Doua furtuni

Ne-am întâlnit...

Două furtuni
călătorind prin vise
tânjind după al dragostei liman
cuib al iubirii interzise

pe ţărmul nostru ne plimbam
ne răscoleam nisipul
şi timpul se oprise-n loc
să ne privească chipul

ne-nlănţuiam în curcubee
semn al iubirii noastre
dar fu de-ajuns doar o scânteie

numai una...
şi în noi doi
amarnic se dezlănţui
furtuna...

cer şi pământ s-au spulberat
şi-un nor întreg de stele,
pământul s-a cutremurat
şi ţărmul nostru...

ţărmul nostru s-a-necat
sub negrul cerului brăzdat
de furioase iele

mai tot alerg prin vis sperând
să te-ntâlnesc pe-o plajă...
deşi te vă plutind pe ţărm
furat de-o altă vrajă

nisipul meu cel răscolit
mi-adună scoici în salbă
iar valul îşi întinde braţul
de spumă, să mă aibă

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tinereţe

mi-e dor de noi iubite, de cum eram
când eram tineri şi plini de speranţe
când prin lumea largă senini hoinăream
şi în visul nostru nu erau discrepanţe.

când noaptea ne plimbam fericiţi pe sub stele
pe ţărmul mării multiplicam săruturi
şi îi construiam iubirii noastre castele
aştepând îndrăgostiţi sublime răsărituri.

mi-e dor de noi iubite de tinereţea noastră
când afişam zilnic fericirea pe faţă
când imaginam zborul pe-o pasăre măiastră
şi soarele iubirii ne-atingea a povaţă.

azi căsnicia noastră a intrat în rutină
împărţind bine şi rău pe a timpului patină.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul paşilor pierduţi

Pe ţărmul paşilor pierduţi,
Treceam întâia oară
Îmbrăţişaţi, neabătuţi
De vremea de afară.

Era atât de cald, iar noi
Ne luminasem chipul,
Căci lumea-ntreagă dinapoi,
Era, pe ţărm, nisipul.

Ne îndreptam spre un apus
Cu simpla adiere
A vorbelor ce ni le-am spus
În clipe de plăcere.

Şi ne-am jurat pe ţărmu-acel
Iubirea să ne fie
Ca diamantul din inel
Şi înc-o veşnicie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dobrogea mea

Să mergem cu piciorul gol pe piatră
Şi pe nisipul fin la ţărmul nostru,
La marginea pământului de vatră
Aici stau eu ferit de dorul vostru.

Unde străbunii au stat jos pe hotar
Şi s-au făcut pământ umblat de noi,
S-au ridicat şi mari cupole şi bazar
Iar azi ne este casă pentru amândoi.

Prietenă îmi eşti cu farmecul tău pur
Nu doar tărâm cu multe ape şi cu vânt,
Lângă albastre zări, gonit de traiul dur
Şi Eminescu te-ar fi dorit mormânt.

poezie de Cristian Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe osia timpului adoarme clepsidra

Noaptea legănată în vise de stele
Aşează zâmbete în icoana iubirii,
Pe osia timpului adoarme clepsidra
Cu inima-n nisipul despărţirii.

Pictez în cer fereastra de departe
Prin ea să trec, conturul să-ţi ating,
În mintea mea doar vânturile bat
Luminând ecoul jertfei ce o strig.

Aleargă lumea-n jur, o viperă vicleană,
Pe iarba nopţii visată rând pe rând,
Ar vrea să rupă osul aripilor teşite
De-atâta cuib făcut la mine-n gând.

Ne prindem în sărut ca o clepsidră,
Nisipul nostru e iubirea pură,
Osia timpului e clipa fericirii
Unde tandreţea o lacrimă ne fură!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul

Aseară am plecat la braţul iubirii
spre o nuntă lumească şi luminosă,
ne-am gândit că ar fi frumos să dansăm
şi am început cu valsul sufletului,
pluteam pe aripi de muzică celestă,
printre luminile salonului regal al cerului,
unde iubirea mă învârtea-n labirintul infinitului,
printre stele şi Căi Lactee, în galaxii necunoscute.
Stăteam strânşi în braţe şi ne învârteam cu Universul,
păstrând candoarea iubirii celeste ce se pogoară
în suflete-destin, care cunosc doar iubirea...
pe-o stea era un înger, care ne privea
dansul fermecat ce ilustra iubirea.
Şi eu, o pământeană, cu trupul
şi cu suflet plecat de mult printre stele,
îmi sărut iubitul şi îi şoptesc: "te iubesc"...
cuvintele mele sunt atât de timide,
încât el se face că nu le aude
şi mă întreabă: "ce ai spus?"
atunci, cu forţa sufletului îi spun "te iubesc!"
cuvintele mele s-au răspândit în cer
şi valsul nostru ameţitor a continuat
printre munţi şi văi, printre îngeri.
Valsăm, valsăm, dansul nostru nu se termină,
el a început şi nu se va termina,
el a început şi nu are sfârşit,
merge la braţ cu nemurirea şi iubirea
valsul nostru,
este-n sumedenia vremilor ce vin,
peste care turnăm un pic de subvenţie
din straturile Luminii care străbat Universul...
traseul valsului nostru străbate veştejite cununi
şi prin supremaţia valsului le curăţim.
Prevestitori ai simbolului Solar,
strânşi în braţe păstrăm veşnicia,
cu un prim vals al iubirii noastre...
ni s-au alăturat stelele şi Luna
şi am început un alt nou vals
sub privirea credinţei, speranţa vremilor ce vin.
Valsăm, valsăm, strânşi în braţe,
în salonul regal al cerului,
unde sălăşluieşte iubirea,
stropită cu subvenţie divină.
Valsăm şi petrecem cu timpul
pe străzile Universului,
vestind răspunsuri Crăiesei trecerii timpului...
dansăm, dansăm supremaţia vasului,
pe ritm de muzică celestă!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val după val

Mă ceartă şi marea val după val,
pe ţărmul care din imensitatea lui
a rămas doar o dungă de pământ,
poetic sau straniu numită mal...
Mă ceartă şi vântul cu stropii lui reci
venit să-mi scuture gândul
într-un tern si tainic amurg
cu raze pierdute prin norii buieci.
Mă ceartă şi dorul din mine
prin strigăt mut sufocat de valuri
doar soarele mi-e mângâierea cea caldă
pe ţărmul cel rece al lumii marine.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să taci...

Rămâi tăcut, când marea se frământă
Şi îşi revarsă gânduri spumegând,
Pe-un ţărm pustiu, nisipul mai ascultă
Şi poate pescăruşi răspund, ţipând!

Rămâi tăcut, când briza te-nfioară
Şi te cuprinde blânda-i elegie,
De pretutindeni dorul te-nfioară,
Iar pe nisip tu scrii vreo poezie.

Rămâi tăcut, în braţe tremurânde,
Fierbinţi, precum nisipul dogorind!
Taci! Nu vorbi când buzele flămânde
Se răcoresc în taină, sărutând...

Taci, doar! Nu scoate vreun cuvânt!
Ascultă numai valul ce se zbate
Ca inima iubitei tremurând
La ţărmul mării calde, înspumate!

14.07.2018

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea iubirii

sunt pelerinul rătăcit pe un ţărm
pe umeri pânze însângerate
suspină trandafirii în liniştea serii
se răsfrâng gânduri uitate prin parcuri
e târziu, se lasă tăcerea
suspină pe buze iubiri
cade înserarea pe ţărm de baladă
se scurge o fată pe nisipul fierbinte
stele se cufundă melancolic în mare
vâsle ritmează firesc printre valuri spre ţărmul primar
înfloreau trandafirii în curte
eu căutam spini printre crini
colina adoarme pe umerii ploii
răsună şi vântul
fereastra'i deschisă în casă
în iarba verde-crudă, joacă fecioare
tremur, privesc, ce visare...
mă cheamă o fată la joc
ce dulce'i chemarea dintăi
jocul e rug, e foc năpraznic în suflet
răsună pământul sub paşi
albă răsăreai în taina privirii
păşeai printre stele pe aripi de înger
eu te-am privit atunci, o dată...
în noaptea aceea, am iubit o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul iubirii

Lângă ocean ea stă – cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin şi-apoi cum pleacă toate
Privind la pescăruşii care în zbor plutesc
Privind la doi iubiţi cum mâinile-şi unesc.
Privind cum iahturi vin grăbite de pe drum
Şi singură dorindu-şi să nu mai fie acum
Pantofii ea şi-i scoate, fără ciorapi păşeşte
Respiră adânc şi luna cu ochii o priveşte.
Dar el este acolo şi pe furiş o vede
Cum lucrurile-şi strânge şi-n noapte-apoi se pierde.
Acesta e bărbatul cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin şi-apoi cum pleacă toate
Pe care ea adesea şi fără echivoc
L-a tot văzut în vise cum stă în acel loc.
Şi lângă el se duce şi mâinile îşi ţin
Stând pe nisipul rece şi albicios şi fin.
"Ştiam că o să vii", "şi eu ştiam de-acasă",
Apoi tăcuţi aşteaptă ca soarele să iasă.
Niciunul nu e singur şi nici nu se mai teme
Căci în această noapte iubirea o să-i cheme.

Când vor să fie singuri, unii se duc pe plajă
Se plimbă, adună pietre sau scoici cuprinşi de vrajă
Alţii vor alinare, o mână să ofere
Precum aceştia doi, căci asta-nseamnă avere.

Deci dacă noaptea singur pe ţărmul nisipos
Te plimbi şi cauţi chipul acela luminos
Fie ca cineva de mână să te-apuce
Şi să te ducă-n pragul iubirii ce seduce.

poezie de Karen Gorringe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul mării

Tu ştii că plânsul mării e valul care curge
pe ţărmul ce devine, treptat, nesimţitor
la apa ce nu-l mişcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obişnuit cu dor.

Mai ştii că aşteptarea e grea ca şi nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Priveşti în depărtare, dar ştii că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susţine
răbdarea ce alungă şi norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îţi răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ţi destinde privirile-ncordate,
iar valul îţi aduce iubirea ca un dar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din veci de veci el e poetul nostru

Istoria, strivind în dinţi decenii
Şi veacuri, strânse-n tainiţa cetăţii,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterităţii.

Ţinut în braţe de-a iubirii muză,
Poetul, surghiunit pe plaiul getic,
Pieirea în necunoscut refuză,
Întruchipând cântările-i frenetic.

La Pontul Euxin trăi-nceputul,
Ce soarta îl împarte cu-ndrăzneţii.
Puzderii de poeme i-au fost scutul,
Ce-i alinau durerea injusteţii.

Şi nu mă mir de-i ţărmul Mării Negre
Însingurat şi trist precum poetul,
Îndepărtat pentru păreri integre,
Când dragostei i-a desluşit secretul.

Pentru-adevărul ce-a grăit din rostru
L-au alungat, şi după legi nescrise,
Din veci de veci el e poetul nostru,
Ce pe acest meleag nou drum croise.

Istoria strivind în dinţi decenii
Şi veacuri, strânse-n tainiţa cetăţii,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterităţii.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tango retoric

Cine-ţi mai oferă flori?
Cine te mai scaldă-n ploi de stele,
Cine-ţi şterge uneori
Lacrima tăcerii din cuvânt.

Cine-ţi mai clădeşte-n zori,
Din nisipul somnului castele?
Dacă-i vânt, pe pământ
şi lacrimi nu mai sunt.

Mai ştii, vara cu miros de alge
şi pierdutele catarge
De la ţărmul unei mări?
Mai ştii, şi acel tango retoric
Prin decorul alegoric,
Dintr-un vis fără urmări.

Cine-ţi mai aduce veşti,
Cine mai rămâne lângă tine?
Cine află unde eşti
După noaptea visului stingher?

Cine-ţi cheamă din poveşti
Vara unui loc uitat de lume?
Dacă-n cer, e doar ger
şi totuşi eu mai sper

Mai ştii, vara cu miros de alge
şi pierdutele catarge
De la ţărmul unei mări?
Mai ştii, şi acel tango retoric
Prin decorul alegoric,
Dintr-un vis fără urmări.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-ţi aminteşti cum a început totul, nu vorbi de viitorul nostru comun. Inimile noastre sunt doar două incinte de sticlă subţire ce aparţin aceleiaşi clepsidre. Iar locul prin care se scurge nisipul e mult pre îngust.

Nicolae Cornescian în revista SUSPANS.ro
Adăugat de Elena M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de cer

Dintr-un cuib de iubiri,
Prindem aripi peste nopţi cu trandafiri
Porţi de cer se deschid,
Dragostea mai sparge înc-un zid.
Îngeri albi ne privesc
Valsul nostru lin neomenesc.
Noi plutim peste timp,
Iubirea e un veşnic anotimp.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.

Ca-ntr-un vers de poem,
Dragostea e tot ce mai avem.
Legământ între sfinţi,
Sărutările între mări şi munţi,
Fluturi albi ca doi miri,
Nopţi ascunse în flămândele iubiri
Dragostea-i un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.

Doar noi doi fugim prin Paradis cu paşii goi,
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu.

Dragoste şi-un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (15 septembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!