* * *
ea țipă zilnic ceva de neînțeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru
miroase a ceartă
cearta o definește
nu mai știu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu
el mângâie. el îmi sărută obrajii și mâinile
și-mi șterge lacrimile
ea pleacă trântind ușa
enervată de două consoane tari
el tace și mă privește blând
îmi dau iar lacrimile
le șterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă
ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este țintuit
el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar pașii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei
ea a plecat. a tăcut întreaga zi
el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea
mai e și mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
și mâinile cu degete lungi
de pianist
oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.