Pictat in alb

Culori aleg cu degetul
Şi le pictez în alb,
Mă-nalţ în spirit, cugetul
Rămâne alb, alb, alb…

Văd oameni, plânset şi suspin,
Văd eşuând trecutul,
Aş plânge şi eu, dar vânt lin
Mi-alină visul, gândul…

Să intru iar în trup curat
Mă voi gândi de azi,
Căci ochiul meu e fermecat
De norul plin cu brazi.

Iar în veşminte mă simt bun,
Sunt albe şi curate,
Tot ce-mi rămâne e să spun
Că mă gândesc la moarte.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant de mai

Trece vântul prin părul bălai,
Aşa cum odată şi tu-ţi treceai
Degetele calde şi zâmbetul fin,
Amorul în versuri şi cugetul lin.

Răcoarea de mai îmi place la el,
E iute şi aspru, un biet sufleţel,
De plâng, mă alină şi-n zâmbet răsar,
Erai ca şi el, un suflet hoinar.

Se duce, se pierde în zare, şi-aş vrea
Să vină şi mâine în calea mea,
Pustie e viaţa sălbatică azi
Când el e plecat pe munte prin brazi.

Îi simt sărutarea şi ochii adânci,
Mă-ntreb de e singur acolo pe stânci,
Mă poartă în gând şi plânge de dor,
Doar mâine va şti cât îl ador.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi rămâne din viaţă? Ce-mi rămâne? Ce ciudat, nu-mi rămâne decât ce am dat altora.

Vahan Tekeyan în Judecata
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

cântec interpretat de Florian Pittiş, versuri de Dorin Liviu Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul din visul albastru

Mi-e gândul, în noapte, un astru,
Primeşte-l, cu ochii închişi,
La tine, în visul albastru,
Departe de zori interzişi.

Cuprinde-l în suflet o clipă,
Va fi, pentru el, de ajuns,
Căci gândul nu face risipă,
Odată, acolo, pătruns.

În visul ce scaldă, mirific,
Un ţărm devenit elizeu,
Vom fi, în momentul magnific,
Culori dintr-un vast curcubeu.

În gândul din visul albastru,
Eşti, nopţii, zeiţă, eu - astru.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strasnic vis

Am visat veşminte albe
Într-o seară stând pe pat,
Ochii i-am deschis îndată,
Singură eram – păcat!

M-am gândit în jur de-o oră
La iubirea mea dintâi,
Adormit-am lângă scară,
Locul bun de căpătâi.

Şi-am visat, pe cine credeţi?
Pe iubitul meu plecat,
M-am trezit de dimineaţă,
El era cu mine-n pat.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt gol

după ce mă vei găsi în mulţimea înghesuită, într-un colţ
al veşnicei ignoranţe din dicţionarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieţii cu nepăsare
atunci să mă înţelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îţi spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înţeleg
şi încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceaşi oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei căţăraţi pe gropile săpate-n mormintele
celor care aşteptă a mai fi speranţă, încă oameni vii
şi nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt

după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viaţă
a oricui
şi că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înţelege
că trecutul este plin de rămăşiţele unor vieţi pline de întuneric
aşa că
iubeşte lumina din cei care nu au fost construiţi
din gol

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce urmează calea măreţiei din ei vor deveni oameni mari, cei ce aleg micimea din ei vor rămâne oameni mărunţi.

Mencius în Ocultismul-Colin Wilson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de cuvinte

Îţi las pe piele urme din mine,
Cu dorinţe ce muşcă din tine,
Te privesc azi aşa să ştii
Căci mâine dacă orb voi fi?

Ai rai în privire şi iad pe buze,
Ce au aprins foc sub îngheţate bluze,
Buzele mele parcă nepregătite
Să cunoască frumuseţi infinite.

Ai zâmbet ce pictează cu cerneală,
Ce-mi pătează sufletul seară de seară,
Deşii aveam speranţe surde
Mi-ai învăţat inima să te asculte.

Creezi secunde ce îngheaţă
Mulţi ani dintr-o altă viaţă,
Şi eşti mult mai frumoasă
Decât o primăvară, devreme acasă.

Te pictez în sute de culori
Şi pielea ta îmi vorbeşte-n fiori,
Căci şi regele cuvintelor ar rămâne mut,
Dacă te-ar putea privii măcar un minut.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (29 martie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aştern gândul

Uite cum s-aşterne praful
pe toate lucrurile din casă,
dar eu vreau să-mi aştern gândul
pe o foaie aruncată pe masă.

Vreau s-aştern tot dorul din mine
ce de mult el nu mă lasă,
în suflet multe suferinţi mă ţine
ce-mi fac ziua nebuloasă.

Afară păşind din nou prin rouă
simt ierburile reci şi fine
şi-n inimă-ncepe să plouă
că frigul eu îl simt în vine.

Se simte-o lacrimă pe geană,
iar gândul la tine rămâne
şi zboară ca un fulg de pană
ca s-ajungă din nou la tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rost

Sunt prezent şi trecut,
Carnea mea este lut.
Taina lutului o străbaţi
prin cea a sărutului
şi mai rămâne, mai rămâne.
Ochii nu sunt pentru a vedea,
ci pentru ca să se întâmple
frumuseţea pământului.
în fiecare din noi.
Nu avem urechi pentru a auzi,
ci pentru ca să se întâmple
muzica pământului.
în fiecare din noi.
şi gândul îl avem
pentru a se întâmpla marea taină.
şi tot mai rămâne, mai rămâne.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolii plâng (dialog cu Ion Grigoraş şi Liliana Trif)

Magnolii plâng şi ramurile lor,
În unduiri, parcă se simt cum dor,,,
Mi-am sfărâmat iubirea pe trotuar...
Îmi plânge doina vieţii-un felinar.

Cu marea ta de roz, de mov şi alb
Sunt pregătită-n noapte să mă-mbrac.
Miros a floare şi-a parfum de vis,
Numai iubirea mea s-a stins... s-a stins...

Cum nu sunt un destoinic marinar,
Mă-nalţ pe val, mai sus mă-nalţ pe val,
O lotcă fără şansa de a fi,
Mă-nalţ mereu cu fiecare zi.

Dar lotca mea-i în doliu şi-n derivă,
În urmă nimeni parcă nu-mi mai strigă,
Oh, nici un far nu-i să mă-ndrepte, vezi?!
Când spun că n-am noroc, acum mă crezi?!

Sălbatică şi îmbrăcată-n foc,
Pierind în valul greu de nenoroc,
Mi-a mai rămas un sentiment - speranţa.
................................................
Deci vă întreb: "cum vi se pare viaţa?!"

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de ţară

Părinţii dragi sunt neam şi ţară,
Sunt firul vieţii, plin de brazi,
Eroii ce-au înălţat o ţară,
Spre împlinirile de azi.

Prin lupta lor au întrupat
Din veacuri toţi străbunii mei,
Iubirea, cugetul curat,
Nădejdi în ample epopei.

În vatra sa nepieritoare
Elanu-i viu în fiecare,
Unire în simţire şi visare,
Prezent, trecut şi vremea viitoare.

Le plac şi doinele şi cântul,
Iubesc cu patimă pământul!

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ignora niciodată

mă-asculţi, inimă, şi nu mă crezi
îţi spun să taci şi tu nu mă aştepţi
şi-mi spui mereu să nu uit, să nu gândesc
dar eu mereu te cert şi-ţi spun că nu-i îngheţ
că chiar dacă mi-e vântul cerul norul şi trecutul
rană-n tot şi tu încă-mi vrei să-mi spui cu gândul
că eu şi ea nu suntem timp ce zboară-n vultur
iar cuibul nostru-nchis în sufletul iubirii, celei dintâi
că nu-i vis încă de nebunii, te-nşeli tu, inimă, cea dintâi
iar dacă lacrima-mi de-i singură într-o pungă goală
de-i trup ce clipa vrea s-o ţină în fulg şi-n palmă
iar steaua roşie să-mi fie oglindă-n mac de roşu
îţi spun că la asfinţit şi-n răsărit, şi-n nopţi cu rouă
iubirea-mi este acolo-n ochii tăi, ce văd că plouă
şi este încă-n pleoape şi-n lacrimi ce privesc albastru steaua
iar să ştii că până când praful uitării va fi întors din timpuri
cortina eu încet o trag din infinituri, să adorm încet şi-n pleoape
să simt un vis în care te vreau să vii la mine, încă odată, tu, iubito

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet

Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mişc.
Aud plânset şi oameni în durere,
Sunt mort şi trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cuşca morţii,
Dar frigul mă constrânge,
Căci aşa arată sorţii.
Şi trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-aşa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă trestia ce plânge

Ascultă trestia ce plânge,
de despărţiri ea ne vorbeşte.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhneşte.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toţi cei ce de obârşie-au fost rupţi,
a întâlnirii clipă o adastă.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
şi-ntre sărmani aflai tovărăşie.
Prieten fiecare îşi zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o ştie.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup şi suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste şi-n vinul ce dogoară.
La trestii zvonitoare taina-şi spun
iubiţii, când surghiunul îi dezbină.
Venin e-n cânt şi leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alină."

poezie celebră de Rumi din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!