Nostalgia tinereții
N-am să uit cu ce privire, după tine mă uitam
Ori de câte ori pe stradă, cu părinții mă plimbam.
Atunci când mă-întorc acasă, la sătenii mei iubiți,
Mi-ar plăcea să dau o fugă, la prieteni îndrăgiți.
Aș vrea să-întâlnesc fecioara, cu ochii ce m-au vrăjit,
Care m-a băgat în boală, cu părul ei aurit.
Mi-e dor de privirea care, scăpăra scântei de foc,
Care m-a pus la-încercare, însă n-am avut noroc.
Eu am plecat în armată, ea acasă a rămas,
S-a cununat biata fată, după părintescul glas.
A trecut mult timp de-atunci. În zadar îi caut urma.
Ca tot omul, și pe noi, a-început să cadă bruma.
Ce n-aș da să întorc vremea, după care-acum tânjesc!
Ce n-aș da să am puterea, din nou să te întâlnesc!
Erai tânără, frumoasă, cu gropițe în obraji,
Simțeam că la fel ca mine, și tu de dragoste arzi.
Cuprinși de vraja iubirii, cu elanul tineresc,
Din pocalul fericirii, am luat ce-i omenesc.
poezie de Dumitru Delcă (12 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.