Încremenire
Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraiște toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poți umbla desculț prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spațiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deșert
în care nu mai ai repere,
în care și ecoul doarme dus.
Și-a rătăcit și luna felinarul
și-orbecăie după el
prin nisipuri mișcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoșii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
își rupe timpul hainele de disperare...
Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
și-aprinde fitilul altădată viu al zilei.
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre somn
- poezii despre secunde
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.