Lipsa de spaţiu

Am descoperit centrul lumii!
Se află aici,
atât de înăuntru,
atât de aproape
încât îl ating cu pleoapele...
Cresc din el
sâmburi de univers,
dăruind frânturi de cer
care se sting
din lipsă de spaţiu...

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Ellisa Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de permeabili

Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniţi de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micşoraţi,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuţi
încât pierdeam obişnuinţa
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii e atât de aproape încât nu-l vede nimeni...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2015)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul existenţei mele, încât îmi substitui eul meu.

Dumitru Stăniloae în Ascetica şi Mistica
Adăugat de Andreea Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice spaţiu în care nu este nimic care să se mişte şi să impresioneze simţurile este vid;căci de obicei noi nu dăm atenţie corpurilor care sunt aproape de noi, decât dacă ele cauzează în organele simţurilor noastre impresii atât de puternice încât le putem simţi.

citat din Michael de Montaigne
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încremenire

Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraişte toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poţi umbla desculţ prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spaţiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deşert
în care nu mai ai repere,
în care şi ecoul doarme dus.
Şi-a rătăcit şi luna felinarul
şi-orbecăie după el
prin nisipuri mişcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoşii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
îşi rupe timpul hainele de disperare...

Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
şi-aprinde fitilul altădată viu al zilei.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi de Sf Valentin

Singur
în încăperea plină în veci
de prezenţa ta,
meditez...
Este iar
Ziua Îndrăgostiţilor
şi astăzi
orice om are o pereche
pe lume.
Închid ochii
să mă umplu
de tine.
Precum un orb,
întind mâinile în spaţiu
să te ating...
Unde îmi eşti?
Atât de aproape...
şi totuşi, unde?

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII

Doamnă, o să te ating cu mintea.
o sa te ating şi o să te ating şi o să te ating
până când deodată o
să-mi zâmbeşti, obscen de timid
(doamnă, o să te ating cu mintea.)
O să te ating, atât,
uşor şi tu o să devii cu totul,
cu infinită uşurinţă

poemul ce nu-l scriu.

poezie de E.E. Cummings din Poeme erotice (2011), traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este piatra care apasă atât de profund şi dureros omul, îl constrânge şi îl reduce la un spaţiu foarte îngust, până la sufocare: îl izbeşte de pământ, făcându-l să respire greu şi cu mânie. Trăieşte în spatele barierelor interioare. Această stare îi dă senzaţia că nu mai are dreptul la nimic. Urcă înălţimile mari cu mirosul de pământ în nări, pierzându-şi momentul de reflecţie. Imediatul imaginar îi dă senzaţia că se află atât de sus şi că trebuie să plesnească din cauza preaplinului din interior. În fapt, e mai jos de firescul jos: atât de jos este că aude cum trosnesc pietrele la limita întunericului. Omul recurge la singurătate din nevoia de spaţiu, dar procesul se desfăşoară invers. Este clar că singurătatea trebuie redusă la momente de scurtă durată pentru a medita cu maximă luciditate... şi atât.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune (24 februarie 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria este singurul loc din univers unde Dumnezeu este atât de aproape de noi încât pentru a-L atinge este suficient a surâde!

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi munci atât de mult, încât nu voi fi niciodată uitată! Voi adopta întotdeauna mentalitatea omului bogat, încât nu voi duce lipsă de niciun bun spiritual!

citat din Elena Stan
Adăugat de Ileana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul e atât de mare, încât oricine se crede centrul lui.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era atât de populist, încât a mutat centrul capitalei la periferie.

aforism de Valeriu Butulescu (ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frumos

E atât de plăcut să miroşi o floare,
E atât de frumos să scrii un vers
Şi să priveşti la soare,
Soarele care încălzeşte întregul univers.
E atât de gustos fructul
Care să coace încet pe ram,
Şi e atât de misterioasă lumina lunii
Care bate în geam.
E bine să ne bucurăm în lumea în care ne-am Născut şi trăim,
Pentru asta lui Dumnezeu trebue să-i mulţumim,
Căci o viaţă avem şi trebue s-o iubim.

poezie de Vladimir Potlog (23 aprilie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe...

Atât de multe cuvinte
Mor înainte de a se naşte,
Precum cel ce nu cunoaşte
Albastrul ferestrelor sfinte.

Atât de multe iubiri
Se sting neaprinse
Prin revărsări învinse
De stafidite tresăriri.

Atât de multe zile
Se scurg din mine
Prin eul de mâine
Căzut în dizgraţii senile.

Atât de multe dureri
Cad peste ruga contra cost
Care îşi învaţă pe de rost
Necugetatele plăceri.

poezie de Cristian Ionuţ Cărpenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul exact al trecerii de la viaţă la moarte trebuie să fie fascinant. Omul se află într-o stare de tranziţie, suspendat între vremelnicie şi eternitate, aproape mort dar încă viu, aproape de ceilalţi şi totuşi atât de departe de lumea pe care este pe cale să o părăsească. Numai Dumnezeu poate şti cu adevărat ce se petrece în acel moment, căci El împarte în egală măsură atât existenţa cât şi non-existenţa fiinţelor umane pe acest pământ.

Mihail Mataringa (16 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O putere inteligentă se fereşte de Martiri. Ştie că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera şi cutremura minţile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obişnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al doilea rând, când lipsa de inteligenţă a Puterii este atât de mare încât nimic din ce face nu poate rămâne tainic, fiindcă e făcut aproape la lumina zilei, cu totală lipsă de subtilitate şi cu maximumul de brutalitate posibil, atunci înseamnă că ea a ajuns la un punct în care nu se mai teme de gura lumii. Dar gura lumii, a lumii întregi, este un organ puternic, capabil să producă schimbări de atitudine şi sancţiuni; şi cine nu se mai teme de nimic înseamnă că a ajuns la o situaţie-limită, în care totul este egal, fiindcă nu mai există supravieţuire posibilă: panica a înecat ultima brumă de bun-simţ.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi eu...

Un înger stă şi mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spaţiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veşnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... şi stelele de m-ar iubi,
N-aş putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aştept lumina care vine de departe...

Pe ţărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcaţi cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanţuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat şi se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Aşa sunt eu, un muritor...
... o viaţă între sacru şi profan.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ning...

Ce frumos ning gândurile noastre
neîmpărtăşite!
Şi le ascunsesem atât de bine
în câte o bucată de cer
pe care uitasem să scriu
adresele destinatarilor.
Sau poate nu le mai ştiam...
Trebuie să fi fost mult frig acolo,
sus, în cer, de-au început să ningă...
Se aştern de-a lungul drumurilor
şi aşteaptă.
Iar oamenii le strivesc sub bocanci
Indiferenţi ca de obicei
la lucrurile care nu le aparţin.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!