Paradox

Ne prelevăm, prin gânduri abstinente,
De haosul ce circulă prin noi,
Lăsând idei să zacă, congruente,
Pe drumuri alterate de nevoi.

Nutrim, datornici, gând de slobozie,
Încinşi de-alergături pe-acelaşi crug,
Când circumscrişi în fantasmagorie
Ne disipăm arzând, bătuţi, pe rug.

Ne căutăm spre-a ne găsi. Sau poate,
Răstălmăcind mandatul afectat,
Interpelăm ceaslovurile toate
Cu-acelaşi inerent deziderat.

Si contorsionaţi de umblătură
Ne-mpleticim visând un echinox
Ce nu se lasă prins în conjuctură
De Timpul nostru, veşnic paradox.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descumpănire

Ce echilibru între zi şi noapte
A dat această zi de echinox,
Când primăvara e un paradox
Şi toate visurile sunt inapte?

O ceainărie undeva, aproape,
A tras obloanele când a decis
Că nu mai clocoteşte niciun vis,
Iar îngeri se împiedică-n hârtoape.

Descumpănit de ridurile vremii
Sângele nostru curge potolit,
Cuvintele s-au tot împotmolit
Şi pentru repetenţi nu se dau premii.

Speranţa-şi ştia lecţia de viaţă,
O clipă a fost totul în balans,
Atât, un echinox! Apoi suspans
Şi umbra ta pierzându-se în ceaţă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox feminin

Vecina mea, se poate spune,
E-un paradox, în felul său.
Am despre ea doar gânduri bune
Dar când o văd, îi pun gând rău.

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Femeia, chiar și fără haine, e-o prăpastie de taine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu vii acum

Era frumos ca-ntr-un adânc de vară
Ce-şi lasă vălul de întunecime
Crepuscular, premergător de-o seară
Scăldată-n unduiri de prospeţime.

Trecea-i, pe-aripi vânt, spectaculară,
Prin gânduri ilicite şi sublime
Imagine de-abis, tentaculară,
Sortită să m-atragă-n adâncime.

Pe căi de foc alunecai fluidă
- Ca pasu-ţi moale pe un câmp virgin -
Atât de temătoare şi candidă
Încât te-ncorporasem în destin.

Închis în stadiul meu de crisalidă
Voiam dar nu ştiam să te reţin...
Prin noaptea fluturând efemeridă,
De ce nu vii acum când ştiu să vin?

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lutu-acesta suferind îngheaţă

I

Când lutu-acesta suferind îngheaţă,
Ce drum ia duhul lui nepieritor?
Nu poate nici muri, nici fi în viaţă,
Când scapă de veşmântu-i trecător.
Neîntrupat fiind, oare purcede
Pe-al fiecărei stele crug ceresc?
Sau umple-ndată spaţiul, de-l vede
Pe boltă ochiul nostru omenesc?

II

Un gând etern şi fără de hotare,
Ce vede tot în cer şi pe pământ,
Ca o privire largă, păstrătoare
A toate câte-au fost şi câte sunt:
Orice-amintire, fie cât de vagă,
Se-arată-n zarea sufletului nostʼ,
Încât cuprinde-ntr-însa lumea-ntreagă,
Cu tot ce este şi cu tot ce-a fost.

III

În haosul ce stăpânea-naintea
Creaţiei pământul, ochiul lui
Se va întoarce, căutând sorgintea
Celei mai ʼnalte bolţi a cerului.
Privirea lui, fixată-n veşnicie,
Se va lăţi spre viitorul, când
Se va fi frânt întreaga galaxie,
Iar soarele se va fi stins, arzând.

IV

Lipsit de patimi, pururi va petrece,
De uri şi de iubiri neprihănit;
Ca anii noştri erele vor trece,
Iar anul ca o clipă... Slobozit
În zboru-i fără aripi, peste lume
Se va întinde gândul lui curat-
Un lucru veşnic şi fără de nume,
Care de moartea însăşi a uitat.

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau viorile-n grădină

Plângeau viorile prin crânguri
Spunând doar lunii-n glas şoptit
Că timpul arde-n ample ruguri
Pătruns de dor la foc mocnit.

Prin faldurile de maramă
Simţeam suflarea lui arzând
Şi parcă fără nici o teamă
Păşeam prin el ca într-un gând.

Plângeau viorile-n grădină
Şi băncile încă plângeau
Se scuturau în rădăcină
Sau poate-n timpul ce erau.

Iar printre sute de suspine
Ce au rămas în urma mea
O clipă poate aş reţine
Să o zidesc lângă o stea.

Plângeau viorile prin gânduri
Precum la moartea unui veac
Iar slove se strângeau în rânduri
Să fie peste timpuri leac.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic temător

O clipă dintr-un infinit
În parcul veşnic temător,
Mi-e dor să o trăiesc din nou
Eu temerară… el temător.

Era momentul multor vise
În toamna veşnic temătoare,
O candelă sclipea simbolic,
Deşi o alta va dispare...

Vizionar în parc tomnatic
A fost şi vântul, dar nebună
N-am vrut s-ascult versu-i cantabil,
Deşi refrenu-n gând răsună.

Pierdut prin sunete e graiul,
Sau poate cutezanţa-n fapte...
Nu se va-ntoarce niciodată,
Căci e gonită prea departe.

Cui este teamă de cuvinte,
Când se apropie iubirea…
Cad lacrimi pe obrazul dulce
Visând să ai doar împlinirea.

Prin paşi umbriţi şi-mpovăraţi,
Te laşi purtat spre nicăieri…
Ai fost un veşnic temător,
Iar acum veşnic ai să speri...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri paşii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
şi o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai opreşte, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi şi nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

şi-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... ştii tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis şi-n gând
pe care n-aş putea să-l uit nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veteranii de război

Ei au trecut "prin fum", prin foc şi pară
Şi au deschis "noi drumuri" pentru ţară,
Iar azi, vreo câţiva potentaţi "cu fumuri"
Profită, dar îi lasă tot... "pe drumuri"...

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2013)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca lacătul

Ca lacătul ce nu se mai descuie
când ai nevoie şi-l înfrunţi febril,
în braţe te strângeam ca pe-o statuie
care ardea în simţul meu tactil.

Atâtea ţi-aş fi spus, dar ce cuvinte
puteam găsi – nevrând să mă divulg –
iscam tornade-n juru-mi, să ţii minte,
din mreaja îndoielii să te smulg.

Şi timpurile, ca-ntr-o odisee,
mi-au fluturat prin păr, m-au fulguit iar tu-mi eşti vis întăinuit sub cheie.

Cum să te pierd acum când te-am găsit?!

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă pierd în tăceri!
Caut, şi numai stiu ce!
Mă ninge prin gânduri,
Pe plete, pe umerii goi!

Mă-ncearcă un gând,
O lacrimă tristă arzând,
Un dor, şi ce dor,
Tot mai nebun!

Să plec, să rămân,
Să las totul în urmă!
Pe urmele mele se-aştern
Zăpezi în troiene!

Vântul îmi suflă prin vene,
Timpul îmi cerne vise,
Şi visele-s fără de tine.
Mă-neacă ceaţa şi lacrima!

Lacrimi din timpuri pierdute,
Curg pe obraji fără nume,
Le-aş alunga, le-aş şterge,
Dar Eu cu ce aş rămâne!

Cu iarna şi gheaţa,
Cu frigul şi tremurul
Din inimile noastre,
Cu vremea, cu timpul!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscris

Scriu când mor pentru a rămâne
prin flori, prin frunze, prin tei,
e liberă lumea să mă îngâne,
e liberă lumea să creadă în zmei.
Sunt criticat şi iubit deopotrivă
si uneori îngenuncheat
de stele, de drumuri, de lună,
sunt pentru viaţă un fel de ciudat!
Ştiu şi nu ştiu multele rosturi
şi mai ştiu şi pe unde-am călcat,
lăsând ruptă iubirea de iarbă,
lăsând noroiul sub tălpi îngropat!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmă

Ti-am auzit şoapta din intâmplare
Rugă ascunsă de iubire
Alerga intr-o enigmă pentru mine
Inima in buciume de vene

Mă bulversa prin tâmple
De unde răsărise vocea...?
Fugărindu-mă prin zile, nopţi
Cu ochii pe ferestre
Pe bănci din depărtare

Inălţand din tine gânduri de dor
Telepatice păsări de bucle
Sub tarot de pleoape
Invălmăşeau timpul

Uitând cifre neverosimile
Hamul clepsidrei
Se rupse fără ştire
Decarnat de trup

Haosul meu se pierdu-se
In haosul şoaptei tale...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm

Căutăm soarele când cerul e acoperit de nori.

Căutăm frumosul când grădina n-are flori.

Căutăm sănătatea după ce ne-îmbolnăvim,

Căutăm tinereţea după ce îmbătrânim.

Căutăm prietenii pe care i-am pierdut,

Căutăm înălţarea atunci când am căzut.

Căutăm totul.

Ce căutăm, nici noi nu ştim.

Căutăm viaţa când este prea târziu.

O căutăm, dar n-o mai găsim.

poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea ta

Ar trebui să plec; se bate-o oră
Mult prea târzie ca să mă conforte.
Chemarea ei m-atrage în cohorte;
Chemarea ta, ascunsă, mă devoră.

Te joci cu vorba ca să mă escorte
Prin vreme, ca o masă piroforă,
Când ceasul bate ca să ies din horă
Şi nu ştii, a te-abţine, ce efort e!

Stau prins ca-ntr-o capcană ilicită,
Gata să-i sparg ferestrele opace,
Când gestul tău mă prinde în ispită

Cu-aceeaşi abdicare zălogită
Ca dopamine paradiziace.
Ar trebui să plec şi n-o pot face...

poezie de Adrian Erbiceanu din Confesiuni pentru două generaţii (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de gânduri

Un gând, un singur gând aş vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
şi îl aşteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.

Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel aşteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.

Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchişi?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!

Îmi ţin, mai bine, ochii larg deschişi,
mă mai ajut cu gândul "Nu îmi pasă!"
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când îmi este greu

Când ai o suferinţă
roagă-l pe domnul
şi pune-ţi o dorinţă,
aşa poţi găsi ceva neaşteptat,
e un exemplu bun de urmat,
să ţinem la viaţa noastră,
nu să distrugem prin casă,
să nu avem idei negative,
să facem aşa, ca să fie pozitive,
prin mângâierea celui bolnav,
ca să nu fie mai grav,
cu încurajări, ca să evităm,
la toate să reacţionăm,
suferinţa ca să plece
durerea să se vindece.

poezie de Eugenia Calancea (21 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra ta

Sunt umbra ta... şi te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeaşi certitudine precară,
De salt între "acum" şi..."pe curând".

Sunt umbra ta şi te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor... şi ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.

Sunt umbra ta şi te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până şi-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare

A tainei tale care m-a sedus
Să-nşirui lumea: urme pe-o cărare...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile, eterna poveste!

O-ntrebare nu-mi dă pace când e vorba de femei,
O-ntrebare care veşnic mă tot bagă la idei;
Dacă ştii, nu sta pe gânduri, ci răspunde-mi tu, iubite:
Toate, toate pân' la una, de ce sunt aşa sucite?!

epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (27 martie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!