Singurătatea este piatra care apasă atât de profund şi dureros omul, îl constrânge şi îl reduce la un spaţiu foarte îngust, până la sufocare: îl izbeşte de pământ, făcându-l să respire greu şi cu mânie. Trăieşte în spatele barierelor interioare. Această stare îi dă senzaţia că nu mai are dreptul la nimic. Urcă înălţimile mari cu mirosul de pământ în nări, pierzându-şi momentul de reflecţie. Imediatul imaginar îi dă senzaţia că se află atât de sus şi că trebuie să plesnească din cauza preaplinului din interior. În fapt, e mai jos de firescul jos: atât de jos este că aude cum trosnesc pietrele la limita întunericului. Omul recurge la singurătate din nevoia de spaţiu, dar procesul se desfăşoară invers. Este clar că singurătatea trebuie redusă la momente de scurtă durată pentru a medita cu maximă luciditate... şi atât.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune (24 februarie 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi bogat într-o ţară săracă este complet imoral.

Ideea că acumularea excesivă de bunuri materiale este singurul motiv pentru care omul se află pe acest pământ mă îngrozeşte. O găsesc nu numai imorală, ci şi dăunătoare.

Această prezentare a abundenţei luxuriante stimulează în mine o reflecţie pe cât de banală pe atât de actuală, aşa cum se întâmplă adesea cu cele mai simple şi mai spontane reflecţii: de unde vine nevoia de a dori mulţi bani, multă mâncare, multe haine, mult spaţiu?
La ce bun atunci când nici o fiinţă umană nu are nevoie de atât de mult ca să fie fericită?

Camelia Opriţa în Palimpsest, (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeşti, crezând că numai pe mare limita dintre moarte şi viaţă este foarte redusă: în orice loc intervalul este deopotrivă de îngust. Moartea nu se arată pretutindeni atât de aproape: ea este pretutindeni atât de aproape.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul exact al trecerii de la viaţă la moarte trebuie să fie fascinant. Omul se află într-o stare de tranziţie, suspendat între vremelnicie şi eternitate, aproape mort dar încă viu, aproape de ceilalţi şi totuşi atât de departe de lumea pe care este pe cale să o părăsească. Numai Dumnezeu poate şti cu adevărat ce se petrece în acel moment, căci El împarte în egală măsură atât existenţa cât şi non-existenţa fiinţelor umane pe acest pământ.

Mihail Mataringa (16 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

Nici tatăl meu, nici fratele meu -
El este omul care stă undeva la mijloc.
Cineva care-i cel mai aproape -şi totuşi, aşa de departe.
Când am insomnie din cauza unei afaceri
Sunt gata să-i cer un sfat -
Hopa! Orice în afară de aceasta!
Aşa că, în pat, mă-ntorc în tăcere cu spatele spre el.
Câteodată pare un superduşman.
altădată, singurul om de pe pământ,
care-mi iubeşte copiii atât de mult.
Aşa că-i pregătesc din nou masa
omul cu care-am mâncat de-atâtea ori
omul contradictoriu, atât de des.

poezie de Moon Chung-Hee
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa de spaţiu

Am descoperit centrul lumii!
Se află aici,
atât de înăuntru,
atât de aproape
încât îl ating cu pleoapele...
Cresc din el
sâmburi de univers,
dăruind frânturi de cer
care se sting
din lipsă de spaţiu...

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Ellisa Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de mânie şi anume: una care este foarte iute şi se manifestă puternic în exterior, dar totuşi are un efect redus şi poate fi uşor potolită;cealaltă, care nu apare atât de clar la început, dar care roade mai mult inima şi are efecte mai primejdioase. Cei înzestraţi cu multă blândeţe şi multă iubire sunt cei mai predispuşi la primul soi de mânie. Căci ea nu provine dintr-o ură adâncă, şi dintr-o repulsie subită, pentru că având multă afecţiune, ei se interesează de cei pe care-i iubesc ca de propria persoană. Astfel că ceea ce pentru un altul nu ar fi decât un motiv de indignare, pentru ei este un motiv de mânie. Dar această tulburare nu este de durată, deoarece forţa surprizei nu se menţine şi, îndată ce îşi dau seama că motivul supărării lor nu ar fi trebuit să-i tulbure atât de mult, ei se căiesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra

Atât împunge capra cât stă rău;
Atât cât ţine, cari cu oala apă;
Atât cât fieru-i cald dă-l de ilău;
Atât dă-i cu barosul, până crapă;
Atât cinsteşte omul, după teapă;
Atât ţi-l aminteşti: cât stă cu tine;
Atât e hoţ, doar cât în ocnă sapă;
Atât îl chemi pe dracu', până vine.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea mea, o mână-ntinsă,
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o uşă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.

Singurătatea mea, o apă-adâncă,
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal şi nici un colţ de stâncă,
Sunt eu şi necuprinsul, doar atât...

Singurătatea mea, o noapte neagră,
Deşi în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nţeleagă
Lumina flăcării acestui loc?

Singurătate, tâmpla mea fierbinte,
Să scriem toate-aducerile-aminte!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea mea, o mână-ntinsă
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o uşă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.

Singurătatea mea, o apă-adâncă
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal şi nici un colţ de stâncă,
Sunt eu şi necuprinsul, doar atât...

Singurătatea mea, o noapte neagră
Deşi în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nţeleagă
Lumina flăcării acestui loc?

Singurătate, tâmpla mea fierbinte
Să scriem toate-aducerile-aminte...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi.

Camelia Opriţa în Mă rog soarelui să-mi deschidă porţile lumii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine citeşte un roman trebuie să aibă senzaţia că aude povestindu-i-se un lucru întâmplat cu adevărat. Cu atât mai mult trebuie să creadă aceasta cel care îl scrie, chiar dacă ştie că în realitate nu s-a întâmplat niciodată. Imaginaţia este o adevărată aventură. Fereşte-te să o "notezi" prea repede, pentru că o vei reda pătrată şi puţin potrivită cu tabloul tău. Trebuie să rămână fluidă, precum viaţa însăşi, care este şi devine.

citat din Italo Svevo (4 iunie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi spunea tatăl meu.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Ioan Ioam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât durerea fizică, cât şi cea spirituală se duc spre interior, unde nimic nu poate pătrunde; starea aceasta implica singurătate. Oamenii au nevoie să ştie că cineva le este alături, că îi iubeşte, că le respectă tăcerea şi că se roagă ca Dumnezeu să ajungă în acel spaţiu plin de singurătate.

citat din Papa Francisc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi înţelege niciodată suferinţa unuia dacă n- ai trăit o vreme cu faţa ascunsă în palme, uneori strângând degetele atât de încordat ca să nu mai vorbeşti cu tine însuţi despre singurătate, despre arşiţa interioară rezultată din procesul izolării tale faţă de tine însuţi.
Singurătatea neagă o parte din tine pentru că acea parte este a pământului. Cealaltă parte este a spiritului şi aparţine cerescului, parte formată din instanţă şi neant sau triumful suprem al luminii.

Camelia Opriţa în Iubirea nu are dreptul la somn
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă, tinere poet? De ce vrei tu să ştii cine sunt şi de unde vin eu?... M-am născut, ca şi tine, în valea plângerii şi toţi nefericiţii care se târăsc pe pământ sunt fraţii mei. Aşadar, este oare atât de mare acest pământ, pe care îl cuprinde un singur gând şi pe care o rândunică îl înconjoară în numai câteva zile? Ce poate fi atât de ciudat şi de misterios într-o existenţă ome­nească? Ce influenţă atât de mare crezi tu că ar avea o rază de soare căzând, mai mult sau mai puţin vertical, peste creştetele noastre? Haida-de! Toată lumea aceasta este foarte departe de soare — este o lume foarte rece, foarte palidă şi foarte îngustă, întreabă vântul câte ore îi trebuie ca s-o răscolească de la un pol la altul.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nu are incertitudini, e ştiinţa exactă a pământului şi nu simte nevoia transformării, în schimb omul e doar flacără, o sumă de emoţii interioare în căutarea certitudinilor concrete de a învăţa zi de zi din ce unghi trebuie privită viaţa.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul trebuie asortat întotdeauna cu mirosul unei trăiri sau senzaţii puternice, care să facă din actul de folosire al lui ceva unic. Când te parfumezi trebuie să te laşi ghidat de intuiţie şi să ai şi un examen autocritic foarte riguros. Când te parfumezi trebuie să o faci într-un triunghi echilateral în zona capului şi a umerilor. Ideal este să parfumezi în aer şi să treci prin acel spaţiu. Dacă foloseşti apă de toaleta sau apă de parfum, sfatul meu este să nu te parfumezi punctual, ideea este să dai senzaţia că parfumul respectiv emană din propria piele.

citat din Octavian Coifan (24 iunie 2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?

Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate marile binecuvântări ale vieţii sunt o sursă de nelinişte şi nicicând nu dă omul dovadă de mai puţină înţelepciune încrezându-se în soartă decât atunci când aceasta este foarte bună;pentru păstrarea prosperităţii este nevoie de altă prosperitate, şi în locul rugăciunilor care s-au împlinit trebuie să facem alte rugăciuni. Căci tot ceea ce vine adus de întâmplare este instabil, şi cu cât mai sus se va înălţa, cu atât este mai predispus la cădere. Mai mult decât atât, ceea ce stă să cadă nu aduce nimănui plăcere;prin urmare, foarte tristă, nu doar foarte scurtă, trebuie să fie viaţa celor care caută să câştige cu multă trudă ceea ce trebuie să păstreze şi cu mai multă trudă. Muncind din greu dobândesc ceea ce vor şi plini de nelinişte stăpânesc ceea ce au dobândit;în vremea aceasta nu ţin nici o socoteală a timpului, care niciodată nu se va mai întoarce. Ocupaţii noi vin să le ia locul celor vechi, speranţa incită la o nouă speranţă, ambiţia-la o nouă ambiţie.

Democrit în Euthymia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi clădiseră o prietenie defectuoasă şi nesimetrică, făcută din lungi absenţe şi multă tăcere, un spaţiu gol şi curat în care amândoi se puteau întoarce să respire când pereţii şcolii se strângeau prea mult ca să mai poată suporta senzaţia de sufocare.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!