Încremenire

Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraişte toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poţi umbla desculţ prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spaţiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deşert
în care nu mai ai repere,
în care şi ecoul doarme dus.
Şi-a rătăcit şi luna felinarul
şi-orbecăie după el
prin nisipuri mişcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoşii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
îşi rupe timpul hainele de disperare...

Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
şi-aprinde fitilul altădată viu al zilei.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!