Clădirea cu obloane de sticlă

În clădirea veche cu obloane de sticlă
Timpul stă în loc de un secol
Şi nimeni nu mai intră pe uşa grea,
De lemn masiv,
Sculptată cu precizia unui vultur.
Praful trecut prin sită
S-a aşezat pe-ntregul mobilier
Şi toate încăperile au prins un aer greu,
Un aer cu aromă de trecut,
Unul ce-ar avea multe de spus
Mie, ţie, oricui ar sta să îl asculte.

Ea, clădirea cu obloane de sticlă
Poartă colateral găuri în pereţi,
Trecute gloanţe sângerii
Ce-n drumul meu le-am admirat zi după zi.
La colţuri a început a-şi decoji menirea
Şi câte-o ţiglă vişinie cade,
Spărgându-se-n milioane de bucăţi
Călcate de mine, de tine, de oricine-i dornic să le calce.

Anii apuşi s-au numărat pe degete
Şi au jucat mână de mână hora timpului,
Apoi s-au aruncat în foc, mistuindu-se.
Şi-aşa, clădirea cu obloane de sticlă
A încetat să mai existe.
Şi tot aşteaptă rece, amuţită
Pe cineva să-i mai arunce o vorbă:
Pe mine, pe tine, pe oricine...

poezie de Kevin Iovănescu (15 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce să-i tocmesc obloane?

Cerul s-a-nvelit cu, mov, obloane,
Pedepsind al soarelui păcat,
Ce a slobozit a arşiţei ardoare
Pe aromele, ce-aripi-au răsfirat,

Însă nu mi-a înnorat, de foaie, rânduri,
Mov mustos ce-n ochi mi s-a urcat,
A păşit cu dreptul vara printre gânduri,
Când potop de asfinţit a inundat,

Mi-a lăsat răbdarea verde ramul,
Frunzei, murmurul ei lin am învăţat,
Ce pe împlinire-mi picură cu dramul
Un curaj al fericirii, însetat...

Doar o tîngă veche-mi dă târcoale,
Rupând sufletului pactul cu-nserarea,
Din ce, oare, să-i tocmesc şi lui obloane,
Când se năpusteşte peste el însingurarea?

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi verzi

Ochi verzi tulburi,
Îmi sapă flăcări în minte,
Prin sticlă de lacrimi,
Abur din zâmbetul tău îmi înceţoşează gândul,
Devreme,
Din glasul surd al primei priviri.

Arunc cuvinte cu nuci în gardul de sârmă,
Unele trec, altele atârnă.
Pe firul timpului mă clatin,
Beţiv de o mână,
Cu fruntea prinsă în fire de degete,
Într-o rană,
Nebună.

Spun, în tăcere,
tot dorul din mine,
Car lacrimi în car cu umărul drept,
Pasc viermi din trecut,
şi cu tine,
Aş vrea să calc firul simţirii depline.

Alb, zarea o vreau îngheţată în ieri,
Trecut este azi şi nu pot repara frica de tei,
Cu frunze si flori de minune.

poezie de Invio Nevis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace divină

E pace, e pace deplină,
Oraşul vuieşte în gând,
Mai toarce-n garaj o maşină
Iar eu mă întreb: " Până când? "

E ceasul trecut după două
Şi ticăie, ticăie-ncet,
Am cearcăne grele de rouă
La ochii zâmbind violet.

Prin ceruri mai circulă luna
Cu farul pe dreapta aprins
Şi face viraje întruna
Căci drumul de stele e nins.

E pace, e pace divină
Obloane în geamuri s-au pus,
Nimic visarea nu-ntină,
E viaţa-n meniul Laroussr.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cuvintele pe care le-am aruncat
într-o sticlă pe mare
nu s-au întors niciodată
să-mi povestească rătăcirea lor

poezie de Louis Savary din Un poeme nous separe, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Omul e cel mai pur copac din lume,
Cu frunze veşnic verzi, rodind necontenit.
Omul e-un nume dat cândva, demult
Fiinţei tinere cu ochi de sticlă
Ce poartă-n piept aur topit
Şi-n gând comoară de argint.
Trăind efemer într-un etern trufaş,
Omul pictează tonic cărările ce se arată
Şi varsă nesătul culori aprinse,
Necuviincioase amintiri - decenii stinse.
Întregul ceas i-o căutare
Fără menire şi fără nicio arătare,
Dar... când însuşi ticăitul lui se-opreşte,
Omul răsuflă pentru totdeauna
Şi sferele de sticlă se ciobesc atât de tare,
Ca nimeni, niciodată să le mai repare.
Slove s-au scris cu sânge pe foi de fildeş
Să stea de căpătâi acelora ce vor să ştie
Ce-i omul ca fiinţă, zâmbet şi suferinţă.

poezie de Kevin Iovănescu (19 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Un fulg pe mână se aşează
m-aş uita le el dar s-ar ruşina,
s-ar înroşi şi poate s-ar salva
prin frig şi prin ceaţa ce se lasă,
i-aş da drumul spre pământ
şi ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
şi ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aş pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumuseţea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viaţă-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
şi mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

James Garber

Îţi aminteşti, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu paşi repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înţelege-i semnificaţia cu înţelepciunea inimii:
Şi tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ţi vor mai părea aşa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de păşune –
Şi după ce dragostea femeii va fi amuţit,
Încetând să-ţi spună: "Te voi salva";
Şi după ce chipurile prietenilor şi ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Şi după ce vei fi încetat să reproşezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat –
Ei înşişi strânşi la miezul nopţii şi la amiază
Pentru a vedea cu ochii aţintiţi propriul lor destin.
După ce vei fi înţeles toate acestea, gândeşte-te la mine
Şi la poteca mea, a celui care a trecut dincolo şi care a ştiut
Că nici bărbat şi nici femeie, nici chin
Şi nici datorie, nici aur şi nici putere
Pot uşura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopţile cu ploi,
Mi-e dor de nopţile de vară,
Mi-e dor de tine şi de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de paşii ce-i făceam
Prin parc, ţinîndu-ne de mână.
Şi cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc şi patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereţii noastre,
Când prea departe ne era sfârşitul.
Te luam în braţe, te purtam spre astre
Eram noi doi şi-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia şi ca vîntul
S-au dus frumoşii ani ai tinereţii.
Nu vom putea împăraţi pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrşitul vieţii...!!!

poezie de Florea Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e plină de măşti de sticlă. Te uiţi şi nu le vezi. Mângâi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum odată cu obrazul se lărgeşte şi masca de sticlă. Nu, aceste măşti nu se văd. Dar opriţi-vă undeva, vroiam să le strig, şi ţipaţi, cereţi ajutor, ameninţaţi.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece pervazul

Cam verzi fructele
cam subţire cămaşa mortului
trebuia să-l îmbrăcaţi în haine mai călduroase.
Nimeni nu-l aşteaptă cu rugul aprins
sub cupola de ţărână.

Greierii au intrat în pământ
vara s-a dus
din toate părţile vin spre mine
lopeţi hârleţe de gropari.

Cam veche lumea, vă spun
cu mâna pe inimă
toate rănile se acoperă cu nămol şi alge vii
toate cuvintele se răzbună pe cei
care le-au rostit
încercând să ridice pe ziduri de carne
un drapel de culoarea adevărului.

Cam rece pervazul
cam prea devreme apune soarele
şi nimeni nu ştie câţi diavoli
urcă pe schele
să construiască un palat
din sticlă neagră.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea felinarului cu două globuri de sticlă, mintea are trupul drept glob de sticlă, iar sufletul are mintea drept glob de sticlă. Felinarul arde mereu. Dar dacă globurile de sticlă sunt murdare de fum, ele nu vor străluci.

Yoga Swami în Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băutura este bună, dar... să te ţii de ea!

Hainele-s rupte pe mine
Că de sticlă mă ţin bine,
Pot merge-n genunchi şi coate
... Fără sticlă nu se poate!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băutura, bat-o vina

Eu, de sticlă, mă ţin bine,
Hainele-s rupte pe mine,
Sunt rupte-n spate şi coate,
Fără sticlă nu se poate!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva ca mine

trece prin epoca de beton
şi sticlă (a)fumată de lampă
în cer
un avion-lumânare descrie
noaptea ca fiind luminoasă
titlul
acestui poem cineva cineva
ca mine îl scrie orbeşte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!