari;
Ample, cu adieri profunde, respiră saline brize,
Spumă palidă înfricoşată de-ai tempestei corsari,
Cumplite, pe cer, porţile potopului deschise.

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aflat la oraş, departe de orice conştiinţă, resimt afrontul deplin al tristeţii. Nici nu mai am timp să sufăr. Plâng în fugă. (Aici totul este diferit. Până şi soarele este altul, decât cel de la marginea mării.)

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara în Vamă

seara în Vamă
greierii mi se plâng
când apusul îşi depune cenuşa
în nisipuri
norii trec neconsolaţi
spălaţi prin apa asta sărată
marea asudă
ca o piatră surdă
obosită de atâta timp nesfârşit
fără orizonturi
plină de cicatrici mişcătoare
răsărituri
ce au rău de mare
pescăruşi ce fac rotocoale
deasupra poeţilor nerăbdători
valuri ce se despletesc
de pe trupurile noastre de cărămidă
gândurile mi se dilată înspre soare
şi dispar
tăcerile noastre vorbesc
mă trezesc cu mâinile cuprinse
între braţele tale
soarele sapă în nisip
trupul tău fierbinte
marea îţi curge pe umeri plete
simt că eşti atât de emoţionată
inima ta scoică
mărturiseşte perfect viaţa
pe această plajă
între două ceruri

poezie de Ionuţ Calotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deşert de cenuşă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.

Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puţin.

Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Neagră

E neagră marea până-n zare,
După puterile naturii...
Dar nu-i atât mie îmi pare,
Ca vecinu-n cerul gurii!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fenomen

Cu draga mea fiind la Marea Neagră,
În valurile pline de mister
Am aruncat pastile de viagră...
Şi soarele s-a ridicat pe cer!

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înclinată

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudeşte nava.

Osul nasului ei cenuşiu ca ceaţa,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudeşte – aprigă ca marea, cenuşie ca ceaţa.

Ea este luminiţa verzuie din noaptea cenuşie.
Ea vine şi se se duce prin ceaţa mării.
Ea trudeşte deasupra orizontului înclinat.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personaje

Poemul doamnelor şi domnilor cască
probabil că moartea-i ultima mască

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (15 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul e fericit pe deplin

Cum lumina dimineţii
înseninează marea cristalină,
ochii tăi plini de graţii
peste lume fac o trambulină.
Inimile altora înseninează
şi o prea frumoasă sirenă
în faţa ochilor defilează.
E viziunea ce poate apărea
doar celor care pot a visa.
E un miracol atât de special
că imediat ce dispare,
răul apare semeţ, triumfal
şi teama prinde amploare.
Nimic nu e în bezna bolnăvicioasă,
soarele din nou se va întoarce
ne zice speranţa cuprinsă de angoasă.
Între timp însă frica deja e sosită
în sufletele celor ce-au chemat-o,
liniştit stă însă visătorul aşezat pe o clipă,
dispus să aştepte lumina în cupe de dor primenită.
Pentru a vedea din nou îngerul ieşit din apă
silit e să aştepte soarele în frig şi ger,
cu ochii orizontului căutând o stâncă seacă
la ţărmul mării scăldat în mister.
Şi iată, deodat', din ape naşte curcubeul,
se-ntoarce soarele în cerul senin,
viaţa surâde în orice corpuscul,
visătorul e fericit pe deplin.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul baroc

Am
să
scriu
un
poem

Despre
naşterea
triumful
şi
sinuciderea
poemului

Un
poem
recitat
demenţial

De-
un
critic
celebru
şi
blestemat

Un
critic
parodist
şi
parolist

Iată
scriu
şi
cuvintele
devin
lucruri

Tac
şi
tăcerea
devine
parodie

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!