Dedicatie intarziata

păşind greu, dar nu târât,
vine din timp în timp,
tânăr blând cu părul lins,
cu barba tunsă scurt.

acolo, în stradă se opreşte
cu dulce tăcere în jur priveşte,
se-ncruntă uşor ca o înserare,
se-apucă cu mâinile să culeagă aer.

se-ndepărtează calm, cu resemnarea
de-a nu întâlni ce-a căutat
în urma lui plângând firav
îngerul cu aripi lungi pe care l-a creat.

într-o zi însă a rămas mai mult
în mijlocul cotidian,
din mâini părea ca dirija
un cor de îngeri ce-i cânta:

“La Mulţi Ani! La Mulţi Ani!”

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se înşirau, în vremea aceasta, şi o luau spre clase. Unii erau plăviţi, cu pielea obrazului ca floarea de zarzăr, alţii oacheşi — ţigani cu ochii de flăcări. Părul unora semăna cu mătasea porumbului; al altora părea fuior de aur. Cei mai mulţi îl aveau scurt şi creţ, negru ca abanosul sau castaniu cu scăpărări de aramă. O! ce giuvaere de preţ sunt frumoşii copii ai Olteniei, dar şi cât de prematuri şi de iuţi. Mulţi încep să aibă ochii bătuţi de pe la doisprezece ani. Sunt însă şi câţiva — cei căror li se zice "nerozi" — care se păstrează, multă vreme, mititei şi mai măricei, îngeri.

Alexandru Macedonski în Cartea de aur, Dramă banală (1902)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a începe un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le ating şi mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice... Mâinile nu puteau minţi. Pentru mine gura... priveşte mai expresiv decât ochii. Ochi sunt uşor de făcut. Privirea-i mai greu.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce mi-a salvat trecutul

[15 Noiembrie 2018, dedicată lui Robert V.]

Peste ţara dintre ape
au venit să se adape sfinţii.
Izgoniţi de uscăciune
au plecat purtând cu ei
vechi istorii, mândre fapte
şi poveşti cu semizei.
Unde pleci? de unde vii?
se întreaba între ei,
iar din ochii lor cei magici
curg cascade de scântei.

Eu, ce sunt acum om simplu,
stând la un pahar de vin
cu un înger dintr-acesta
răscolesc al meu destin...
Ah, trecutul meu cel tainic,
printre gânduri rătăcit,
a căzut cu multe lacrimi
sub blestem, pecetluit,
într-o linişte deplină, spre uitare.

De-aş putea s-arăt vreodată
ale mele aripi lungi,
cum cu-o dragoste deşartă
eu zburam printre năluci
şi eram privit şi eu
ca un pui de semizeu...
Azi, falnica-mi istorie
stă-ngropată-n pronie!

Într-o linişte deplină,
acel înger calm m-ascultă,
râde, plânge, retrăieşte
fir cu fir a mea poveste.
Aripile lungi exultă,
înspre abis se avântă,
iară timpul curge invers.

Jos, pe fund, timpul a stat.
Şi liniştea e mai adâncă!
În iubirea lui cea mare
sfânt potir îşi pregăteşte,
joc de numere, descantec...
Tot blestemul isprăveşte.

Pe-un zbor lin,
ca o făclie-n întuneric,
alb în noapte strigă vestea,
îngerul.
Eu sunt mut, devin un Toma!

Joc de mare şi deşert,
e şi noapte şi lumină,
îngerul cu chip inert,
blând Potirul mi-l închină.

El de-a pururi printre îngeri,
cunoscut va fi mereu,
mare pui de semizeu.

Eu cu aripi lungi crescânde,
voi privi etern spre sfântul,

Cel ce mi-a salvat trecutul.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi trece pragul de iarbă
sub care curge raiul din noi,
păsări cu aripi de porţelan ni se arată în vis
iar mâinile care vor să le atingă se fac poeme-
dintre acelea ce înfloresc numai în barba lui Dumnezeu.
Ştiu că iubirea e pâinea frământată de îngeri,
de aceea ne vom aşeza la masă
şi vom tăcea până ce luna îşi va arăta ochiul,
iar atunci când noaptea ne va lua de mâini
ne vom lumina reciproc.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit şi cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Şi puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste oraşe de nori şi pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor –
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul de-a trăi o viaţă

Visul de-a trăi o viaţă
la care mulţi am visat,
nu-i decât un văl de ceaţă.
Repede s-a disipat.

Visul de-a trăi o viaţă
despre care mulţi au scris,
e doar idee-îndrăzneaţă.
Nu devine paradis.

Viaţa nu vrea să petreacă
mai mult timp decât îi scris.
Nu îndrăzneşte să treacă
graniţa ce a promis.

Viaţa,
o speranţă neîmplinită,
ca o câmpie aridă.
Sfârşeşte acoperită
de nisipul din clepsidră.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul iernii

Draga mea, în mijlocul urii, am aflat că există acolo, în mine,
o iubire invincibilă.
În mijlocul lacrimilor, am am aflat că există acolo, în mine,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului, am am aflat că există acolo, în mine,
un calm invincibil.
Am realizat, cu toate acestea, că....

În mijlocul iernii am aflat că există acolo, în mine,
o vară invincibilă.
Şi asta mă face fericit.
Îmi spune că oricât de mult încearcă lumea
să mă îngenuncheze, există acolo, în mine,
ceva mai puternic –
ceva mai bun, care se împotriveşte.

poezie clasică de Albert Camus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

Vine Anul Nou, o, vine
Un copil purtat în braţe
De Anul Vechi cu zări senine
Sau cu munţi pătrunşi de gloanţe.

Vine Anul Nou şi vine
Timpu-i scurt pe roata mare
Să ia focul din suspine,
Să dea rod la orice floare.

Chiar şi ţie chip feeric,
Dulce măr, fulg de scânteie –
Lumini vin din întuneric
Să-ţi dea formă de femeie.

Ochiul meu te vede rouă,
Ochiul meu te vede zare –
Împlinirea pură, nouă
Pe a Domnului cărare.

La Mulţi Ani soră, iubire,
La Mulţi Ani vânjoşi bărbaţi,
Ţara-i, vis de împlinire,
De la mare la Carpaţi.

La Mulţi Ani, Domnul ne fie
Şi speranţă şi virtute,
Pâine albă, rod de glie,
Semn pe căi necunoscute!

Trece Anul Vechi şi vine
Anul Nou purtat în braţe
Către zările senine,
Către munţi uitaţi de gloanţe!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce puţine maimuţe au devenit oameni şi în ce mult timp! Ce mulţi oameni au devenit maimuţe şi în ce scurt timp!

aforism de George Budoi din Maimuţele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, mamă!

bag seamă
ai îmbătrânit pe dos
carnea care-ţi stă cuminte pe os
mă cheamă

la mulţi ani, mamă!
sau du-te în depărtare
acolo unde
glasul dumnezeului se-ascunde

la mulţi ani, mamă!
să nu-mi doreşti nimic

chiar dacă nici tu nu suporţi
am timp
la multe morţi!

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că barba bogată emană mai multă masculinitate. Cred că masculinitate emană şi un tip cu barba tunsă scurt şi îngrijit. Îmi imaginez că o barbă lungă miroase mereu a tutun, a mâncare... Nu îmi inspiră igienă. Cui îi place şi cui îi stă bine să o poarte! Dar eu nu o promovez ca trend.

citat din Cătălin Botezatu (ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ecranul de cinema nu mi-a plăcut să mă văd. Şi în general mulţi actori care fac film se văd cu nişte ochi extrem de critici. E foarte greu să te vezi pe tine, pentru că o faci cu alţi ochi şi observi o grămadă de lucruri care nu-ţi plac. Dar am învăţat în timp meseria asta de la mari specialişti şi eu zic că am făcut-o destul de bine.

Anca Ţurcaşiu în ziarul Adevărul (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâini

... nenumărate mâini, întinse, au devenit casele...
sunt mâinile ce-au plămădit chirpiciul
ce stă într-o rână,
înmuiat de albia revărsată
şi, cum n-au gură, mâinile nu strigă,
mai îşi îngroapă din morţi,
sau ţin câte-o barbă
îmbăltită în apa lacrimilor,
sau se împreună
înspre un cer, care, tocmai el, le-a potopit
până la a le înmuia şi oasele
cu supliciul
de-a nu mai avea nicio fântână,
doar spinarea, tot mai greu apăsată...
mai speră să-şi îndrepte, încet-încet, câte-o verigă,
se împingând palme în genunchi, cu priviri înspre porţi,
de unde nimic nu vine, e-o gaură oarbă,
ca un spălat al patimilor,
ce trup şi minte şi suflet consumă
şi mâinile frânte îs sărace lipit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Mulţi Ani!

Din sufletul meu de vechi român,
Cu blândeţe şi speranţă-n viaţă,
Vă doresc Mulţi Ani cu fericire,
Sănătate şi multă speranţă,

Lumină la urmaşi în calendare,
Cer cu flori în a voastră iubire,
Pace şi belşug în ce-i frumos
De-a fi lăsat în urmă moştenire

La Mulţi Ani! Iubiţii mei români,
Noul An ce-n miez de noapte vine,
În Grădina Maicii Domnului
Să-l primiţi cu suflete senine!

Stele de virtute să aveţi în voi,
Cultul muncii evaluat în bani,
Distracţie-n hotare cu urarea:
Românie Sfântă, La Mulţi Ani!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea ţipă zilnic ceva de neînţeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o defineşte

nu mai ştiu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii şi mâinile
şi-mi şterge lacrimile

ea pleacă trântind uşa
enervată de două consoane tari

el tace şi mă priveşte blând
îmi dau iar lacrimile
le şterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este ţintuit

el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar paşii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e şi mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
şi mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia tinereţii

N-am să uit cu ce privire, după tine mă uitam
Ori de câte ori pe stradă, cu părinţii mă plimbam.
Atunci când mă-întorc acasă, la sătenii mei iubiţi,
Mi-ar plăcea să dau o fugă, la prieteni îndrăgiţi.
Aş vrea să-întâlnesc fecioara, cu ochii ce m-au vrăjit,
Care m-a băgat în boală, cu părul ei aurit.
Mi-e dor de privirea care, scăpăra scântei de foc,
Care m-a pus la-încercare, însă n-am avut noroc.
Eu am plecat în armată, ea acasă a rămas,
S-a cununat biata fată, după părintescul glas.
A trecut mult timp de-atunci. În zadar îi caut urma.
Ca tot omul, şi pe noi, a-început să cadă bruma.
Ce n-aş da să întorc vremea, după care-acum tânjesc!
Ce n-aş da să am puterea, din nou să te întâlnesc!
Erai tânără, frumoasă, cu gropiţe în obraji,
Simţeam că la fel ca mine, şi tu de dragoste arzi.
Cuprinşi de vraja iubirii, cu elanul tineresc,
Din pocalul fericirii, am luat ce-i omenesc.

poezie de Dumitru Delcă (12 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!