Ciorna
aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e liniște în eterna și fascinanta cetate
lugubră cetate
la porți nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăși
și nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă așteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins țigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arși ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce țipă
prin colțuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad și toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană și o mână atârnată
poartă o pană și un gând
pe o ciornă aruncată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.