
Petala de foc
Un trandafir, petală, roșu, foc...
chiar am iubit tot ce era-n cuvinte,
dar ele nu erau decât un joc,
iar trandafirul nu era cuminte.
I-am sărutat petalele-ntr-un vis
ce promitea o veșnică iubire,
un trandafir cu sufletul deschis
spre multe zări, ca într-o rătăcire.
Avea și țepi! Petalele au țepi?
Păi, el avea căci zodia, se pare,
e, și la trandafiri poți să concepi?-
din cele-afurisite, nu oricare.
Și, uite-așa, petala cea de foc
iubită și-alintată-n vis și gânduri,
m-a lecuit iubire cu noroc!-
și-acum e-o amintire... printre rânduri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trandafiri
- poezii despre iubire
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre noroc
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre amintiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
ți-am adus
o petală de trandafir roșu
în buze am strâns-o delicat
să nu o strivesc
ți-am adus și ieri o petală
te-ai supărat că am strâns-o prea tare
fără să vreau mi-am încleștat buzele
simțeam o durere în inimă
de la iubire
până la urmă m-ai sărutat
încă păstrează voluptatea trandafirului
dacă aș avea o daltă l-aș sculpta
să rămână veșnic roșu
buzele noastre se unesc
petala trece de pe buzele mele
pe buzele tale
sărutul e ușor și rapid
petala seamănă cu o rană
de îndrăgostit fericit
întins pe nisip
petala de trandafir este mângâiată
ușor de briza mării
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viteză, poezii despre trecut, poezii despre supărare, poezii despre senzualitate sau poezii despre sculptură
Trandafirul
de ceva timp încoace
o tulpină de trandafir
plină de țepi
crește în interiorul meu
cred că a depășit deja
faza de floare
pentru că i-am simțit
parfumul
de câte ori am iubit
sau am suferit din dragoste
acum deja merge spre
maturitatea deplină și
apoi spre declin
la sfârșitul vegetației lui
mă voi prezenta în fața
Lui Dumnezeu cu semințele
și cu un butaș
poate îi vor fi necesare
pentru viața viitoare a
unui nou trandafir
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre sfârșit, poezii despre reîncarnare, poezii despre religie, poezii despre maturitate sau poezii despre flori
Al șaptelea trandafir
Primul trandafir e granit
Al doilea trandafir e vin roșu
Al treilea trandafir e pană de ciocârlie
Al patrulea trandafir e rugină
Al cincilea trandafir e nostalgie
Al șaselea trandafir e zinc
Dar al șaptelea
Preasuavul
Credinciosul
Nocturnul
Geamănul
Abia după moarte
Va crește din sicriul tău.
poezie celebră de Yvan Goll
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin sau poezii despre creștere
Trandafir albastru
Îți plăcea să strecori
Un trandafir albastru
Printre tradafirii galbeni,
Nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Era ca o ezitare cumva,
Într-o declarație de dragoste,
Un vers obscen
Într-un poem despre iubire,
Ca o rochie albă
Într-un lan de maci roșii,
Ca o palmă peste față
Într-o scenă de gelozie.
Chiar nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Un trandafir albastru
Într-un buchet de trandafiri galbeni,
Era ca un avertisment
Că m-ai putea părăsi,
Era ca un intrus
Într-o poveste de dragoste.
Ca parfumul prea pronunțat
De pe scrisoarea de adio.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre scrisori, poezii despre rochii, poezii despre povești de dragoste, poezii despre gelozie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Familia trandafirului
Un trandafir e un trandafir
Și-întotdeauna a fost un trandafir.
Dar azi teoreticienii dau gir
Că mărul e tot un trandafir,
La fel și para, și tot astfel, în șir,
Pruna și nectarina, ba chiar mai abitir.
Doar cel drag, alintat de zefir,
Ar mai putea ști ce va mai fi mâine-un trandafir.
Tu, desigur, ești un trandafir,
Dar întotdeauna-ai fost un trandafir.
poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mere sau poezii despre familie

Femeia e ca și trandafirul: dacă nu ar avea țepi, nu am iubi-o; și totuși tunăm și fulgerăm împotriva acestor spini.
citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trandafiri, citate de Iulia Hasdeu despre trandafiri, citate despre femei sau citate de Iulia Hasdeu despre femei

Un delfin și un trandafir
Culeg trandafiri albăstrii
Din scoici uriașe ale mării
Umane plină de sentimente
Plină de monezi-n sedimente
Dorințelor pierdute ușor
Sub arcada delfinilor în zbor
Cu trandafirul unduind un val
Dus de mine spre apus ca pe un cal
Pe delfinul stelar in scoica
Unui amurg spre larg, în joaca
Banilor lucind ochilor pe mal
Înghitite val după val, șacal
De mări-n dorințe pierdute
În scoici-n abis de suflete...
Precum un joc ludic de petale
Azi-nlocuit de val de parale
Mă iubește sau nu mă iubește!
Când dorinta azi se plătește...
Ș-atunci caut iar trandafiri
În scoici de suflete-n mări
Pline de venine sedimente
Printre bancurile de dorințe
Pescuite și iar momite
În jocul cu petale imprimate
În valuri valuri nesfârșit
Peste delfinul pe un liman ucis
Cu trandafirul lângă el proscris
In năvodu-mpletit din cod dorit
De bare, parale mereu scanat
Cu dorințe umane imprimat
Și în prostovoale biciuit
Pe un delfin c-un trandafir iubit...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre delfini, poezii despre zbor, poezii despre jocuri, poezii despre stele sau poezii despre prăpăstii

Misterul iubirii
Un trandafir îndrăgostit de lună
își întindea petalele spre cer
și, suspinând, îi trimitea parfumul
ce o-nvelea în falduri de mister.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul de trandafir
Cu gingașe petale
Roșii la culoare
M-ai dus în delir
Iubit trandafir.
Cu grijă am cules
Și-n taină am ales,
Din al florilor șir
Firul de trandafir.
M-am bucurat nespus
Fără gând ascuns
Nu voiam să conspir
Sub un trandafir.
Fiindcă nu te știam
În slăvi te ridicam,
Inimitabil trandafir
În culoare de porfir.
Dar tu te-ai ofilit
Și n-am îndrăznit,
Nici să mai respir
Parfum de trandafir.
Te păstrez intact
Căci am făcut un pact,
Mereu să mă inspir
Privind la trandafir.
poezie de Mihai Leonte (august 1966)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mihai Leonte despre trandafiri, citate de Mihai Leonte despre iubire, citate de Mihai Leonte despre gânduri sau citate de Mihai Leonte despre flori
Visasem singur
fără sprijin din partea europeană
că sunt un poet important adus
de spate ce ținea pumnii strânși
și ochii închiși pe spatele plin
cu țepi galbeni
cum sunt cei de la trandafir
îngenucheasem alături de visul
de iubit fără iubită
de balaur fără capete
cu nasul verde de unde ieșea iarba
aromată bună de băgat în pipă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre verde, poezii despre ochi, poezii despre nas, poezii despre galben sau poezii despre fumat

Un trandafir roșu nu e egoist doar pentru că vrea să fie el trandafir roșu. Ar fi egoist dacă ar dori ca toate florile din grădină să fie roșii și toate să fie trandafiri.
citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre roșu, citate despre flori, citate de Oscar Wilde despre flori, citate despre dorințe sau citate de Oscar Wilde despre dorințe

Tabloul vieții
Amestec de culoare,
Dorințe, gânduri, vis,
Trăiri sau renunțare...
Tabloul e deschis.
Pictezi o amintire,
Adaugi, din penel,
Un roșu de iubire
Sau gândul cel rebel.
Înlocuiești furtuna
Cu-albastrul cer senin,
Sau ștergi, c-o tușă, luna
Și noaptea de suspin.
Mai pui un dans, cuvântul,
Pictezi ce vrei, ce crezi,
Și îți închei avântul
C-un gest banal: semnezi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre noapte sau poezii despre dans

Trandafirul
Trandafirul,
nepieritorul trandafir pe care nu-l cânt,
greu de miresme,
trandafirul din grădina neagră în puterea nopții,
cel din orice grădină și orice înserare,
trandafirul ce renaște din ușoara
cenușă prin arta alchimiei,
trandafirul persanilor și al lui Ariosto,
cel întotdeauna singur,
întotdeauna trandafirul trandafirilor,
tânără floare platonică,
arzătorul și orbul trandafir pe care nu-l cânt,
trandafirul de neatins.
poezie celebră de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre seară, poezii despre negru, poezii despre muzică, poezii despre cenușă sau poezii despre artă
Ție, femeie iubită!
Îți dărui roșu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea,
Sub unda caldă de zefir
Să fii strălucitoare stea.
Când plete-mi lași să le răsfir
În umbra dată de perdea,
Îți dărui roșu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea.
Eu vorba dulce îți respir
Mărturisindu-mi dragostea
Și-ți gust pe buze elixir.
Sub cer senin de peruzea,
Îți dărui roșu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea...
poezie de Marian Malciu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei sau poezii despre cadouri
Rătăcire
O rătăcire disperată
m-a căutat printre fantomele
trecutului său mărinimos,
și m-a găsit deshidratată
de marea iubire,
ce cândva-i purtam.
respinsa mândria mea rănită,
cu eleganță femeiască,
rătăcirea rătăcitoare
ce a rămas uimită,
și doar în amintire mea iubită,
cea fost, a fost, cândva.
poezie de Valeria Mahok (10 ianuarie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Valeria Mahok despre iubire, poezii despre mândrie, citate de Valeria Mahok despre mândrie, poezii despre fantome sau citate de Valeria Mahok despre amintiri

Trandafir heruvim
Trandafiri albi pătați
Cu sāruturi de mac, tac..
Lângă intunecat catafalc
Asteaptā la cer să fie luați
Toteme diabolic insângerate
Ii calcă si sfarmā, supărate
Răsar si mai multe flori sfinte
Pe cer se inalță ca un fluture
Alb și nepătat, trandafirul
De heruvimi asteptat..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre moarte, poezii despre fluturi sau poezii despre alb
Gânduri
De unde atâtea sălbatice gânduri
Îți tulbură mintea cu suflet cu tot?!
Eu știu că-i târziu dar trei rânduri
Mai poți să citești ca adesea, socot?
Pământu-i Pământ și de-aceea se-nvârte
Să care în spate și proști și deștepți.
Deci rabdă și tu, din iubire, mai multe
Chiar dacă știi la ce să te-aștepți.
Am pus printre rânduri albastre-n scrisoare
Tot ce-am furat ca să-ți facă plăcere
Am pus lacrimi, zâmbet și lună și soare
Și păsări și fluturi, bucurii și durere...
Chiar nu poți, o clipă, iubirii trecute
Din oceanul visării, un strop să-i jertfești?
Nu-ți cer să-mi dai daruri, nu-ți cer lucruri multe
Îți cer ca răvașul acesta să-mi citești!
poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre păsări, poezii despre prostie sau poezii despre plăcere

Aleea...
Aleea peste care-n ninsori de chihlimbare
Se scutură iubirea și-n sângeri de sărut
Un ultim semn cu mâna se zbate fin în zare,
Aleea-aceea, oh, nu, nu mai e demult.
Aleea aceea este un vis, o amintire...
Coroanele de ramuri, oh, se plecau umil,
Aveau pentru iubirea mustind în noi, uimire,
Dar a venit și toamna... Noi nu ne mai iubim!
Mai caut cu privirea o strângere de mână,
Sărutul care-n noapte, întâi, ca-n vis, mi-ai dat...
Și trandafirul roșu un fir de trandafir, iar la sfârșit,
Iubite, răspunsul: "Nu se poate, de astăzi,
Împreună, ca doi amici să fim".
O strângere de mână, o ultimă chemare...
Iubirea noastră poate a fost un vis... atât...
A fost sau nu iubire?! sau poate-o întâmplare
Ce ne-a părut în pripă, un tandru început...
A fost sau nu iubire?! O ultimă chemare
Pe-aleea-aceea tristă ce nu mai e demult...
A fost o amintire și amintrirea. Privind în urmă-mi pare
Atât de necrezut.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă sau poezii despre prietenie
Petale de trandafir
Și-a deschis ochii și s-a uitat la femeia lui,
Ca în prima zi când a cunoscut-o.
El a acoperit-o cu petale de trandafir,
Apoi a aprins soarele,
Pentru că razele lui ar putea s-o sărute.
A deschis fereastra și a venit briza mării.
Apoi ochii lui se deschid ca trandafirii care înfloresc,
Ca un curcubeu în nori.
Dragostea a sărutat viața și i-a mângâiat visul.
poezie de Eugenia Calancea (21 aprilie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori
Trandafirul cecen
(după război)
Sau... Trandafirii războiului cecen
Am visat un trandafir - o floare ofilită
Ieri, estul era mândru de el,
iar azi nimeni nu cântă trandafirii,
Îl bombardează, îl împușcă.
Acum, floarea stacojie e-n dizgrație,
soldatul rus a nimicit trandafirul,
l-a călcat grozav cu cizma lui murdară
în grădinile în care au crescut trandafirii...
Cred că e mare necaz
pentru că odată, în liniștea nopții,
când soarele n-a strălucit, ci doar luna
m-a privit uimită, văzând cum Zeul
războiului al zecelea a procedat fățarnic,
oferind trandafiri, 19 trandafiri.
Iar eu mirat priveam din șanț sau de pe înălțimi
Cum Venus oferea-n secret
Câte un trandafir...
Zeului Apollon sau Marte.
poezie de Valerian Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre înălțime, poezii despre încălțăminte sau poezii despre secrete