Nostalgia tinereţii

N-am să uit cu ce privire, după tine mă uitam
Ori de câte ori pe stradă, cu părinţii mă plimbam.
Atunci când mă-întorc acasă, la sătenii mei iubiţi,
Mi-ar plăcea să dau o fugă, la prieteni îndrăgiţi.
Aş vrea să-întâlnesc fecioara, cu ochii ce m-au vrăjit,
Care m-a băgat în boală, cu părul ei aurit.
Mi-e dor de privirea care, scăpăra scântei de foc,
Care m-a pus la-încercare, însă n-am avut noroc.
Eu am plecat în armată, ea acasă a rămas,
S-a cununat biata fată, după părintescul glas.
A trecut mult timp de-atunci. În zadar îi caut urma.
Ca tot omul, şi pe noi, a-început să cadă bruma.
Ce n-aş da să întorc vremea, după care-acum tânjesc!
Ce n-aş da să am puterea, din nou să te întâlnesc!
Erai tânără, frumoasă, cu gropiţe în obraji,
Simţeam că la fel ca mine, şi tu de dragoste arzi.
Cuprinşi de vraja iubirii, cu elanul tineresc,
Din pocalul fericirii, am luat ce-i omenesc.

poezie de Dumitru Delcă (12 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am ştiut că într-o zi vei fi departe.

Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Şi n-am averi să-ţi las ca moştenire,
N-aş vrea să-ţi spun cât am avut de îndurat,
Şi cât mi-aş fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut, copile, şi-ai plecat,
Şi tu, şi sora ta v-aţi dus mânaţi de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Şi încă vă aştept plângând singur la poartă.

Şi ştiu că uneori vă mai gândiţi la mine,
Dar viaţa voastră nu-i uşoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puţine,
Aş vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrâneţea,
Dar nu mă plâng şi nu vă chem,
Şi dacă Domnul mi-ar întoarce tinereţea,
Fără regrete şi-ndoială, eu mi-aş dori ca să trăiesc la fel.

Şi dacă nu puteţi veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneţi pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniţi atât rar şi aţi uitat cum e acasă.

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Şi dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsaţi zambilele să moară neudate...

poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinţii, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Uliţa copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez şi azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-aşeza pe toţi la masă şi cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica poveşti spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniştit,
luna-şi picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Aşa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie după anii...

Nu am uitat cât de bine, am petrecut anii vieţii.
N-am uitat copilăria şi nici anii tinereţii.
De mic am primit iubirea, de la scumpii mei părinţi
Şi-am cunoscut fericirea, închinându-mă la sfinţi.
Din fragedă copilărie, părinţii m-au învăţat
Să muncesc cu hărnicie, pentru tot ce-am adunat.
Cu elanul tinereţii, de viaţă mă bucuram,
Cu fetele, cu băieţii, doamne, ce mult mă distram.
Iar în anii studenţiei, taina cărţii-am dezlegat.
Dar şi taina meseriei, pentru care m-am format.
Pentru vremuri dulci, plăcute, întotdeauna aveam glas.
Vremuri de mult petrecute, care-n urmă au rămas.
Nostalgie după anii, petrecuţi în tinereţe,
Am şi eu, ca veteranii, apăsaţi de bătrâneţe.

poezie de Dumitru Delcă (18 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechii prieteni de acasă (extras)

În josul râului Swanee,
Departe, departe tare,
Se-întoarce inima-mi ades – în vreme ce trec anii:
Acolo-şi găsesc bătrânii ca mine-alinare.
Trist, drum după drum şi stradă după stradă,
Am rătăcit cunoscând lumii faţa ei frumoasă,
Şi, totuşi, mi-e dor de vechea mea livadă,
Şi de vechii prieteni de acasă.

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elle: Scuză-mă! (Se întoarce şi îl plesneşte pe David) De ce nu m-ai sunat? Am petrecut o seara frumoasă împreuna şi de-atunci n-am mai auzit nimic de tine.
David (ezită): Îmi pare rău?
Elle: Îţi pare rău pentru ce? Că mi-ai frânt inima, sau pentru că m-ai făcut să simt o plăcere cum n-am mai simţit vreodată şi apoi m-ai privat de ea?
David: Pentru ambele?
Elle: În fine, lasă asta. Am plâns prea mult timp după tine.
O fată (după ce Elle a plecat): Şi, când vrei să ieşi în oraş?

replici din filmul artistic Blonda de la drept
Adăugat de Dana Ţugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai tânără fecioară

Când te-am întâlnit iubito, erai tânără fecioară.
Radiai de fericire, zveltă ca o căprioară.
Te-am îmbrăţişat în noapte, cu patimă te-am sărutat,
Ai reaprins focul iubirii, sufletul mi-ai fermecat.
Atunci pentru prima dată, am rupt lanţu-încătuşării,
Tu te-ai ghemuit la pieptu-mi, trăind vraja desfătării.
De-atunci mi-ai rămas în minte, copilă nevinovată,
Eşti comoara vieţii mele, fericirea-întruchipată

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-aş da să fie aievea

Când zorii zilei s-au deschis
şi chipul nopţii a plecat,
Sunt fericit că-n al meu vis
sărut fierbinte tu mi-ai dat.

Ce n-aş da să fie aievea
când pe stradă te-întâlnesc.
Dulce mi-ar mai fi plăcerea,
din nou sărutul să-l primesc.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubeşti.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăieşti.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ţi-a ieşit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceaţa gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din laţul urii
Şi-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ţi spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoaso

Eşti mândră în satul tău.
Nicio fată nu-i ca tine.
Te port în sufletul meu
Multe nopţi şi multe zile.

Când te văd trecând pe stradă,
După tine-întorc privirea.
Ochii mei vor să te vadă,
Cu inima-ţi cer iubirea.

poezie de Dumitru Delcă (august 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sărut

Sărutul este pecetea
Care legitimează iubirea.
Sărutul este reţeta
Care menţine fericirea.

Iubirea e legitimată
Între un băiat şi-o fată,
Când sărutul este dat
De fată, nu de băiat.

Fericirea-i menţinută
Cu dragoste multă, multă,
Dacă sărutul se menţine,
Optzeci de ani şi mai bine.

Atunci viaţa e frumoasă,
Când sărutul stă acasă.
Dacă a plecat în sat,
Iubirea s-a terminat.

poezie de Dumitru Delcă (6 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie a trecut, măicuţă

E mult prea mult mamă de când,
de lângă mine ai plecat.
Mai lăsat mamă, plângând,
un râu de lacrimi am vărsat.
O veşnicie a trecut.
De tine eu n-am uitat.
Mi-e dor de tine atât de mult,
că zi de zi am tot oftat.
Seara, târziu, măicuţă,
gândul la tine mă poartă.
Mă aşez trist pe băncuţă,
unde vegheai tu altădată.
Întunericul mă înfioară,
amintiri mă năpădesc.
Plânge a mea inimioară
când Înaltul îl privesc.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu la Labiş

Am ajuns prea târziu la Labiş
Uşor amurgeai când te-ai culcat
Pe-o jumătate-a feţii mele
Cealaltă jumătate de-atunci umblă singură
Şi de-atunci a tot murit
Şi-a înviat.

Prea târziu am ajuns la tine...
N-am mai găsit decât un astru
Şi-am căutat, şi caut încă-n mine
Atingerea-ţi fragilă de-alabastru.

Ce frumos dormi!
Şi moartea ţi-e frumoasă...!
Şi-n întunericul ce fără milă ne-a acoperit
Tu te-ai născut, nevinovat, o rază
Şi neştiind că doare, ai trăit.

Pe lespedea iubirii tale
Aş vrea s-apun întâmplător
Îmbobocind pe lacrimile tale
Aş vrea să urc şi să cobor.

Te las atât de cald
pe braţele înzăpezite
Ale-îngerilor blonzi - prime iubiri
Iar apele cele mai liniştite
Am să le tulbur, pentru tine - ştii!

Se scurge-n viaţa mea o clipă
Ce pentru Tine-i doar un vers,
Şi-obositor, cu tine mă întorc acasă
Ce-i un decembrie din univers...

Aşa m-a străpuns pe jumătate
Răzbunarea unei păsări cu clonţ de rubin
Lăsând, pe chipul meu, pe-o parte
Un chip brunet la care să mă-nchin.

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost vis, a fost iubire

Vara, în verdele pădurii
te-am întâlnit pe tine fată.
Erai parte a naturii,
copilă nevinovată.
Erai micuţă codană,
după fluturi alergai.
Din flori împleteai coroană,
pe frunte o aşezai.
Farmecul privirii tale
inima mi-a cucerit.
Mi-a ieşit dragostea-n cale
şi de-atunci eu te-am iubit.
N-am putut să stau departe,
sufletul ţi-am oferit.
Împreună suntem parte
naturii ce ne-a vrăjit.
N-a fost vis, a fost iubire
unde destine am unit.
Şi-n ambianţa din pădure
pe frunze am adormit.
Lângă noi curgea izvorul,
păsări vesele cântau,
Florile-întregeau covorul,
din cer, îngeri ne vegheau.
De-atunci am pornit în viaţă,
multe vise am împlinit.
Pădurea, rai cu verdeaţă,
întotdeauna ne-a primit.

poezie de Dumitru Delcă (7 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!