Noi și eu...
Un înger stă și mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...
În spațiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veșnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...
Un om atât... și stelele de m-ar iubi,
N-aș putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aștept lumina care vine de departe...
Pe țărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcați cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanțuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat și se numesc eroi...
Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Așa sunt eu, un muritor...
... o viață între sacru și profan.
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandru Nicovici. [Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre trădare
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre spațiu și timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.