Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Realitatea după aia au venit neînţelesurile. Mai întâi a fost Răspunsul după aia s-au îngrămădit întrebările. Primordial a fost Adevărul, după aia s-au aciuat minciunile.

aforism de Cornel Stelian Popa (14 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea podului de pe om

Mi-am aruncat hainele
şi apoi
m-am aruncat în flegmă!
Luna dogoarea o stea să o-nfulece!
Porţile se strângeau în braţe
Caii se lingeau în şa
Podurile se apropiau de ora trezirii.

În timpul acesta fumam un arbore suculent.

Apoi toamna!
A venit cu un copil uscat pe o frunză
Nimeni
Dar absolut nimeni nu a bănuit
că în burta lui
o mamă îşi ascunde ţipătul.

În timpul acesta o lacrimă fuma o umbră...

Hainele!
Ah! Hainele!
Stau pe malul flegmei
să le calce trecătorii
să mă îmbrac cu ele după asta
la patru ace!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua furtuni

Ne-am întâlnit...

Două furtuni
călătorind prin vise
tânjind după al dragostei liman
cuib al iubirii interzise

pe ţărmul nostru ne plimbam
ne răscoleam nisipul
şi timpul se oprise-n loc
să ne privească chipul

ne-nlănţuiam în curcubee
semn al iubirii noastre
dar fu de-ajuns doar o scânteie

numai una...
şi în noi doi
amarnic se dezlănţui
furtuna...

cer şi pământ s-au spulberat
şi-un nor întreg de stele,
pământul s-a cutremurat
şi ţărmul nostru...

ţărmul nostru s-a-necat
sub negrul cerului brăzdat
de furioase iele

mai tot alerg prin vis sperând
să te-ntâlnesc pe-o plajă...
deşi te vă plutind pe ţărm
furat de-o altă vrajă

nisipul meu cel răscolit
mi-adună scoici în salbă
iar valul îşi întinde braţul
de spumă, să mă aibă

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din năruita Tomi s-a ridicat, sub Constantin cel Mare, Constanţa, căreia mai târziu genovezii i-au redat, pentru câtva timp, vechea strălucire şi însemnătate comercială. Apoi a căzut sub stăpânirea turcească: cheiul şi digurile de apărare, lăsate în grija vremii, s-au stricat, frumoasele clădiri ale portului s-au părăduit, toată mişcarea şi viaţa oraşului a început a tânji, un somn îndelungat şi greu, ca o robie, s-a întins peste întreaga Dobroge. Valurile mării boceau stângerea unei lumi.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul are şapte vieţi

Avem atâtea vieţi în plus,
Dar cu necazuri şi nevoi,
Şase-n tranziţie s-au dus
Şi ne-a rămas cea de apoi.

epigramă de Lucian Mănăilescu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clădirea cu obloane de sticlă

În clădirea veche cu obloane de sticlă
Timpul stă în loc de un secol
Şi nimeni nu mai intră pe uşa grea,
De lemn masiv,
Sculptată cu precizia unui vultur.
Praful trecut prin sită
S-a aşezat pe-ntregul mobilier
Şi toate încăperile au prins un aer greu,
Un aer cu aromă de trecut,
Unul ce-ar avea multe de spus
Mie, ţie, oricui ar sta să îl asculte.

Ea, clădirea cu obloane de sticlă
Poartă colateral găuri în pereţi,
Trecute gloanţe sângerii
Ce-n drumul meu le-am admirat zi după zi.
La colţuri a început a-şi decoji menirea
Şi câte-o ţiglă vişinie cade,
Spărgându-se-n milioane de bucăţi
Călcate de mine, de tine, de oricine-i dornic să le calce.

Anii apuşi s-au numărat pe degete
Şi au jucat mână de mână hora timpului,
Apoi s-au aruncat în foc, mistuindu-se.
Şi-aşa, clădirea cu obloane de sticlă
A încetat să mai existe.
Şi tot aşteaptă rece, amuţită
Pe cineva să-i mai arunce o vorbă:
Pe mine, pe tine, pe oricine...

poezie de Kevin Iovănescu (15 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi a ajuns acasă şi, după ce a văzut pe mumă-sa, a plesnit de trei ori cu biciul, şi cele trei nuci s-au desfăcut în trei palate frumoase şi cu cele trei surori ale lui întriu-însele, pe care, după ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat şi s-a făcut mare bucurie şi veselie în toata împărăţia. Încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

finalul de la Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos de Nicolae Filimon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

S-au aşternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenuşă, smoală şi tăciune.

Iar peste lacrimi din cuvinte
Şi peste suflete captive
Am aşternut ca pansamente
Versuri pribege şi motive.

Au răsărit adesea flori
Cu trup subţire, colorat
Şi s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.

O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Şi-n flori... doar cu parfum de tei.

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poate primarul să stea la masă cu familia lui când ştie că toţi tinerii din sat, din comună sunt duşi în lumea întreagă? Nu ai un tânăr care să-ţi facă o sobă, o poartă, un scaun românesc. Nu-l găseşti. Acesta este un duh de nestatornicie, exact ceea ce era în viaţa barbarilor de altadată care au venit peste noi şi s-au aşezat în Câmpia Panonică. Toate neamurile şi-au găsit adăpost la noi, cum au fost hunii, se gândesc acum să capteze, să ia când Ardealul, când Basarabia, când Dobrogea. Şi politica europeană este de-a valma, dusă după interesele câtorva. A mai venit şi moda asta a unicului guvern european, ceea ce mă duce cu gândul că s-a apropiat sfârşitul lumii.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percuţie

Privesc lumea plină de ingratitudini, şerpii inelaţi care colindă apele.
S-a revărsat furia terrei; cu ultimele puteri trece prin munţi şi prin văi...
Ia cu ea ingurătatea udă să o exorcizeze în păduri pe unde calcă paşi de Sânziene şi morţii adorm nelumiţi.

Nu poţi izola sufletul! Pe serpentine
vijelii au facut să dispară hotarele dintre semeni.
Ne uneşte capricios vieţuirea, ceasul de copt secunde zurlii.

Alergam prin râpe şi poieni... tălpile susurau a neştiinţă,
când ai început să pui întrebări părului meu răsfirat şi nu ai mai percurtat
la sintagma timp mort.

Vocile ascultă plămânii terrei şi cântă la orgă despre iubirea pioasă.
Roboţi megatronici iau locul oamenilor simpli.
S-au îndumnezeit fiarele... timpii... câmpii...
Mai pot să admir panorama universului volatil?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte şi lucruri, şi întâmplări la care nu m-am mai gândit demult, vin acum stârnite din depărtările vieţii, aduse valvârtej ca de suflarea unei vijelii. Măsor cu gândul întinderea mării; peste talazurile-i furioase văd vasul nostru o jucărie, o coajă de nucă pe care iscusinţa omului o cumpăneşte ş-o poartă totuşi pe mări, înfruntând mânia furtunilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenirea

După ce ai călătorit departe, foarte departe,
prin atâtea locuri de basm,
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit
în anul acestui gând, în anul acestei toamne,
aplecat sub cerul dorinţelor - de ce eu, nu ştiu?! -
asemeni mărului
cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi.

Nu ştiu încă cine eşti,
prin ochii tai îţi citesc povestea purtată
şi rătăcită prin vieţi,
cu sufletul simt ceea ce porţi cu tine,
de departe, de foarte departe,
din edenul pierdut, din viaţă şi suferinţă,
din zbuciumul şi pribegiile tale, din moarte.

Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi,
îţi ascult firesc, atât de firesc,
suferinţa,
iubirea şi gândurile,
misterul vieţii
pe acest drum de început...

Sub umbra binecuvântată a mărului,
tu şi eu pe pământul acesta
al anilor făgăduinţei!
Ceva ce nu există şi nu putea să existe,
o melodie nedesluşită auzi,
auzi şi cauţi
- o ştii sau nu o ştii? -
un început,
un început de poveste
scrisă prin cuvintele inimilor noastre!

Undeva, o rădăcină ne ţine,
ştii doar că iubirea o simţim sau nu o simţim...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (24 octombrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici păsările nu mai cântă...

Nici păsările parcă nu mai cântă,
în seara ce se-ascunde prin mansardă,
mă-ntreb de ce natura nu cuvântă,
iar noaptea dorului a început să ardă.

Mă mângâie privirea ta albastră
cu valuri ce în mine s-au sfinţit,
s-au strecurat trei stele-n casa noastră
şi în lumina lor noi ne-am iubit.

În liniştea târzie ne răsfaţă
miros de liliac şi flori de tei,
de mână am păşit prin dimineaţă,
să alergăm zâmbind peste alei.

Stingheri ne-mbrăţişăm în absolut,
pe strada noastră în prezent pustie,
luăm noi mângâieri cu împrumut
şi ne trăim momentu-n poezie.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, oamenii refuză să creadă că un lucru nou şi ciudat poate fi realizat. Apoi încep să spere că acesta poate fi realizat. Apoi văd că acesta poate fi realizat. În final acesta este realizat şi toată lumea se miră că de ce acest lucru nu a fost realizat cu mult timp în urmă.

citat din Frances Hodgson Burnett
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!